29-03-2011, 12:08 PM
Ţârâitul deranjant al ceasului său îl trezi pe Max din somn. În graba lui de a-l opri, acesta reuşi să-l dea jos. Ceasul, fiind încadrat într-o ramă de sticlă se facu ţăndări la contactul cu podeaua camerei sale.
Enervat, Max se dadu jos din pat şi căută mătura şi făraşul pentru a elimina pagubele. Ştia că trebuia să nu întârzie la prima întâlnire cu cei care veneau la Empire State Building de pe Fifth Avenue.
Înlătură pagubele făcute încă de dimineaţă, trase o pereche de blugi pe el şi o cămaşă albă pe care o lăsă deschisă la primii doi nasturi, o vesta cu multe buzunare în care se aflau diverse “nimicuri†folositoare, mâncă ceva în grabă şi părăsi apartamentul.
Fluieră după un taxi, iar când acesta opri, se urcă, spunând şoferului adresa unde dorea să ajungă. Când în sfârşit intră în sala unde avea loc întâlnirea, răsuflă uşurat, când văzu că încă nu sosise nimeni. Alese un loc destul de retras şi se aşeză în aşteptarea celorlaţi.

Nihil sine Deo - Nimic fara Dumnezeu !
![[Imagine: 6.jpg]](http://i303.photobucket.com/albums/nn138/ArashiKigen/Semnaturi/6.jpg)