[Terminat[ Razbunarea unui suflet ucigator

[LoLix]

Buna tuturor cititorilor. Imui pare rau ca a durat atat de mult pana am postat next-ul dar in ultima perioada nu prea am mai avut inspiratie dar ca sa vezi ca ieri (adica miercuri) m-a lovit din plin. Deci astea fiind spuse va urez citire placuta.



Cap. IV: Cosmarul


Imi iau bagajele si ma indrept spre casa. Pe potecuta ingusta sunt imprastiate tot felul de galeti goale, carpe de praf, sticle si alte mii de minunatii. Exact in mijlocul dezastrului se afla, frumos aruncata, cutia pisicii. Incerc sa o evit dar nu prea reusesc asa ca ma impiedic si ma imparastii pe jos. Din contactul meu cu asfaltul reiese o bubuitura puternica, ceea ce ii face pe ceilalti sa se adune speriati in curte. Datorita faptului ca rastorm culcusul pisicii, aceasta incepe sa fuga prin curte oprindu-se in fata unui motan. Toate hainele din bagaje s-au imprastiat pe jos, iar o parte din ele au nimerit intr-o balta de noroi.
-Esti bine?
-Ai patit ceva? Ma intreaba mama si bunica in acelasi timp.
-Da! Nu am patit nimic. Raspund eu in timp ce imi culeg hainele din noroi. Mama imi mai zice ca le strange ea, iar eu o iau pe Kety si ma indrept in casa. Intru intr-o incapere foarte ingusta si imi las incaltamintea. Imi iau pisica in brate si incep sa merg pe un hol foarte lung si spatios. Ochii mei si ai pisicii incep sa inspecteze fiecare coltisor si fiecare tablou in parte. Nu realizez cand se termina holul si ma trezezc din senin intr-o camera foarte mare. Realiz, putin mai tarziu ca acesata incapere este sufrageria asa ca imi fixez privirea pe un morman de haine miscatoare. Ma indrept incet spre acel morman care incepe sa se zbata din ce in ce mai mult. Cand ajung destul de aproape dinauntru se ridica cu viteza un baiat inalt cu parul ciufulit, de culoare saten inchis, cu ochii albastrii, imbracat cu un tricou lung pana aproape de genunchi si putin larg si cu o pereche de pantaloni treisfert. In momentul in care se ridica inima incepe sa imi bata foarte tare si din neatentie cad in fund in tendinta de a ma da inapoi. Baiatul care a iesit dintre haine se uita la mine urmarindumi, cu ochii lui mari si albastri ca cerul, fiecare miscare.
-Alan, prostule m-ai speriat.
-Buna si tie! Surioara.
Dupa ce imi revin din sperietura ma ridic si ma indrept spre camera mea, indrumata indeaproape de catre Alan. Intru in camera si ma asez pe pat. Ma uit pe geam si urmaresc soarele care asfinteste lasand in urma lui o dunga rosiatica sa invadese, pentru un moment, intregul cer. Dunga rosie dispare iar cerul este impanzit, in scurt timp de mii de stele. S-a intunecat, a venit noaptea. In camera intra mama care ma anunta ca trebuie sa cobor la cina. Cobor scarile urmarind cu mare atentie tablourile atarnate pe pereti. Intru in bucatarie unde toti ma asteptau in liniste la masa. Ma uit cu atentie la fiecare in parte si, intr-un sfarsit, ma hotarasc sa ma asez si eu la masa. Mama deschide gura sa zica ceva. In astfel de momente ma astept sa ne zica pofta buna dar acum m-am inselat.
-Maine eu si Michel vom pleca.
-Ce? Pentru cat timp? intreb eu putin alarmata.
-O luna de zile. imi da mama raspunsul la care nu ma asteptam.
Toate verile sunt la fel, mama si Michel pleaca cu treburi iar noi ramanem in grija bonelor. In fiecare vara cate o bona diferita. Acum inteleg de ce am venit la bunica. Ma ridic de la masa fara nici un comentariu si urc scarile in graba. Intru in camera si ma prabusesc in pat bufnind intr-un plans adanc. In camera isi face aparitia bunica care se apropie de mine cu pasi marunti.
-Nu vreau sa plece iar! strig eu spre femeia care aproape a incremenit datorita reactiei mele.
-Dar nu pleaca definitiv. incearca aceasta sa ma calmeze imediat ce se aseaza si ma ia in brate.
-Stiu...
O liniste profunda se asterne lent in camera mea intunecata. Pentru un moment simt cum ma rup pur si simplu de realitate si adorm. Buzele fierbinti, ale bunicii, care fac contact cu fruntea mea, lasa in urma lor o pata rece care ma face sa tremur usor.
...
-Nu, nu pleca! Te rog! Nu ma lasa singura.
...
-Aaaaaaaaaaaaaaaaaa!
MA trezezc gafaind, respiratia mi se taie iar camera devine din ce in ce mai rece. "Oare dorm?". Isi face loc aceasta intrebare, in timp ce incerc sa imi linistesc inima care are tendinta de a ppleca din piept. Stau cateva clipe uitandu-ma in gol. Simt cum un aer rece si atraniu imi atinge ceafa si imi face pielea sa se increteasca. Incep sa tremur asa ca trag patura pe mine moment in care vad usa intrdeschisa. Nu dau importanta, dar totusi raman cu privirea atintita spre intunericul din acea crapatura. Crapatura se largeste iar impactul usii cu peretele ma face sa tresar. In camera intra o silueta bine facuta imbracata in haine de culoare alba. Inima imi bate din ce in ce mai tare, respiratia incepe treptat sa se opreasca iar pe gat imi aluneca un tipat caruia, groaza ce pune stapanire pe mine, ii rapeste pana si ultima intentie de a-si mai face aparitia. Silueta se apropiede patul meu iar eu ma speri si mai tare si incerc sa zic ceva.
-Tata?... sunt ultimele litere pe care le-am mai putut rostii.
-Samanta! Ai grija si ferestete de el. Vrea sa te omoare. imi spune cel ce pare a fi tata dupa care dispare.
-Sa ma feresc de cine? spun cu voce tare dupa care urmeaza un moment in care tip cat pot de tare.