06-04-2011, 04:12 PM
o.o ori ceea ce s-a întâmplat, ori faptul că stateam cu ochii mult prea aproape de ecran, dar ceva știu sigur că mi i-a umezit puțin. ai mâncat tu pe acolo un 'și', dar asta e altă poveste. doh, capitolul ăsta a fost destul de concentrat, iar asta din toate punctele de vedere. *destul de, nu exagerat* de obicei, după ce citesc ceva, ramân cu o chestiuță care mi-a atras atenția. în cazul capitolului de față, a fost acea zvâcnire de durere a capului. da, da, știu, mă iau de detalii, dar cred că ele sunt cele ce impresionează într-o oarecare masură. ahh, și Kyan.. cam dur cu Tyler. chiar n-a apreciat că baiatu a venit într-un suflet să-l vadă? ai facut și acum o treabă bună cu sentimentele personajelor tale. vad că Samantha își ia în serios rolul de soră. are un aer atât de.. fratern, ca să zic așa. îmi place cum acționează. mi se pare mai bine că există și ale personaje care se învârt în jurul acțiunii, și nu sunt doar cei doi. face mai natural ceea ce se petrece. hm, ai prins ideea, capitolul mi s-a parut destul de setimental, iar asta într-un sens foarte bun. ^ ^ sper ca actorul să-l asculte cât mai repede pe Tyler. >.> doh, te las cu atât.
p.s.: când am citit primele rânduri *dedicate celor care comentează* am fost gen aww, ce draguță e! ;3
p.s.: când am citit primele rânduri *dedicate celor care comentează* am fost gen aww, ce draguță e! ;3