25-03-2011, 01:00 AM
Am si eu doua prietene . Cat de bune sunt acum, nu stiu... dar cu ele imi petrec timpul cel mai mult. Poate ca simt o usoara tristete gandindu-ma la faptul ca o data si-o data ne vom spune " pa-pa" , insa nu cade cerul peste mine; o sa-mi fie dor ce-i drept, asa cum ne este tuturor dor, e si normal pana la urma. Relatia noastra de prietenie cam scartaie... si acel respect pe care ele il vor din partea mea, inecrc sa-l ofer. Insa ele il ofera mai putin- sau poate o fi doar in imaginatia mea. De ce m-ai stau cu ele? Fiindca ar fi plictisitor sa vorbesc numai cu mama. Am nevoie de prieteni fie ei si putin mai... pentru ca fara ei m-as plictisi ingrozitor. Poate ca aceste fete nu pot fi numite prietenele mele cele mai bune, prietenele de suflet, surorile mele, insa prietene le pot spune.
Imi aduc aminte cum intr-o zi cand venisem de la scoala am inceput sa plang pentru ca mi-am dat seama ca nu am nici un prieten care sa ma inteleaga, stiam si dinainte dar nu vroiam sa accept. Mama ca intotdeauna a inceput cu dicursurile ei cum ca prietenii adevarati nu exista si ca trebuie sa ma feresc de astfel de persoane ce se dau drept prieteni. Am strambat din nas dupa ce auzisem ce stiam deja dar nu vroiam sa accept. Vroiam si vreau sa cred ca voi intalni si eu un prieten bun, si ca prietenii exista. Sunt sigura ca exista dar nu i-am gasit eu. ( am luat-o prea personal
)
Nu as putea trai fara prieteni-mult spus-.. fie ei si falsi... atata timp cat nu le spun tot ce-mi iese pe gura( un mare defect al meu, de a scuipa tot) si atata timp cat nu ma implic foarte mult. Sa zicem ca pentru o petrecere, o plimbare, pentru a-mi ocupa timpul pana la urma.
V-as mai zice ceva, dar si asta e personal si cred ca daca veti citi va veti satura
.
In sfarsit.... nu mi-ar fi bine fara prieteni.
Imi aduc aminte cum intr-o zi cand venisem de la scoala am inceput sa plang pentru ca mi-am dat seama ca nu am nici un prieten care sa ma inteleaga, stiam si dinainte dar nu vroiam sa accept. Mama ca intotdeauna a inceput cu dicursurile ei cum ca prietenii adevarati nu exista si ca trebuie sa ma feresc de astfel de persoane ce se dau drept prieteni. Am strambat din nas dupa ce auzisem ce stiam deja dar nu vroiam sa accept. Vroiam si vreau sa cred ca voi intalni si eu un prieten bun, si ca prietenii exista. Sunt sigura ca exista dar nu i-am gasit eu. ( am luat-o prea personal
) Nu as putea trai fara prieteni-mult spus-.. fie ei si falsi... atata timp cat nu le spun tot ce-mi iese pe gura( un mare defect al meu, de a scuipa tot) si atata timp cat nu ma implic foarte mult. Sa zicem ca pentru o petrecere, o plimbare, pentru a-mi ocupa timpul pana la urma.
V-as mai zice ceva, dar si asta e personal si cred ca daca veti citi va veti satura
. In sfarsit.... nu mi-ar fi bine fara prieteni.
Mi-e foameee!!!