08-03-2011, 02:06 AM
Well m-am apucat din nou de scris şi deşi nu ştiu dacă este prea bun sper să vă placă.
Enjoy.
Un joc murdar
Închisă între patru pereţi, izolată de lumea de afară, condamnată să mă ascund în întuneric…asta sunt eu, deşi nimeni nu îşi mai aminteşte de mine, nimeni nu îmi simte lipsa, nimeni nu este aici pentru mine.
Poate că asta este pedeapsa mea, păcatul meu, crucea pe care trebuie să o port zi de zi şi care devine tot mai grea cu fiecare secundă care trece.
Şi totuşi nu a fost mereu aşa, cândva aveam şi eu prieteni, nişte prieteni falşi, prefăcuţi, dar totuşi îi puteam considera prieteni. Atât de naivă pe atunci, atât de nepricepută credeam tot ce mi se spunea şi ascultam de toţi cei care încercau să mă ,,ajute’’.
Eram fericită şi aş fi făcut orice pentru a îi mulţumii, aş fi renunţat la tot dacă asta ar fi însemnat ca ei să fie mai presus de mine, iar eu să rămân într-un con de umbră.
Dar cum prietenia este precum un drog, precum o dulce iluzie, un afrodisiac care te îmbată când ajungi în centrul atenţiei, când cei pe care i-ai ridicat în slăvi îţi întorc favoarea te simţi minunat, te simţi importantă.
Însă asta nu este decât o capcană, un fals, un joc murdar iar cu cât eşti mai sus cu atât căderea devine mai dureroasă şi nu la propriu, căci probabil ai prefera de mii de ori să primeşti o palmă decât să te trezeşti trădat de ,, cel mai bun prieten’’.
O să încerci să îţi explici probabil ce s-a întâmplat, unde ai greşit încât s-a întâmplat asta, o să încerci să îţi cauţi vina şi totuşi când îţi dai seama că nu a fost vina ta ce mai poţi face?! Te vei întreba, îţi spun eu…nimic.
Te vei întreba de unde ştiu eu toate astea sau cum de îmi permit să îmi dau cu părerea, să îţi judec prietenii? Este simplu eu am fost deja pe acolo, dar nu încerc să te judec ci încerc să îţi deschid ochii ca să nu ajungi la fel ca mine.
Îţi spun că nu e deloc plăcut să stai închisă într-o cameră, uitată de lume care te va respinge doar pentru că eşti singură fără să cunoască motivul pentru care ai ajuns aşa. Este dureros.
Chiar dacă am rămas singură şi am ajuns o umbră pe acest pământ am ajuns la o concluzie greu de acceptat şi de suportat, dar adevărată:
Nimic nu e mai fals ca prietenia.
Iar spre deosebire de alţii, eu nu am ales moartea ca soluţie finală ci singurătatea…
Hodie mihi, cras tibi
-Azi pentru mine, mâine pentru tine (nimeni nu e ferit de loviturile soartei)
Enjoy.
Un joc murdar
Închisă între patru pereţi, izolată de lumea de afară, condamnată să mă ascund în întuneric…asta sunt eu, deşi nimeni nu îşi mai aminteşte de mine, nimeni nu îmi simte lipsa, nimeni nu este aici pentru mine.
Poate că asta este pedeapsa mea, păcatul meu, crucea pe care trebuie să o port zi de zi şi care devine tot mai grea cu fiecare secundă care trece.
Şi totuşi nu a fost mereu aşa, cândva aveam şi eu prieteni, nişte prieteni falşi, prefăcuţi, dar totuşi îi puteam considera prieteni. Atât de naivă pe atunci, atât de nepricepută credeam tot ce mi se spunea şi ascultam de toţi cei care încercau să mă ,,ajute’’.
Eram fericită şi aş fi făcut orice pentru a îi mulţumii, aş fi renunţat la tot dacă asta ar fi însemnat ca ei să fie mai presus de mine, iar eu să rămân într-un con de umbră.
Dar cum prietenia este precum un drog, precum o dulce iluzie, un afrodisiac care te îmbată când ajungi în centrul atenţiei, când cei pe care i-ai ridicat în slăvi îţi întorc favoarea te simţi minunat, te simţi importantă.
Însă asta nu este decât o capcană, un fals, un joc murdar iar cu cât eşti mai sus cu atât căderea devine mai dureroasă şi nu la propriu, căci probabil ai prefera de mii de ori să primeşti o palmă decât să te trezeşti trădat de ,, cel mai bun prieten’’.
O să încerci să îţi explici probabil ce s-a întâmplat, unde ai greşit încât s-a întâmplat asta, o să încerci să îţi cauţi vina şi totuşi când îţi dai seama că nu a fost vina ta ce mai poţi face?! Te vei întreba, îţi spun eu…nimic.
Te vei întreba de unde ştiu eu toate astea sau cum de îmi permit să îmi dau cu părerea, să îţi judec prietenii? Este simplu eu am fost deja pe acolo, dar nu încerc să te judec ci încerc să îţi deschid ochii ca să nu ajungi la fel ca mine.
Îţi spun că nu e deloc plăcut să stai închisă într-o cameră, uitată de lume care te va respinge doar pentru că eşti singură fără să cunoască motivul pentru care ai ajuns aşa. Este dureros.
Chiar dacă am rămas singură şi am ajuns o umbră pe acest pământ am ajuns la o concluzie greu de acceptat şi de suportat, dar adevărată:
Nimic nu e mai fals ca prietenia.
Iar spre deosebire de alţii, eu nu am ales moartea ca soluţie finală ci singurătatea…
Hodie mihi, cras tibi
-Azi pentru mine, mâine pentru tine (nimeni nu e ferit de loviturile soartei)