[SUGIZO] Days of Repetition

[CHOCO]

Doi

~ Mai târziu (26 aprilie, 02:17 A.M.)

Durerile Alexandrei s-au accentuat enorm pe parcurusul ultimelor ore, aşa că am adus-o la Urgenţe. Iniţial nu a vrut, dar până la urmă am convins-o.
Doctorul de gardă a primit-o şi mi-a pus mie câteva întrebări, dar nu-mi amintesc ce. Mai mult m-am gândit la ea şi la bebe decât la ce mă întreba tipul ăla în alb şi cu ochelari cu rame groase. Era genul ăla de persoană pe care o uiţi în secunda doi după ce o vezi.
O asistentă i-a dat lui Alex calmante, şi mi-a zis că, dacă vreau, pot să stau cu ea până se trezeşte. Aşa intenţionam, dar după douăzeci de minute de stat în spital, simţeam că leşin. Nu suport mirosul spitalelor.
Aşa că am ieşit afară, şi acum vreau să fac ceva, orice. Dar nu pot.
Efectiv, mă simt gol pe dinăuntru.
Nu ştiu ce ar trebui să simt acum. Ar fi trebuit să fiu fericit? Îngrijorat, poate?
Adevărul era că-mi e frică. Nu mă simt în stare, din niciun punct de vedere, să cresc un copil. Îmi e eamă de o resposabilitate aşa de mare. Ca şi cum ai pune o furnică să care un munte – exact aşa mă simt eu acum. Dar deja nu mai pot să dau înapoi, dar totuşi... Ce NAIBA a fost în capul meu când i-am spus lui Alex că ar trebui să păstreze copilul?
Mi-am aprins o ţigară, dar nu pot să fumez.
Vreau să cânt, dar mi-am lăsat chitara acasă. Şi oricum aş fi arătat ca un nebun dacă mă apucam să cânt la chitară în curtea unui spital, la două şi ceva noaptea.
Mi-e frig şi vreau să merg să mănânc ceva, dar am prea puţini bani la mine.
Şi vreau să mă trezesc mâine dimineaţă şi să-mi dau seama că de fapt am douăzeci de ani şi că peste câteva zile nu o să fiu tată.
Acum vreo zece minute m-a sunat hide şi m-a întrebat dacă vreau să mă duc să beau ceva cu el. Era beat. Dar la cum mă simt acum, aş fi fost tentat să accept, dar nu am putut să-i spun ‘da’. Cred că până la urmă e mai bine aşa.