20-03-2011, 08:31 PM
Dragii mei, poate asta va fi o surpriză pentru voi, însă am venit cu partea a doua. Capitolul este făcut în grabă deci nu ştiu cât de lung e sau cât de reuşit. De aici povestea ia o întorsătură cu totul neaşteptată care sper să vă uimească. Spor la citit.
Trecură sute de ani de când ea continua să îşi caute iubitul în lume. Milioane de secunde ce păreau infinite, în care ea nu încetă niciodată să spere că îl va întâlnii. Soarele răsărea, apoi apunea la fel de repede, lăsând loc lunii. Zilele treceau ca minutele pe lângă ea. Anotimpuri veneau şi plecau la fel de repede, şirul lor era într-un flux continu, aducând şi luând în acelaşi timp vieţi cu el.
Doar un lucru rămânea acelaşi. Chipul ei perfect. Pielea parcă învelită cu o catifea albă şi fină, părând o moartă vie. Ochii de acelaşi verde crud erau goi şi fără sentimente. Doar o scânteie de speranţă se ascundea în spatele lor pe care nimeni nu o putea zări. Părul lung avea aceaşi culoare de roz bombon de acum sute de ani. Buzele roşii şi cărnoase intrau într-un contrast incredibil cu pielea ei rece.
Timpul trecea şi lumea odată cu el. Maşinării persormante apăreau peste noapte, urcând tehnologia cu o treaptă mai sus pe scara evoluţiei. Femeile primeau dreptul la vot şi dreptul de a creşte singure un copil. Încet, încet, vechile rochii elegante erau înlocuite de pantaloni şi tricouri. Tenişii şi adidaşii luau uşor locul pantofilor cu toc ce păreau nelipsiţi.
Odată cu plecarea ei din împărăţie, regatul se destrămă încetul cu încetul. Inima reginei era atât de rece de la plecarea ficei sale încât renunţă la conducerea tuturor, intrând într-o stare de depresie.
Sakura se adapta uşor tendinţelor ce deveneau din ce în ce mai mari. Aflase că el locuia undeva în ţara soarelui răsare, Japonia, aşa că ea călători dinspre est pentru a ajunge la el. Locuia în Tokyo, capitala. Încet, încet, ea se adapta noutăţilor. Apărură I-Phone-urile, laptopurile, noutăţile. Ea locuia într-un apartament la ultimul etaj al unui zgârie-nor. Avea bani, de unde, nici ea nu ştia. Se înscrise la şcoală şi acum era clasa a unsprezecea la colegiul naţional din Tokyo.
Rozalia era schimbată. Poate prea schimbată ca să fie recunoscută de cineva. Părul tăiat în trepte, lung până la jumătatea spatelui cădea drept parcă întins cu placa. Bretonul era dat într-o parte, atingându-i chipul. Ochii verzi erau scoşi în evidenţă de fardul negru ce îi înconjura. Tânăra stătea pe pervazul geamului dormitorului său, privind cum stelele ce împodobeau cerul cu strălucirea lor. Luna era şi ea prezentă, acum plină, lăsându-se admirată de visători. Seara se lăsase demult peste oraş, dar traficul se ţinea încă tare. Străzile erau luminate de mii de becuri ce pătrundeau întunericul de nedescris din cer. Trecătorii împânzeau trotuarele fiecare în treaba lor. Tokyo-ul era la fel de activ noaptea ca şi ziua.
Fata închise ochii, oftând adânc. Era dezamăgită că el nu apărea. După atâţia ani, ea nici nu ştia de ce îl căuta. Nu ştia dacă el o mai iubeşte sau dacă se căsătorise deja. Tot ce ştia era că îl iubea. Îl iubea mai mult decât orice şi spera cu toată fiinţa sa că el încă ţinea la el la fel de mult.
Îşi întoarse privirea spre încăpere. Totul era aşa diferit. Însă îi plăcea. Îi plăcea mai mult parchetul negru şi silenţios. În cameră avea un pat mare şi pufos, de două persoane acoperit cu un aşternut negru, îmbogăţit cu pernuţe de culoare mov. Pereţii erau în contrast de alb – negru, împodobiţi cu tablouri frumos pictate chiar de ea. Ici-colo se zărea câte un semn japonez făcut de ea cu culoare roşie. În dreapta, se afla un birou simplu, alb. Pe el erau aşezate diferite desene cu dragoni şi simboluri japoneze, un laptop şi telefonul pus la încărcat. Perdelele negre cu modele albe acopereau geamurile, în spatele lor fiind perdele de catifea roşii, ce ţineau departe lumina soarelui când nu era nevoie de ea.
Fata se ridică şi se trânti în pat, privind în gol spre tavan. Parcă vedea prin el şi era atentă la ceva la milioane de ani depărtare. Se lăsă cuprinsă de un somn profund şi fără vise, ştiind că în camera alăturată era o persoană care o iubea şi va fi mereu alături de ea.
Cam atât. Capitolele vor veni rar pentru că nu am timp de scris însă vor veni. Sper să am acelaşi număr de cititori. Ne vedem data viitoare >:d< .
Prezentul viitorului
Capitolul 1 :
- Viitor pătat de amintiri-
- Viitor pătat de amintiri-
Trecură sute de ani de când ea continua să îşi caute iubitul în lume. Milioane de secunde ce păreau infinite, în care ea nu încetă niciodată să spere că îl va întâlnii. Soarele răsărea, apoi apunea la fel de repede, lăsând loc lunii. Zilele treceau ca minutele pe lângă ea. Anotimpuri veneau şi plecau la fel de repede, şirul lor era într-un flux continu, aducând şi luând în acelaşi timp vieţi cu el.
Doar un lucru rămânea acelaşi. Chipul ei perfect. Pielea parcă învelită cu o catifea albă şi fină, părând o moartă vie. Ochii de acelaşi verde crud erau goi şi fără sentimente. Doar o scânteie de speranţă se ascundea în spatele lor pe care nimeni nu o putea zări. Părul lung avea aceaşi culoare de roz bombon de acum sute de ani. Buzele roşii şi cărnoase intrau într-un contrast incredibil cu pielea ei rece.
Timpul trecea şi lumea odată cu el. Maşinării persormante apăreau peste noapte, urcând tehnologia cu o treaptă mai sus pe scara evoluţiei. Femeile primeau dreptul la vot şi dreptul de a creşte singure un copil. Încet, încet, vechile rochii elegante erau înlocuite de pantaloni şi tricouri. Tenişii şi adidaşii luau uşor locul pantofilor cu toc ce păreau nelipsiţi.
Odată cu plecarea ei din împărăţie, regatul se destrămă încetul cu încetul. Inima reginei era atât de rece de la plecarea ficei sale încât renunţă la conducerea tuturor, intrând într-o stare de depresie.
***
Sakura se adapta uşor tendinţelor ce deveneau din ce în ce mai mari. Aflase că el locuia undeva în ţara soarelui răsare, Japonia, aşa că ea călători dinspre est pentru a ajunge la el. Locuia în Tokyo, capitala. Încet, încet, ea se adapta noutăţilor. Apărură I-Phone-urile, laptopurile, noutăţile. Ea locuia într-un apartament la ultimul etaj al unui zgârie-nor. Avea bani, de unde, nici ea nu ştia. Se înscrise la şcoală şi acum era clasa a unsprezecea la colegiul naţional din Tokyo.
***
Rozalia era schimbată. Poate prea schimbată ca să fie recunoscută de cineva. Părul tăiat în trepte, lung până la jumătatea spatelui cădea drept parcă întins cu placa. Bretonul era dat într-o parte, atingându-i chipul. Ochii verzi erau scoşi în evidenţă de fardul negru ce îi înconjura. Tânăra stătea pe pervazul geamului dormitorului său, privind cum stelele ce împodobeau cerul cu strălucirea lor. Luna era şi ea prezentă, acum plină, lăsându-se admirată de visători. Seara se lăsase demult peste oraş, dar traficul se ţinea încă tare. Străzile erau luminate de mii de becuri ce pătrundeau întunericul de nedescris din cer. Trecătorii împânzeau trotuarele fiecare în treaba lor. Tokyo-ul era la fel de activ noaptea ca şi ziua.
Fata închise ochii, oftând adânc. Era dezamăgită că el nu apărea. După atâţia ani, ea nici nu ştia de ce îl căuta. Nu ştia dacă el o mai iubeşte sau dacă se căsătorise deja. Tot ce ştia era că îl iubea. Îl iubea mai mult decât orice şi spera cu toată fiinţa sa că el încă ţinea la el la fel de mult.
Îşi întoarse privirea spre încăpere. Totul era aşa diferit. Însă îi plăcea. Îi plăcea mai mult parchetul negru şi silenţios. În cameră avea un pat mare şi pufos, de două persoane acoperit cu un aşternut negru, îmbogăţit cu pernuţe de culoare mov. Pereţii erau în contrast de alb – negru, împodobiţi cu tablouri frumos pictate chiar de ea. Ici-colo se zărea câte un semn japonez făcut de ea cu culoare roşie. În dreapta, se afla un birou simplu, alb. Pe el erau aşezate diferite desene cu dragoni şi simboluri japoneze, un laptop şi telefonul pus la încărcat. Perdelele negre cu modele albe acopereau geamurile, în spatele lor fiind perdele de catifea roşii, ce ţineau departe lumina soarelui când nu era nevoie de ea.
Fata se ridică şi se trânti în pat, privind în gol spre tavan. Parcă vedea prin el şi era atentă la ceva la milioane de ani depărtare. Se lăsă cuprinsă de un somn profund şi fără vise, ştiind că în camera alăturată era o persoană care o iubea şi va fi mereu alături de ea.
Cam atât. Capitolele vor veni rar pentru că nu am timp de scris însă vor veni. Sper să am acelaşi număr de cititori. Ne vedem data viitoare >:d< .