Moartea ÅŸi alte droguri.

[Lust.]

Mulţumesc pentru comentraiu, FlyAway şi mulţumec celor care citesc, dar nu lasă vreun comm. Ca să lămuresc treaba cu titlul, nu are vreo legătură cu drogurile cunoscute de noi. Veţi afla voi. Iar personajele vor dispărea pe parcurs. Toţi în moduri diferite, nu spun cum, vă veţi da voi seama.
De asta am cam multe personaje din al doi-lea capitol. Fiindcă cu timpul, câteva dintre ele pleacă, ca să spunem aşa. În orice caz. Btw.
Capitolul acesta şi viitoarele două vor fi povestite din punctul de vedere al altcuiva care - logic - are o legătură cu Damian. Ca să nu mai dau afară din casă. . .
Lectură plăcută !

Capitolul trei.

„Unde este şi mister, ne putem aştepta să existe şi ceva malefic.”

Luminile se aprind. Brusc, o muzică asurzitoare şi melancolică inundă încăperea. Se aud din nou şuşoteli, lumea comentează. Toţi o privesc şi nu fac nimic. Sfârşitul ei se apropie, dar pe nimeni nu interesează. Toţi vor să vadă cum ea dispare în întuneric şi se pierde într-un labirint fără ieşire.
Ei ştiu că ar trebui făcut ceva, dar nimeni nu mişcă un deget. Doar aşteaptă ca fata să-şi dea ultima suflare. Crud, nemilos şi dur.
Aşa se purtau ei. Fără sentimente, doar durere şi chinuri. Iar în sfârşit, venea cel mai de preţ cadou primit. Moartea înşuşi. Dulce, fină şi cu o atingere delicată . Nu contează ce simţi. Poate că lama rece atingându-ţi pielea, sau glonţul perforându-ţi tâmpla.
Doar atât. În rest...linişte.

***

- De ce nu încerci, totuşi ? Eu cred că-ţi va plăcea !
Glasul metalic îmi sună în urechi. Mă încrunt pentru a doua oara în ziua asta şi oftez. Femeia cu părul lung, roşcat şi lăsat pe spate mă priveşte rece. Fumează de o oră, de fiecare dată când termină o ţigare, aprinzându-şi alta. Mă rog, nu prea e treaba mea ce fac toate doamnele.
- Că nu vreau, de aia ! Mai ai nevoie de mine ?
O întreb în timp ce mă ridic de pe scaun, aranjându-mi tricoul negru. Mă priveşte ciudat, parcă uimită de comportamentul meu. Surâd în batjocură în timp ce-mi căutam pachetul de ţigări prin buzunarul blugilor de aceeaşi culoare ca tricoul.
- Nu, dar ţine minte dragule, că eu sunt cea care-ţi dă putere, nu măta sau taică-tău, da ?
Femeia sprijină ţigarea de scrumieră şi-mi zâmbeşte complice, făcându-mi brusc cu ochiul. Îmi umezesc buzele, privirea-mi verzuie fugindu-mi rapid către uşă.
- Nu. Cel care-mi dă putere sunt doar eu, cucoană ! Tu eşti doar baza, o babă cu bani, atâta tot. Dacă eu nu aş munci ca să te satisfac pe tine, n-aş fi puternic. Aşa că taci dracului din gură !

Ies val-vârtej din birou, trântind uşa cu putere în urma mea. Înjur şoptit, fiind brusc nervos. Nici că nu ştiam de ce. Poate din cauza roşcatei.
Ştiam ce se întâmpla în acest loc. Ştiam absolut tot, cum se mişcau lucrurile şi secretele.
Mă uit în jurul meu parcă obosit. Îndreptându-mi spatele, casc şi-mi continui drumul spre ieşire.

Coridorul parcă nu se mai termina. Ambii pereţi erau vopsiţi cu un gri spălăcit, iar câteva lumânări dădeau o lumină mai specială locului, în rest era sec. Lispit de viaţă. Fără vlagă sau sentimente. Un nimic plin de oamenii simpli, reci şi duri. Cam ca mine. Diferenţa era că eu aveam un frate la o academie, că eu eram plin de mistere şi uneori mai îmi păsa de alţii, dar ăstora. . . nici gând. Dorinţe irosite-n vânt, desigur.

Ating clanţa rece, şi în sfârşit, uşa dintr-un lemn puternic se deschide. Ies afară, inspirând aerul rece al serii şi zâmbesc parcă mulţumit.
Cerul, ca şi ieri seară, şi alaltăieri, era înstelat , iar luna plină - argintie şi stralucitoare - domnea pe acesta.
Îmi umezesc buzele , păşind agale pe trotuarul prăfuit. De abia aşteptam să plouă. Era prea cald în unele dupa - amiezi şi nu reuşeam să - mi termin treaba la fel de repede ca alte dăţi.
Tot gândindu-mă la muncă şi plictisitoarea vreme, nu bag de seamă ţipătul ce se auzea dinspre parcul din apropiere. Până acum.

Privirea-mi fuge rapid înspre acesta şi alerg câtre el, intrând grăbit. Îmi scot pistolul şi îl încarc, pregătindu-mă pentru orice. Dar rămân stană de piatră.
Şefa mea. Roşcata. Era . . . spânzurată. Moartă. Mutilată crud, dureros. Părul îi cădea pe umerii albicioşi, iar buzele rozalii îi erau între-deschise. Avea chipul palid şi era tăiată pe mâini, având bluza neagră ruptă în unele părţi, şi fusta conică sfâşiată.
Pe obrazul stâng avea o zgârietură urâtă în formă de semi-lună, din care curgea un firicel de sânge.

Ma holbez mult timp la ea. Nu înţelegeam cum de se întâmplase o asemenea oroare. Kathryn Marie Von Hell murise. Ucisă în cele mai urâte şi scârboase chinuri. Chiar şi eu, care o uram, nu-i dorisem moartea. În orice caz, nu în halul ăsta. Nu aşa ! Înghit în sec şi arunc pistolul pe jos, apropiindu-mă cu paşi lenţi spre ea. Nu-mi era frică, doar că. . . ei bine, nu mai văzusem astfel de cazuri. Sau poate nu-mi venea să cred că tocmai femeia asta putuse să moară. Tocmai ea !
Îi dau frânghia jos de la gat cu grijă, prinzând-o finuţ de talie. Doamne, câte amintiri îmi inundau mintea ! O ţinusem de talie de atâtea ori, o sărutasem pe gâtul acum plin de zgârieturi urâte.
Poate că n-o iubisem, din cauza puterii ei, la o vârstă aşa fragedă. Douăzeci şi unu de ani. Conducea un clan - încă secret şi misterios - iar eu lucram pentru ea, si pe lângă asta îi devenisem un aşa zis amant. Eu îi ofeream plăcere, ea făcea acelaşi lucru, doar că-mi dădea şi salariul.

Îi las trupul fraged pe iarbă şi-mi trec delicat vârfurile degetelor pe obrajii ei, atingându-i în acest fel şi zgârietura. Eram sigur c-o mai văzusem undeva, dar nu ştiam unde şi cu ce fusese făcută. Asta era sigur cu o lamă.
Oftez , apoi îi dau suviţele roşiatice pe spate. O privesc atent, şi grijă , îi ating câteva dintre răni. Fusese vie. Înainte să ajung eu aici, ea trăia. Dar întârziasem câteva secunde ! Doar acele nenorcite de seconde o omorâseră, iar eu nu fusesem în stare s-o salvez!
Închid ochii o clipă şi trag adânc aer în piept. Trebuia neapărat să mă liniştesc, altfel panica, învinuirea mea şi toate astea nu mă ajutau cu nimic, iar eu ştiam prea bine asta.

***

Misiunea era încheiată. Ea murise, el suferea. Ce plăcere diabolică ! Să vezi cum moare, cum sufletul îi luat . Să auzi strigătele de implorare, de groază ! Parcă-ţi dansează urechile când se întâmplă asta.
Mai era puţin până când şi el va afla ce se întâmplă. Încă puţin şi va simţi aceeaşi plăcere ca ea. Va auzi cântecul morţii şi ca oricare, se va arunca fascinat în braţele ei.