Nu merge în stânga, e diferit.

[Lust.]

Bună, fetelor. Vă mulţumesc pentru sfaturi şi păreri, şi fiindcă îmi citiţi ficul. Mă bucur că vă place. : ) Btw, ca să ştiţi mai bine cum arată personajele, m-am gândit să pun nişte imagini. Eniuei, să nu lungesc discuţia mai mult decât trebuie. . .
Lectura plăcută !

Personajele:
Abby.
Aimee.
Gabriel.

Capitolul trei.

N-o să se trezească. Ştie în sinea ei că razele soarelui vor fi acoperite de perdeaua verde. Da, aşa se va întâmpla ! Cu mintea, va trage perdeaua şi razele soarelui vor muri. Iar ea va putea să doarmă liniştită. Hm, dar se părea că aveau tupeu. Nişte luminiţe aiurite care ies în fiecare dimineaţă şi-i intră dormitor.

- Duceţi-vă naiba !

Strigă brusc Abby, când se ridică în şezut. Îşi plimbă privirea somnoroasă prin încăpere, fulgerând fereastra. De ce trebuia să fie dimineaţă ?
Îşi umezi buzele şi căscă lung, dându-şi seama că nu va reuşi nimic dacă mai face-aşa. Îşi frecă ochişorii cu pumnul, şi sări din pat, ajungând ca o împiedicată să cadă pe covoraşul alb şi pufos. Azi, scria mare pe fruntea ei „ghinionistă” .
Nu făcuse nimic rău. De fapt, nu-şi amintea să fi făcut. Ei îi era somn, şi ceasul arăta doar şapte dimineaţa şi câteva minute.
Oftă, în timp ce se ridica. Îşi aranjă cămăşuţa albă, până la genunchi, şi cu paşi mai mult târâţi, ajunse la baie.

Intră în camera de un alb imaculat, unde - logic - trebuia să fie câte ceva de-al ei. Prosoape verzi, bleu, galbene şi violet stăteau frumos chitite într-un dulăpior. Desigur că Abby le alesese. Şi ca-n fiecare dimineaţă, acele prosoape - chiar dacă erau banale - o făcuseră pe şatenă să afişeze un zâmbet dulce şi dintr-o dată vesel.
Ţopăi până în faţa oglinzii, unde-şi trecu degetele lungi şi fine prin părul încâlcit.
Dădu drumul la apa de la robinet şi se spălă pe faţă, după pe dinţi. Lua peria şi-şi pieptănă parul încruntată, în tot acest timp căutând cu privirea ondulatorul.

Trecând peste ritualul obişnuit al lui Abby de dimineaţă, când ieşi din baie , dădu buzna la dulapul plin cu haine. Deschise ambele uşi, şi aruncă hainele pe jos până găsi ce dorea.
Blugii negri, cămaşa albastră în carouri. Da, era perfectă. Desigur, nu putea uita de acei superbi ochelari albaştri. Şi-i puse în părul ondulat, doar până va ieşi din casă.
Îşi făcu patul, că de, nu avea servitori - păcat - apoi trase perdele, lumina aurie a soarelui intrând în dormitorul colorat.

Abby schiţă un zâmbet drăgălaş, dându-şi seama că ziua ei era mai bună. Îi dispăruse eticheta de ghinionistă.
Chicoti delicat, şi cu paşi mai veseli, îşi luă rucsacul pe umăr, plus telefonul în mână. Îl butonă în continuu, timp în care cobora scările. Când ajunse în living, îşi ridică privirea pentru a vedea dacă era cineva în casă.
Nimeni. Din nou singură, din nou obligată să nu vorbească cu cineva. Era sigură că ambii ei părinţii plecasera ca de obicei la firmă.
Logic, de ce să-i intereseze de superba lor fiică ? Până la urmă, putea foarte bine să se descurce şi singură.

Abby îşi alungă gândurile şi avu grijă să le închidă cu un lacăt. Mda, ura să-şi aducă aminte că era mai mult singură.
Intră în bucătărie , unde măcar avea micul dejun pregătit. Se aşeză pe-un scaun, şi începu să mănânce cerealele, după ce termină luând o gură din sucul natural de portocale.

Îşi auzi telefonul sunând şi răspunse imediat, afişând la fel de repede un zâmbet larg şi vesel.
- Da ?

- Abby ! 'Neaţă, scumpa mea. Ăăăh, vi la şcoală, nu ?

La celălalt capăt era Gabriel. Ce bucurie ! Se ridică, se încălţă în timp ce îi zicea tânărului ce dimineaţă penibilă avusese, şi ieşi afară din casă. O zi la fel de frumoasă ca ea, îşi spuse.
Soarele strălucea puternic, chiar dacă cu două zile în urmă plouase, iar cerul nu avea vreun nor pe el. Era senin, ca şi ea - logic.

- Logic că vin. Auzi, Gab' , unde eşti ?
Îl întrebă în timp ce-şi punea ochelarii cu mâna liberă. Afişă un zâmbet de milioane pe chip, şi-şi plimbă veselă privirea prin jurul ei.

- La colţ. Unde vine autobuzul de obicei, Abby. Cam ar trebui să te grăbeşti, apropo.

Ea doar surăse, grăbind pasul şi începu să se joace cu o şuviţă de păr.

- Ştii, azi vine Aimee la mine. Vom repeta pentru scenă.
Îi spune Abby, începând să-şi fluture genele în joacă, chiar dacă nimeni n-o vedea. Nu-i păsa, atâta timp cât ei îi plăcea, şi se credea cea mai bună, cea mai adorabilă şi scumpă, era totul bine ! Iar dacă fetişcana aia, Aimee , cu care îşi jucase rolul de cea mai bună prietenă, se punea cu ea, greşea amarnic. Din păcate, ea n-o cunoştea pe Abigail Heriette. Superba, frumoasa, scumpa, dulcea, inteligenta şi scorpia de Abby. Logic, ca orice fată, avea momente când trebuia să fie o scorpie în toată regula.

- Aimee ? Parcă n-o suportai. Ce ţi-a venit acum de-o aduci şi la tine acasă ?

- Drăguţule, decât vreau să mă împrietenesc cu ea. Sau ceva de genul. Nu sunt foarte sigură. Mă rog. Tipa asta vrea să fie drăgălaşă, şi din păcate pentru ea, nu ştie că eu sunt cea mai bună la asta ! Nu-i aşa ?

Şatena clipi des, chicotind cristalin. Îl zări într-un sfârşit pe tânărul care stătea cu spatele, şi o mână băgată în buzunarul blugilor albaştrii.
O lua la fugă, şi fără să-i audă răspunsul, sări în spatele său, razand dulce.
Gabriel surâse, întorcându-se cu faţa spre ea. O îmbrăţişă călduros, privind-o mai atent.
- Da, scumpa mea, tu eşti cea mai drăgălaşă !

Îi spuse el, şi Abby îşi de-te jos ochelarii, privindu-l de data aceasta mai bine.

- Logic.
Chiţăi ea, luându-l ca un copil mic de braţ, vizibil mai veselă.

Dar ce să vezi ? Când îşi întoarse privirea, o văzu pe ea. Cu paşii ei eleganţi, cu zâmbetul dulce, şi părul brunet drept, căzându-i pe umerii. Cu ochlelarii albaştrii ! O copia.
Abigail se încruntă, enervându-se. Îşi muşcă buza, abţinându-se să nu înjure.
- Gab', mă laşi s-o bat pe Aimee ?

Gabriel surâse amuzat, dar când se întoarse, îşi dădu seama ce avea şatena.
- Nu, fetele ca tine nu se bat. Las-o, Abby. Hai, salut-o cu zâmbetul pe buze !

Îi şopti, împingând-o de la spate. Ea, involuntar, făcu un pas în faţă. Afişă un zâmbet larg, drăgălaş şi adorabil, privind-o pe Aimee.

- Bună, Abby ! Ce mai faceţi, mergeţi la şcoală cu acelaşi autobuz, aşa-i ?

Îi spuse bruneta pe un ton plăcut, imbrăţişând-o pe şatenă, chiar dacă-şi imagina cum o ia de păr.

- Bună şi ţie, Aimee ! Mda, ce chestie , nu ? O să mergem împreună ! Ăh, la clasă ai nimerit ?

O întrebă Abigail, timp în care Gabriel o salultă amabil pe brunetă, schiţând un zâmbet finuţ.
Aimee îşi păstră zâmbetul, dându-şi ochelarii jos şi îi puse în păr.

- La 10-C. Am aflat că e o clasă foarte bună în liceu, nu ? Parcă din ea fac parte nu mai copii cu media zece !

Îi răspunse Aimee, pe un ton oarecum mândru.
Abigail mai avea puţin şi-o arunca la pământ. După ce că venise la teatrul ei, purta ochelarii ca ai ei, mai venea şi în clasa ei !

Fata asta o enerva. Rău de tot ! Parcă făcea tot posibilul să i-a faima şatenei. Tot ce construise ea în atâţia ani, era încetul cu încetul doborât de-o fraieră cu părul...drept ! Care mai fura şi ochelari !
Va vedea ea. Abigail câştiga, mereu. Indiferent de situaţie , de loc sau persoană, Abby nu era cea învinsă !

___________
Sper c-o să vă placă. Btw, vă rog să iertaţi greşelile ce sigur sunt. Capitolul nu-i corectat. ._.'
Uhm, vă urez încă o dată lectură plăcută !

În următorul capitol vor apărea:
James.
Roberta.