Plimbandu-ma de-a lungul holului

[Juneko]

Scuuuuuze supreme de intarziere. Imaginatia lasa putin de dorit, iar timpul nu-i prea darnic
Am transformat Prologul in capitolul I.
Merci Luna de comm. :X O sa am grija la exprimare :D

[center] Capitolul II[/center]

- Domnisoara Hollen!
Un sunet asurzitor ma trezi din visare. Priveam buimaca in jur, spre colegii mei care chicoteau. Apoi privirea mi se opri asupra profesorului de romana care ma privea.
- Ai noroc ca...ai noroc...incerca el sa spuna, nereusind sa isi termine propozitia din cauza furiei. Isi bulbuca ochii injectati, iar o vena mov se prezenta pe gatul rosu. Ce mai era din parul sau rar si brunet se ridica in sus. Nu era prima oara cand ni se prezenta asa, dar de aceasta data arata chiar inspaimantator.
- Daca nu erai unul din cel mai buni elevi ai mei te-ai fi ales cu un doi urat, ma ameninta el pe un ton foarte ridicat. J-Jur, deci jur pe onoarea mea, ca te trimit la detentie daca intamplarea se repeta! urla acesta intorcandu-se spre tabla. Reusi sa isi aminteasca ce vruse sa spuna doar dupa vreo 3 minute.
Cativa colegi imi facura cu ochiul, iar unii incercau sa-mi transmita felicitari: reusisem sa ma aleg cu o amenintare.
Am dat ochii peste cap, incercand sa ma concentrez. Doar nu vroiam sa ma fure somnul din nou. Am oftat prelung, balansand un creion in stanga si in dreapta. Lectia aceasta era chiar plictisitoare...
Un hol infinit. Infinit si alb...
Am privit perplexa creionul verde. Parca mi-ar fi vorbit. Pe masura ce il balansam, niste poze sterse imi apareau apareau rand pe rand, dandu-mi o senzatie stranie de deja-vu.
" Ce...?"
Simteam cum mintea parea sa imi fie controlata. Reuseam cu greu sa ma misc sau sa scot vreun sunet. Fara sa il misc, creionul continua sa se balanseze. Cu greu reuseam sa ma opun senzatiei de hipnoza, iar instinctul imi spunea ca nu doream sa aflu ce e cu acele imagini.
Sunetul clopotelului ma elibera. Am oftat usor, speriata. M-am ridicat din banca iesind pe usa. Nici macar nu auzisem tema la romana, dar nu imi pasa. Nu ma puteam gandi decat la sfarsitul acelei ore, la acel loc misterios.
- Char!
O voce prietenoasa veni spre mine. Era Daniel, singurul si cel mai bun prieten al meu. Era inalt, saten si avea ochii verzi. Eh, cum ar spune mama, baiatul ideal. Insa pe mine ma interesa mai mult firea lui. Era mereu atent si ma asculta tot timpul. Cred ca puteam avea incredere in el. Dar sa-i spun despre...?
- Ce mai faci? Am auzit ca ai adormit in ora de romana. Ce s-a intamplat?
Am pufnit amuzata. Nu trecusera nici 5 minute de atunci si jumatate din liceu aflase deja.
- Nici eu nu stiu. Am adormit brusc si nici visul nu a fost mai prejos de ciudatenie.
M-am oprit o clipa. Visasem? Mi-am incrutat privirea, tinand-o inspre podea. Incercam sa imi amintesc tot. Dar...nu reuseam.
" Un hol infinit.."
Iar se repeta. Insa nu stiam de unde. Unde mai vazusem, unde mai auzisem de un hol infinit. Am simtit o mana grea pusa pe umar si am tresarit. Era doar Dan. Incercam sa ii evit privirea, el mi-o cauta. Poate avea sa stie despre ce e vorba, poate o sa ma poata ajuta.
- Char, fii sincera si spune-mi ce se intampla. Arati de parca ai alergat metri intregi si nici nu pari in apele tale.
Privirile noastre se incrucisara, in sfarsit. Eu eram speriata, el era serios.
Am oftat usor, schitand un zambet fals.
- Te asigur ca totul e..
- Ba nu e!Nu pare a fi! aproape ca tipa el la mine. Ma scutura putin, fiind aproape brutal. Nu se mai intamplase asta niciodata. Intotdeauna rezolvam putinele conflicte avute pe cale pasnica.
- Atunci...stii ce e un hol infinit?
Ma privi ametit, fara sa isi dea seama de intrebarea mea. Paru ca mediteaza putin, apoi zambi.
- Cred ca am intalnit undeva asa ceva, dar nu mai stiu clar unde. Iti zic la sfarsitul orelor.
Dadu sa plece, apoi se intoarse brusc spre mine, privindu-ma ingrijorat.
- Mi-ai spune daca ai avea vreo problema, nu?
I-am zambit dulce, imbratisandu-l. Rosi putin, dar continua sa imi zambeasca.
- Fii sigur de asta.
Clopotelul suna, amintind de inceperea orelor. Dan ma saluta si pleca spre clasa lui.
L-am privit cum se departeaza, zambindu-i de la distanta. Cat de norocoasa puteam fi cu un asemenea prieten!

OOC: Stiu, are mult dialog, cred ca actiunea e grabita, dar repet...inspiratia e si nu e :)) Sper doar sa va placa. Inca o data scuze supreme de intarziere.