Nu merge în stânga, e diferit.

[Lust.]

Helău, gărls. În primul rând vă mulţumesc enorm de mult că aţi comentat şi mi-aţi spus părerea/sfaturile voastre. Acum, îmi cer iertare pentru eşecul de capitol, sinceră să fiu nici mie nu-mi crede că am putut scrie ceva atât de . . . banal. Îmi mai cer iertare şi pentru miile de greşeli pe care sunt sută la sută sigură că le-am avut ._.' . Sper totuşi ca acest capitol vă va plăcea, şi nu ştiu, dar cred că mi-aţi citit gândurile or smth. În capitolul acesta voi scrie din perspectiva lui Aimee, iar aşa cred că veţi avea şansa s-o cunoaşteţi mai bine pe puştoaică. Îmi cer pentru a zece-a oară iertare pentru mega-eşecul de care-am dat dovadă o.o' .
Lectura plăcută !

Personajele:
Axel.
Roberta.

Capitolul patru.

- De ce râzi, Axel ? Doar n-am făcut nimic !
Îl înghonti amuzată Aimee pe fratele ei mai mare, râzând cristalin. Dându-şi o şuviţă după ureche şi aranjându-şi ochelarii, îşi puse ghiozdanul pe umăr , dând să iasă din maşina tânărului.

- Ei, nu ! Să scoţi capul pe fereastră e gest de câine, nu de om - răse acesta uşor, şi după ce-şi ciufuli scurt părul întunecat, o privi pe brunetă.
- Totuşi, 'Mee, de ce nu vrei să te duc eu la şcoală ?
Mai adaugă, alintând-o aşa cum făcea când era mică. Ea strâmbă slab nasul, dar clătină din cap, în acelaşi timp ridicând din umeri.
- Fiindcă tu ai servici, Axel. Şi eu pot să i-au autobuzul, bine ? Oricum, mai face de râs, şi ai atrage atenţia asupra ta !
Îi spune fata surâzând uşor, apoi îl sărută pe obraz, acelaşi lucru făcându-l şi tânărul.

După ce Aimee se îndepărtă de Axel, acesta porni maşina, plecând spre drumul său.
Bruneta se uită atentă în jurul ei, puţin îngrijorată, fiindcă ce-i drept nu avea vreo idee unde era staţia de autobuz. Îşi umezi buzele, dorindu-şi din tot sufletul să nu se rătăcească.
Prin minte îi zburau tot felul de gânduri, sau vorbe pe care le ţinuse minte. Şi-o amintea pe Abby, fata tare răsfăţată, şi narcisită pe deasupra. Sau poate doar greşea, poate că. . . înăuntrul ei şatena era altfel. Adevărul era că-şi dorea să greşească, doar când se gândea la ea se umplea de nervi, dar încerca să rămână calmă şi drăguţă.

Când ajunse la staţia de autobuz, după mult timp, rugându-se să nu piardă autobuzul, zâmbi uşor şi vizibil mulţumită.
Inspiră adânc, zărind-o pe Abigail, şi mai apoi pe Gabriel.
Îi salută pe amândoi, păstrându-şi zâmbetul, în timp ce-o îmbrăţişa pe Abby.
Urmă un schimb de replici, în care Abigail o îi puse tot felul de întrebări, iar ea îi răspunse amabilă, încă cu zâmbetul pe buze.
I se părea oarecum suspect comportamentul fetei, dar rămânea drăguţă, căci aşa fusese învăţată.

Într-un sfârşit mult aşteptat, transportul în comun ajunse. Aimee oftă când văzu câtă lume era, dar se resemnă, şi după ce Abby cu Gabriel intrară, făcu şi ea acelaşi lucru. Se trânti pe primul scaun pe care-l văzu, punându-şi rucsacul pe genunchi, şi căştile de la Mp3 în urechi.
Îşi rezemă chipul de fereastră, uitându-se în treacăt la drum. Nu o observă pe Abigail când se aşeză lângă ea, era oarecum cufundată în gânduri.

- Aimee, mai vi la mine azi, nu ?
O întrebă Abigail, lovind-o încetişor în umăr cu degetul arătător, după chicotind.
- Eh, da, da.
Îi răspunse bruneta, parcă trezită din visare. Îşi dădu o cască jos, pentru a o putea auzi mai bine, în timp ce-şi strâmba slab nasul când simţi mirosul îmbâcsit de transpiraţie.

- Mă bucur ! Ăăăh, ce fel de cafea îţi place ? Să ştiu ce să fac.
Spune şatena, încă privind-o pe Aimee care se juca cu lănţişorul de la gât.
- Ä‚, nu ÅŸtiu. Mie indiferent, oricum.

Îi spuse, apoi băgându-şi înapoi casca, şi privind din nou pe fereastră. Oare mai era mult până la liceu ?
Oftă scurt, îndreptându-se uşor de spate, dar continuă să asculte melodia oarecum în surdină, fiindcă nu-i dădea deloc atenţie.

Într-un sfârşit, autobuzul ajunse în faţa liceului şi Aimee coborâ, uitându-se în jurul ei atentă. Un o clădire imensă, vospită într-un alb imaculat, şi plină de puşti îmbrăcaţi scump, logic. Cum putea să se gândească că în şcoala asta ar exista cineva 'normal' ?
După ea, căci se simţi împinsă de la spate, ieşiră Abby şi Gabriel, care discutau despre ceva, iar ea nu voia să se bage aşa, fără motiv. Ar fi fost un gest de nesimţire, şi nu-şi dorea să pară aşa.

Inspiră adânc, lăsându-i pe cei doi singuri şi se îndreptă spre intrarea în curtea liceului. Cu paşi micuţi, intră şi le zâmbi tuturor care-o priveau, sperând că face o impresie bună. Se grâbi să ajungă în clasa ei, uitându-se scurt la ecranul telefonului ce arăta că mai era puţin şi se suna de intrare. Înjură şoptit, luând-o la fugă pe scările din instituţie, căci intrase destul de repede.
Chiar dacă rămânea fără respiraţie, continuă să alerge până ajunse unde trebuia. Nu prea dăduse atenţie câte scări urcase sau ceva de genul, ştia doar că obosise. Trase aer adânc în piept şi deschise uşa, salutând-o politicoasă pe . . . eleva ce stătea pe catedră.
Rămase surpinsă de imaginea din faţa ei, crezând că va da peste profesoară, când de fapt în încăperea frumos mobilată şi-n acelaşti timp luminată de razele călduţe ale soarelui , nu era nimeni. Doar o fată blondină, îmbrăcată într-o fustă neagră, cu teneşi şi un tricou tot negru.

- Ăh, am greşit clasa ? Adică , asta e 10- C , nu ?
Întrebă Aimee pe un ton politicos, aranjându-şi ochelarii în păr.
- N-ai greşit-o, prostuţo ! Doar că profa întârzie, şi 'inteligenţi' mei colegi ştiu asta, aşa că-şi mai pierd şi ei timpul prin baie, sau colţul liceului.
Oricum, eu sunt Roberta Frighton !
Se prezentă tânăra, sărind de pe catedră. Afişă un zâmbet plăcut, întinzând mâna prieteneşte.

Aimee se mai linişti. Ştia ce voia să spună această Roberta cu 'baia' şi 'colţul liceului', dar nu comentă nimic, doar zâmbi dulce.
- Încântată, Roberta. Eu sunt Aimee !
Spuse bruneta, păstrându-şi zâmbetul şi flutură jucăuşă din gene, prinzându-i mâna Robertei, care brusc o trase lângă ea, lipindu-i trupul de al ei.
Aimee rămase surprinsă de gestul fetei, holbându-se la chipul ei. Avea buze frumoase, date cu un ruj roşu aprins, şi ochii erau migdalaţi, de culoarea cerului.
- Ce, te-am speriat ?

Chicoti tânăra, ducându-şi un deget spre buzele lui Aimee, care începuse să roşească. Clătină din cap, neştiind măcar cum să reacţioneze, nu i se mai întâmplase aşa ceva într-o şcoală. Şi oricum, nu în modul ăsta atât de...de..vulgar !
Înghiţi în sec, urmărind-o atentă cu privirea pe Roberta, care-şi apropie buzele de ale ei, şi-şi trecu senzual limba peste ele, apoi o sarută încetişor.
Bruneta îi răspunse la joc cu mici ezitări, simţind cum se topeşte, dar o strânse pe Roberta de mână, tânăra făcând acelaşi lucru, şi intensifică sărutul.

Se auzi un zgomot ce venea dinspre uşă, dar niciuna dintre ele nu reacţionă. Doar Aimee deschise un ochi, dar Roberta surâse parcă amuzată, sarutând-o cu mai multă pasiune şi-o strânse de mână, în timp ce-i muşca buza.
Asta era o întâmpinare ciudată pentru Aimee, şi chiar vulgară, nesimţită, nici măcar ea nu ştia ce-ar fi trebuit să facă, chiar dacă îi era frică de propria reacţie.

- Cu...ea ? Chiar aÅŸa, Aimee ?
Un glas şoptit, mai mult dezamăgit şi plin de regret inundă camera, şi un scâncet îşi făcu locul, după.
Aimee tresări, desprinzându-se din sărut şi întorcându-se brusc pe călcâie, parcă speriată.
În faţa ei, cu lacrimi în ochii şi buza inferioară muşcată, era Abigail. O privea tăcută, mai-mai să înceapă să plângă, iar ea rămăsese mască. Nici acum, nici înainte, nu ştiuse ce trebuia să facă. Dar în momentul ăsta, se simţea prost, de parcă ar fi fost prinsă asupra unui fapt îngrozitor.
Abigail nu-şi lua privirea de la ea, dar se dăduse un pas în spate. Roberta surâse, urmărindu-le pe amândouă tare amuzată cu privirea, în timp ce Aimee îşi dorea să moară.

Doar să moară sau să intre în pământ pentru ce făcuse, fiindcă parcă-i era sfâşiată inima când o vedea pe Abigail în halul ăsta.

____
Ok, capitolul acesta nu are greşeli, adică eu l-am corectat, şi sper să fie bun. Repet pentru a miia oară că îmi cer scuze pentru eşec, şi îmi doresc ca acest capitol să fie mult mai bun.
*h.u.g.s*