27-03-2011, 09:00 AM
Hey! Am adus next-ul! Ştiu că este destul de târziu, dar şcoala asta îmi ocupă prea mult timp. Înca o data scuze, sper să mă pot revanşa cu acest capitol. Promit că următor îl voi posta mai repede.
Lectură plăcută!
O briză a verii se strecoară prin geamul întredeschis. Razele puternicului soare intră în cameră, mirosul apei sărate îmi inundă nările, sunetul valurilor îmi bucură auzul. De pe balcon se mai aude ciripitul pasarelelor, ce sunete fascinante scot pe acel mic cioc. Vocea lor subţire îţi face ziua mai bună, cantecul lor te calmeaza.
Lumina zilei îmi deschide ochii. Un miros specific oceanului se simte peste tot în cameră. Instinctiv mâna stânga mi-o duc la ochi, încercând sa blochez lumina soarelui. Picioarele-mi albe ating timid podeaua rece. Mă îndrept spre balcon cu intenţia de a deschide uşa, dar mă răzgândesc repede. Privirea mi se mută dintr-o parte în alta a camerei mele de hotel. În momentul de faţă sunt atât de dezordonată încat nici nu mă mai recunosc. Stresul şi emotiile parcă mă consumă. Cu paşi lenţi mă îndrept spre baie. Parcurg cinci paşi în aproximativ zece minute. Aş vrea să stau în pat şi să dorm tot restul zilei, dar acest lucru nu este posibil ( momentan ). Baia de culoarea infinitului se asortează perfect cu mobilierul de un alb pur. O oglindă mare ce stă deasupra chiuvetei ţine ascuns in spatele său pasta de dinti, periuta şi cremele. Cada cu picoare este umplută cu spuma, iar deasupra sunt presărate mai multe petale de trandafir galben. Florile mele preferate. Halatul ce-mi ferea corpul de ochii curioşilor este frumos asezat pe cuier în timp ce mă îndrept leneş spre cada cu apa care mă aşteaptă. Degetele piciorului drept ating usor suprafata apei care nu este tocmai fierbinte. Un oftat se strecoară printre buzele-mi uscate. Cu mişcări mici, dar sigure corpul meu este adâncit în apa cu miros înebunitor. Corpul meu se răsfaţă cu apa călduţă cel învăluie. Cu degetele-mi lungi ating câte o petală, simţindu-i gingăşia cu care a fost înzestrată. Cât de fascinant este să priveşti cum o simplă fică desprinsă de către mama sa încearcă să supravieţuiască, ştiind că efortul ei este şi aşa în zadar. Stau şi visez la marele meu debut, în timp ce apa se răceşte o dată cu temperatura băii. Un fior îmi străbate trupul firav, neatins de către timp, ceea ce îmi dă de înţeles că momentele mele de răsfăţ se termină aici. Ce n-aş fi dat pentru încă două minute în acel Paradis, înconjurată de către superbele petale. Fără tragere de inimă mă ridic din cada ce pentru câteva minute a creat magie, şi fără să mă mai uit înapoi ies din baie, auzind parcă strigându-mă să mă întorc. Mă îndrept spre dormitorul meu ce pare atât de dezordonat încât îmi vine să pălesc. Cărţi, schiţe, creioane, pixuri aruncate pe jos. Ar trebui să le adun, dar şi aşa sunt în întârziere, iar Becca nu mă va ierta niciodată. Deschid dulapul din brad şi încep să caut ceva cu care să mă îmbrac. Soarele străluceşte destul de tare astăzi, dar nu ştiu cum va fi după-amiaz. Prefer să mă îmbrac cât mai lejer aşa că îmi aleg o pereche de pantaloni scurţi albi, pe talie, cu un model roz pal pe partea dreaptă, un maieu de acelaşi roz plăcut privirii precum modelul pantalonilor, iar în picioare îmi iau o pereche de sandale albe. Ies un pic pe balconul cu vedere spre ocean, vântul bate domol, iar lumina soarelui se reflectă într-un stil armonios în apa limpede a oceanului. Din când în când, în larg, se mai zăreşte căte un delfin ce dansează purtat de muzica vântului în armonie cu sunetul valurilor ce se izbesc de mal.
Picioarele mă îndeamnă să plec. Cu greu îmi dezlipesc ochii de la un astfel de peisaj, un colţ rupt din Rai. Încui uşa ce despărţea marele meu apartament de coridorul lung amenajat într-un stil medieval. Armurii de cavaleri stau împietrite de peretele cu tablouri pictate în ulei. Tablouri ce redau scene de război. Mii de fiori îmi străbat tot corpul când mintea îmi zboară la acele vremuri. Şi totuşi, îmi doresc să mă văd prinţeşă. Să dansez la un bal mascat cu prinţul visurilor mele, ca după aceea să dispar din viaţa lui, cu speranţa că îl voi revedea cât de curând.
Cu capul în nori nu îmi dau seama că am ajuns la recepţie. Şi aceasta este aranjată în acelaşi stil medieval de care sunt atât de îndrăgostită. Un candelabru imens stă mândru şi veghează din mijlocul tavanului. Pereţii crem se asortează perfect cu mobilierul vechi.
- Avery, ma chéri ! îmi aud numele strigat.
Încet, fără prea mare tragere de inimă, mă întorc pe călcâie să văd cine mă caută. Parul ei brunet îi flutură în spate, dându-i un aer de mică prinţesă. Ochii ei de un verde crud, splendid, mă fixează plini de bucurie. Mersul ei este atât de graţios de ai spune că dansează. Poate fi doar ea, Becca. Îi văd un zâmbet înflorindu-i pe chip, iar acum parcă sunt şi eu dornică să simt fericirea pe care o emană. Stau şi mă uit la ea în timp ce se îndreaptă sper mine.
- Becca... rostesc în momentul în care se află în faţa mea.
Nu am mai vazut-o de aproape un an. O strâng tare în braţe fără a-i mai da drumul. Mi-a lipsit atât de mult, şi eu cred că i-am lipsit ei. Franţuizoaica care m-a învăţat să trăiesc. Unica persoană care mi-a arătat ce înseamnă viaţa. Cea care mi-a fost alături şi la bine şi la greu. Doar ea a ştiut cum să îmi aline suferinţa. Cu greu mă desprind din îmbrăţişarea după care am tânjit prea mult timp. Bruneta se uită-n ochii mei cu acea sclipire... care îmi dă de înţeles că este în al nouălea cer. Timp de un minut stăm şi ne analizăm una pe cealaltă, după care ne mai îmbrăţişăm o dată. Caldura ce o emană îmi face pielea de găină. Mă simt atât de fericită să o ştiu din nou lângă mine. Observ cum deschide gura, dar cuvintele nu vor să iasă, a roşit. Draga mea prietenă s-a îndrăgostit. Sunt atât de fericită pentru ea. Însfârşit a găsit pe cineva.
- Cine-i norocosul? I-am şoptit uşor astfel a rămas surprinsă. Obişnuia să mă citească ca pe o carte deschisă, iar acum se pare că am ajuns să îmi dau seama, relativ uşor, ce vor să însemne aceste stări de euforie.
- El... îmi arată cu degetul arătător spre un băiat neobişnuit.
Pielea lui prea albicioasă este într-un contras perfect cu parul său brunet şi ochii atât de negri. S-a uitat pentru o secundă la mine şi am ajuns prizoniera privirii lui. Pur şi simplu m-am pierdut în acei ochii superbi. Pentru acele câteva secunde nu mai exista nimic în jurul meu, doar eu şi el...
Asta este tot pentru astăzi. Sper să nu vă supăraţi pe mine dacă am greşeli de tastare. L-am corectat de vreo două sau trei ori totuşi poate am scăpat câte ceva...
Lectură plăcută!
Nu pune la îndoială gândirea femeii
-Capitolul I-
-Capitolul I-
O briză a verii se strecoară prin geamul întredeschis. Razele puternicului soare intră în cameră, mirosul apei sărate îmi inundă nările, sunetul valurilor îmi bucură auzul. De pe balcon se mai aude ciripitul pasarelelor, ce sunete fascinante scot pe acel mic cioc. Vocea lor subţire îţi face ziua mai bună, cantecul lor te calmeaza.
Lumina zilei îmi deschide ochii. Un miros specific oceanului se simte peste tot în cameră. Instinctiv mâna stânga mi-o duc la ochi, încercând sa blochez lumina soarelui. Picioarele-mi albe ating timid podeaua rece. Mă îndrept spre balcon cu intenţia de a deschide uşa, dar mă răzgândesc repede. Privirea mi se mută dintr-o parte în alta a camerei mele de hotel. În momentul de faţă sunt atât de dezordonată încat nici nu mă mai recunosc. Stresul şi emotiile parcă mă consumă. Cu paşi lenţi mă îndrept spre baie. Parcurg cinci paşi în aproximativ zece minute. Aş vrea să stau în pat şi să dorm tot restul zilei, dar acest lucru nu este posibil ( momentan ). Baia de culoarea infinitului se asortează perfect cu mobilierul de un alb pur. O oglindă mare ce stă deasupra chiuvetei ţine ascuns in spatele său pasta de dinti, periuta şi cremele. Cada cu picoare este umplută cu spuma, iar deasupra sunt presărate mai multe petale de trandafir galben. Florile mele preferate. Halatul ce-mi ferea corpul de ochii curioşilor este frumos asezat pe cuier în timp ce mă îndrept leneş spre cada cu apa care mă aşteaptă. Degetele piciorului drept ating usor suprafata apei care nu este tocmai fierbinte. Un oftat se strecoară printre buzele-mi uscate. Cu mişcări mici, dar sigure corpul meu este adâncit în apa cu miros înebunitor. Corpul meu se răsfaţă cu apa călduţă cel învăluie. Cu degetele-mi lungi ating câte o petală, simţindu-i gingăşia cu care a fost înzestrată. Cât de fascinant este să priveşti cum o simplă fică desprinsă de către mama sa încearcă să supravieţuiască, ştiind că efortul ei este şi aşa în zadar. Stau şi visez la marele meu debut, în timp ce apa se răceşte o dată cu temperatura băii. Un fior îmi străbate trupul firav, neatins de către timp, ceea ce îmi dă de înţeles că momentele mele de răsfăţ se termină aici. Ce n-aş fi dat pentru încă două minute în acel Paradis, înconjurată de către superbele petale. Fără tragere de inimă mă ridic din cada ce pentru câteva minute a creat magie, şi fără să mă mai uit înapoi ies din baie, auzind parcă strigându-mă să mă întorc. Mă îndrept spre dormitorul meu ce pare atât de dezordonat încât îmi vine să pălesc. Cărţi, schiţe, creioane, pixuri aruncate pe jos. Ar trebui să le adun, dar şi aşa sunt în întârziere, iar Becca nu mă va ierta niciodată. Deschid dulapul din brad şi încep să caut ceva cu care să mă îmbrac. Soarele străluceşte destul de tare astăzi, dar nu ştiu cum va fi după-amiaz. Prefer să mă îmbrac cât mai lejer aşa că îmi aleg o pereche de pantaloni scurţi albi, pe talie, cu un model roz pal pe partea dreaptă, un maieu de acelaşi roz plăcut privirii precum modelul pantalonilor, iar în picioare îmi iau o pereche de sandale albe. Ies un pic pe balconul cu vedere spre ocean, vântul bate domol, iar lumina soarelui se reflectă într-un stil armonios în apa limpede a oceanului. Din când în când, în larg, se mai zăreşte căte un delfin ce dansează purtat de muzica vântului în armonie cu sunetul valurilor ce se izbesc de mal.
Picioarele mă îndeamnă să plec. Cu greu îmi dezlipesc ochii de la un astfel de peisaj, un colţ rupt din Rai. Încui uşa ce despărţea marele meu apartament de coridorul lung amenajat într-un stil medieval. Armurii de cavaleri stau împietrite de peretele cu tablouri pictate în ulei. Tablouri ce redau scene de război. Mii de fiori îmi străbat tot corpul când mintea îmi zboară la acele vremuri. Şi totuşi, îmi doresc să mă văd prinţeşă. Să dansez la un bal mascat cu prinţul visurilor mele, ca după aceea să dispar din viaţa lui, cu speranţa că îl voi revedea cât de curând.
Cu capul în nori nu îmi dau seama că am ajuns la recepţie. Şi aceasta este aranjată în acelaşi stil medieval de care sunt atât de îndrăgostită. Un candelabru imens stă mândru şi veghează din mijlocul tavanului. Pereţii crem se asortează perfect cu mobilierul vechi.
- Avery, ma chéri ! îmi aud numele strigat.
Încet, fără prea mare tragere de inimă, mă întorc pe călcâie să văd cine mă caută. Parul ei brunet îi flutură în spate, dându-i un aer de mică prinţesă. Ochii ei de un verde crud, splendid, mă fixează plini de bucurie. Mersul ei este atât de graţios de ai spune că dansează. Poate fi doar ea, Becca. Îi văd un zâmbet înflorindu-i pe chip, iar acum parcă sunt şi eu dornică să simt fericirea pe care o emană. Stau şi mă uit la ea în timp ce se îndreaptă sper mine.
- Becca... rostesc în momentul în care se află în faţa mea.
Nu am mai vazut-o de aproape un an. O strâng tare în braţe fără a-i mai da drumul. Mi-a lipsit atât de mult, şi eu cred că i-am lipsit ei. Franţuizoaica care m-a învăţat să trăiesc. Unica persoană care mi-a arătat ce înseamnă viaţa. Cea care mi-a fost alături şi la bine şi la greu. Doar ea a ştiut cum să îmi aline suferinţa. Cu greu mă desprind din îmbrăţişarea după care am tânjit prea mult timp. Bruneta se uită-n ochii mei cu acea sclipire... care îmi dă de înţeles că este în al nouălea cer. Timp de un minut stăm şi ne analizăm una pe cealaltă, după care ne mai îmbrăţişăm o dată. Caldura ce o emană îmi face pielea de găină. Mă simt atât de fericită să o ştiu din nou lângă mine. Observ cum deschide gura, dar cuvintele nu vor să iasă, a roşit. Draga mea prietenă s-a îndrăgostit. Sunt atât de fericită pentru ea. Însfârşit a găsit pe cineva.
- Cine-i norocosul? I-am şoptit uşor astfel a rămas surprinsă. Obişnuia să mă citească ca pe o carte deschisă, iar acum se pare că am ajuns să îmi dau seama, relativ uşor, ce vor să însemne aceste stări de euforie.
- El... îmi arată cu degetul arătător spre un băiat neobişnuit.
Pielea lui prea albicioasă este într-un contras perfect cu parul său brunet şi ochii atât de negri. S-a uitat pentru o secundă la mine şi am ajuns prizoniera privirii lui. Pur şi simplu m-am pierdut în acei ochii superbi. Pentru acele câteva secunde nu mai exista nimic în jurul meu, doar eu şi el...
Asta este tot pentru astăzi. Sper să nu vă supăraţi pe mine dacă am greşeli de tastare. L-am corectat de vreo două sau trei ori totuşi poate am scăpat câte ceva...
Cincizeci de minute ne despart privirile. Mă doare să te văd mereu atât de distant faţă de mine. Cu ea eşti simplu tu, cu mine de ce nu ai fi? Mă laşi să sper că într-o zi vei putea să-mi vorbeşti aşa cum şi eu încerc să îţi arăt că ţin la tine, dar eşti atât de orb încât nu vezi dincolo de această ceaţă densă pe care ai creat-o de unul singur. Flacăra ce trăieşte-n mine devine din ce-n ce mai puternică cu fiecare privire, cu fiecare literă pe care mi-o rosteşti, dar îmi este frică. Frică ca într-o bună zi această scânteie să se stingă în mometul în care te voi vedea de mână cu ea. Îţi cer un singur lucru, te implor nu mă lăsa în urmă. Nu mă lăsa să fiu doar o umbră a trecutului...