Un nou trandafir infloreste la Kaleido star

[Sasame]

Capitolul VII
Lacrimi desertice



Sora n-a mai stat mult la apartamentul Andreei avand deja rezervata o camera de hotel. Desi adolescenta a insistat sa ramana nu a raspuns cererii ei, plecand, lasand-o singura pe Andeea in apartamentul imens ce pentru prima oara i se parea gol.
Fata n-a putut pune geana pe geana in aceea seara tot gandindu-se la aparitia acelui spirit, Fool, cum il numise Sora. Ascultase cu drag povestile mamei ei cand era copil, dar niciodata nu crezuse ca erau tocmai adevarate.
- Trebuie sa inceteze! isi spuse Andreea cu voce tare dandu-se cu capul de perete pentru a opri sirul de amintiri.
Dar acestea nu incetau, ii treceau prin fata ochilor precum poze inramate, surprinzand un anumit moment. Adolescenta se prelinse pe perete si-si apuca fata in maini.
- Fa-le sa inceteze! tipa inca o data fata.

~flashback~

- Mami, mami, ascunde-ma sa nu ma gaseasca tata! vorbi o Andreea mai mica.
- Ce s-a mai intamplat de data aceasta? intreba Sora luand-o in brate.
- Tati e suparat si a zis ca ma va pedepsi.
- Andreea, unde esti? se auzi o voce hotarata de barbat venind din camera opusa. Soricel mic, iar ai dat iama in dulceturile mele?
La scurt timp intra in camera Leon cu un borcan de dulceata aproape gol intr-o mana si o lingura murdara intr-alta privind foarte suparat spre fetita. Incerca sa se apropie mai mult de ea, dar usor disparea dupa picioarele Sorei.
- Sora, da-te la o parte ca am de prins un soricel care mi-a golit borcanele. Sa vada el daca il prind ce pateste.
Cu un tipat usor Andreea parasi camera ascunzandu-se dupa coltul usii de frica sa nu pateasca ceva rau, dar totusi sa poata auzi conversatia.
- Leon draga, las-o, e si ea mica, incerca Sora sa-l linisteasca. Presupun ca si eu cand eram mica faceam acelasi lucru, continua aceasta zambindu-i sotului sau.
Inima rece a lui Leon se inmuie pentru a mia oara la vorbele Sorei luand-o in brate cu drag. O saruta scurt pe buze si apoi ii sopti usor cu parere de rau:
- Dar totusi, maine nu vom mai manca clatite.
- CEE?? Adica nu mai e nici un fel de dulceata? De nici un fel?
- Nu, de ce crezi ca sunt suparat. Daca ar fi fost doar un borcan, ar fi fost o nimica toata, dar azi am descoperit ca nu mai este nici unul.
La remarca lui Leon, Andrea fugi in camera ei, direct in pat, ascunzandu-se sub plapuma. Stia totusi ca nu va fi pedepsita, era prea bun cu ea ca sa-i reproseze ca a mancat dulceata.

~end of flashback~

Andreea inca statea gemuita langa perete sustinandu-si capul in maini. Lacrimi siroiau din ochi ei goi. Doar ochii ii sangerau, caci inima era prea sfasiata pentru a mai simti durerea unor amintiri. Erau lacrimi desertice, pline de durere, dar in acelasi timp nu exprimau durerea ei. Ele curgeau fara noima.

~~~~~~~~~~~~~~


Din sala de antrenament se auzeau mai multe voci. Alec le ceruse acrobatiilor sa vina la prima ora la antrenamete deoarece dorea sa faca un fel de introducere noilor veniti. De asemenea ii ceru si lui Vivian sa vina, sa fie de fata, cu toate ca aceasta nu era deloc de acord cu orele sustinute de el. Din acest motiv, probabil si intarziase intentionat.
- Acum ca suntem toti aici putem incepe, spuse Alec. Pentru inceput vreau sa-i cunosc mai bine pe noii acrobati, sa le cunosc domeniul de activitate.
Basil, Veronika, Andrew si Neris au facut un pas in fata. Pe rand fiecare s-a prezentat si a numit la ce se pricepea. Surprinzator a fost faptul ca Neris se pricepea la Diablo, desi din felul ei de a fi mai copilaros, n-ai fi crezut-o in stare.
- Din cate imi dau seama ceea ce faceti nu este atat de dificil, dar atat barna, jongleriile, exercitiile la sol si Diablo cer echilibru, spuse Alec. Ne-ati putea face o demonstratie de echilibru. Sa zicem la barna.
- Sigur ca da, raspunse Andrew care nu mai astepta o secunda si urca pe barna incercand sa-si mentina echilibrul stand intr-un picior, apoi in maini.
Pentru Andrew aceasta era specialitatea lui. De mic luase lectii la barna, iar acum totul era mai mult o joaca pentru el decat antrenament. Acesta era si motivul pentru care venise la Kaleido. Sa invete si alte acrobatii sa poata merge inainte.
Dupa el au urmat Basil si Veronika, cei doi executand un exercitiu de echilibru impreuna. Ce-i drept ei se cunosteau mai de mult, caci avusesera ocazia sa mai lucreze unul cu celalalt ca echipa la un circ ambulant. Erau chiar buni, se completau reciproc, lipsurile unuia fiind atuurile celuilalt si invers.
Visul lor era sa urce impreuna la trapez ca si parteneri. De aceea drumurile li s-au incrucisat inca o data si tocmai la Kaleido. Pentru ca amandoi stiau ca aici visul lor pot deveni realitate.
Cand a venit randul lui Neris aceasta a ezitat o clipa, dar s-a dovedit a fi mult mai indemanatica pe barna decat Basil si Veronika. Era stapana pe sine, fiecare miscare era bine calculata, sansele sa fi cazut au fost minime. Ea venise la Kaleido deoarece isi dorea sa urca pe scena mai importanta decat cele pe care urcase pana atunci.
- Se pare ca va descurcati foarte bine amanpatru, spuse Alec cand s-au terminat demonstratiile, dar, din cate imi amintesc erati cinci si nu patru. Domnisoara Andreea n-a binevoit sa ne faca o demonstratie de echilibru?
Dintr-un colt al salii cineva pufni nesatifacut. La intrebarea sarcastica a barbatului, Andrea nu s-a putut abtine. Pana atunci nimeni n-a observat-o, daramite s-o bage in seama. Isi lasa saculetul cu haine jos si inainte spre mijlocul salii unde se afla Alec.
Se opri abia in clipa in care intre ei mai erau un spatiu de cativa centimetri si-l fixa cu privirea, incercand sa mentina contactul vizual cat mai mult. Ochii ei negri ardeau in adevaratul sens al cuvantului in timp ce ai lui pareau sa fi inghetat.
Dupa cateva clipe stanjenitor de linistitoare Alec isi cobori privirea in pamant intrerupand contactul. Andreea zambi intr-un fel satisfacuta de gestul lui.
- Las ca-ntotdeauna, nu-i asa Raoul? intreba ea apasat. Intotdeauna ai renuntat primul, chiar si acum, fapt pentru care n-ai avut si nici n-o sa ai curajul sa ma infrunti.
- Cu ce drept imi spune o pustoiaca rasfatata ca tine pe cel de-al doilea nume? spuse Alec parand destul de nervos. Si nu ti se pare ca ai inceput sa vorbesti prea mult?
- Hm, n-am ce discuta cu persoane care ma fac “pustoaica rasfatata”, spuse Andreea intorcandu-se cu spatele. In ceea ce priveste demonstratia de echilibru n-ai decat s-o faci tu in locul meu, atat timp cat in urma cu doi ani nici nu ma egalai.
- Se pare ca ai devenit mai nesuferita decat erai in urma cu doi ani Sophie, ii raspunse in schimb Alec accentuand numele. Semeni prea mult cu Leon Oswald.
Numind-o Sophie, numele dat de tatal ei, pe care numai acesta indraznea sa-l pronunte, cea din urma picatura a umplut paharul pana la refuz facandu-l sa se reverse. Din pricina ultimilor intamplari Andreea nu era tocmai stabila din punct de vedere emotional ceea ce a declansat toata furia pe care o acumulase de cand libertatea ei de miscare i-a fost micsorata considerabil.
- Nimeni, dar nimeni nu are voie sa-mi spuna asa, izbucni ea incepand sa-l loveasca pe Alec cu pumni.
Desi nu parea o persoana puternica datorita infatisarii firave, Andreea chiar stia sa loveasca si in acelasi timp sa si raneasca daca lovea destul de tare. Avea destula forta, mai ales ca era si furioasa.
- Daca l-ai auzit pe tata spunandu-mi asa la antrenamente nu inseamna ca poti sa-mi spui si tu asa. Si nu seman deloc cu el, nu seman deloc cu Zeul Mortii.
Cu aceste cuvinte o lua la fuga si deschizand usa salii cu forta, o dadu de perete. Fara a mai verifica daca era cineva pe culoar fugind dadu peste cineva. Pentru o clipa nici nu indrazni sa deschida ochii.
- Usurel, usurel, auzi Andreea vocea linistita a lui Fabiol. Aaa, tu erai! Se pare ca ai inceput sa-ti faci un obicei in a da peste mine, spuse acesta apucand-o usor de incheieturile mainii.
- Da-mi drumul! se smuci fata din stransoare. Nu ai niciun drept! se rasti aceasta cand barbatul insista.
Incepu sa se zbata cat mai violent, il lovea cu pumnii in piept in disperata incercare sa-si scape mainile din stransoarea lui. Loviturile ei nu aveau o tinta anume deoarece tinea ochii strans inchisi, dar totusi avea destula forta incat sa-l indeparteze.
Fabiol incerca s-o imbratiseze pe Andreea incat sa-i blocheze mainile sa nu-l mai loveasca, dar si s-o linisteasca. Cand barbatul reusi sa-i cuprinda spatele cu bratele Andreea inceta sa se mai zbata, izbucnind in plans. Fabiol o mangaie usor pe spate spunandu-i:
- Gata, gata, lininsteste-te, nu mai plange! Sunt aici acum si nu voi lasa pe nimeni sa-ti faca rau.
Toata scena fusese vazuta de toti acrobatii din sala, uimiti fiind de reactia violenta a Andreei. Alec incerca sa se apropie de cei doi, dar s-a oprit la un semn discret al lui Fabiol, inchizand in acelasi timp usa. Andreea inca plangea pe umarul lui Fabiol cand acesta a spart tacere:
- Te simti mai bine? Vrei sa te duc undeva?
- Da, vreau acasa. Dar, mai stai, nu-mi da drumul, te rog, nu ma lasa singura.
Treptat lacrimile incetau sa mai curga si adolescenta ii raspunse la imbratisare punandu-si mainile in jurul gatului sau. Pentru o clipa au fost numai ei pe culoar, auzindu-se doar suspinele Andeei.
Brusc tanara il impinse in perete pe Fabiol si-si sterse rapid urmele lasate de lacrimi de pe obraji inrositi. La scurt timp dupa gestul fetei se auzi clar vocea lui Leon discutand cu Yuri. Ea le sesizase din timp pasii usori, fapt pentru care l-a indepartat pe Fabiol de ea.
Se uita spre barbatul din fata ei, ce parea foarte nedumerit de reactia ei. Cu cateva clipe in urma plangea si-l ruga sa nu-i dea drumul, iar acum era la fel de rece si indiferenta ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
- Pentru ce s-a intamplat mai devreme, imi cer scuze, spuse Andreea pe un ton putin agitat. Nu-mi sta in caracter si te asigur ca nu se va mai intampla. In alta ordine de idei iti multumesc ca ai fost alaturi de mine! Acum cred ca ar trebui sa plec.
Spunand acestea Andrea il saruta usor pe obraz si o lua la fuga pentru a nu se intalni cu Yuri si mai ales cu Leon.