14-03-2011, 09:25 PM
Ms mult ce commuri fetelor...vin cu nextul poop
***
Se lasase deja seara si odata cu ea si frigul. Blake conducea cu grija pe drumul umed de la ploaie, care cadea deja de o ora. Prinsesera o caprioara. Dar lui nu de asta ii pasa. Abia astepta sa ajunga inapoi acasa si sa vorbeasca cu Jesse. Toata ziua se gandise la el. Ii parea cu adevarat rau de cearta pe care o avusesera si vroia sa-si ceara scuze. Simtea nevoia sa-l sarute, sa-l tina aproape de el si sa-i spuna ca-l iubeste.
Odata ajuns, parca masina langa celelalte doua, intrebandu-se de ce masina tatalui sau nu era acolo. Probabil o fi parcat-o altundeva.
Iesi din masina si se grabi spre casa pentru a se adaposti de frig. Antony il urma indeaproape. Odata intrat un murmur de voci il lovi. Ceva nu era in regula. O vazu pe mama sa venind ingrijorata spre el.
-Sunt cu voi? intreba dintr-o suflare. Spune-mi ca sunt cu voi, Blake.
-Cine sa fie cu noi? Ce s-a intamplat?
-O, Doamne! femeia incepu se planga.
-Mama, ma sperii, zise doctorul. Ce naiba s-a intamplat aici?
-Nu s-au intors, zise femeia printre suspine.
-Cine? ridica un pic tonul, dar nu mai suporta. Avea o presimtire proasta.
-Jesse si Hank. Speram ca sunt cu voi.
Simti ca lumea i-a picat in cap. Mainile ii cazura pe langa corp, nefiind pe moment in stare sa reactioneze. Jesse...era afara...pe vremea asta. Isi simtea corpul tremurand si ochii umplandu-i-se de lacrimi. Se intoarse, dorind sa plece dupa el si ar fi plecat, daca Anthony nu l-ar fi prins de mana.
-Stai! Unde crezi ca pleci?
-Dupa ei, urla Blake. Nu putem sa-i lasam acolo. Nu in vremea asta. Se smucii cu toata puterea impingandu-si prietenul in perete, dar fix cand sa iasa pe usa Matt si inca un barbat il prinsera de ambele maini si-l imobilizara.
-Gata, potoleste-te! Crezi ca-l vei ajuta daca mergi acum? E bezna. Incepem cautarile maine dimineata.
-Pana maine dimineata ar putea fi...
-Nu avem ce face. Trebuie sa speram ca nu au patit nimic, zise unul dintre cei prezenti.
Pana urma se calma destul de mult incat sa fie in stare sa stea pe propriile picioare. Se duse langa geam si privi la furtuna ce se desfasura afara. De ce il lasase sa plece? De ce?I si sprijini capul de geamul rece..."Jesse..."
Ii era rau. Se simtea bolnav, fara vlaga. Frigul ii intrase in oase si ii dadea o stare periculoasa de moleseala. Atat de mult si-ar fi dorit sa inchida ochii si sa doarma, dar stia ca nu are voie. Daca adormea asta ii va fi sfarsitul. Gandurile sale ii zburara din nou la Blake. Oare ce facea acum? Sigur isi dadusera seama ca ceva se intamplase. Se baza pe asta. Nu stia cat vor mai rezista. Il privi pe batranul care statea sprijinit de el. Pana sa inceapa ploaia avusesera noroc de un pic soare, asa ca puloverul sau se zvantase cat de cat, dar vazand cat de infrigurat era Hank i-l dadu-se lui. Acesta protesta cateva clipe, dar apoi il acceptase.
-Imi pare rau. Vocea batranului era plina de regret. E numai vina mea ca esti in situatia asta. Daca nu eram eu si incapatanarea mea...
-Nu mai conteaza acum. Intr-o zi, dupa ce vom scapa si din asta, vom avea ce povestii.
-Stii, zise batranul dupa cateva momente de tacere, Hana avea dreptate, dar am fost prea prost ca sa recunosc: esti potrivit pentru fiul meu. Si se vede ca il iubesti si ca iti pasa de el.
-Cum am zis, nu mai conteaza acum. Jesse era trist. Chiar nu mai conta. Nu era o fire optimista. Putea sa recunoasca cand avea necazuri. Si acum erau una din acele dati. Cu fiecare minut care trecea ii era tot mai greu sa tina ochii deschisi, capul incepu sa-l doara si nu-si mai simtea mainile si picioarele. Nu mai simtea frigul si asta il speria. Spera totusi ca Hank avea destula caldura cat sa reziste pana vor ajunge ajutoarele...
-Cum sa nu conteze? si el te iubeste. Acum avea vocea revoltata. Chiar si eu mi-am dat seama de asta. Daca tu nu ti-ai dat seama pana acum inseamna ca esti orb.
-Chiar crezi? ca ma iubeste vreau sa spun...
-Nu cred, sunt sigur.
-Hank, zise Jesse cu vocea stinsa...multumesc.
Deschise ochii suparat de o lumina puternica. Se facuse dimineata? Inca traiau? Privi spre Hank si rasufla usurat cand isi dadu seama ca respira. Il misca un pic, facandu-l sa se trezeasca, apoi incerca sa se ridice. Un acces puternic de tuse il facu sa se opreasca.
-Esti bine? batranul il privea speriat. Nici nu vroia sa-si imagineze cum arata. Daca arata macar pe jumatate atat de rau precum se simtea...nu era de bine.
-Da..Vocea ragusita nu fusese mai mult decat o soapta.
Cu ajutorul batranului reusi pana la urma sa se ridice in picioare, dar se clatina sub propria greutate.
Trebuie sa mergem intra-colo. Arata cu mana o directie. Daca vor veni, vor venii de acolo.
Hank vruse sa-l ajute, dar tanarul refuza. Nu avea rost sa se chinuie cu el. Ii era si asa destul de greu sa mearga cu glezna rupta. Noroc ca ii gasise o ramura destul de groasa in care sa se sprijine.
Mersera asa o vreme. Nu stia cat. Nu mai avea notiunea timpului. Nu mai simtea nimic. Se intoarse si il privi pe Hank, apoi simti cum lumea se rastoarna. Se lasa sa cada pe pamantul rece, nemaiavand putere sa continue.
-Jesse...Jesse, ridica-te!
Auzea vocea lui Hank din ce in ce mai departe si mai incet. Multe imagini ii trecusera prin cap: Blake cand il cunoscuse prima oara, tatal sau, bicicleta pe care o primise de ziua sa, cadavrele de pe frontul de lupta, cina de acum cateva zile, fata fericita a Hanei cand nu arsese si a doua friptura, el...toate aceste imagini se imbinara, se contopira pana ce reusira sa se anuleze una pe cealalta. O mica parte din el era contienta de ceea ce se intampla. Frigul ii afectase perceptia...stia ca in scurt timp toate functiile corpului se vor oprii. Privirea i se incetosa, capacii devenind doar niste umbre falnice. Pentru un scurt moment avusese impresia ca vazuse ceva miscandu-se...mai multe siluete apropindu-se si voci....multe voci, printre care una draga. Probabil avea halucinatii, dar chiar si asa, chiar daca era o simpla halucinatie se bucura ca avea sansa de a-l mai vedea o singura data. Isi aduna toata puterea pe care o mai avea si intinse mana spre silueta miscatoare, dorind sa o retina macar pentru o secunda
-Blake...
***
Se lasase deja seara si odata cu ea si frigul. Blake conducea cu grija pe drumul umed de la ploaie, care cadea deja de o ora. Prinsesera o caprioara. Dar lui nu de asta ii pasa. Abia astepta sa ajunga inapoi acasa si sa vorbeasca cu Jesse. Toata ziua se gandise la el. Ii parea cu adevarat rau de cearta pe care o avusesera si vroia sa-si ceara scuze. Simtea nevoia sa-l sarute, sa-l tina aproape de el si sa-i spuna ca-l iubeste.
Odata ajuns, parca masina langa celelalte doua, intrebandu-se de ce masina tatalui sau nu era acolo. Probabil o fi parcat-o altundeva.
Iesi din masina si se grabi spre casa pentru a se adaposti de frig. Antony il urma indeaproape. Odata intrat un murmur de voci il lovi. Ceva nu era in regula. O vazu pe mama sa venind ingrijorata spre el.
-Sunt cu voi? intreba dintr-o suflare. Spune-mi ca sunt cu voi, Blake.
-Cine sa fie cu noi? Ce s-a intamplat?
-O, Doamne! femeia incepu se planga.
-Mama, ma sperii, zise doctorul. Ce naiba s-a intamplat aici?
-Nu s-au intors, zise femeia printre suspine.
-Cine? ridica un pic tonul, dar nu mai suporta. Avea o presimtire proasta.
-Jesse si Hank. Speram ca sunt cu voi.
Simti ca lumea i-a picat in cap. Mainile ii cazura pe langa corp, nefiind pe moment in stare sa reactioneze. Jesse...era afara...pe vremea asta. Isi simtea corpul tremurand si ochii umplandu-i-se de lacrimi. Se intoarse, dorind sa plece dupa el si ar fi plecat, daca Anthony nu l-ar fi prins de mana.
-Stai! Unde crezi ca pleci?
-Dupa ei, urla Blake. Nu putem sa-i lasam acolo. Nu in vremea asta. Se smucii cu toata puterea impingandu-si prietenul in perete, dar fix cand sa iasa pe usa Matt si inca un barbat il prinsera de ambele maini si-l imobilizara.
-Gata, potoleste-te! Crezi ca-l vei ajuta daca mergi acum? E bezna. Incepem cautarile maine dimineata.
-Pana maine dimineata ar putea fi...
-Nu avem ce face. Trebuie sa speram ca nu au patit nimic, zise unul dintre cei prezenti.
Pana urma se calma destul de mult incat sa fie in stare sa stea pe propriile picioare. Se duse langa geam si privi la furtuna ce se desfasura afara. De ce il lasase sa plece? De ce?I si sprijini capul de geamul rece..."Jesse..."
Ii era rau. Se simtea bolnav, fara vlaga. Frigul ii intrase in oase si ii dadea o stare periculoasa de moleseala. Atat de mult si-ar fi dorit sa inchida ochii si sa doarma, dar stia ca nu are voie. Daca adormea asta ii va fi sfarsitul. Gandurile sale ii zburara din nou la Blake. Oare ce facea acum? Sigur isi dadusera seama ca ceva se intamplase. Se baza pe asta. Nu stia cat vor mai rezista. Il privi pe batranul care statea sprijinit de el. Pana sa inceapa ploaia avusesera noroc de un pic soare, asa ca puloverul sau se zvantase cat de cat, dar vazand cat de infrigurat era Hank i-l dadu-se lui. Acesta protesta cateva clipe, dar apoi il acceptase.
-Imi pare rau. Vocea batranului era plina de regret. E numai vina mea ca esti in situatia asta. Daca nu eram eu si incapatanarea mea...
-Nu mai conteaza acum. Intr-o zi, dupa ce vom scapa si din asta, vom avea ce povestii.
-Stii, zise batranul dupa cateva momente de tacere, Hana avea dreptate, dar am fost prea prost ca sa recunosc: esti potrivit pentru fiul meu. Si se vede ca il iubesti si ca iti pasa de el.
-Cum am zis, nu mai conteaza acum. Jesse era trist. Chiar nu mai conta. Nu era o fire optimista. Putea sa recunoasca cand avea necazuri. Si acum erau una din acele dati. Cu fiecare minut care trecea ii era tot mai greu sa tina ochii deschisi, capul incepu sa-l doara si nu-si mai simtea mainile si picioarele. Nu mai simtea frigul si asta il speria. Spera totusi ca Hank avea destula caldura cat sa reziste pana vor ajunge ajutoarele...
-Cum sa nu conteze? si el te iubeste. Acum avea vocea revoltata. Chiar si eu mi-am dat seama de asta. Daca tu nu ti-ai dat seama pana acum inseamna ca esti orb.
-Chiar crezi? ca ma iubeste vreau sa spun...
-Nu cred, sunt sigur.
-Hank, zise Jesse cu vocea stinsa...multumesc.
Deschise ochii suparat de o lumina puternica. Se facuse dimineata? Inca traiau? Privi spre Hank si rasufla usurat cand isi dadu seama ca respira. Il misca un pic, facandu-l sa se trezeasca, apoi incerca sa se ridice. Un acces puternic de tuse il facu sa se opreasca.
-Esti bine? batranul il privea speriat. Nici nu vroia sa-si imagineze cum arata. Daca arata macar pe jumatate atat de rau precum se simtea...nu era de bine.
-Da..Vocea ragusita nu fusese mai mult decat o soapta.
Cu ajutorul batranului reusi pana la urma sa se ridice in picioare, dar se clatina sub propria greutate.
Trebuie sa mergem intra-colo. Arata cu mana o directie. Daca vor veni, vor venii de acolo.
Hank vruse sa-l ajute, dar tanarul refuza. Nu avea rost sa se chinuie cu el. Ii era si asa destul de greu sa mearga cu glezna rupta. Noroc ca ii gasise o ramura destul de groasa in care sa se sprijine.
Mersera asa o vreme. Nu stia cat. Nu mai avea notiunea timpului. Nu mai simtea nimic. Se intoarse si il privi pe Hank, apoi simti cum lumea se rastoarna. Se lasa sa cada pe pamantul rece, nemaiavand putere sa continue.
-Jesse...Jesse, ridica-te!
Auzea vocea lui Hank din ce in ce mai departe si mai incet. Multe imagini ii trecusera prin cap: Blake cand il cunoscuse prima oara, tatal sau, bicicleta pe care o primise de ziua sa, cadavrele de pe frontul de lupta, cina de acum cateva zile, fata fericita a Hanei cand nu arsese si a doua friptura, el...toate aceste imagini se imbinara, se contopira pana ce reusira sa se anuleze una pe cealalta. O mica parte din el era contienta de ceea ce se intampla. Frigul ii afectase perceptia...stia ca in scurt timp toate functiile corpului se vor oprii. Privirea i se incetosa, capacii devenind doar niste umbre falnice. Pentru un scurt moment avusese impresia ca vazuse ceva miscandu-se...mai multe siluete apropindu-se si voci....multe voci, printre care una draga. Probabil avea halucinatii, dar chiar si asa, chiar daca era o simpla halucinatie se bucura ca avea sansa de a-l mai vedea o singura data. Isi aduna toata puterea pe care o mai avea si intinse mana spre silueta miscatoare, dorind sa o retina macar pentru o secunda
-Blake...
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
![[Imagine: chibi_5001.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_5001.gif)
, chibi-ul lui