Unlimited Pleasure

[MiraA]

Capitolul 12


Trebuia sa recunosc ca niciunde nu ma simteam mai bine decat la volanul unei masini, concurand cu un tip asa de priceput ca Mike. Imi prinsese bine...aproape uitasem cum e sa simti adrenalina din sange si bataile tot mai rapide ala inimii in momentul in care vezi profilandu-se la orizont linia de finish. Nu mai zic nimic de senzatia de beatitudine care te cuprinde dupa ce ai terminat cursa, stiind ca ai dat tot ce aveai mai bun si ca ai fost in stare, macar intr-o mica masura, sa-ti depasesti limitele. Caci, pana la urma, asta insemnau cursele de masini: o lupta cu tine insuti, unde cel mai mare adversar al tau erai chiar tu.
L-am urmat pe Mike, tinandu-ma doar cu cativa metrii in spatele sau, chinuindu-ma sa ma abtind din a apasa acceleratia pana in podea ca sa-l depasesc. Cert este ca ma mai calmasem intre timp. Trupul nu imi mai tremura si nu mai aveam nici intentii criminale. Cel putin nu acum...totusi stiam in adancul sufletului ca gresisem. Nu trebuia sa accept provocarea. Jurasem ca nu voi mai concura vreodata. Dar se pare ca nu reusisem sa ma tin de cuvant. Ma intrebam daca Tokan m-ar fi iertat...oricum nu mai conta acum...el era mort.
Mi-am scuturat capul, alungand gandurile negre ce imi dadeau tarcoale si mi-am concentrat atentia la masina din fata mea, mintea zburandu-mi instantaneu la un alt subiect pe care vroiam sa-l ignor: Mike.
Ce insemna Mike pentru mine? Nu puteam sa zic ca nu-mi place de el. Era de treaba si un adevarat profesionist cand era vorba de masini...il respectam pentru ceea ce stia si pentru ce obtinuse, dar oare era vorba doar de respect? Ii zisesem sa stea departe de mine si sa nu mai atinga si totusi, astazi l-am lasat sa ma imbratiseze si chiar sa ma sarute. Un sarut cast, ce-i drept, dar tot sarut ramane. Nu am simtit scarba sau repulsie cand bratele lui calde m-au inconjurat, ci...siguranta. Am avut impresia ca atat timp cat el ma va tine asa nimic rau nu se putea intampla. Am zambit stramb cand mi-am dat seama ce chestii siropoase imi treceau prin cap.
In scurt timp masina din fata mea se oprise in fata unei case impunatoare pe care imediat am recunoscut-o. Am parcat si eu in spatele lui si am iesit din masina, lasandu-mi privirea sa cuprinda cladirea.
Casa era mare, cu un etaj si mansarda si parea bine intretinuta. Pe veranda imensa tronaun ghivece de flori curgatoare si doua leagane de cate doua persoane, langa care era asezata o masuta rotunda de exterior. Alea pietruita era luminata de felinare inalte ce erau asezate din 10 in 10 metrii pana la intrarea in casa, dand intregului loc un aer mistic. Aproape puteam uita ca ne aflam in New York.
-Frumos loc, i-am zis zambind, urmadu-l cu masi marunti spre intrare.
-Iti place? Mie mi se pare un pic cam mare pentru o singura persoana, dar imi placea zona.
-E liniste aici, am aprobat, gandindu-am ca la aia s-a referit.
-Suntem in suburbii.Daca nici aici nu este liniste...nu stiu unde ar fii.
Am aprobat din cap si am intrat in interior. Peretii erau colorati intr-un ciocolatiu cald, ce imi aduce aminte de canile de ciocolata calda pe care le beam iara cand eram copil. Incaperea era mobilata cu gust: doua canapele mari, ce pareau al naibii de confortabile tronau in mijlocul ei, intre ele o masuta joasa de sticla neagra, pe peretel opus un LCD urias, iar pe pereti diferite rafturi pline de carti legate in piele si poze inramate cu masini de colectie. Livingul era despartit de bucatorie de un bar ce era bine aprovizionat, din cate am putut eu observa. Bucatarie parea micuta, dar cu tot ce ii trebuia.
-Si ce facem acum? l-am intrebat asezandu-ma comod pe unul dintre scaunele inalte ale barului. Cand mi-am dat seama cum a sunat intrebarea mea, mi-a venit sa ma musc de limba, dar nu am facut-o. Sper doar ca nu va intelege altceva...
-Ma gandeam ca vrei sa manaci ceva. Nu tin minte sa te fi vazut mancand azi, imi zise zambind usor, in timp ce se apuca de cotrobait prin frigider, de unde scoase intr-un final o cutie de pizza. O baga in cuptorul cu microunde, iar in timp ce astepta sa se inclzeasca imi puse un pahar mare de suc de portocale in fata.
I-am multumit si am baut paharul dintr-o inghititura, numai atunci simtind cat imi era de sete.
Cuptorul cu microunde scoase un piuit, semn ca pizza era gata. Scoase cutia si mi-o puse in fata, indemnandu-ma sa gust.
-Merci. Am luat o bucata mare si am muscat cu pofta. Cat de mult adoram eu pizza.
-Ma bucur ca iti place cum gatesc, zise amuzat.
-Mda...ce sa spun? un adevarat bucatar. Am inceput sa rad de mutra lui indignata.
Unde crezi ca va fi cursa? l-am intrabat dupa ce am terminat de mancat. Se uita la mine usor ingrijorat si ofta.
-Probabil in zona cartierului chinezesc. Cursele aranjate de oamenii lui Wong acolo sunt tinute. Se oprii si ma privii intrebator, dupa care continua. De ce au treaba cu tine?
Am tacut si am inghiti in sec. Nu stiam ce sa-i spun sau daca sa-i spun ceva...niciodata nu vorbisem despre viata mea de "noapte" ca sa-i zic asa de pe vremea cand stateam In tokyo...Dar ceva din felul lui de a fii si din modul de a se comporta mi-a zis ca pot avea incredere in el.
-In echipa lui Tokan erau doar cei mai buni...am inceput eu povestea privind in gol. Aveam cea mai capabila echipa din toata zona orasului Tokyo, dar nu a fosr usor sa ajungem la performantele acelea. Cu totii am muncit si am investit mult timp ca sa ajungem unde am ajuns. Tokan...era liderul, iam zis ridicandu-mi privirea spre el si zambind.
Era cu 10 ani mai mare ca mine, dar tot timpul ne-am inteles bine. Imi era ca un frate...
-Cred ca a fost un tip de treaba, zise Mike, privindu-ma binevoitor.
-Nu chiar, i-am raspuns razand. Era dracul gol...nu ar fi ezitat sa te distruga daca il calcai pe coada. Dar...cu mine era altfel. El a fost cel care m-a invatat toate trucurile sofatului.
Am bagat mana in buzunar de unde am scos un portmoneu. M-am uitat un pic prin el, pana ce am gasit ce cautam.
Uite, i-am dat lui Mike doua poze, una veche de cativa ani, unde eu Tokan si sora lui Mika stateam rezemati de niste masini si barbatul imi cifulea parul strambandu-se la mine. Aveam numai vreo 12 ani in poza aia, dar chiar si atunci ma tineam dupa ei. Mike o cerceta curios, apoi isi indrepta privirea spre cea de-a doua.
-Asta pare mai recenta, zise intr-un final.
-Da...a fost facuta inainte de ultima cursa a lui... Nu am putut sa-mi ascund tristetea din voce, dar nici nu pot sa zic ca am incercat. In acea poza eram tot noi trei, zambind increzatori, langa masinile noastre.
-Ce s-a intamplat de a murit?
Am oftat si am inceput sa-mi masez tamplele ca sa inlatur o posibila durere de cap.
-Cineva ne-a umblat la masini. Au legat un fir suplimentar de la turpina la sistemul de propulsie. Daca accelerai prea mult facea scantei...iar scanteia in prezenta vaporilor de benzina face...
-Poc...continua el in locul meu.
-Mda...cam asa ceva. Tokan si-a dat seama in timpul cursei...nu stiu cum a reusit sa-si dea seama, dar a facut-o. S-a izbit cu masina de mine si m-a scos de pe pista, facandu-mi masina sa piarda viteza...dar pentru el a fost prea tarziu...imediat dupa aceea ia explodat sistem de Nos si toata masina i-a fost cuprinsa de flacari. Nu am mai putut face nimic ca sa-l salvam...
Mi-am simtit ochii umezindu-se si am clipit de cateva ori ca sa alung lacrimile.
-Imi pare rau, zise Mike, dandu-mi pozele si mangaindu-ma usor pe obraz cu dosul palmei...Apoi se apropie de mine si-mi depuse un saurt usor pe buzele umede...un sarut pe care l-am acceptat fara sa clintesc...