Seeking happiness [YAOI]

[Hasamy lost vampire]

Capitolul X

Ma uitam la barbat buimacit. Vroiam sa ma port normal, dar nu se putea. In acel moment nu era cuvant care sa-mi descrie sentimeltele. Il vad pe Haruto ca se apropie de mine.
-Du-te! ma indemna el.
-Nu pot.
-Sau nu vrei?
-Nu pot.
-Stiu ca ai emoti. Asa am fost si eu prima data.
Vazand ca vorbeste singur, ma prinse de barbie si ma saruta scurt pe buze. Ma privi in ochi iar in mintea mea se derula scena precendeta. Cand mi-am dat seama de cele intamplate, mi-am intors capul rusinat.
-Sa-ti poarte noroc, spuse barbatul zambind. Acum du-te si aratale ce poti. Si nu-ti fie frica. Imagineaza-ti pe ceilalti dezbracati.
Ii ascult sfatul si mi imaginez dezbracati. O imagine urata.
-Mai bine nu, ii spun, intorcandu-mi capul spre el.
-Incearca macar!
Pornesc spre scena, cu un presentiment rau. Oricum e de rau. Ma uit cu coada ochiului in stanga si-n dreapta si observ ca zambesc toti. Ce i-a apucat? Nu eram nici zeu nici facator de bine sau poate aveau alte planuri mai rele. La acest gand imi trecu fiori pe sirea spinari.
Imi fac curaj si imi pun un picior pe scena. Prezentatorul era un barbat inca tanar, majoritatea din sala erau tineri iar uni batrani, enervanti si inconjurati de adolescenti. Un exemplu bun era proprietaruk iahtului care se credea un casanova, dar nu era. Baieti il iubeau doar pentru bani, avere si altele. Ii placeau baieti in floarea varstei si usuratici pe deasupra si asta ma enerva. Puteam si eu sa fiu asa, dar ce castigam cu asta? Nu apuc sa fac un pas in fata, deoarece barbatul imi spune:
-Cea mai buna modalitate de a-ti invinge frica este sa-ti imaginezi pe ceilalti dezbracati.
-Imi imaginez pe cineva dezbracat si ala sunt eu.
-Eu nu ma supar.
Ma uit la el cu o spranceana ridicata. Acesta vru sa-si inghita cuvintele, dar era imposibil, asa ca continua:
-Esti pregatit? Atunci bine. Sa incepem!
Ma gandesc ce as putea face si deodata imi vine o idee si privirea imi cade pe ce am nevoie. Un pian negru care era putin mai in spate. Nu mai pierd timpul si ma indrept spre el. Asta era ultima speranta pe care o mai aveam. Ma asez pe scaunel incercand sa-mi gasesc o pozitie confortabila.
Cand eram mic obisnuiam sa cant la pian cu tatal meu vitreg. Imi placea. Vazand asta, ma invatase pana el murise. El era singura persoana in care puteam sa am incredere si imi era de ajuns, dar Dumnezeu m-i la luat de langa mine. Din acea zi, m-am schimbat complet. Stateam inchis in camera singur si plangeam. Stiam ca nu e bine, dar nu ma puteam opri. Pentru a ma mai calma ascultam muzica si adormeam. Chiar daca am ramas singur, erau alti oameni care tineau la mine. Simtem ca inima mi se rupe in doua la amintirea lui, dar rezistam.
Ma concentrez la ce este mai important. Pianul. La inceput sunetul clapelor erau lente, auzindi-se mai apoi si vocea mea. Nu spuneam ca aveam o voce extraordinara, dar suna destul de bine si asta era important pentru mine. Trag cu ochiul la Haruto si parea surprins. Nu prea stiam de ce sau
aveam o presupunere, dar nu eram sigur.
Imi pun toata atentia asupra pianului penrtu ca nu cantasem de mult timp si nu vroiam sa ma fac de ras in fata lor.
Ma simteam bine cantand in fata acelor straini, cand degetele mele atingeau micile clape ale pianului iar vocea mea umplea intreaga incapere cu sunete blande si dulci.
Dupa ce melodia se termina, un val de aplauza ma lovi cu putere. In mod surprinzator, imi placea sa fac pe vedeta, desi niciodata nu am avut ocazia sa-mi arat talentele.
Am coborat sub apluzele lor si m-am asezat inapoi langa Haruto. M-a apludat, el si ceilalti, ceea ce ma facu sa inrosesc putin.
-Te-ai descurcat bine! ma incuraja Haruto. Si nu o zic doar pentru ca te plac.
-Haruto, de ce nu ne-ai spus ce talent ai in casa? Akira te chiama, nu-i asa? vorbi unul dintre ei, privindu-ma atent.
Parul lui de culoarea ciocolatei imi aducea aminte de tatal meu vitreg, iar acea voce blanda de fosta mea vecina, care vorbea cu florile ei in fiecare zi si le canta. M-i se parea ciudat, dar melodiile ei ma relaxa si ma calma dupa fiecare zi de scoala stresanta.
Purta o camasa cenusie cu cativa nasturi deschieiati si o haina neagra deasupra. Pantalonii, de asemenea negri si o pereche de pantofi. La prima vedere parea normal, dar nimeni de aici nu era si mi se facu putin frica in legatura cu asta.
-Ca sa fiu sincer, nici eu nu stiam asta. Acum am aflat si eu, vorbi Haruto uitandu-se la mine.
-Nu sti multe lucruri despre mine, spun eu mai mult pentru mine.
-Ai spus ceva?ma intreaba Haruto ridicand o spranseana.
Stiam sa auzise ce am spus si nu mai repetam inca o data. Simt ceva pe gat. Semnul lumina din nou, dar de data asta nu ma duru. Era un sentiment ciudat, dar placut. Privirea mi se opreste pe o persoana cunoscuta pe care o uram. Se apropie de noi si incepu sa vorbeasca:
-Ne-am intalnit din nou. Ce coincidenta.
Nu imi placea deloc accentul lui.
-Te cunosc. Esti iubitul domnului Moga, vorbi Haruto.
Moga? Cine dracu mai e si ala?
-Da. Este bogat si proprietarul iahtului. O, nu te-am vazut pra ...
-Nu, spun eu taios. In primul rand, nu-mi mai spune asa si in al doilea rand, nu sunt dulce.
-Il cunosti? intreaba Hiroki, brunetul.
-Din pacate da, raspund, aplecandu-mi capul in jos.
-Bravo! Ai talent! Pacat ca eu am avut aparat dentar ca eram la fel de bun ca tine.
Trebiua sa-mi dau seama ca este cu domnul Moga. Moga, ce nume? Asa tata, asa fiu, dar nu cred ca era tatal lui sau poate.
-Trebuia sa ma chiemi pe mine sa ti indrept, vorbesc observandu-mi pumnul.
-Nu multumesc, spuse el si pleca speriat.
-Fraiet, spun eu incet.
-Mi-e mi spui, spuse Kazuma. M-am saturat deja de ei.
-Si eu, vorbi si Haruto. Nu inteleg ceve, Akira. Cum sa nu-ti spuna?
-Nu conteaza, raspund fara nici un chief.

Cele trei-patru ore trecura incet. Stateam pe un scaun sin mijlocul incaperi, la o masa rotunda cu patru scaune. Trei erau goale. Invitati plercara si doar vreo sapte baieti cam de varsta mea, poate si mai mici cu un an. Haruto si inca sase barbati, parteneri celor de aici, au plecat pentru ca au fost chemati de domnul Moga.
Imi scot telefonul din buzunarul pantalonilor. Era 1:30. De ce imi era somn? Ce mister! Il pun la loc si oftez. Lipsea de doua ore. Ce faceau acolo? Erau sapte cu tot cu batrabul ciclop, deci nu puteau, poate daca batranul ciclop era cu doi. Nu era mare lucru pentru el.
-Cand vin? incepu unul dintre ei.
-M-am plictisit! se auzi vocea altuia.
Alte cateva minute au inceput sa vorbeasca si alti. Aveau un subiect foarte interedant " Viata sexuala".
Doamne dai sa vina acum, daca nu, nu stiu la ce subiect o sa mai ajunga. Iar simt o durere in umar. De ce se intampla asta? Trebuia sa aflu ce e cu semnul ala, dar Haruto nici nu vroia sa auda. Ce era atat de secret la el?
In acel moment, usa se deschise si aparura " eroi " Daca eu am facut sa vina. Uau! Dar era doar o coincidenta.
-Kiosuke, ai venit! striga baiatul care a inceput conversatia.
-Da, nu l-ai vazut de un an, spun eu mai mult penrtu mine.
Il sari in brate, sarutandu-l scurt pe buze.
-Numai atat poti?

Cum i-am comentat lui XSChainS, de capitolul trecut, scriu singura si de acea nu suna prea bine unele propoziti. Sunt doar in clasa a opta, dar oricum, va multumesc pentru comentari.