13-03-2011, 06:39 PM
Multumesc ca ai comentat. Astept si altele in continuare.
Capitolul II
-Da, asa spun toti! vorbi ea, stiind ca mama ei va iesi din spital numai moarta.
O farama de speranta inca ii mai ramasese in suflet, dar si aceea incepea sa se destrame. Stia ca va ramane singura, mai devreme sau mai tarziu. Insa nu credea sa fie asa repede.
Privii cu atentie peretii albi ai holului, doctorii ce ieseau din camerele bolnavilor si simtea mirosul puternic de alcool sanitar.
Un baietel intr-un scaun cu rotile trecu pe langa ea, zambind. Avea un ursulet de plus in brate si o femeie, pare-se mama lui, impingea scaunul inalt.
Baiatul vru sa se ridice, dar femeia il aseza inapoi. Cand se departa putin, vazu ca ursuletul nu mai era la locul lui si incepu sa planga zgomatos.
Fetita se ridica de pe banca, lua jucaria si alerga in urma lor. Le iesi inainte si ii intinse ursuletul.
Debea acum observa capul ras al baiatului si faptul ca nu avea un picior, dar si pielea prea deschisa a acestuia. Parea un cadavru readus la viata, ceea ce stia ca e imposibil. Ii multumi printr-un alt zambet iar mama lui se grabi sa-i aranjeze patura si sa-i acopere piciorul amputat de la genunchi in jos.
Vazandu-se din nou cu jucaria in brate, baietelul il stranse la piept, sifonandu-si camasa alba putin peste genunchi.
Femeia continua sa impunga scaunul, fara a-i multumi fetei, care ramase in urma lor.
Se aseza din nou pe banca si isi lasa privirea in pamant. Il compatimea pe acel baiat, ii parea rau pentru el si pentru suferinta prin care trecea. Insa nu gasea comportamentul mamei lui ca fiind politicos. Nu era corect sa o ignore in asa fel. Si un " Multumesc " ar fi fost de ajuns pentru ca ea sa se simta multumita. De ce erau toti oamenii asa de egoisti, lacomi si indiferenti? De ce nu le convenea cand cineva incearca sa-i ajute si sa binevoiasca a le multumi?
Toate acele ganduri erau pre mult pentru o fetita care nu stia ce se afla dincolo de ceata aceea densa ce invaluie mintea celor din jur, care nu vazuse inca partea frumoasa a omenirii si nu traise intr-o lume plina de bunatate si mila.
Stia ce inseamna sa fi ignorat, aratat cu degetul, vorbit pe la spate. La scolala era privita de colegii ei cu rautate si toti se indepartau de fiecare data cand ea trecea prin fata lor. O ignorau doar pentru ca mama ei era o alcoolica, o tratau cu raceala doar pentru ca provenea dintr-o familei fara tata, cu o mama care nici nu exista in ochii locuitorilor. Din punctul ei de vedere, societatea era prea mandra si vicioasa pentru a intelege gandirea unui copil de doisprezece ani.
Se apropie de fereastra ce dadea spre salonul mamei ei. Se parea ca doctorii ii facusera o scurta baie si femeia era acum de nerecuoscut. Nu ii venea sa creada cat de frumoasa putea fi mama ei fara acel strat negru ce i se adunase pe piele. In sfarsit, o vedea cum arata ea de fapt, sub acea masca a neglijentei.
Doctorii si asistentele se invarteau incontinuu in jurul patului cu asternutul alb. O conectasera la un aparat pe care fetita nu il vazuse pana acum.
-Mama, nu pleca! Nu ma lasa singura! sopti ea, privind insistenta de cealalta perte a fererstrei.
Tristetea ii cuprinse sufletul si suspina adanc. Nu se descurca fara ajutorul mamei si avea nevoie de un umar pe care sa-si langa supararea.
De cealalta parte a holului, un barbat deschise larg usa dubla. Parul scurt, galben, dat pe spate ii straucea la lumina unui neon. Purta un costum albastru-inchis, un palton subtire, negru si un fular alb, lasat liber in jurul gatului. In urma lui mergeau alti doi barbati ce pareau a fi garzi de corp.
Privea inainte, in timp ce isi mangaia barba aranjata astfel incat sa fie egala in ambele parti.
Se opri pentru cateva clipe inaintea fetei, privind-o cu coala ochiului. Isi aseza mana pe crestetul ei si un zambet larg i se ivi pe chipul brazdat de cearcane adanci.
Fetita isi ridica, la randul ei, ochii spre el. Nu intelegea de ce cauta el acolo si ce motiv ar avea sa o priveasca cu atata familiaritate.
Asistenta ramase, pur si simplu, inmarmurita la vederea celor doi. Ceva ii atrase atentia si o voce ii spunea ca e timpul sa se intoarca la lucru.
Se indaparta si disparu pe alt hol.
Cand isi lua palma de pe crestetul ei, fetita isi lasa privirea in pamant iar barbatul intra in salonul mamei ei.
Curioasa, se ridica pe varfuri sa vada ce se intampla inauntru. Noul-venit ii stranse mana doctorului, dupa care urma o discutie intre cei doi. Dar nu putea auzi ceea ce isi spuneau din cauza sticlei groase, desi si-ar fi dorit. Stia ca nu e politicos sa tragi cu urechea, insa avea un persentiment ca cei doi vorbeau despre mama ei. Si, dupa privirea ce ii aparu pe chip barbatului, nu parea a fi ceva bun. In acele momente avea toate motivele sa se teama pentru viata mamei ei si sentimentul de singuratate incepea sa puna stapanire pe ea. Nu vroia sa o piarda. Nu vroia sa ramana singura.
Isi arunca privirea in pamant, lasand lacrimile sa-i alunece pe obraji. Nu observa cum usa se deschide si barbatul paraseste incaperea.
Debea dupa cateva minute, isi intoarse capul, simtind o mana grea pe umarul drept. Isi ridica ochii inlacrimati spre el. Blondul se aseza in genunchi inaintea ei si ii sterse obrajii cu o batista alba.
-Nu mai plange!
Vorbea pe un ton bland, care o facu pe fetita sa isi indrepte toata atentia spre el. Incerca oare sa o incurajeze? Dar de ce? De ce, din atatea persoane, el fusese primul care parea sa o ia in seama? Ce motive ar fi avut? Nu intelegea!
Ii lua mana intra lui si o privi adanc in ochi. Ceva la el o impresiona, insa nu stia ce. Vedea ceva familiar la el.
Reactia lui urmatoare o surprinse. Barbatul o stranse in brate, ca si cum ar fi fost cumva ruda cu el.
In mintea lui, ii parea rau ca nu putea sa o ia le el si ar fi facut orice pentru a o proteja de rautatea lumii. Dar nu putea. Daca ar fi aflat ceilalti si, mai ales presa, el ar fi aparut pe prima pagina a ziarelor. Nu vroia sa riste, dar stia ca intr-o zi trebuia sa se afle adevarul. Toate la timpul lor! Pana acea clipa va veni, avea sa-si pregateasca deja retragerea de pe scena politica si din lumea publica, ca senator si om de afaceri.
Se ridica, inspirand adanc.
-Sa fi cuminte, bine? Nu vei sta mult acolo! Promit!
Spunand asta, se indrepta in directia din care venise si disparu pe usa.
Stiu ca e cam scurta. Ma voi revansa alta data.
Capitolul II
-Da, asa spun toti! vorbi ea, stiind ca mama ei va iesi din spital numai moarta.
O farama de speranta inca ii mai ramasese in suflet, dar si aceea incepea sa se destrame. Stia ca va ramane singura, mai devreme sau mai tarziu. Insa nu credea sa fie asa repede.
Privii cu atentie peretii albi ai holului, doctorii ce ieseau din camerele bolnavilor si simtea mirosul puternic de alcool sanitar.
Un baietel intr-un scaun cu rotile trecu pe langa ea, zambind. Avea un ursulet de plus in brate si o femeie, pare-se mama lui, impingea scaunul inalt.
Baiatul vru sa se ridice, dar femeia il aseza inapoi. Cand se departa putin, vazu ca ursuletul nu mai era la locul lui si incepu sa planga zgomatos.
Fetita se ridica de pe banca, lua jucaria si alerga in urma lor. Le iesi inainte si ii intinse ursuletul.
Debea acum observa capul ras al baiatului si faptul ca nu avea un picior, dar si pielea prea deschisa a acestuia. Parea un cadavru readus la viata, ceea ce stia ca e imposibil. Ii multumi printr-un alt zambet iar mama lui se grabi sa-i aranjeze patura si sa-i acopere piciorul amputat de la genunchi in jos.
Vazandu-se din nou cu jucaria in brate, baietelul il stranse la piept, sifonandu-si camasa alba putin peste genunchi.
Femeia continua sa impunga scaunul, fara a-i multumi fetei, care ramase in urma lor.
Se aseza din nou pe banca si isi lasa privirea in pamant. Il compatimea pe acel baiat, ii parea rau pentru el si pentru suferinta prin care trecea. Insa nu gasea comportamentul mamei lui ca fiind politicos. Nu era corect sa o ignore in asa fel. Si un " Multumesc " ar fi fost de ajuns pentru ca ea sa se simta multumita. De ce erau toti oamenii asa de egoisti, lacomi si indiferenti? De ce nu le convenea cand cineva incearca sa-i ajute si sa binevoiasca a le multumi?
Toate acele ganduri erau pre mult pentru o fetita care nu stia ce se afla dincolo de ceata aceea densa ce invaluie mintea celor din jur, care nu vazuse inca partea frumoasa a omenirii si nu traise intr-o lume plina de bunatate si mila.
Stia ce inseamna sa fi ignorat, aratat cu degetul, vorbit pe la spate. La scolala era privita de colegii ei cu rautate si toti se indepartau de fiecare data cand ea trecea prin fata lor. O ignorau doar pentru ca mama ei era o alcoolica, o tratau cu raceala doar pentru ca provenea dintr-o familei fara tata, cu o mama care nici nu exista in ochii locuitorilor. Din punctul ei de vedere, societatea era prea mandra si vicioasa pentru a intelege gandirea unui copil de doisprezece ani.
Se apropie de fereastra ce dadea spre salonul mamei ei. Se parea ca doctorii ii facusera o scurta baie si femeia era acum de nerecuoscut. Nu ii venea sa creada cat de frumoasa putea fi mama ei fara acel strat negru ce i se adunase pe piele. In sfarsit, o vedea cum arata ea de fapt, sub acea masca a neglijentei.
Doctorii si asistentele se invarteau incontinuu in jurul patului cu asternutul alb. O conectasera la un aparat pe care fetita nu il vazuse pana acum.
-Mama, nu pleca! Nu ma lasa singura! sopti ea, privind insistenta de cealalta perte a fererstrei.
Tristetea ii cuprinse sufletul si suspina adanc. Nu se descurca fara ajutorul mamei si avea nevoie de un umar pe care sa-si langa supararea.
De cealalta parte a holului, un barbat deschise larg usa dubla. Parul scurt, galben, dat pe spate ii straucea la lumina unui neon. Purta un costum albastru-inchis, un palton subtire, negru si un fular alb, lasat liber in jurul gatului. In urma lui mergeau alti doi barbati ce pareau a fi garzi de corp.
Privea inainte, in timp ce isi mangaia barba aranjata astfel incat sa fie egala in ambele parti.
Se opri pentru cateva clipe inaintea fetei, privind-o cu coala ochiului. Isi aseza mana pe crestetul ei si un zambet larg i se ivi pe chipul brazdat de cearcane adanci.
Fetita isi ridica, la randul ei, ochii spre el. Nu intelegea de ce cauta el acolo si ce motiv ar avea sa o priveasca cu atata familiaritate.
Asistenta ramase, pur si simplu, inmarmurita la vederea celor doi. Ceva ii atrase atentia si o voce ii spunea ca e timpul sa se intoarca la lucru.
Se indaparta si disparu pe alt hol.
Cand isi lua palma de pe crestetul ei, fetita isi lasa privirea in pamant iar barbatul intra in salonul mamei ei.
Curioasa, se ridica pe varfuri sa vada ce se intampla inauntru. Noul-venit ii stranse mana doctorului, dupa care urma o discutie intre cei doi. Dar nu putea auzi ceea ce isi spuneau din cauza sticlei groase, desi si-ar fi dorit. Stia ca nu e politicos sa tragi cu urechea, insa avea un persentiment ca cei doi vorbeau despre mama ei. Si, dupa privirea ce ii aparu pe chip barbatului, nu parea a fi ceva bun. In acele momente avea toate motivele sa se teama pentru viata mamei ei si sentimentul de singuratate incepea sa puna stapanire pe ea. Nu vroia sa o piarda. Nu vroia sa ramana singura.
Isi arunca privirea in pamant, lasand lacrimile sa-i alunece pe obraji. Nu observa cum usa se deschide si barbatul paraseste incaperea.
Debea dupa cateva minute, isi intoarse capul, simtind o mana grea pe umarul drept. Isi ridica ochii inlacrimati spre el. Blondul se aseza in genunchi inaintea ei si ii sterse obrajii cu o batista alba.
-Nu mai plange!
Vorbea pe un ton bland, care o facu pe fetita sa isi indrepte toata atentia spre el. Incerca oare sa o incurajeze? Dar de ce? De ce, din atatea persoane, el fusese primul care parea sa o ia in seama? Ce motive ar fi avut? Nu intelegea!
Ii lua mana intra lui si o privi adanc in ochi. Ceva la el o impresiona, insa nu stia ce. Vedea ceva familiar la el.
Reactia lui urmatoare o surprinse. Barbatul o stranse in brate, ca si cum ar fi fost cumva ruda cu el.
In mintea lui, ii parea rau ca nu putea sa o ia le el si ar fi facut orice pentru a o proteja de rautatea lumii. Dar nu putea. Daca ar fi aflat ceilalti si, mai ales presa, el ar fi aparut pe prima pagina a ziarelor. Nu vroia sa riste, dar stia ca intr-o zi trebuia sa se afle adevarul. Toate la timpul lor! Pana acea clipa va veni, avea sa-si pregateasca deja retragerea de pe scena politica si din lumea publica, ca senator si om de afaceri.
Se ridica, inspirand adanc.
-Sa fi cuminte, bine? Nu vei sta mult acolo! Promit!
Spunand asta, se indrepta in directia din care venise si disparu pe usa.
Stiu ca e cam scurta. Ma voi revansa alta data.
Soarele-i felinar ascuns printre stele
Ce straluceste in visele mele.
Iar carte-ai regina,cu parul de aur,
In ochii de gheata ascunde-un tezaur.
Fantana-i oglinda ce-n somn a cazut
Cand regele vulpe cu oaste-a trecut,
peste mosia lui cioara-mparat
Caruia viata el i-a crutat.
Dincolo de adevar:
http://animezup.com/forum/showthread.php...407&page=1
KatieÈš;
http://animezup.com/forum/showthread.php...569&page=1
Iasym
Ce straluceste in visele mele.
Iar carte-ai regina,cu parul de aur,
In ochii de gheata ascunde-un tezaur.
Fantana-i oglinda ce-n somn a cazut
Cand regele vulpe cu oaste-a trecut,
peste mosia lui cioara-mparat
Caruia viata el i-a crutat.
Dincolo de adevar:
http://animezup.com/forum/showthread.php...407&page=1
KatieÈš;
http://animezup.com/forum/showthread.php...569&page=1
Iasym