25-03-2011, 12:45 AM
@FlyAway - Multumesc pentru parere si sper sa ti-o imbunatatesti pe masura ce voi avansa cu fic-ul ^^
@AlerimxD - Ma bucur ca ai avut timp si de mine , so , sper sa-ti placa ideea mea , pentru ca e una complexa in cap`sorul meu ^^ Doar sa o descriu / dezvolt cum trebuie >.<
Well , din moment ce am avut inspiratie , am venit cu al 2-lea capitol , care sper sa va placa ...Nu stiu cat ve-ti intelege din el , dar cum am mai spus , e o poveste complexa , prezentata sumar la inceput ;]
În mișcări lente , cobor treptele , spre parterul hotelului. Ochii îmi erau închiși , buzele între-deschise , iar nasul acoperit de o eșarfă transparentă , în culori calde. Rochia vaporoasă , contura în detaliu , forma slăbuță și fragilă , a corpului meu. Picioarele-mi dezgolite , zvelte , pășeau în ritm de vals spre salonul principal , al clădirii. Cu tălpile sfioase , înaintez din marginea scării , spre recepție. Încăperea era decorată bogat , în stilul barokului burghez. Ceasurile ticăiau , într-un ritm prea alert ...
Îmi întorc privirea spre persoana ce mi se adresase atât de politicos , dorind să-i văd chipul. Rămân oarecum stupefiată , în momentul descoperirii mele. Un domn de vârsta a treia , radiind de bucurie și expresivitate , într-un frac perfect pus la punct , îmi săgetează tot corpul cu presupusele întâmpinări ale ochilor.
Își întinse degetul arătător , spre locul pe care-l puteam detecta ușor și cu ajutorul vorbelor sale , astfel încât să-mi ușureze căutarea. În încercarea mea de a păstra această formalitate , ce se instalase imediat în caracterul meu , dintre mine și bătrân , îi mulțumesc , într-o frază , ce știam că îi va satisface dorința de a comunica cu mine. Măresc pașii , odată cu viteza , și în fuga mea spontană , ies pe ușa ce-mi fusese indicată mai devreme.
Peisajul ce se întindea brusc în fața mea , îmi fură toată atenția și admirația. După câteva secunde , ce le-am folosit pentru reculegere , îmi continui fuga , ce era din ce în ce mai încetinită , de nisipul plajei. Nu bag de seamă pe moment că locul era lipsit de alte forme vii , dar când simt puterea cu care valurile mării mă inpingeau spre țărm , îmi era imposibil să nu observ faptul că eram singură , în acest tablou. Ochii mei strălucesc în bătaia unor raze puternice , solare , iar părul îmi e purtat într-un lung dans al adierilor de vânt.
Doream să simt această armonie a naturii , din ce în ce mai mult , dar glasurile răgușite ale unor personaje străine mie , îmi spulberă această stare feerică. Faptul că dialogurile lor îmi erau din ce în ce mai clare , era alarma pentru mine , ce mă anunța că trebuie să plec. După un scurt joc de picioare în răcoarea apei , mă întorc hotărâtă , înapoi spre clădirea inpunatoare din care ieșisem acum cincisprezece minute.
Cu pași înceți , dar siguri , am ajuns în cele din urmă în apartamentul ce locuiam de două săptămâni. Aerul era proaspăt , dar atmosfera lăsa de dorit. Mă așez pe patul înalt , apoi îmi întind corpul în așternuturile lipsite de culoare. Privesc candelabrul somptuos , încadrat într-un fond incolor , imaculat. Îl analizez în amănunt , dar cu fiecare detaliu vizualizat , corpul îmi tremură incontrolabil , într-un ritm nedefinit. Încerc să îl încordez , pentru al putea restapani , dar eșuez într-un mod dezamăgitor.
Caut cu privirea un geamantan ce știam cert că era în cameră , iar când dau de el , nimic nu mă oprește să-l ridic , cu minim de efort. Ies pe ușă , încuind-o pe dinafară , apoi pargurg același traseu de prima dată , până la biroul de recepții , dar de această dată , cu bagajul după mine.
Ajunsă în salon , las cheia distinsului bătrân , cu care avusesem plăcerea și în primele minute ale zilei.
Întrebarea îmi fusese adresată cu atâta căldură , încât , bucuroasă aș fi răspuns , dar urma de tristețe ce trăda îngrijorarea omului pentru locul de muncă în care lucrase mai bine de 30 de ani , mă trezi la cruda realitate.
Îmi arăt dezamăgirea și dezaprobarea față de propria-mi faptă , printr-o ultimă privire aruncată la întâmplare în încăpere , apoi mă întorc pe călcâie și înaintez spre ieșire. Sunt conștientă de faptul că în urmă mea am lăsat doar durere , și o greutate imensă de a accepta niște vorbe , dar cu toate acestea drept păcat , sunt hotărâtă să mă întorc acasă. Înainte de a face însă ultimul pas spre o libertate doar de mine știută , aud un singur cuvânt , rostit sacadat , dar totuși clar pentru urechile mele , știind că-l voi auzi mult mai des , de acum încolo.
@AlerimxD - Ma bucur ca ai avut timp si de mine , so , sper sa-ti placa ideea mea , pentru ca e una complexa in cap`sorul meu ^^ Doar sa o descriu / dezvolt cum trebuie >.<
Well , din moment ce am avut inspiratie , am venit cu al 2-lea capitol , care sper sa va placa ...Nu stiu cat ve-ti intelege din el , dar cum am mai spus , e o poveste complexa , prezentata sumar la inceput ;]
Capitolul II
În mișcări lente , cobor treptele , spre parterul hotelului. Ochii îmi erau închiși , buzele între-deschise , iar nasul acoperit de o eșarfă transparentă , în culori calde. Rochia vaporoasă , contura în detaliu , forma slăbuță și fragilă , a corpului meu. Picioarele-mi dezgolite , zvelte , pășeau în ritm de vals spre salonul principal , al clădirii. Cu tălpile sfioase , înaintez din marginea scării , spre recepție. Încăperea era decorată bogat , în stilul barokului burghez. Ceasurile ticăiau , într-un ritm prea alert ...
- Mă scuzați , domnișoară ?
Îmi întorc privirea spre persoana ce mi se adresase atât de politicos , dorind să-i văd chipul. Rămân oarecum stupefiată , în momentul descoperirii mele. Un domn de vârsta a treia , radiind de bucurie și expresivitate , într-un frac perfect pus la punct , îmi săgetează tot corpul cu presupusele întâmpinări ale ochilor.
- Saklad.
- Domnișoară Saklad ... Îmi permiteți să vă întreb în cel mai respectabil mod , de ce vă aflați aici ?
- ... sunt cazată.
- Acesta este cel mai complex răspuns pe care m-il puteți oferi ?
- Mă îndoiesc că vă pot oferi un răspuns.
- Înțeleg ...
- Spuneți-mi , vă rog , unde e ieșirea de urgență a hotelului ?
- În spatele scărilor.
- Domnișoară Saklad ... Îmi permiteți să vă întreb în cel mai respectabil mod , de ce vă aflați aici ?
- ... sunt cazată.
- Acesta este cel mai complex răspuns pe care m-il puteți oferi ?
- Mă îndoiesc că vă pot oferi un răspuns.
- Înțeleg ...
- Spuneți-mi , vă rog , unde e ieșirea de urgență a hotelului ?
- În spatele scărilor.
Își întinse degetul arătător , spre locul pe care-l puteam detecta ușor și cu ajutorul vorbelor sale , astfel încât să-mi ușureze căutarea. În încercarea mea de a păstra această formalitate , ce se instalase imediat în caracterul meu , dintre mine și bătrân , îi mulțumesc , într-o frază , ce știam că îi va satisface dorința de a comunica cu mine. Măresc pașii , odată cu viteza , și în fuga mea spontană , ies pe ușa ce-mi fusese indicată mai devreme.
Peisajul ce se întindea brusc în fața mea , îmi fură toată atenția și admirația. După câteva secunde , ce le-am folosit pentru reculegere , îmi continui fuga , ce era din ce în ce mai încetinită , de nisipul plajei. Nu bag de seamă pe moment că locul era lipsit de alte forme vii , dar când simt puterea cu care valurile mării mă inpingeau spre țărm , îmi era imposibil să nu observ faptul că eram singură , în acest tablou. Ochii mei strălucesc în bătaia unor raze puternice , solare , iar părul îmi e purtat într-un lung dans al adierilor de vânt.
Doream să simt această armonie a naturii , din ce în ce mai mult , dar glasurile răgușite ale unor personaje străine mie , îmi spulberă această stare feerică. Faptul că dialogurile lor îmi erau din ce în ce mai clare , era alarma pentru mine , ce mă anunța că trebuie să plec. După un scurt joc de picioare în răcoarea apei , mă întorc hotărâtă , înapoi spre clădirea inpunatoare din care ieșisem acum cincisprezece minute.
Cu pași înceți , dar siguri , am ajuns în cele din urmă în apartamentul ce locuiam de două săptămâni. Aerul era proaspăt , dar atmosfera lăsa de dorit. Mă așez pe patul înalt , apoi îmi întind corpul în așternuturile lipsite de culoare. Privesc candelabrul somptuos , încadrat într-un fond incolor , imaculat. Îl analizez în amănunt , dar cu fiecare detaliu vizualizat , corpul îmi tremură incontrolabil , într-un ritm nedefinit. Încerc să îl încordez , pentru al putea restapani , dar eșuez într-un mod dezamăgitor.
Caut cu privirea un geamantan ce știam cert că era în cameră , iar când dau de el , nimic nu mă oprește să-l ridic , cu minim de efort. Ies pe ușă , încuind-o pe dinafară , apoi pargurg același traseu de prima dată , până la biroul de recepții , dar de această dată , cu bagajul după mine.
Ajunsă în salon , las cheia distinsului bătrân , cu care avusesem plăcerea și în primele minute ale zilei.
- Ați luat o hotărâre , domnișoară Saklad ?
Întrebarea îmi fusese adresată cu atâta căldură , încât , bucuroasă aș fi răspuns , dar urma de tristețe ce trăda îngrijorarea omului pentru locul de muncă în care lucrase mai bine de 30 de ani , mă trezi la cruda realitate.
- Din păcate nu ! spun într-un glas hotărât.
- Atunci de ce bagajul dumneavoastră îmi dă o stare de neliniște ?
- Deonte ... Iartă-mă ! Îl voi vinde , în cel mai scurt timp. Acesta e crudul adevăr , dar te implor să-mi înțelegi decizia. Nu a fost una ușoară , dar garantez cu viața mea , că e ireversibilă , deci nu încerca ...
- Atunci de ce bagajul dumneavoastră îmi dă o stare de neliniște ?
- Deonte ... Iartă-mă ! Îl voi vinde , în cel mai scurt timp. Acesta e crudul adevăr , dar te implor să-mi înțelegi decizia. Nu a fost una ușoară , dar garantez cu viața mea , că e ireversibilă , deci nu încerca ...
Îmi arăt dezamăgirea și dezaprobarea față de propria-mi faptă , printr-o ultimă privire aruncată la întâmplare în încăpere , apoi mă întorc pe călcâie și înaintez spre ieșire. Sunt conștientă de faptul că în urmă mea am lăsat doar durere , și o greutate imensă de a accepta niște vorbe , dar cu toate acestea drept păcat , sunt hotărâtă să mă întorc acasă. Înainte de a face însă ultimul pas spre o libertate doar de mine știută , aud un singur cuvânt , rostit sacadat , dar totuși clar pentru urechile mele , știind că-l voi auzi mult mai des , de acum încolo.
- Condoleanțe ...