11-03-2011, 12:34 AM
Fetelor mercii, mercii, mercii, sunteti asa de dulci. ma bucur ca mi-ati alsat comm. Si scuze Luna Amara ca nu te-am anuntat, dar am considerat ca este mai bine asa. oricum sigur vedeai tu cand treceai pe la aceasta sectiune si asa ai si facut. :*:*
Va multumesc la toate.
Va mai multumesc si pentru sfaturile acordate, mai ales tie Aky pentru ca acest comm pe care l-ai lasat m-a motivat sa scriu mai bine.
Si tie la fel Fly Away, pentru vorbele dulci. :*
Va spun ca am sters aproape 3 idei.. pana cand mi-a iesit ceva bine abia acum, am detaliat mai bine si am scris mai multe.. dap capitolul e ceva mai lung.
Iar acum este din perspectiva ei, a fetei pe care o cheama Angel [Angelina numele ei intreg].
Am greseli, am sa revin cu un edit. :-)
Multumesc pentru asteptare. :X
Sper sa va placa si va anunt de acum acest fic este : romance, mistery, comedy cat si +18.
Sper ca asta nu are sa va opreasca din al citi ? :-s
- Angel...Angel...
Din nou.. din nou l-am auzit strigandu-mi numele, doar cand il auzeam.. vocea lui.. mii de fiori ma strabateau, doar cand imi rostea numele. Ma striga, ce dorea ?
Cred ca a venit ziua, in care aveam sa-l vad pe Lucifer, ce-l carui-a i-am promis inca de mica dragostea si inima mea fragila, netrecuta prin asemenea lucruri, ce niciodata nu a gustat acel sentiment numit "iubire". Oare de ce o dorea asa de mult, el fiind conducatorul infernului, fiu al Satanei, inger cazut in pacat, izgonit De Dumnezeu, de ce oare dorea asa ceva ? Cu adevarat eu am fost cea naiva, eram doar o copila mica si nestiutoare, ce actiona doar pe baza amalgamului de sentimente ce se acumulau la greu in sufletul meu fragil si bun.
In momentul acela, prima oara cand l-am vazut, nu la chip, insa am simtit cum inima lui era de gheata, impietrita, niciodata udata cu iubire sau compasiune, nu a avut parte de asemenea trairi. Totul era logic, el fiind Lucifer nu a putut fi inzestrat cu asemenea daruri omenesti, inima lui era neagra si plina de ura, dar in acel moment parca am simtit ca s-a trezit la realitate si pentru un moment mi-a cedat, nu as face asta intentionat, nu l-asi pacali fiindca a-si stii ce ma paste, consecintele fiind foarte mari si periculoase. Putand intra in orice clipa in acea lume de dincolo, acoperita in intregime de foc si intuneric suprem, ce pana si gandu-l ti-l stergea.
Eram mica, sora mea era pe patul de moarte, boala era iremediabila. Aflasem de la o doctorita, ce incerca sa le explice parintilor mei ingrijoratica ca Mio, sora mea mai mare, se zbatea intre viata si moarte si ca numai Dumnezeu putea sa-i decida soarta. Vestea ma lovise ingrozitor, ochii incepusera sa mi se umezeasca treptat, eram ascunsa dupa un perete si priveam in jur la toti acei oameni ce sufereau.
Nimeni nu imi spusese adevarul legat de boala surori mele, tot ce stiam eu de la parintii mei erau doar minciuni, lucruri inventate precum ca Mio era bine si ca invata pentru a lua la medicina, sau ca acum era la spital sa ii trateze pe alti, fiindca era un test dat de o profesoara anume de la facultatea ei.. si multe altele, doar vorbe in vand ce nu erau, ce nu puteau fi considerate adevaruri, fiindca eu simteam atunci cand ea avea probleme, ma tulburam nu puteam dormii noptii intregi numai la gandu-l ca sora mea mai mare are necazuri sau probleme.
Aparitia mea in salon, i-a socat pe toti. Mama intrebase socata daca cumva asistasem la convorbirea ei cu doctorita, eu afirmasem din cap, iar lacrimile incepeau a curge pe obrajii mei rumeni ce capatau incet, incet culoarea rosie, sangerie. Am inceput sa tip si sa plang, tot repetand ca cei doi care mi sunt parinti, au putut ascunde un asemenea lucru faţa de mine, eu fiind fica lor si sora mai mica a lui Mio, nu puteam sa stiu adevarul, chiar daca durea, eram mult mai impacata cu idea doar daca aflam adevarul, asa puteam sa stau cu ea pana in ceasul mortii si eram si impacata cu gandul ca in ultimele zile de trait pe care aceasta le avea, le petrecuse impreuna cu mine.
M-am intors cu spatele la cei doi si apoi am alergat ca si o salbatica pe hol, in incercare de a o gasi pe sora mea, plangeam si eram asa de trista, mi se strangea inima in piept. Obrajii imi erau rosii, inima isi accelera bataile, iar eu nici nu mai puteam gandi normal, gandu-l imi era cu totul axat pe stare de sanatate a lui Mio.
In incercare mea de a gasi camera, nu esuase, ba din contra ajunsesem chiar la timp... chiar in timp, de a oprii pe cineva sa mi-o ia.
Se zbatea de una singura pentru viata ei, nu mai era nimeni in jurul ei, nici macar iubitul ei Daniel, nici macar fratele nostru mai mare Kenta, nu era nimeni.
Statea de una singura si incerca sa inhaleze aerul ce i-l ofereau aparatele respiratorii. Era palida la faţa, cateva lacrimi ii s-au prelins pe obrajii, sigur a simtit ca am venit la ea, stia acest lucru, eram surori ne ajutam la greu si mereu stiam cand una din noi avea probleme, iar ea facuse atatea pentru mine, nu merita sa ii fure nimeni sufletul de aur ce acum era pe care sa ii fie luat.
Cu pasii marunti m-am indreptat spre patul ei, mi-am lasat mainie pe cearsaf si l-am strans tare in pumni, muscandu-mi cu forta buza inferioara, lacrimile picurau si udau materialul alb ce o acoperea pe aceasta, o secunda, doar pentru o secunda i-am auzit rasuflarea ingreunata si a scos pe glas un scrancet de durere.
Am tresarit repede la acel sunet de indurerare al lui Mio.
O durea, o ardea, o devora pe dinauntru bola aceia infecta ce nu ii dadea libertate. Simteam cum mi se inmoaie picioarele si am picat jos, am inceput sa tip si sa plang rugand-o sa nu ma paraseasca, sa nu plece si sa ramana cu mine. Mai rau imi venea sa tip, cand o auzeam ca scrancea de durere, de ce avea sa fie ea, mai bine eram eu, dece sa sufere jumatatea mea, chiar daca nu eram gemene, era ca si juamtatea mea, eram un pazal incomplet fara ea. Daca Mio murea eu nu mai aveam nici o menire pe acest pamant.
Sentimentul de a o pierde punea si mai mult stapanire pe inima mea, ce acum batea asa de tare, de parca dorea sa iasa din piept, ma durea si suspinam, continuand sa o rog sa nu am paraseasca.
Insa degeaba nici un raspuns nu primeama, nici macar un gest, nimic, ea doar statea intinsa pe acel pat si ochii ii avea inchisi, inima inca nu incetase din ai batea, sangele inca ii circula prin vene, trebuia sa continuie sa traiasca, nu avea de ce sa moara.
Razele soareleui patrundeau in incapere, era dimineata si se parea ca soarele incepea sa-si scoata capul al iveala, dar Mio nici asa nu isi deschidea ochii, de parca nici razele nu puteau sa-i strapunga pleoapele si sa o deranjeze macar umpic, in asa fel sa o provoace sa si le deschida. Nimica, era impietrita, parca prinsese radacini.
Iar atunci a aparut... el, Lucifer. Purta o pelerina neagra ce ii acoperea chipul pana la nas, nu imi era greu sa-l vad, insa nici eu nu stiam cum de am reusit sa-l observ, doar era inuman, nu apartinea lumii vii.
A zambit multumit de starea in care se afla aceasta, dar am incercat sa-l opresc, rugandu-l cu lacrimi in ochii, suspinand din cand in cand ca sa nu ii ia inca viata si sa o mai lase sa traiasca pe acest pamant.
Pentru un moment a ezitat de a face vre-o miscare, astfel cazand de acord cu mine la o intelegere, asta intamplandu-se chiar inainte de a-mi cere inima.
Privirea mi-o atitisem la el si ii spusesem ca mai bine sa ma ia pe mine, decat pe ia, ca ii dau in schimb sufletul meu doar ca sa o lase pe Mio sa mai traiasca pe acest pamant.
La inceput am fost sigura ca nu avea sa fie de acord cu tot ce-i spuneam, era rece, inima lui era de piatra si intunecata, puteam simtit racoare ce se instalase in incapere, fiindca nu era om era un inger negru, un diavol ce era gata sa-i fure viata surori mele mult iubite.
A urmat lovitura de gratie, atunci cand acesta a cazut de acord cu mine , dar doar cu o singura conditie: ca eu sa-i dau in schimb inima si dragostea mea, pe care o posed.
Ramanand umpic uimita de ceea ce a spus, mi s-a parut complet ciudat, in loc sa-mi ceara sufletul mi-a cerut inima.. apoi ajungand sa-mi spuna ca doreste si drragostea mea.
Tu, Lucifer, conducatorul infernului, fiu si aflat in slujba lui Satana, ce creezi haos si provoci raul pe pamant, doresti sa-mi iei inima... dragostea ?
Tu care niciodata nu ai putut sa simti un asemenea sentiment, tu care nu ai cunoscut semnificatia unui: "multumesc" sau "te iubesc" , imi ceri mie asta.
Totul se invartea in capul meu, dar nu mi-a pasat eram mica, eram doar o copila de opt ani, ce actiona dupa cum ii dicta inima. Asa ca am acceptat, inainte de a pleca de tot mi-a mai spus ca are sa vina dupa ele si ca ne vom mai intalni.
La plecarea eu, am sarit in spatele lui si l-am imbratisat deodata, ne judecand pe cine i-au in brate, dar nu mi-a pasat char eram fericita, acest gest, venit din partea lui era uman, de parca macar umpic ii inmuiasem inima. I-am zambit si apoi acesta a disparut.
Cand mi-am intors privirea spre sora mea, am observat ca incepea sa-si revine, poate ca era si mana Lui Dumnezeu si cu siguranta era, o minune, iar Lucifer se tinu-se de promisiune, asa ceva era imposibil, insa totul aveam sa-l aflu pe parcurs.
Din acea zi, nu am uitat nici pana acum de ceea ce am promis, dar in timp ce am crescut, mentalitatea mea s-a schimbat, cand eram mica mereu radeam doar cand am gandeam ca am sa-i ofer unui demon asa de chipes inima si dragostea mea. Dar acum fiind mai mare si aproape ca implinesc saptresprezece ani, imi dau seama ca am fost o proasta, dar merita acest lucru deoarece chiar nu puteam accepta ca sora mea sa moara asa.
Sunt hotarata ca in momentul in care acesta are sa-si faca aparitia eu nu am sa-l las cu una si cu doua sa-mi fure ceea ce am eu mai de pret, adica inima, daca o doreste asa de mult va trebui sa se lupte pentru ea si sa-mi arate ca are sentimente puternice pentru mine.
Este cam greu sa crezi ca Lucifer, ar putea vreodata sa simta compasiune, iubire si respect faţa de un copil de a Lui Dumnezeu, cu adevarat purtam chipul Lui, insa nu suntem perfecti precum El.
Noi pamanteni am fost inzestrati cu ratiune, simtire si alte multe lucruri, insa imperfectiunea noastra deduce faptul ca noi inca suntem inferiori Lui si ca trebuie sa-l iubim mereu pentru ceea ce ne-a dat.
Dumnezeu e tatal meu, la fel ca si pentru ceilalti, ce am faucut eu este de neiertat, insa nici eu nu stiu daca cumva Dumnezeu a planuit acest lucru de la inceput, se poate sa fie si planuit, dar chiar imi doresc sa aflu, daca este adevarat sau nu aceasta intamplare care o sa se continuie pe parcursul vietii mele.
Eram compet absorbita de peisajul fascinant ce mi se reflecta prin geamul din clasa, stateam cu mana la falca si priveam atat de pasionata natura ce inconjura liceul nostru.
Nu eram atenta, in ultima vreme eram foarte aeriana, ma gandeam la asa de multe lucruri si eram foarte ocupata cu noile mele proiecte la desen, trebuia sa organizez si o excursie cu clasa, impreuna cu diriginta. Dar eu parca eram pe alta planeta si deodata zgomotul produs de cartea aruncata violent pe banca mea, ce imi atrasese atentia si pe deasupra ma mai si speriase din calea afara.
Profesoara de romana ce statea in partea dreapta, langa banca mea, chipul ei lua masca furiei, statea cu palma pe cartea ce era acum lipita de lemnul fin al bancii, iar pe cealalalta o avea pusa pe sold, iar cu piciorul stang batea cu tocul podeaua.
Privirea mea sfioasa a intalnit-o pe a ei am ranjit eu si ea a inceput sa izbucneasca de nervi, incepand sa tipe la mine. Toti se uitau cu ochii holbati la noi, unii deja incepeau sa rada, pe cand altii erau ceva mai confuzi.
- Angelina Newcoler, este a enspea miia oara cand trec pe la banca ta, nici acum nu ai retinut regula fundamentala pe care eu ti-am scris-o pe hartia ce este lipita de usa clasei, hmm ? Incepe ea sa ma intrebe, isi pune mainile in san, continuand sa loveasca cu talpa pantofilor ei cu toc, podeaua si isi apropie mai mult capul de mine.
- Da stiu.. ! Am raspuns eu nu foarte sigura de raspuns, dar nu aveam cum sa stau asa, caci daca o faceam ma dadea afara, mai bine ii spuneam ceva, asa macar ma asculta si mai stiam ceva la materia ei.
- Daca sti, atunci ia spune-mi tu mie care este prima regula in clasa aceasta ! mi-a poruncit direct, deja transpiram, eram destul de emotioanta, mai bine spus speriata.
Mi-am aruncat ochii pe la colegii, ca sa imi sopteasca si mie eram intr-un moment foarte stanjenitor, cine ma mai putea ajuta acum era decat Dumnezeu, ce putea sa arunce cu stinta in mine si sa ma lumineze, sau colegii ce puteau sa-mi sopteasca si mie, ca oricum doamna Jessica era cu ochii numai pe mine, nici macar nu-i pasa cine este in spate, cu toate aceste, putea simtit cand un elev soptea si chiar nu ierta, ori te asculta ori iti trecea un doi. Era cea mai dura profesoara din liceu, pe deasupra imi era si diriginta si mai aveam sa organizam impreuna excursia aceasta in luna care veni-se deja, adica luna martie.
Joy, Terance, Mika si cu Johana incercau sa-mi sopteasca, faceau tot felul de semne cu degetele, mainile, dar nimica nu rezulta, nici nu intelegeam. Ma uitam ca si curca beata in lemen, de parca vorbeau o limba extraterestra, nici de cum englezeste.
A dat din nou cu cartea in banca, mai rau intimidandu-ma, nu eram rusinoasa, insa ma panicam, mai ales cand stiam ca nu a habar de ceea ce ma intreaba. M-am plans umpic si dupa aceea a trebuit sa scot ceva pe gura, normal ca o prostie, ca ceva corect nu avea cum, nici macar nu era intrebare de romana, era legata de "regulamentul clasei", o porcarie, dar chiar si asa il respectam doar la ora ei, ca asa eram mai naroji noi.
Nervoasa de raspunsu-l pe care i l-am dat, si-a dus palma spre urechea mea si a inceput sa ma traga de ea, ducandu-ma in faţa clase, ca sa ma aiba toti in vizor si sa inceapa sa rada copios de mine. Eram umilita in intregime de aceasta, mereu ii placea sa ma puna in situatii ca aceastea.
Am incercat sa fac pe catelusul bleg, dar degeaba, vestea bomba pe care mi-a dat-o chiar ca a fost o bomba, dar una dintra aceea care sa te loveasca fix in inima si sa te si doboare. Inca o ora de detentie, asta era a treia oara cand stateam dupa ore, bine nu chiar asa. Mereu ma lua la o ora de a ei si discutam, sau cateodata mergeam la cancelarie sa discutam cateva lucruri, mai ales legate de comportamentul meu, de teme sau daca cumva am probleme ei sa ii spun ca ma ajuta.
Clopotelul a sunat, iar toti au inceput sa arunce cu cartile prin clasa tipand de bucurie, mai aveam inca patru ore de stat la scoala, inca nu puteam pleca acasa,nici macar de ziua mea nu puteam sa stau locului si sa nu provoc vreun dezastru.
Diriginta, care era chiar ea, era o femeie de nota zece, eu chiar i-am dat nota zece pe merit, atunci cand directorul ne-a spus ca elevul este obligat sa-i dea profesorului nota, iar nota mea nu a fost o linguseala, bine ea a inteles complet altceva, spuanandu-mi ceva de genul : "Vrei sa te am in ochii buni, nu este asa Angelina ? Cu toate ca te am, placerea mea sadica de a te tachina nu poate muri, imi esti foarte draga si sa stii fac asta din iubire."
Aproape ca a ras toata clasa cand a spus acest lucru la banchetul de sfarsit de clasa a zecea, eu era sa-mi primesc un catalog la petrecere, dar am prmit un pupic si o imbratisare si am dansat cu toti, chiar si diriginta, doamna Jessica.
Imediat ce discutia a luat sfarsit, am plecat si m-am asezat obosita pe scaunul de la banca mea si continuuand sa privesc copacii ce aveau muguri multi, care aveau sa se transforme in flori. Trebuia sa imortalizez acel pisaj ce avea sa renasca din nou, scoala arata splendit si foarte frumos in anotimpul primaverii, totul era fesel si multicolor.
Mika si Johana s-au apropiat mai mult de mine, strambandu-se in speranta ca am sa le zambesc si am sa rad si asta am si facut, nu aveam de ce sa fiu suparata, doar astazi era ziua mea de nastere. Intai martie, de ce a-si fi suparata.
Totusi, ma tulburase faptul ca atunci cand ora a inceput si eu stateam cu chipul afundat in maini, l-am auzit din nou pe Lucifer strigandu-mi numele, doar ca el ma striga Angel, la fel ca si restul prietenilor mei. Intreg numele meu era Angelina Newcoler, dar prietenii ma strigau Angel, pe traducere: "inger". Nu ma consider un inger, nici nu sunt.
Muritoare ma consider la fel si om, pentru ca aceasta imi este natura.
Pentru cateva clipe am ras si eu impreuna cu prietenele mele bune, iar dupa aceea m-am distrat de minune la orele ce trecusera deja.
Insa nu era intuneric si se parea ca diriginta ne lasase mai devreme de la scoala, acum puteam si eu sa merg acasa si sa-i chem pe toti prietenii mei si sa facem o petrecere traznet, caci era ziua mea.
Mai era ceva ce ma framanta, oare Lucifer imi adusese cadoul, asa cum facea mereu, in fiecare an de ziua mea, ca sa imi readuca aminte de promisiune ?
Va multumesc la toate.
Va mai multumesc si pentru sfaturile acordate, mai ales tie Aky pentru ca acest comm pe care l-ai lasat m-a motivat sa scriu mai bine.
Si tie la fel Fly Away, pentru vorbele dulci. :*
Va spun ca am sters aproape 3 idei.. pana cand mi-a iesit ceva bine abia acum, am detaliat mai bine si am scris mai multe.. dap capitolul e ceva mai lung.
Iar acum este din perspectiva ei, a fetei pe care o cheama Angel [Angelina numele ei intreg].
Am greseli, am sa revin cu un edit. :-)
Multumesc pentru asteptare. :X
Sper sa va placa si va anunt de acum acest fic este : romance, mistery, comedy cat si +18.
Sper ca asta nu are sa va opreasca din al citi ? :-s
Capitolul II
- Angel...Angel...
Din nou.. din nou l-am auzit strigandu-mi numele, doar cand il auzeam.. vocea lui.. mii de fiori ma strabateau, doar cand imi rostea numele. Ma striga, ce dorea ?
Cred ca a venit ziua, in care aveam sa-l vad pe Lucifer, ce-l carui-a i-am promis inca de mica dragostea si inima mea fragila, netrecuta prin asemenea lucruri, ce niciodata nu a gustat acel sentiment numit "iubire". Oare de ce o dorea asa de mult, el fiind conducatorul infernului, fiu al Satanei, inger cazut in pacat, izgonit De Dumnezeu, de ce oare dorea asa ceva ? Cu adevarat eu am fost cea naiva, eram doar o copila mica si nestiutoare, ce actiona doar pe baza amalgamului de sentimente ce se acumulau la greu in sufletul meu fragil si bun.
In momentul acela, prima oara cand l-am vazut, nu la chip, insa am simtit cum inima lui era de gheata, impietrita, niciodata udata cu iubire sau compasiune, nu a avut parte de asemenea trairi. Totul era logic, el fiind Lucifer nu a putut fi inzestrat cu asemenea daruri omenesti, inima lui era neagra si plina de ura, dar in acel moment parca am simtit ca s-a trezit la realitate si pentru un moment mi-a cedat, nu as face asta intentionat, nu l-asi pacali fiindca a-si stii ce ma paste, consecintele fiind foarte mari si periculoase. Putand intra in orice clipa in acea lume de dincolo, acoperita in intregime de foc si intuneric suprem, ce pana si gandu-l ti-l stergea.
Eram mica, sora mea era pe patul de moarte, boala era iremediabila. Aflasem de la o doctorita, ce incerca sa le explice parintilor mei ingrijoratica ca Mio, sora mea mai mare, se zbatea intre viata si moarte si ca numai Dumnezeu putea sa-i decida soarta. Vestea ma lovise ingrozitor, ochii incepusera sa mi se umezeasca treptat, eram ascunsa dupa un perete si priveam in jur la toti acei oameni ce sufereau.
Nimeni nu imi spusese adevarul legat de boala surori mele, tot ce stiam eu de la parintii mei erau doar minciuni, lucruri inventate precum ca Mio era bine si ca invata pentru a lua la medicina, sau ca acum era la spital sa ii trateze pe alti, fiindca era un test dat de o profesoara anume de la facultatea ei.. si multe altele, doar vorbe in vand ce nu erau, ce nu puteau fi considerate adevaruri, fiindca eu simteam atunci cand ea avea probleme, ma tulburam nu puteam dormii noptii intregi numai la gandu-l ca sora mea mai mare are necazuri sau probleme.
Aparitia mea in salon, i-a socat pe toti. Mama intrebase socata daca cumva asistasem la convorbirea ei cu doctorita, eu afirmasem din cap, iar lacrimile incepeau a curge pe obrajii mei rumeni ce capatau incet, incet culoarea rosie, sangerie. Am inceput sa tip si sa plang, tot repetand ca cei doi care mi sunt parinti, au putut ascunde un asemenea lucru faţa de mine, eu fiind fica lor si sora mai mica a lui Mio, nu puteam sa stiu adevarul, chiar daca durea, eram mult mai impacata cu idea doar daca aflam adevarul, asa puteam sa stau cu ea pana in ceasul mortii si eram si impacata cu gandul ca in ultimele zile de trait pe care aceasta le avea, le petrecuse impreuna cu mine.
M-am intors cu spatele la cei doi si apoi am alergat ca si o salbatica pe hol, in incercare de a o gasi pe sora mea, plangeam si eram asa de trista, mi se strangea inima in piept. Obrajii imi erau rosii, inima isi accelera bataile, iar eu nici nu mai puteam gandi normal, gandu-l imi era cu totul axat pe stare de sanatate a lui Mio.
In incercare mea de a gasi camera, nu esuase, ba din contra ajunsesem chiar la timp... chiar in timp, de a oprii pe cineva sa mi-o ia.
Se zbatea de una singura pentru viata ei, nu mai era nimeni in jurul ei, nici macar iubitul ei Daniel, nici macar fratele nostru mai mare Kenta, nu era nimeni.
Statea de una singura si incerca sa inhaleze aerul ce i-l ofereau aparatele respiratorii. Era palida la faţa, cateva lacrimi ii s-au prelins pe obrajii, sigur a simtit ca am venit la ea, stia acest lucru, eram surori ne ajutam la greu si mereu stiam cand una din noi avea probleme, iar ea facuse atatea pentru mine, nu merita sa ii fure nimeni sufletul de aur ce acum era pe care sa ii fie luat.
Cu pasii marunti m-am indreptat spre patul ei, mi-am lasat mainie pe cearsaf si l-am strans tare in pumni, muscandu-mi cu forta buza inferioara, lacrimile picurau si udau materialul alb ce o acoperea pe aceasta, o secunda, doar pentru o secunda i-am auzit rasuflarea ingreunata si a scos pe glas un scrancet de durere.
Am tresarit repede la acel sunet de indurerare al lui Mio.
O durea, o ardea, o devora pe dinauntru bola aceia infecta ce nu ii dadea libertate. Simteam cum mi se inmoaie picioarele si am picat jos, am inceput sa tip si sa plang rugand-o sa nu ma paraseasca, sa nu plece si sa ramana cu mine. Mai rau imi venea sa tip, cand o auzeam ca scrancea de durere, de ce avea sa fie ea, mai bine eram eu, dece sa sufere jumatatea mea, chiar daca nu eram gemene, era ca si juamtatea mea, eram un pazal incomplet fara ea. Daca Mio murea eu nu mai aveam nici o menire pe acest pamant.
Sentimentul de a o pierde punea si mai mult stapanire pe inima mea, ce acum batea asa de tare, de parca dorea sa iasa din piept, ma durea si suspinam, continuand sa o rog sa nu am paraseasca.
Insa degeaba nici un raspuns nu primeama, nici macar un gest, nimic, ea doar statea intinsa pe acel pat si ochii ii avea inchisi, inima inca nu incetase din ai batea, sangele inca ii circula prin vene, trebuia sa continuie sa traiasca, nu avea de ce sa moara.
Razele soareleui patrundeau in incapere, era dimineata si se parea ca soarele incepea sa-si scoata capul al iveala, dar Mio nici asa nu isi deschidea ochii, de parca nici razele nu puteau sa-i strapunga pleoapele si sa o deranjeze macar umpic, in asa fel sa o provoace sa si le deschida. Nimica, era impietrita, parca prinsese radacini.
Iar atunci a aparut... el, Lucifer. Purta o pelerina neagra ce ii acoperea chipul pana la nas, nu imi era greu sa-l vad, insa nici eu nu stiam cum de am reusit sa-l observ, doar era inuman, nu apartinea lumii vii.
A zambit multumit de starea in care se afla aceasta, dar am incercat sa-l opresc, rugandu-l cu lacrimi in ochii, suspinand din cand in cand ca sa nu ii ia inca viata si sa o mai lase sa traiasca pe acest pamant.
Pentru un moment a ezitat de a face vre-o miscare, astfel cazand de acord cu mine la o intelegere, asta intamplandu-se chiar inainte de a-mi cere inima.
Privirea mi-o atitisem la el si ii spusesem ca mai bine sa ma ia pe mine, decat pe ia, ca ii dau in schimb sufletul meu doar ca sa o lase pe Mio sa mai traiasca pe acest pamant.
La inceput am fost sigura ca nu avea sa fie de acord cu tot ce-i spuneam, era rece, inima lui era de piatra si intunecata, puteam simtit racoare ce se instalase in incapere, fiindca nu era om era un inger negru, un diavol ce era gata sa-i fure viata surori mele mult iubite.
A urmat lovitura de gratie, atunci cand acesta a cazut de acord cu mine , dar doar cu o singura conditie: ca eu sa-i dau in schimb inima si dragostea mea, pe care o posed.
Ramanand umpic uimita de ceea ce a spus, mi s-a parut complet ciudat, in loc sa-mi ceara sufletul mi-a cerut inima.. apoi ajungand sa-mi spuna ca doreste si drragostea mea.
Tu, Lucifer, conducatorul infernului, fiu si aflat in slujba lui Satana, ce creezi haos si provoci raul pe pamant, doresti sa-mi iei inima... dragostea ?
Tu care niciodata nu ai putut sa simti un asemenea sentiment, tu care nu ai cunoscut semnificatia unui: "multumesc" sau "te iubesc" , imi ceri mie asta.
Totul se invartea in capul meu, dar nu mi-a pasat eram mica, eram doar o copila de opt ani, ce actiona dupa cum ii dicta inima. Asa ca am acceptat, inainte de a pleca de tot mi-a mai spus ca are sa vina dupa ele si ca ne vom mai intalni.
La plecarea eu, am sarit in spatele lui si l-am imbratisat deodata, ne judecand pe cine i-au in brate, dar nu mi-a pasat char eram fericita, acest gest, venit din partea lui era uman, de parca macar umpic ii inmuiasem inima. I-am zambit si apoi acesta a disparut.
Cand mi-am intors privirea spre sora mea, am observat ca incepea sa-si revine, poate ca era si mana Lui Dumnezeu si cu siguranta era, o minune, iar Lucifer se tinu-se de promisiune, asa ceva era imposibil, insa totul aveam sa-l aflu pe parcurs.
Din acea zi, nu am uitat nici pana acum de ceea ce am promis, dar in timp ce am crescut, mentalitatea mea s-a schimbat, cand eram mica mereu radeam doar cand am gandeam ca am sa-i ofer unui demon asa de chipes inima si dragostea mea. Dar acum fiind mai mare si aproape ca implinesc saptresprezece ani, imi dau seama ca am fost o proasta, dar merita acest lucru deoarece chiar nu puteam accepta ca sora mea sa moara asa.
Sunt hotarata ca in momentul in care acesta are sa-si faca aparitia eu nu am sa-l las cu una si cu doua sa-mi fure ceea ce am eu mai de pret, adica inima, daca o doreste asa de mult va trebui sa se lupte pentru ea si sa-mi arate ca are sentimente puternice pentru mine.
Este cam greu sa crezi ca Lucifer, ar putea vreodata sa simta compasiune, iubire si respect faţa de un copil de a Lui Dumnezeu, cu adevarat purtam chipul Lui, insa nu suntem perfecti precum El.
Noi pamanteni am fost inzestrati cu ratiune, simtire si alte multe lucruri, insa imperfectiunea noastra deduce faptul ca noi inca suntem inferiori Lui si ca trebuie sa-l iubim mereu pentru ceea ce ne-a dat.
Dumnezeu e tatal meu, la fel ca si pentru ceilalti, ce am faucut eu este de neiertat, insa nici eu nu stiu daca cumva Dumnezeu a planuit acest lucru de la inceput, se poate sa fie si planuit, dar chiar imi doresc sa aflu, daca este adevarat sau nu aceasta intamplare care o sa se continuie pe parcursul vietii mele.
Eram compet absorbita de peisajul fascinant ce mi se reflecta prin geamul din clasa, stateam cu mana la falca si priveam atat de pasionata natura ce inconjura liceul nostru.
Nu eram atenta, in ultima vreme eram foarte aeriana, ma gandeam la asa de multe lucruri si eram foarte ocupata cu noile mele proiecte la desen, trebuia sa organizez si o excursie cu clasa, impreuna cu diriginta. Dar eu parca eram pe alta planeta si deodata zgomotul produs de cartea aruncata violent pe banca mea, ce imi atrasese atentia si pe deasupra ma mai si speriase din calea afara.
Profesoara de romana ce statea in partea dreapta, langa banca mea, chipul ei lua masca furiei, statea cu palma pe cartea ce era acum lipita de lemnul fin al bancii, iar pe cealalalta o avea pusa pe sold, iar cu piciorul stang batea cu tocul podeaua.
Privirea mea sfioasa a intalnit-o pe a ei am ranjit eu si ea a inceput sa izbucneasca de nervi, incepand sa tipe la mine. Toti se uitau cu ochii holbati la noi, unii deja incepeau sa rada, pe cand altii erau ceva mai confuzi.
- Angelina Newcoler, este a enspea miia oara cand trec pe la banca ta, nici acum nu ai retinut regula fundamentala pe care eu ti-am scris-o pe hartia ce este lipita de usa clasei, hmm ? Incepe ea sa ma intrebe, isi pune mainile in san, continuand sa loveasca cu talpa pantofilor ei cu toc, podeaua si isi apropie mai mult capul de mine.
- Da stiu.. ! Am raspuns eu nu foarte sigura de raspuns, dar nu aveam cum sa stau asa, caci daca o faceam ma dadea afara, mai bine ii spuneam ceva, asa macar ma asculta si mai stiam ceva la materia ei.
- Daca sti, atunci ia spune-mi tu mie care este prima regula in clasa aceasta ! mi-a poruncit direct, deja transpiram, eram destul de emotioanta, mai bine spus speriata.
Mi-am aruncat ochii pe la colegii, ca sa imi sopteasca si mie eram intr-un moment foarte stanjenitor, cine ma mai putea ajuta acum era decat Dumnezeu, ce putea sa arunce cu stinta in mine si sa ma lumineze, sau colegii ce puteau sa-mi sopteasca si mie, ca oricum doamna Jessica era cu ochii numai pe mine, nici macar nu-i pasa cine este in spate, cu toate aceste, putea simtit cand un elev soptea si chiar nu ierta, ori te asculta ori iti trecea un doi. Era cea mai dura profesoara din liceu, pe deasupra imi era si diriginta si mai aveam sa organizam impreuna excursia aceasta in luna care veni-se deja, adica luna martie.
Joy, Terance, Mika si cu Johana incercau sa-mi sopteasca, faceau tot felul de semne cu degetele, mainile, dar nimica nu rezulta, nici nu intelegeam. Ma uitam ca si curca beata in lemen, de parca vorbeau o limba extraterestra, nici de cum englezeste.
A dat din nou cu cartea in banca, mai rau intimidandu-ma, nu eram rusinoasa, insa ma panicam, mai ales cand stiam ca nu a habar de ceea ce ma intreaba. M-am plans umpic si dupa aceea a trebuit sa scot ceva pe gura, normal ca o prostie, ca ceva corect nu avea cum, nici macar nu era intrebare de romana, era legata de "regulamentul clasei", o porcarie, dar chiar si asa il respectam doar la ora ei, ca asa eram mai naroji noi.
Nervoasa de raspunsu-l pe care i l-am dat, si-a dus palma spre urechea mea si a inceput sa ma traga de ea, ducandu-ma in faţa clase, ca sa ma aiba toti in vizor si sa inceapa sa rada copios de mine. Eram umilita in intregime de aceasta, mereu ii placea sa ma puna in situatii ca aceastea.
Am incercat sa fac pe catelusul bleg, dar degeaba, vestea bomba pe care mi-a dat-o chiar ca a fost o bomba, dar una dintra aceea care sa te loveasca fix in inima si sa te si doboare. Inca o ora de detentie, asta era a treia oara cand stateam dupa ore, bine nu chiar asa. Mereu ma lua la o ora de a ei si discutam, sau cateodata mergeam la cancelarie sa discutam cateva lucruri, mai ales legate de comportamentul meu, de teme sau daca cumva am probleme ei sa ii spun ca ma ajuta.
Clopotelul a sunat, iar toti au inceput sa arunce cu cartile prin clasa tipand de bucurie, mai aveam inca patru ore de stat la scoala, inca nu puteam pleca acasa,nici macar de ziua mea nu puteam sa stau locului si sa nu provoc vreun dezastru.
Diriginta, care era chiar ea, era o femeie de nota zece, eu chiar i-am dat nota zece pe merit, atunci cand directorul ne-a spus ca elevul este obligat sa-i dea profesorului nota, iar nota mea nu a fost o linguseala, bine ea a inteles complet altceva, spuanandu-mi ceva de genul : "Vrei sa te am in ochii buni, nu este asa Angelina ? Cu toate ca te am, placerea mea sadica de a te tachina nu poate muri, imi esti foarte draga si sa stii fac asta din iubire."
Aproape ca a ras toata clasa cand a spus acest lucru la banchetul de sfarsit de clasa a zecea, eu era sa-mi primesc un catalog la petrecere, dar am prmit un pupic si o imbratisare si am dansat cu toti, chiar si diriginta, doamna Jessica.
Imediat ce discutia a luat sfarsit, am plecat si m-am asezat obosita pe scaunul de la banca mea si continuuand sa privesc copacii ce aveau muguri multi, care aveau sa se transforme in flori. Trebuia sa imortalizez acel pisaj ce avea sa renasca din nou, scoala arata splendit si foarte frumos in anotimpul primaverii, totul era fesel si multicolor.
Mika si Johana s-au apropiat mai mult de mine, strambandu-se in speranta ca am sa le zambesc si am sa rad si asta am si facut, nu aveam de ce sa fiu suparata, doar astazi era ziua mea de nastere. Intai martie, de ce a-si fi suparata.
Totusi, ma tulburase faptul ca atunci cand ora a inceput si eu stateam cu chipul afundat in maini, l-am auzit din nou pe Lucifer strigandu-mi numele, doar ca el ma striga Angel, la fel ca si restul prietenilor mei. Intreg numele meu era Angelina Newcoler, dar prietenii ma strigau Angel, pe traducere: "inger". Nu ma consider un inger, nici nu sunt.
Muritoare ma consider la fel si om, pentru ca aceasta imi este natura.
Pentru cateva clipe am ras si eu impreuna cu prietenele mele bune, iar dupa aceea m-am distrat de minune la orele ce trecusera deja.
Insa nu era intuneric si se parea ca diriginta ne lasase mai devreme de la scoala, acum puteam si eu sa merg acasa si sa-i chem pe toti prietenii mei si sa facem o petrecere traznet, caci era ziua mea.
Mai era ceva ce ma framanta, oare Lucifer imi adusese cadoul, asa cum facea mereu, in fiecare an de ziua mea, ca sa imi readuca aminte de promisiune ?