29-03-2011, 04:33 PM
bunaaa..am venit cu urmatorul capitol
sper sa va placa;;)
CAPITOLUL 12
Mi-am scos telefonul din buzunar si am vazut vreo 15 apeluri nepreluate. 5 de la mama, 3 de la Sophie si 7 numere necunoscute. Se pare ca am fost destul de cautata. Am format numarul necunoscut si am asteptat. Mi-am dat seama ca nu e o idee buna, asa ca am inchis dupa ce suna o data. Dupa 5 secunde, telefonul zbarnai in mana mea.
- Alo? am spus eu.
- Buna, dulceata. Am inghetat, recunoscand imediat vocea lui Jack. Sper ca ai vorbit deja cu Brandon. Sau, cel putin, ai aflat macar o parte din toata povestea asta. Rase, facandu-mi parul de pe brate sa se ridice. Daca nu te superi, as vrea sa vorbesc putin cu el. Nu e atat de educat sa raspunda la telefon.
- Nu, i-am raspuns eu cu o voce sparta.
- O, nu-ti face griji, frumusete. Vom avea timp sa mai vorbim. Ore, zile, ani. Cat vei vrea tu. Ani? Asta insemna ca toata povestea asta va tine ani? Nu voi scapa niciodata de el? Desigur, continua el, as putea sa merg chiar acum in camera, dar sunt sigur ca asta nu-i va face bine micului vostru prieten. Cum il chema? A, da, micul Mike. Si nici micutei tale prietene de o viata, Sophie. Sunt sigur ca tine tare mult la pustiul ala. Rase din nou, batjocoritor. Simteam ca incep sa-mi dea lacrimile, de furie si frica pentru ca stia asa de multe despre mine, frica pentru prietenii mei.
M-am intors pe calcaie, izbind usa de perete, facandu-i pe cei 2 baieti sa tresara. Brandon se uita la mine cu o privire ingrijorata, iar Mike, ei bine, Mike era ca de obicei, dar era putin incruntat, semn ca il intrerupsem dintr-o poveste pe care el o considera importanta.
- Scuze, Mike, dar trebuie sa vorbesc cu Brandon. Singura, i-am spus cu o voce rece, facandu-l sa se incrunte mai tare, de data asta in semn de neintelegere. Ridica din umeri apoi trecu pe langa mine, punandu-si usor o mana pe umarul meu in drum spre iesire, facandu-mi sentimentul de panica sa creasca. Cum as fi putut suporta daca l-as pierde? Daca ar pati ceva?
Brandon sari imdeiat in picioare, privindu-ma ingrijorat.
- E Jack, i-am soptit eu, vazand cum se intuneca la fata. Vrea sa vorbeasca cu tine. El intinse mana tacut, iar eu i-am pus telefonul in palma.
- Ce vrei? intreba el rece. Parca ti-am zis sa stai departe de ea. Tacu pentru o secunda apoi continua: Fii serios. Am simtit mirosul tau de la o posta. Ea are mirosul tau. Asculta-ma bine, Jack, o singura data daca te mai atingi de ea si jur ca o sa-ti para rau. Ai inteles sau mai vrei sa....
Jack il intrerupse. Priveam cum fata lui Brandon incepe sa devina tot mai alba, iar fruntea incepu sa i se increteasca.
- Nu, spuse el gatuit. Nu, asculta,..alo? Alo? Inchise telefonul si se aseza pe marginea patului, privind in jos, ingandurat.
- Brandon? am intrebat, asezandu-ma in genunchi in fata lui. Isi feri privirea. Brandon, ce s-a intamplat? Ce ti-a spus?
- Nim..nimic. Nu e nimic. Serios. Stii ce? Poate ar trebui sa mergem la ceilalti. In fond, e ultima zi din excursie, apoi urmeaza scoala. Nu o sa mai avem asa de mult timp sa petrecem impreuna. Vreau sa traiesti fiecare clipa din ziua cea mai ramas din plin. Se ridica si se duse spre usa. O nu, nu ma putea lasa asa. Am alergat sa ajung inaintea lui la usa, mi-am intins bratele in fata sa, oprindu-l sa inainteze. Se uita la mine socat si surprins, cu ochii tristi si intrebatori. Parea terminat.
- Ok, asculta. Habar-nam nimic despre lumea ta, nu o neg, dar de faptul ca Jack e periculos cred ca-si poate da seama oricine. Asa ca nu-mi spune tu mie ca nu e nimic, pentru ca pot sa-mi dau seama ca ceva nu e in regula, doar uitandu-ma la tine. Esti trist. De fapt, stii ce? Daca nu vrei sa-mi spui, nu o face. Pot afla si singura, chiar daca ar fi sa merg la Jack.
Eram furioasa, desi sincer nu stiu de ce. Probabil din cauza lui Jack asta. Nu mai scap odata de el. Simtem cum ma inteapa ochii si stiam ca nu mai aveam mult si incepeam sa plang, dar trebuia sa ma abtin. M-am intors pe calcaie, sa-mi ascund fata, si am hotarat sa ies din camera. In dreptul usii, am simtit bratul cald al lui Brandon in jurul taliei mele, tragandu-ma inapoi.
- Unde crezi ca mergi, Kate? ma intreba el cu o voce indiferenta, plata. Nu-i puteam raspunde, pentru ca stiam ca vocea mi-ar fi dat de gol starea in care ma aflam. Si apoi gatul mai era si uscat si ma durea. Ma intoarse cu fata spre el, isi puse un deget sub barbia mea si-mi trase fata in sus, in asa fel incat sa nu ma pot uita in alta parte decat in ochii lui. Nu ca as fi avut ceva impotriva in mod normal, dar ma cunoaste cam prea bine si stiam ca acum putea vedea durerea din ochii mei.
Ofta, apoi ma trase la pieptul lui, rasufland usor in parul meu incalcit. Ma
tinea strans, incat mai ca nu mai putem respira. Simteam inima bubuindu-mi si stiam ca si el o poate auzi in linistea aceea asurzitoare, intrerupta doar de respiratia lui.
Buzele lui erau pe gatul meu,facandu-ma sa tremur putin, apoi urcara catre ureche si imi sopti:
- Imi pare rau. Imi pare atat de rau ca te pun sa treci prin toate astea. Tu nu aveai nici o vina, dar din cauza mea, acum esti in pericol de moarte. M-am tras din imbratisare sa ma uit la el.
- Cum adica? Nu e vina ta. De ce sa fie? Nu spuse nimic, asa ca am continuat sa ma uit pur si simplu la el. Nu se obosea sa-si ascunda mai bine durerea de pe chip, sau poate nici nu incerca. Se uita in ochii mei intr-un fel melancolic, cu....iubire. Simteam cum imi apar pete de roseata sub privirea lui insistenta. Am facut un pas spre el, parca inconstienta, vrand sa-l simt langa mine, sa simt acea unda de atractie care apare cand sta langa mine. Nu schita nici un gest, doar coninua sa ma priveasca, pana cand ramasesera vreo 20 cm intre noi.
M-am ridicat pe varfuri, punandu-mi mainile pe umerii lui, si l-am sarutat scurt pe buzele inghetate, nemiscate. Doar un pupic. M-am uitat la el timp de 2 secunde, vazand cum se imblanzeste, cum ii revine culoare si stralucirea jucausa din ochi. Coltul gurii i se ridica in zambetul care imi placea mie, care era doar pentru mine, apoi se apleca si ma saruta si el scurt, apoi o facu din nou, desparindu-mi buzele incet. Ma strivea la propriu la pieptul sau, dar nu zic ca nu-mi convine. Isi trase putin capul, fara sa slabeasca stransoarea, si-mi dadu la o parte parul care imi intra in ochi, cu o atingere usoara. Cat putea fi dragut! Mai ca uit sa mai respir cand ma uit cateodata, ca acum, la el.
Un bocanit puternic in usa ma facu sa tresar, iar el ma stranse mai tare la pieptul sau.
- Hai, proumbeilor. Am vorbit cu profa si putem sa stam in aceeasi camera,
striga Mike. Deschise usa si acum statea in prag si se uita la noi cu un ranjet imens pe fata. Se presupune ca trebuie sa dormim, dar cui ii mai pasa. Hai! Fetele sunt deja acolo. Mai trebuie sa veniti voi. M-am uitat la Brandon, care se uita la Mike zambind. Hm, presupun ca ii asculta gandurile sau ceva de genul si gasea asta foarte amuzant.
- Luati-o inainte. Vin imediat ce ma pieptan putin. Parul meau arata ca o matura, am zis eu, facand o fata bosumflata, aratand cu mana spre capul meu. Mike se incrunta, apoi rase si pleca.
Am intrat in baie si l-am vazut pe Brandon in spatele meu, prin oglinda. M-am uitat la el intrebatoare si mi-a surpins privirea.
- Doar nu te astepti sa te las singura, fie si un moment, cu Jack in apropiere, nu? spuse el, zambind. Si oare care parte din “vreau sa stau mereu cu tine †nu intelegi? Rase. Ma bucura sa-l vad asa fericit. Am rosit putin, apoi m-am intors cu fata la oglinda, incercand sa-mi fac parul sa stea ordonat, in timp ce el ma privea fara sa clipeasca.
sper sa va placa;;)
CAPITOLUL 12
Mi-am scos telefonul din buzunar si am vazut vreo 15 apeluri nepreluate. 5 de la mama, 3 de la Sophie si 7 numere necunoscute. Se pare ca am fost destul de cautata. Am format numarul necunoscut si am asteptat. Mi-am dat seama ca nu e o idee buna, asa ca am inchis dupa ce suna o data. Dupa 5 secunde, telefonul zbarnai in mana mea.
- Alo? am spus eu.
- Buna, dulceata. Am inghetat, recunoscand imediat vocea lui Jack. Sper ca ai vorbit deja cu Brandon. Sau, cel putin, ai aflat macar o parte din toata povestea asta. Rase, facandu-mi parul de pe brate sa se ridice. Daca nu te superi, as vrea sa vorbesc putin cu el. Nu e atat de educat sa raspunda la telefon.
- Nu, i-am raspuns eu cu o voce sparta.
- O, nu-ti face griji, frumusete. Vom avea timp sa mai vorbim. Ore, zile, ani. Cat vei vrea tu. Ani? Asta insemna ca toata povestea asta va tine ani? Nu voi scapa niciodata de el? Desigur, continua el, as putea sa merg chiar acum in camera, dar sunt sigur ca asta nu-i va face bine micului vostru prieten. Cum il chema? A, da, micul Mike. Si nici micutei tale prietene de o viata, Sophie. Sunt sigur ca tine tare mult la pustiul ala. Rase din nou, batjocoritor. Simteam ca incep sa-mi dea lacrimile, de furie si frica pentru ca stia asa de multe despre mine, frica pentru prietenii mei.
M-am intors pe calcaie, izbind usa de perete, facandu-i pe cei 2 baieti sa tresara. Brandon se uita la mine cu o privire ingrijorata, iar Mike, ei bine, Mike era ca de obicei, dar era putin incruntat, semn ca il intrerupsem dintr-o poveste pe care el o considera importanta.
- Scuze, Mike, dar trebuie sa vorbesc cu Brandon. Singura, i-am spus cu o voce rece, facandu-l sa se incrunte mai tare, de data asta in semn de neintelegere. Ridica din umeri apoi trecu pe langa mine, punandu-si usor o mana pe umarul meu in drum spre iesire, facandu-mi sentimentul de panica sa creasca. Cum as fi putut suporta daca l-as pierde? Daca ar pati ceva?
Brandon sari imdeiat in picioare, privindu-ma ingrijorat.
- E Jack, i-am soptit eu, vazand cum se intuneca la fata. Vrea sa vorbeasca cu tine. El intinse mana tacut, iar eu i-am pus telefonul in palma.
- Ce vrei? intreba el rece. Parca ti-am zis sa stai departe de ea. Tacu pentru o secunda apoi continua: Fii serios. Am simtit mirosul tau de la o posta. Ea are mirosul tau. Asculta-ma bine, Jack, o singura data daca te mai atingi de ea si jur ca o sa-ti para rau. Ai inteles sau mai vrei sa....
Jack il intrerupse. Priveam cum fata lui Brandon incepe sa devina tot mai alba, iar fruntea incepu sa i se increteasca.
- Nu, spuse el gatuit. Nu, asculta,..alo? Alo? Inchise telefonul si se aseza pe marginea patului, privind in jos, ingandurat.
- Brandon? am intrebat, asezandu-ma in genunchi in fata lui. Isi feri privirea. Brandon, ce s-a intamplat? Ce ti-a spus?
- Nim..nimic. Nu e nimic. Serios. Stii ce? Poate ar trebui sa mergem la ceilalti. In fond, e ultima zi din excursie, apoi urmeaza scoala. Nu o sa mai avem asa de mult timp sa petrecem impreuna. Vreau sa traiesti fiecare clipa din ziua cea mai ramas din plin. Se ridica si se duse spre usa. O nu, nu ma putea lasa asa. Am alergat sa ajung inaintea lui la usa, mi-am intins bratele in fata sa, oprindu-l sa inainteze. Se uita la mine socat si surprins, cu ochii tristi si intrebatori. Parea terminat.
- Ok, asculta. Habar-nam nimic despre lumea ta, nu o neg, dar de faptul ca Jack e periculos cred ca-si poate da seama oricine. Asa ca nu-mi spune tu mie ca nu e nimic, pentru ca pot sa-mi dau seama ca ceva nu e in regula, doar uitandu-ma la tine. Esti trist. De fapt, stii ce? Daca nu vrei sa-mi spui, nu o face. Pot afla si singura, chiar daca ar fi sa merg la Jack.
Eram furioasa, desi sincer nu stiu de ce. Probabil din cauza lui Jack asta. Nu mai scap odata de el. Simtem cum ma inteapa ochii si stiam ca nu mai aveam mult si incepeam sa plang, dar trebuia sa ma abtin. M-am intors pe calcaie, sa-mi ascund fata, si am hotarat sa ies din camera. In dreptul usii, am simtit bratul cald al lui Brandon in jurul taliei mele, tragandu-ma inapoi.
- Unde crezi ca mergi, Kate? ma intreba el cu o voce indiferenta, plata. Nu-i puteam raspunde, pentru ca stiam ca vocea mi-ar fi dat de gol starea in care ma aflam. Si apoi gatul mai era si uscat si ma durea. Ma intoarse cu fata spre el, isi puse un deget sub barbia mea si-mi trase fata in sus, in asa fel incat sa nu ma pot uita in alta parte decat in ochii lui. Nu ca as fi avut ceva impotriva in mod normal, dar ma cunoaste cam prea bine si stiam ca acum putea vedea durerea din ochii mei.
Ofta, apoi ma trase la pieptul lui, rasufland usor in parul meu incalcit. Ma
tinea strans, incat mai ca nu mai putem respira. Simteam inima bubuindu-mi si stiam ca si el o poate auzi in linistea aceea asurzitoare, intrerupta doar de respiratia lui.
Buzele lui erau pe gatul meu,facandu-ma sa tremur putin, apoi urcara catre ureche si imi sopti:
- Imi pare rau. Imi pare atat de rau ca te pun sa treci prin toate astea. Tu nu aveai nici o vina, dar din cauza mea, acum esti in pericol de moarte. M-am tras din imbratisare sa ma uit la el.
- Cum adica? Nu e vina ta. De ce sa fie? Nu spuse nimic, asa ca am continuat sa ma uit pur si simplu la el. Nu se obosea sa-si ascunda mai bine durerea de pe chip, sau poate nici nu incerca. Se uita in ochii mei intr-un fel melancolic, cu....iubire. Simteam cum imi apar pete de roseata sub privirea lui insistenta. Am facut un pas spre el, parca inconstienta, vrand sa-l simt langa mine, sa simt acea unda de atractie care apare cand sta langa mine. Nu schita nici un gest, doar coninua sa ma priveasca, pana cand ramasesera vreo 20 cm intre noi.
M-am ridicat pe varfuri, punandu-mi mainile pe umerii lui, si l-am sarutat scurt pe buzele inghetate, nemiscate. Doar un pupic. M-am uitat la el timp de 2 secunde, vazand cum se imblanzeste, cum ii revine culoare si stralucirea jucausa din ochi. Coltul gurii i se ridica in zambetul care imi placea mie, care era doar pentru mine, apoi se apleca si ma saruta si el scurt, apoi o facu din nou, desparindu-mi buzele incet. Ma strivea la propriu la pieptul sau, dar nu zic ca nu-mi convine. Isi trase putin capul, fara sa slabeasca stransoarea, si-mi dadu la o parte parul care imi intra in ochi, cu o atingere usoara. Cat putea fi dragut! Mai ca uit sa mai respir cand ma uit cateodata, ca acum, la el.
Un bocanit puternic in usa ma facu sa tresar, iar el ma stranse mai tare la pieptul sau.
- Hai, proumbeilor. Am vorbit cu profa si putem sa stam in aceeasi camera,
striga Mike. Deschise usa si acum statea in prag si se uita la noi cu un ranjet imens pe fata. Se presupune ca trebuie sa dormim, dar cui ii mai pasa. Hai! Fetele sunt deja acolo. Mai trebuie sa veniti voi. M-am uitat la Brandon, care se uita la Mike zambind. Hm, presupun ca ii asculta gandurile sau ceva de genul si gasea asta foarte amuzant.
- Luati-o inainte. Vin imediat ce ma pieptan putin. Parul meau arata ca o matura, am zis eu, facand o fata bosumflata, aratand cu mana spre capul meu. Mike se incrunta, apoi rase si pleca.
Am intrat in baie si l-am vazut pe Brandon in spatele meu, prin oglinda. M-am uitat la el intrebatoare si mi-a surpins privirea.
- Doar nu te astepti sa te las singura, fie si un moment, cu Jack in apropiere, nu? spuse el, zambind. Si oare care parte din “vreau sa stau mereu cu tine †nu intelegi? Rase. Ma bucura sa-l vad asa fericit. Am rosit putin, apoi m-am intors cu fata la oglinda, incercand sa-mi fac parul sa stea ordonat, in timp ce el ma privea fara sa clipeasca.