Åži aripile cad

[Mrs. Iclemyer]

Fără alte comentarii, vă prezintu le new chapter. Şi scuze dacă e rapid sau ceva de genul, da' îs răcită şi delirez.

III.

• - Lucy, eÅŸti răcit ca dracu', spune Cassiel, strângându-i în mână degetele îngheÅ£ate.
  - Ce ironie, reuşeşte Lucifer să spună, răguşit. E răcit, şi bine spune Cassiel că e ca dracu' de răcit. Nici măcar nu poate respira prea bine.
  - Stai blând, că-ţi aduc un ceai. Nu te duci nicăieri azi, vorbesc eu cu profesorii mai încolo.
  
  Lucifer nu poate decât să dea din cap. Părul blond îi e lipit de fruntea care-i arde, iar respiraţia îi e greoaie, întretăiată. Se simte mai mult rău decât bine; îi e frig, dar şi cald, îl doare gâtul şi abia poate să-şi ţină ochii deschişi. După minute întregi - sau poate zile, nu poate să aibă vreo idee - simte cum patul se lasă în jos uşor şi cum o cană de ceai îi e înmânată repede. Ia o înghiţitură, fără să simtă arsura pe limbă, şi respiră uşurat.
  
  Căldura binefăcătoare i se răspândeşte încet în tot corpul. Cassiel, care pare aproape uşurat că Lucifer e mai lucid, îl ajută să se ridice mai bine în capul oaselor şi îi îndeasă pernele mai bine sub spate şi îi pune o mână pe frunte. La fel de arzătoare, la fel de transpirată ca înainte. În timp ce Lucifer mai bea din ceaiul cald, îi aranjează părul absent, ciufulindu-i-l puţin. Lucifer se încruntă, dar nu spune nimic. E fericit - el şi ceaiul lui.
  
  Îl bea încet, la intervale de câteva zeci de secunde. Pare mai energic, deşi e doar o iluzie a căldurii. Cassiel ridică plapuma puţin mai sus, direct sub braţele lui Lucifer, şi oftează. E îngrijorat. Lucifer nu a mai fost bolnav de ani întregi, de aproximativ patru. Blondul e rezistent, poate prea rezistent... şi uite, acum, ploaia şi bătaia l-au doborît. În plus, Cassiel nu ştie cum să-l îngrijească mai bine. Îl priveşte fix din când în când, încruntat, parcă ar vrea să vadă cum se simte cu adevărat, dar Lucifer nu observă.
  
  Ceaiul se termină brusc, iar Lucifer şi ochii lui de căţeluş strălucitori se moleşesc, încetul cu încetul. Nu vrea să doarmă, însă, aşa că trage plapuma în sus, ca un copil de cinci ani, şi nu spune nimic, doar îl priveşte pe Cassiel ca o bufniţă. Cassiel îl priveşte, cu faţă serioasă, apoi izbucneşte în râs, şi se opreşte acum, la ceva mai mult de un minut.
  
  - Cass, începe Lucifer, de ce râzi?
  - Nimic, nimic, îl asigură Cassiel şi îl împinge pe spate, învelindu-l mai bine în plapumă. Se simte cu adevărat ca şi fratele mai mare, decât e cu doar două zile mai în vârsta decât Lucifer, şi se mai simte şi răspunzător de răceala acestuia. Culcă-te, adaugă el, limpezindu-şi gândurile. Ai nevoie de somn.
  - Dar nu vreau să...
  - Taci ÅŸi dormi.
  - Dar...! aproape că strigă Lucifer, dar îşi pierde vocea la sfârşitul literei 'r' şi tuşeşte.
  - Gura, i-o retează Cassiel şi îl fulgeră cu privirea.
  - Du-te dracului, mormăie Lucifer, cu plapuma trasă până peste buze.
  - Sunt deja lângă el, dragoste, îl tachinează Cassiel şi închide veioza. Dormi.
  
  E ora trei dimineaţa când Lucifer se trezeşte din coşmar, speriat. S-a zvârcolit timp de jumătate de oră, înjurând şi scâncind prin somn, iar acum e treaz de-a binelea. Se uită în jur, încercând să vadă dacă e vreun foc prin apropiere, şi oftează, uşurat. Cassiel, însă, e nicăieri; nici în pat, nici în baie - a cărei uşi e deschisă - nici în bucătărie, pentru că frigiderul de inox nu arată nici o reflexie a siluetei lui. Uşor speriat, se ghemuieşte sub plapumă.
  
  Îl doare capul şi gâtul şi cam tot corpul. Priveşte ceasul, dar e tot trei dimineaţa. Nimic nu s-a schimbat. Mâinile îi sunt îngheţate, iar când încearcă să-l strige pe Cass al său, nu reuşeşte să lase afară din gât decât un sunet, care se sparge aproape imediat. Plapuma e rece şi pe dedesubt, şi pe deasupra, dar perna e caldă. Lucifer arde şi ştie asta, dar tot îi provoacă o stare de semi-somn... şi vede totul din nou.
  
  E în mijlocul flăcărilor, înconjurat de mese pe care sunt întinşi subiecţii, torturaţi, cu plămânii sau inimile atinse uşor. Nu pot muri, nici dacă ar vrea; se regenerează pentru ziua următoare, dacă sunt prea distruşi, şi tortura continuă. Demonii, însă, nu îl observă deloc. Păşeşte înainte, pe pietrele încinse, fără să simtă nimic. E Lucifer, e Diavolul, dar nu-l vede nimeni. Aripile, devenite roşii fără voia sa, îi stau deschise.
  
  Vede castelul, la câteva mile depărtare. Vede demonii, mai aproape, care îl aşteaptă, rânjind. Se opreşte şi priveşte înapoi, spre locul de unde venise. Vede camera sa ca prin ceaţă. Vrea să dea înapoi, să fugă cât de repede poate, dar mâinile în apucă de braţe, de încheieturi. Nu poate fugi... Coşmarul a început din nou, mai rău de astă dată.
  
  E forţat să se urce pe scările apărute de niciunde, şi de acolo să se întoarcă şi să privească totul. Demonii îi iau jos pe cei cu suflete torturate de pe mese şi îi cară undeva într-o groapă, unde îi aruncă, unii peste alţii, ca să se vindece. Alţii, mai nenorocoşi, sunt prinşi la altitudine de braţe, de cleşti cale se îngroapă în trupul lor, adânc, muşcând din carnea fragedă. Lucifer e îngrozit.
  
  - De ce sunteţi supărat, domnu'? Intervine un băieţaş, cu ochii negrii complet, doar o scăpărare albă vizibilă. Mama acestuia, speriată, îl ia şi îl cară de acolo. Ambii sunt demoni, şi speriaţi de el, Lucifer, care nu poate spune nimic.
  
  Vede şi el că în Iad există familii: că există copii fericiţi, antrenaţi în arta de a tortura, care se joacă unii cu alţii cu mingi omeneşti, râzând fericiţi, că există animale care sunt şi ele demoni, în diferite forme şi specii, care sunt prietenii cei mai buni ai copiilor, că există o mamă şi un tată pentru fiecare demon. Parcă e un Paradis, dar în varianta Infernului; un Paradis trist, plin de chinuri.
  
  Lucifer înghite în sec. Vrea să se trezească, dimineaţa, perfect sănătos. Vrea să se antreneze din nou - măcar e prea epuizat pentru a avea coşmaruri. Un demon îl întrerupe din gânduri şi îl hăţeşte violent spre cea mai apropiată masă. Lucifer e prea îngrozit pentru a se opune. E ridicat şi legat de lanţuri, dar nu simte nimic dureros... până când fierul încins îi atinge pieptul, găureşte bluza şi lasă o urmă de arsură şi miros de carne încinsă în aer.
  
  - Lucifer! Lucy!
  - Ce-Ce?!
  
  Cassiel îl zgâlţâie puternic. Inima lui Lucifer îi e acum în zona mărului lui Adam şi se simte rău, îngrozitor de speriat. Îl trage pe Cassiel spre el şi îl îmbrăţişează, îngropându-şi capul în spaţiul dintre umărul său şi gât. Îl simte ezitând, apoi braţele sale în jurul spatelui. Lucifer nu poate vedea nimic. Simte arsura, iar ochii îi sunt plini de lacrimi. Nu vrea să mai adoarmă, să se desprindă de Cassiel, dar acesta îl obligă, şi îl dă în spate uşor, părând speriat.
  
  Înainte să poată spune ceva, buzele lui Lucifer se lovesc de a le sale, iar mâna lui e în părul său. Îi răspunde la sărut înainte să-şi dea seama ce se întâmplă şi îl trage mai aproape, respirând sacadat de fiecare dată când are ocazia de a inhala. Nu-i pasă că are aripi, nu-i pasă că e un luptător, că e la dracu'-n Rai sau unde naiba e: nu.
  
  Lucifer îl sărută şi mai feroce, mai animalic, iar Cassiel îi răspunde cu aceeaşi monedă.
  
  Sunt doar ei doi ÅŸi nimic altceva.