Åži aripile cad

[Mrs. Iclemyer]

Mulţumesc de comentariu - pot să te numesc Amy? Amy Pond. De fapt, doar Amy - Amy. Numele tău va fi Amy. Sper că nu de deranjează... şi da, nelămuririle probabil că le vei descoperi în noul capitol. Enjoy.

• I, part II
  
  
  Carry on my wayward son
  There'll be peace when you are done
  Lay your weary head to rest
  Don't you cry no more
  
  Cassiel se strânge mai aproape de Lucifer, ţinându-l de braţ. Seriozitatea i-a dispărut de când a văzut poarta, iar acum frica se citeşte pe faţa sa. Lucifer îşi mişcă inconştient aripile, strângându-le pe spate, şi intră împreună cu prietenul său cel mai bun înăuntrul porţii, privind suspicios spre Mihail. Nu are încredere în el. Nu e vreme de pierdut. Îi înconjoară imediat: băieţi îmbrăcaţi în blugi şi cu tricouri şi hanoracuri de diferite culori, iar ei îşi dau seama că se află brusc în curtea unei clădiri, departe de locul în care 'aterizaseră'.
  
  Sunt treisprezece, după câte Cassiel numără. Se îndreaptă, dar încă se rezeamă de Lucifer, care îi cuprinde umerii, protectiv. O fi el fratele mai mic şi adoptat, dar nu poate să nu îl protejeze pe Cassiel. Se încruntă şi îi priveşte pe cei din faţa lui atent, descoperind lucruri care i se par cunoscute, însă fără să le identifice prea bine din cauza emoţiei. Doi dintre ei, mai înalţi şi mai vânjoşi, păşesc înainte. Sunt gemeni şi se vede bine; doar aripile îi deosebesc: o pereche maro pentru cel din dreapta, una argintie pentru cel din stânga. Nimeni nu are aripi negre, ca şi Lucifer şi Cassiel.
  
  - Sunt Ezekiel, se prezintă cel din dreapta, apoi face un semn cu vârful aripii înspre geamănul său. El e Elijah. Voi sunteţi...?
  - Cassiel, murmură Lucifer, strângându-l de umăr pe acesta. Sunt Lucifer.
  - Lucifer? repetă în batjocură Ezekiel, ridicând din sprâncenele negre. Interesant... Eşti cam urât pe aici, drăguţă.
  - Mi-am dat seama, iubire, îi răspunde rapid şi înflăcărat Lucifer, rânjind satisfăcut când îi vede expresia feţei, şocată şi răuvăitoare.
  - În schimb, Cassiel... Cassiel, am auzit de bine despre tine, spune Elijah cu aceeaşi voce ridicată şi autoritară.
  
  Înainte ca Lucifer să-şi dea seama, Cassiel e departe de el, la câţiva metri de cerc, ţinut de umeri de către Elijah, care îi inspectează faţa, curios. Îl împinge puţin, parcă pentru a vedea cât de puternic el; şi atunci Lucifer simte cum se enervează brusc. Ştia de mult câte a pătimit Cassiel pe străzi înainte ca orfelinatul să-l găsească; ştia tot, până la ultimul detaliu, şi ştia şi ce durere interioară simţise Cassiel când Elijah îl împinsese... o citise pe faţa lui.
  
  Un zgomot ca de fâlfâit de aripi îi sună în urechi atunci când îi proiectează un pumn în bărbie lui Elijah, care sare în spate, înjurând. Cu aripile încă desfăcute, stă în faţa lui Cassiel, având pumnii strânşi. Nu avea să lase pe nimeni să-şi mai bată joc de fratele lui - adoptat, neadoptat, tot aceeaşi drăcie. Îl vede pe Ezekiel privind îngrijorat către geamănul său şi zâmbeşte, mai mult pentru sine.
  
  - Asta e o avertizare pentru toţi, spune el şi se întoarce. Cassiel îi surâde şi apoi se încruntă, aranjându-i gulerul din nou, cum făcea întotdeauna, ca o mulţumire.
  
  Lucifer îl simte mai mult decât îl aude pe Ezekiel sărind spre el şi îl ia de braţ pe Cassiel, aterizând cu o bufnitură uşoară şi un alt fâlfâit la câţiva metri distanţă. Îşi strânse aripile, neinteresat de faţa congestionată şi enervată a îngerului Morţii, ci doar îi face cu ochiul. Ştie că o caută cu lumânarea şi inima îi bate cu putere, dar dacă fratele lui mai mare era în siguranţă, şi el e. Aripile i se deschid uşor la o comandă mintală a lui, iar Cassiel şi le strânge pe ale sale, parţial capabil de a le controla. Lucifer nu ştie că trebuie să ai antrenament să poţi zbura, lupta; el ştie doar că poate folosi aripile fără nici o problemă.
  
  Braţele lui Ezekiel se strâng în jurul pieptului său şi îl trag îndărăt, iar ceva ascuţit îl loveşte în bărbie, forţându-l să privească în sus. Doi alţi îngeri îl ţin pe Cassiel, care încearcă să scape, zbâtându-se, dar se opreşte imediat ce Elijah îi dă un pumn în stomac. Trage cu putere aer în piept şi tuşeşte, dar nu se mai mişcă. Lucifer e speriat şi simte cum inima i se loveşte de oasele pieptului, ca şi cum ar fi gata să le spargă. Nu vrea ca fratele său să moară, nu într-un loc plin de ciudaţi.
  
  - Academia Sting, îi şopteşte Ezekiel în ureche, chicotind. Sunteţi nişte proşti, mai ales tu, Lucifer.
  - Mda, ştiam asta, mormăie numitul printre dinţi, dar tace brusc. Elijah prinde sabia scurtă pe care geamănul i-o aruncă.
  
  Fără să spună nimic, doar rânjind, se apropie de Lucifer. Sabia îl împunge în braţ, în umăr, îi alunecă pe gât. Răspândeşte aceeaşi frică, acelaşi sloi de gheaţă în stomacul îngerului căzut, care priveşte în sus. Vârful ascuţit îi crestează braţul prin materialul hanoracului, iar durerea se răspândeşte aproape imediat. Scânceşte, dar nu spune nimic, nici nu se zbate. Priveşte spre Cassiel, un alt înger ţinându-l de păr pentru a-l forţa să privească.
  
  Altă crestătură, alt var de durere. Încă una, şi încă una, tot mai adânc, de data aceasta pe gât. Lucifer îşi muşcă buzele, dar strigătul de durere iese brusc şi sonor când sabia îi taie obrazul într-un semn ciudat, dinstinctiv. Aripile! Încearcă să-şi mişte aripile, dar nu poate, decât foarte greu. Tăieturi pe gât, pe umeri, pe clavicula descoperită, pe faţă. Scâncete şi suspine înfundate. Lucifer nu spune nimic - îi e teamă. Cassiel ar putea păţi ceva. Îndură aproape în tăcere, dar când lama îi trece prin umăr, aproape atingându-i osul, cedează.
  
  - T-Termină, se bâlbâie el, pe o voce joasă, pierdută. Lasă-mă-n pace!
  
  Altă tăietură.
  
  - A spus lasă-l în pace, pachet de prostie ce eşti!
  
  Sabia îi cade din mână, iar gemenii se dau în spate. Cassiel aleargă spre Lucifer şi îl prinde înainte ca acesta să cadă. Se pare că nimeni nu poate să se mişte: cu toţii ascultă de porunca lui Cassiel, care îi supune doar cu o privire.
  
  - Ce fel de glumă proastă e asta? întreabă el în timp ce încearcă să-l ţină în picioare pe Lucifer.
  - Nici una, răspunde o voce joasă, liniştitoare. Tocmai aţi trecut testul.
  
  Înmărmurit, până şi Lucifer priveşte în sus, şi vede clădirea. Are câteva etaje şi se leagă de alte trei prin coridoare suspendate, prin care alţi îngeri trec. Pare o Academie, după cum Ezekiel îi şoptise; înaltă şi solidă, din cărămidă vopsită în alb.
  
  - Aţi fost selectaţi din orfelinate, ca să vă explic aşa. Toţi de la orfelinat, mai exact. Veţi fi antrenaţi şi repartizaţi în trupe, după aptitudini. Cassiel, deja ştim că ai puterea de a subjuga orice creatură - iar tu, Lucifer... ştim doar că poţi să posezi orice abilitate, din cauza numelui. Mihail presupune că poţi să ai o putere proprie, rară: să dai şi să iei viaţă, să chemi orice forţă pe Pământ.
  
  Comandantul vorbeşte pe un ton sacadat şi rapid. Informaţiile se învolbură în capul lui Lucifer, fără nici un sens. Se îndreaptă şi observă că rănile au dispărut, dar durerea persistă încă. Se ţine de Cassiel, care îl acceptă, fără nici un cuvânt. Şi el e confuz, dar calm, după sperieturile trase. Şopteşte câteva cuvinte spre Lucifer, care surâde ca după o glumă şi se înseninează timp de câteva secunde. Durerea îi îngroapă buna dispoziţie brusc, la fel ca şi lătrătura comandantului înaripat:
  
  - La duÅŸuri!