Åži aripile cad

[Mrs. Iclemyer]

Okay, ăsta e un fel de chestie de la altă chestie care mi-a răsărit în cap acum câteva zile, şi l-am scris. Nu ştiu dacă o să vă placă şi nu ştiu dacă am greşeli, dar sper că e măcar mediocru. Nu fiţi blânzi, că nu muşc.

I.

• Când cineva bate la uşă la ora cinci dimineaÅ£a ÅŸi te anunţă că tatăl tău a venit să te vadă, poÅ£i să ÅŸtii că nimic nu e de bine. ÃŽnsă, dacă trăieÅŸti la orfelinat de mai bine de ÅŸaisprezece ani în care nu ai auzit de vreo rudă, poÅ£i să-Å£i dai seama că ceva îngrozitor s-a întâmplat.
  
  Lucifer e deja în picioare lângă patul lui Cassiel, aşteptând ca băiatul să-şi vină în fire. Trăiesc amândoi la orfelinatul Saint Gabriel pentru băieţi din San Francisco, California, şi nu cunosc nefericire. Au nume de îngeri: unul căzut, unul care încă e în Ceruri, dar nimic nu e special. În acel orfelinat, primesc nume de îngeri sau de demoni, după anumite criterii, la fel cum fetele primesc nume de sfinte sau femei demoni la orfelinatul Saint Mary. Cassiel şi Lucifer se deosebesc doar în câteva feluri: Lucifer e mai înalt şi are păr blond, răsfirat pe frunte, pe când Cassiel e mai scund, cu părul negru-albăstrui, ciufulit şi niciodată aranjat. Ambii sunt slabi şi au ochii de nuanţe diferite de albastru.
  
  Iar acum, cum stau cu mâinile în buzunare şi cu coatele atingându-se, nu par persoanele cele mai diferite din lume; par fraţi. Cassiel priveşte în sus, înspre tatăl său, şi se încruntă. Parcă se uită într-o oglindă: tatăl său e însă mai înalt, dar are aceiaşi ochi serioşi şi păr negru, încărunţit de vreme. Lucifer e nerăbdător, iar acest lucru se citeşte pe faţa sa. Aşteaptă ca tatăl şi fiul să se recunoască, dar momentul nu vine... Aşa că îl îmbrănceşte pe Cassiel înainte şi se uită în jos, ascunzându-şi zâmbetul fugar. Cassiel îl fulgeră cu privirea, apoi se uită în sus din nou.
  
  - Tu eÅŸti Balthazar?
  - Cassiel, mă bucur să te revăd.
  
  Au acelaşi ton, inexpresiv, rece. Cassiel îşi mişcă mâinile în buzunare, ca şi cum ar fi căutat ceva, şi se opreşte când simte privirile lui Balthazar iscodindu-l. Ştie, după nume, că acesta a copilărit în acelaşi orfelinat, şi o mai ştie şi din faptul că ghiceşte drumul înapoi spre curtea interioară. Lucifer e încă prevăzător, aşteaptă calm pentru o discuţie de la tată la fiu, dar aceasta nu vine. Cassiel se întoarce spre el din când în când, cu ochii mari, de căţeluş; la un moment dat se opreşte şi el, şi tatăl său, şi se privesc din nou.
  
  - O plimbare prin Port? Sugerează fiul, iar Lucifer se opreşte din mers.
  
  Priveşte spre Cassiel şi se dă câţiva paşi în spate, ca şi cum l-ar fi lăsat să plece fără el, dar acesta se încruntă şi îl roagă cu o privire să vină şi el, chiar atunci când se apropie pentru a-i aranja gluga. I-o trage pe cap uşor, zburlindu-l părul, şi îl trage de mânecă după el, părând uşor speriat. Afară plouă, o ploaie caldă de vară, dar Cassiel nu vrea să-şi vadă frăţiorul – căci aşa îl numea – ud leoarcă. Îşi aranjează şi el haina şi porneşte după tatăl său, care e deja la maşină. Deschide uşa, dar Cassiel stă câteva secunde în ploaie pentru a inspecta maşina.
  
  Un Chevrolet Impala din ’67, vopsit în negru, se odihneşte pe asfaltul rece; o achiziţie destul de preţioasă, după cum crede Cassiel. Intră în maşină, în spate, iar Lucifer îl urmează, cu geaca deja udă complet din cauza ploii rapide şi a perdelelor azvârlite de aceasta. Trânteşte uşa după el, iar motorul începe să toarcă puternic, liniştitor. Lucifer îl priveşte pe Cassiel întrebător, cu sprâncele ridicate, dar acesta clatină din cap. Nu, nu aveau să vorbească atunci, aveau tot timpul din lume după ce Balthazar era departe de ei.
  
  - Şaisprezece ani, spune, cotind pe o străduţă ce dădea spre Port şi spre întinderea de apă. Îmi pare rău, adaugă tatăl, în timp ce ultimele picături de ploaie se pierd în răsăritul de soare. Credeam că muriseşi – şi tu, şi mama ta.
  - Şi noi am crezut la fel, murmură Cassiel. Eu şi mama.
  
  Lucifer sare din maşină imediat după ce aceasta opreşte şi îi aşteaptă pe cei doi, căţărându-se pe o bancă ce aproape se lipeşte de barele ce protejează oamenii de morţi sigure. Clipeşte, priveşte spre stânga şi dreapta, apoi se întoarce înspre Cassiel, invitându-l să se urce şi el. Acesta alege să se aşeze şi îl trage pe Lucifer în jos, aproape proiectându-l cu bărbia în asfalt. El se reechilibrează repede şi îşi încrucişează picioarele turceşte, acoperindu-şi ochii streaşină, privind duşmănos înspre lumină. Orbit, scutură ca un câine din cap. Balthazar se oferă să cumpere câte o îngheţată, iar cei doi acceptă repede, părând fericiţi că scapă de el.
  
  - Cass? Întreabă Lucifer, pe un ton jos, răguşit, după ce Balthazar pleacă. Eşti sigur de asta?
  - Nu, Lucy, răspunde el prompt, nici nu e tata. L-am văzut când a murit acum câţiva ani şi ştiu că nu putea să supravieţuiască. Şi oricum, arată ca un mort.
  - Merită să-l prindem la înghesuială, îşi dă cu părerea Lucifer. E cam idiot... Foarte idiot, de fapt. De parcă noi n-am fi văzut că nu e un om.
  - În sfârşit. Felicitări.
  
  Tonul inexpresiv a dispărut, o căldură prietenoasă se răspândeşte de la Balthazar, care stă în spatele lor, cu braţele încrucişate. Pare că stă şi se gândeşte în timp ce Lucifer se ridică şi îl trage pe Cassiel înapoi, precaut. Apoi îşi întinde braţele şi zâmbeşte.
  
  - V-a luat cam multicel, spune el şi se aşează în locul lui Lucifer, acelaşi zâmbet tâmp pe faţa lui. Oricum, nu credeam că aveaţi să ghiciţi şi să şi vorbiţi despre asta. Clipeşte şi se îndreaptă, iar Cassiel se dă câţiva paşi în spate, aproape împidicându-se. M-aţi scutit de o chestie lungă şi plictisitoare.
  - Şi acum ai de gând să înfigi aripi în noi sau ce dracu’? Întreabă Lucifer pe un ton duşmănos, îndrăznind să treacă în faţa lui Cassiel, care îl opreşte cu o privire.
  - Exacto, murmură Balthazar, trosnindu-şi degetele.
  
  
  Când Balthazar pocneşte din degete, Cassiel tresare, clipeşte şi se uită în sus, întrebător, la Lucifer, care are aceeaşi expresie perplexă pe faţă; iluzia nu durează mult. Durerea îi săgeată pe amândoi, aproape ucigătoare, făcându-i să cadă la pământ, gemând. Durerea se concentrează pe omoplaţi şi ceva se înfige, despicând carnea, trăgând-o în lături pentru a lăsa oasele noi să iasă la suprafaţă, să crească brusc, să se acopere de tendoane, de muşchi... Şi după câteva secunde, dispare.
  
  Lucifer gâfâie şi încearcă să se ridice, dar ceva îi atârnă greu de spate şi îl obligă să se prăbuşească la loc. Se află într-un loc alb, pe ciment alb, doar puţin gri colorând porţile şi albastru ochii persoanei din faţa lor. Cassiel îl trage pe Lucifer în picioare şi ambii se reazămă unul de altul, ţinându-şi cu greu echilibrul. Şi observă aripile: negru-verzui, catifelate, ale lui Cassiel şi negru-albastre, aspre, ale lui Lucifer, ambele deschise larg. Omul prietenos, înalt şi puternic de culoare din faţa lor râde încet şi deschide cu o mână poarta, cu cealaltă făcându-le semn să intre.
  
  - Sunt Mihail, se prezintă el, făcându-le cu ochiul, flăcări jucăuşe ivindu-se în privirea sa. Bine aţi venit în Rai.