Crime ala Filipine

[Dragonz Eyez]

Heya^^ M-am hotarat sa fac si eu o poveste. Si o sa fie genul meu preferat, si anume: cartile politiste :P Acum asta e primul meu "fic", deci sa nu va asteptati la cine stie ce. Sper sa va placa ^^

Capitolul I- "Maine seara va trosni Fulgerul"


Razele soarelui erau trimise si in aceasta zi pe pamant. Aveau o misiune de implinit, si nu pareau a renunta usor la ea. Ele trebuiau sa ne vesteasca ca o noua zi incepe. Trebuiau sa aduca optimisim in aceasta lume plina de razboaie. Razboaie care, nu erau neaparat intre natiuni, ci puteau fi si intre simple persoane, simple ganduri... Deseori, sufletul uman era incapabil sa inteleaga aceste talharii ale lumii. Si iata cum misunea esueaza si de aceasta data. Soldateii straluciti trimisi de soare se retrag dezamagiti din lupta. Ei insa sperau. Sperau ca razboiul nu este inca pierdut, ci doar o batalie.


Usor, usor, bezna acapareaza in sfarsit si malul Oceanului Pacific. Undeva prin Filipine, se asternea o vila spatioasa, foarte modern decorata. Ferestrele mari ale acesteia asteptau cu nerabdare sa primeasca lumina calda a lunii. Caminul parea foarte primitor.Familia insa parea cam agitata. Ca si cum viata lor ar sta pe o barca care intampina intr-una numai valuri fioroase. Si la fiecare val pe care reuseau sa-l treaca, barcuta se destrama. Poate, la un moment dat isi va inceta existenta.


Amelia isi da ochii peste cap vazand cum tatal si fratele ei mai mare se cearta din nou. Nu suporta deloc disputele astea prostesti. La varsta ei de numai sapte ani era si normal sa nu inteleaga de ce cei doi continuau cu aceasi si aceasi poveste:

-Aaron, stii foarte bine ca nu ai voie sa vorbesti despre subiectul asta cu prietenii tai. Toti oamenii sunt inselatori . Este periculos sa te increzi in ei.
Chiar si cel mai mic secre…nu apuca sa continue, ca este intrerupt de fratele Ameliei

- Poate tu esti asa. Daca nu ai avut prieteni, nu trebuie sa ma blestemi pe mine. Nu e vina mea ca lucrezi pentru F.B.I. Fara prieteni, nici nu-mi pot imagina, asta e viata la tine?! Si in plus nu am zis nimic legat de tine. Am spus doar ca-mi plac filmele politiste, ii replica acesta taios in timp ce-si izbii mainile de masa.

Isi dezlipeste furios palmele de suprafata rece a mobilierului ornamentat cu pietre, care mai de care mai frumoase. Acestea sclipeau in lumina soarelui ca o sticla pusa in mijlocul curcubeului. Pe cand, ochii lui Aaron, in acel moment erau plini de ura fata de tatal sau. Acesta pleca cu pasi mari de la locul unde restul familiei isi tinea obisnuitul ritual numit: cina.

Jane, mama lui Aaron vru sa se duca dupa fiul ei, dar o mana puternica ii bloca drumul. Incerca sa o indeparteze, cand Renne ii raspunse bland:

-Amandoi sunt prea inocenti ca sa-I bagam in asta de pe acum. Un copil de cinspe ani si sora lui mai mica, n-ar fi capabili sa inteleaga asta. Hai sa-I lasam in pace pentru o vreme.

Pierzandu-l din privire pe Aaron, Jane o ia de mana pe micuta brunet ai carei ochi verzi erau pierduti intr-o cu totul alta lume. Cele doua se duc in camera fetitei, in timp ce tatal copiilor iese in imensa gradina a vilei.

Chipul barbatului, brazdat de cateva riduri, este luminat in totalitate de lumina lunii. Renne isi scoase telefonul modern, de-o complexitate iesita din comun si formeaza un numar cu degetele lui groase. O voce groasa, mecanica, iese din micul aparat:

-O sa trasneasca fulgerul maine seara.
Auzind acestea, barbatul inchide brusc telefonul si o urma de sudoare I se prelinge pe fata rigida. Se uita in jur pentru a se asigura ca nimeni nu fusese martor la acea scena. Indreptandu-se inapoi spre casa, aude un sunet neobisnuit. Ca si cum cineva sau ceva tocmai calcase pe o ramurica. Se uita la locatia cu pricina, dar nu vazu nimic. Asa ca pleca gandindu-se ca a fost doar simpla sa imaginatie.

Nu se gandi nici o clipa ca fiul lui, cel cu care tocmai se certase, statuse pana acum in spatele unui copac ascultand mica conversatie, daca I se poate spune asa. Asta era unul dintre putinele situatii cand se bucura de auzul lui iesit din comun. Acest dar de la Dumnezeu de obicei il enerva fiindca trebuia sa asculte fiecare zgomot ca pe un obstacol, in loc sa-si traiasca viata linistit ca toti ceilalti.


Cand lumina soarelui isi facu loc printre jaluzelele casei din nou, Aaron Hunt se intorcea si se zvarcolea in pat ca un besmetic.Se pare ca nu dormise prea bine cu tot ce avea pe cap. Trebuia sa mearga cu sora lui la nu stiu ce club de pitici. Jane il rugase sa s-o ajute cu treburile casnice. Mai tarziu trebuia sa se intalneasca cu Bruce si Morgan. Pe deasupra trebuia si sa reflecteze la cele intamplate seara trecuta.
Cobori pe jumatate adormit scarileindreptandu-se spre bucatarie. Acolo o gasi pe mama lui aruncand in sus , cu neindemanare, o serie de clatite necoapte. Brunetul ofta, dupa care se duse sa-I dea o mana de ajutor mamei, descotorotindu-se de zeci de clatite ce zaceau pe podeaua rece. Fiind prea ocupat cu sarcina sa, nu baga de seama ca pe usa tocmai ntrasera tatal si sora lui. Dupa multe eforturi, reusesc sa perepare un amarat de mic-dejun. La masa numai Amelia vorbea despre Cangurul mov pe care il visase aseara. Restu’ taceau si mancau. Dupa ce se “satura”, Aaron le spune parintilor ca pleaca afara cu Bruce si Morgan.

-Bine, dar sa te intorci pana la sase ca azi am facut o rezervare la “Riversces” pentru diseara, spuse Jane zambind ca un catelus ce astepta sa fie mangaiat.

-Diseara?! Repeta sotul acesteia mirat.

-Da, e vreo’ problema? Sa nu-mi spui ca pleci din nou intr-o misiune d-aia d-a ta.

-Nu, nu plec. Dar azi e un meci important intre Anglia si Germania, si eu chiar vroiam sa-l vad.

Aaron isi dadu seama ca tatal lui mintise. Meciul dintre Anglia si Germania avusese loc cu o zi in urma. Si stia asta pentru ca a stat cu sufletul la gura in timpul penaltiurilor ca sa afle ca Germania castigase marele meci.

Incercand sa para ca nu s-a intamplat nimic, baiatul iese pe usa spunand un simplu “pa” mohorat.

In fata vilei, mai exact la intrarea in imensa gradina, il asteptau doi adolescenti. Amandoi erau inalti, cu un abdomen bine conturat si pareau a fi genul mai rebel. Unul dintre ei semana destul de mult cu Aaron. Avea parul negru cu o suvita verde in dreapta si niste ochi verzi ca iarba de dimineata ce iesea in evidenta. Era deseori intrebat daca e frate cu

Aaron. Acesta era Bruce. Celalalt, Morgan, avea parul saten, vanturat in toate partile. Iar ochii, ochii lui erau de un albastru abisal ce-ti fura privirea oricand si oriunde.

Cei trei prieteni se dusera inspre “Genesis”, la rugamintea lui Aaron, pentru a manca ceva comestibil de aceasta data. Localul era amenajat sumbru. Insa, in fiecare colt, se asternea cate o pata de lumina colorata. Mesele erau joase, ca de la cafenea. Nu aveau scaune, ci doar canapele. Barul propriu-zis era decorat cu niste capete de mort. Si acolo il puteai vedea aproape mereu pe tejgher ascutindu-si un cutit. Mereu era acelasi cutit, toti se intrebau ce naiba e special la el, insa nimeni nu a aflat. El era totodata si proprietarul localului. Dupa cum arata nu parea foarte prietenos. Avea o imensa cicatrice pe obrazul stang, de la ochi la barbie. Se spunea ca a fost si la inchisoareo data pentru ca facea afaceri cu minori legate de droguri, evident. De aceea mergeau acolo doar in cazuri de urgenta ca acesta.

Desi atmosfera era infricosatoare, Aaron era fericit ca nu mai avea stomacul gol. Dupa ce se saturara cu doua pizza diavola, au plecat indreptandu-se spre casa lui Bruce. Era abea ora trei deci mai aveau timp pana la cina din familie de la Riversces. Ajunsi in fata casei, Bruce schita un zambet dupa care deschise usa din fier. Locuinta nu era mare, dar era frumos amenajata. Dupa ce trecusera de obisnuitul hol si de o camaruta, ajunsera in camera brunetului.

Pierzand notiunea timpului prin glume si distractie, Aaron uitase complet de faptul ca trebuia sa ajunga acasa la sase. Iese alergand din casa prietenului sau cerandu-si scuze. Dupa ce fuge ca nebunul prin tot Mindoro-ul Occidental, ajunge exact la sase. Stiind ca mama lui ar fi facut crize daca nu ar fi fost punctual, este bucuros ca nu o sa aiba parte de scandal.


Si ca de obicei, cosmarul incepe ca un vis obisnuit…