24-03-2011, 03:00 PM
Well, finally I posted ^^ mi-am facut putin curaj si la incurajarile lui AlerimxD [ careia ii multumesc foarte mult ] am inceput sa scriu un fic si evident , vreu sa incep sa-l postez. E primul meu fan fiction , si nu prea sunt incantata de el , dar ideea imi place , deci vreau sa o dezvolt cat mai mult / bine cu ajutorul comentariilor pe care sper sa le primesc. Totul are un inceput deci , iata-ma Mirela =]] ...
As vrea sa subliniez faptul ca primul capitol e o introducere dramatica [ oarecum ] in viata sentimentala / personala a protagonistei , si in mintea ei. Din al 2-lea capitol totul va prinde radacini. Primul e un fel de prolog , si nu este [ de aceea nu l-am numit asa ] ... As aprecia daca nu ma-ti critica serios de la primul capitol , deoarece nu am aratat in el tot ce pot , si e facut intr-un mod mai lejer , si va-ti concentrati pe stilistica sau o impresie generala mai superficiala. Din al 2-lea capitol puteti incepe cu criticile dure si poate incurajari. ^^
In incheiere as vrea sa spun ca dedic oarecum aceasta lucrarea Mirelei , deoarece am facut-o cu gandul la ea si pentru ea ^^ ...
Multumesc si astept pareri !
P.S.: Daca sunt unii dintre voi care citesc dar nu se indura sa imi lase un comentariu mai lung de 5 randuri , atunci mai bine sa nu lase deloc , dar tin sa ma anunte printr-un PM sau mesaj la profil de faptul ca imi citesc fic-ul.
E o tristeţe dulce-amăruie , iar dacă nu ar fi tristeţea , atunci eu aş fi moartea de pe parchetul slab luminat. Becul va arde , şi atunci când se va stinge , sunt curioasă , dacă va lua şi pe altcineva cu el. Nu caut nimic special în mine , ci doar rătăcesc în conştiinţa lui. Nu i-am cerut răspunsuri , deşi aveam întrebări , le-am ignorat uşor. Nu i-am cerut grija cu care mă trata atunci când aveam nevoie de ea , dar el mi-a dat-o , iar acum , eu plâng , pentru că nu-i voi mai putea cere nimic , chiar dacă nu am nevoie.
La durerea mea există antidot şi sufăr mai mult ştiind asta. Poate dacă eram o cauza pierdută , mi-aş fi dat mai uşor duhul , iar revederea nu ar fi întârziat , dar din moment ce nimeni nu-mi poate garanta asta , eu pentru ce plâng ? Pentru ce sunt eu cea acaparată de atâta tristeţe , dacă sunt nevinovată ?
Şi acum ... De ce mă contrazic ? Nu caut răspunsuri , dar pun întrebări şi aştept un sunet. O lumină ! Becul e slab , repet. Nu are voinţa de a oferi răspunsuri , chiar dacă le ştie. El a văzut scena , jucată nu demult , dar nu vrea să-mi povestească. Mă lasă să mă înec în lacrimile sărate , ştiind cât detest acest gust.
Gândesc din nou , după o pauză scurtă , aproape inexistentă şi observ o altă perspectivă asupra întâmplărilor. Toţi m-au lăsat pe mine , dar eu pe cine las ? Pe cine mă răzbun ? Ştiu că am dreptul , şi mă voi folosi de el , imediat ce voi învăţa cum. Nu consider că e important , dar necesar , şi cum nimeni nu mai are control asupra mea , îmi pot vedea destinul , cu ochii mei , prin cearcănele lor. Sunt conştientă de faptul că îmi prelungesc singură agonia , în aceste momente de impas , dar nu mă îndur să mă opresc. Conştiinţa e un lucru important , dar memoria poate fi fatală pentru cineva atât de calm , ca mine.
Aud un scârţâit enervant , semn că podeaua va ceda sub greutatea mea , iar ca prim lucru , mă ridic alene , cu ajutorul mâinilor , ce păreau încremenite de trecerea timpului. Corpul e un obiect lejer , deci îl tratez ca atare. Abordez o poziţie nespecifică mie , lăsându-mi mâinile într-un drum lin spre picioare , eu fiind în poziţie verticală. Privirea îmi e aţintită spre bec. Lumina e slabă. Pâlpâie din ce în ce mai des. Eu aştept , răbdătoare , ştiind ce va urma.
S-a spart în cele din urmă. Nu am băgat de seamă cioburile de sticlă , întinzându-mi lent mâna spre un bileţel , ce fusese prins înăuntrul becului. Hârtia e rece ...
As vrea sa subliniez faptul ca primul capitol e o introducere dramatica [ oarecum ] in viata sentimentala / personala a protagonistei , si in mintea ei. Din al 2-lea capitol totul va prinde radacini. Primul e un fel de prolog , si nu este [ de aceea nu l-am numit asa ] ... As aprecia daca nu ma-ti critica serios de la primul capitol , deoarece nu am aratat in el tot ce pot , si e facut intr-un mod mai lejer , si va-ti concentrati pe stilistica sau o impresie generala mai superficiala. Din al 2-lea capitol puteti incepe cu criticile dure si poate incurajari. ^^
In incheiere as vrea sa spun ca dedic oarecum aceasta lucrarea Mirelei , deoarece am facut-o cu gandul la ea si pentru ea ^^ ...
Multumesc si astept pareri !
P.S.: Daca sunt unii dintre voi care citesc dar nu se indura sa imi lase un comentariu mai lung de 5 randuri , atunci mai bine sa nu lase deloc , dar tin sa ma anunte printr-un PM sau mesaj la profil de faptul ca imi citesc fic-ul.
PaÅŸi cotidieni
Capitolul I
Capitolul I
- ÃŽÅ£i pot lua o promisiune ?
- Orice. Posibil ÅŸi imposibil !
- Vreau să creşti ...
- Orice. Posibil ÅŸi imposibil !
- Vreau să creşti ...
*
E o tristeţe dulce-amăruie , iar dacă nu ar fi tristeţea , atunci eu aş fi moartea de pe parchetul slab luminat. Becul va arde , şi atunci când se va stinge , sunt curioasă , dacă va lua şi pe altcineva cu el. Nu caut nimic special în mine , ci doar rătăcesc în conştiinţa lui. Nu i-am cerut răspunsuri , deşi aveam întrebări , le-am ignorat uşor. Nu i-am cerut grija cu care mă trata atunci când aveam nevoie de ea , dar el mi-a dat-o , iar acum , eu plâng , pentru că nu-i voi mai putea cere nimic , chiar dacă nu am nevoie.
La durerea mea există antidot şi sufăr mai mult ştiind asta. Poate dacă eram o cauza pierdută , mi-aş fi dat mai uşor duhul , iar revederea nu ar fi întârziat , dar din moment ce nimeni nu-mi poate garanta asta , eu pentru ce plâng ? Pentru ce sunt eu cea acaparată de atâta tristeţe , dacă sunt nevinovată ?
Şi acum ... De ce mă contrazic ? Nu caut răspunsuri , dar pun întrebări şi aştept un sunet. O lumină ! Becul e slab , repet. Nu are voinţa de a oferi răspunsuri , chiar dacă le ştie. El a văzut scena , jucată nu demult , dar nu vrea să-mi povestească. Mă lasă să mă înec în lacrimile sărate , ştiind cât detest acest gust.
Gândesc din nou , după o pauză scurtă , aproape inexistentă şi observ o altă perspectivă asupra întâmplărilor. Toţi m-au lăsat pe mine , dar eu pe cine las ? Pe cine mă răzbun ? Ştiu că am dreptul , şi mă voi folosi de el , imediat ce voi învăţa cum. Nu consider că e important , dar necesar , şi cum nimeni nu mai are control asupra mea , îmi pot vedea destinul , cu ochii mei , prin cearcănele lor. Sunt conştientă de faptul că îmi prelungesc singură agonia , în aceste momente de impas , dar nu mă îndur să mă opresc. Conştiinţa e un lucru important , dar memoria poate fi fatală pentru cineva atât de calm , ca mine.
Aud un scârţâit enervant , semn că podeaua va ceda sub greutatea mea , iar ca prim lucru , mă ridic alene , cu ajutorul mâinilor , ce păreau încremenite de trecerea timpului. Corpul e un obiect lejer , deci îl tratez ca atare. Abordez o poziţie nespecifică mie , lăsându-mi mâinile într-un drum lin spre picioare , eu fiind în poziţie verticală. Privirea îmi e aţintită spre bec. Lumina e slabă. Pâlpâie din ce în ce mai des. Eu aştept , răbdătoare , ştiind ce va urma.
S-a spart în cele din urmă. Nu am băgat de seamă cioburile de sticlă , întinzându-mi lent mâna spre un bileţel , ce fusese prins înăuntrul becului. Hârtia e rece ...