13-03-2011, 07:04 PM
Well let's see
În primul rând mulţumesc că ţi-ai făcut timp să mă anunţi.
În al doilea rând, a fost un capitol foarte bun adică modul în care ai descris totul chiar îţi dă de gândit. Săraca Katie la câte trebuie să facă faţă nici un om matur nu ar putea să fie atât de tare precum această fetiţă.
Acel domn presupun că îi este rudă, poate chiar tata greu de spus, dar evident ca are legătură cu ea. Acţiunea nu mi s-a părut grăbită, dar am o nemulţumire lungimea acestui capitol.
Cam atât aştept nextu bye, bye.