Dragoste de liceu(+18)

[Sayonara]

Am adus nextul care este cam scurt. Nu prea am avut multa inspiratie si nici timp. Am fost racita si nu am stat prea mult la PC si am avut o groaza de recuperat de la scoala din cauza ca am lipsit doua saptamani la inceputul semestrului si inca una. Nu este prea reusit. Va las sa cititi ''opera de arta''.
So:

Capitolul XIII



~Sakura~


Oare Sasuke chiar o sã dea ortu’ popii de data aceasta? Daca da, ce dracu o sã fac eu fãrã persoana iubitã, fãrã el? Chiar nu o sa se mai opreasca odata suferinta asta ? Parcã s- a abatut un blestem asupra noastrã, unul de care nu mai scãpãm vreodatã. Este asa de deprimant sã stau si sã- l privesc neputiincioasã cum stãtea pe acel pat in care probabil isi avea somnul de veci. Cascadele de lacrimi nu incetau sa imi brazdeze necontenit fata. Incep sã ma plimb de colo colo prin camera asteptand vesti de la domn’ doctor. Jur, primul lucru pe care imi vine sã il fac acum este sa ma duc pe acoperisul spitalului si sã mã arunc in gol decat sã suport o pierdere ca asta. Privesc cum doctorul vine spre mine cu o privire mohoratã :

-Imi pare rãu dar nu se mai poate face nimic, fiul dumneavoastrã este *…* spuse el cãtre mine si cãtre pãrintii brunetului care erau aproape ca si morti. Erau palizi cu nasuri de clown, rosu ca focul de la atata plans iar acum vestea asta. Dealtfel, nu era mare diferenta intre mine si ei. Sasuke, dragostea vietii mele, de ce- mi faci una ca asta, stii ca nu pot renunta la iubirea care era, este si va continua sã existe intre noi. Doamne, daca e sa- l iei pe Sasuke alãturi de tine, strangemã si pe mine de pe lumea asta cãci eu nu voi renunta in veci la brunetul meu.

Ce ar trebui sa fac acum ? Sã stau degeaba si sã privesc cum Sasuke se st-sting-stinge încetul cu încetul, ce tot spun eu, el trãieste îl simt el este si va fi mereu în inima mea, a tuturor. Sasuke, cât Dumnezeu mai dureaza şarada asta de doi bani scoalã naibii odatã din patul ãsta blestemat inainte sã mã apuce pe mine nebunia. Haide leneşule, putoare ridicãte odatã. *Pfff*, oricât as incerca sã ma calmez nu as putea. Mã apropii din nou de el, asezândumã pe un scaun de lânga patul sãu şi ţinandu- i strâns mâna sa rece in a mea. Poate cã nu respira, nu- i bãtea inima şi nu avea puls dar sângele ii circula prin vene. Ĩl simt, Sasuke e viu. Hai brunetul meu, trezirea, nu mai am rãbdare...Aiurez nu? Deja ma apucat depresia, de ce Doamne?
Fara sa- mi dau seama, am ramas singura cu el in camera. Banuiesc, ca tot ce pot sa fac acum mai bine este sa ma rog ca sa- si revina – sa se intample o minune.


~ Sasuke ~


Asta este, mi- a venit sfarsitul. Pariez, cica pariez, acum sunt in drum spre iad pentru toate prostiile pe care le- am facut dea lungul timpului. De data asta nimeni nu o sa ma salveze, nici nu as mai avea de ce sa traiesc oricum. Am jignit- o pe femeia pe care o iubesc dovada ca sunt un animal bun de nimic care stie sa se faca urat si dispretuit de toti, fara dragostea Sakurei ce rost mai are sa traiesc ? Cum am putut fi asa de iresponsabil nu, asa de idiot ? La ce ma gandeam ? Merit sa mor, asta- mi este pedeapsa pentru ca am facut- o sa sufere pe Sakura asa am si meritat.

Ce m- ar mai putea scapa acum din locul asta sumbru, din acest infern nesfarsit ? Nimeni si nimic. Eu mi- am ales destinul si mi- am facut- o cu mana mea. Cum as putea sa traiesc fara saruturile si fara mangaierile rozaliei? Dar cel mai important, cum as putea sa traiesc stiind ca nu voi mai auzi niciodata vreun ‘’-Te iubesc’’ din partea ei ? Sakura era sensul vietii mele, motivul pentru care traiam si era tot ce iubeam cel mai mult in viata asta nedreapta, ea este si va fi intotdeauna comoara mea de aur.

‘’-Te iubesc !’’

Doar aceste cuvinte imi dadeau putere acum. Aveam de ce sa traiesc, Sakura, fratele meu, parintii mei. Oare am fost mereu asa de negativist ? Probabil, pentru ca sunt cu ambele picioare in groapa. Cum am cazut, asa ma si ridic. Ce tot am aiurit eu pana acum, nu mor, Sasuke Uchiha nu moare asa de usor, nu asa de tanar si sa- i las balta pe toti. Da m- ati auzit !

---

-N’ am murit ! ma trezesc eu sa tip haotic prin incaperea in care era doar rozalia.
Schitez doar un zambet idiot din coltul gurii ca sa nu ma apuce un ras isteric si nu apuc sa fac altceva ca simt cum sunt imbratisat de Sakura. Ne privim cateva momente unul in ochii celuilalt dupa care vocea sa melodioasa imi alina auzul…

-Ce m- ai speriat !
-Iarta- ma si *…* multumesc ca- mi esti mereu alaturi la bine si la greu.

Cam atat am eu sa- i transmit. Ea imi este mereu aproape si sper ca ma va ierta, cu putin noroc a facut- o deja. Nu m- as fi simtit eu bine daca fara sa- i cer iertare. Fara sa ma gandesc prea mult, o cuprind intr- un sarut dulce si tandru din care nu o sa o las sa scape prea repede.

To be continued…
-----------------

Cam atat astept critici si capitolul urmator ar putea sa fie si ultimul. :-"