Pretul amintirilor

[mady]

Hello people ! Uite ca am revenit cu un nou capitol.Nu prea grozav ce-i drept,dar promit ca incepand cu urmatorul capitol ,lucrurile vor lua o intorsatura mai interesanta sa zicem.Astept multe critici. Enjoy!




Capitolul VI


Vocea mamei ma linistea atat de mult.Si acum ma mai gandeam la discutia pe care a avut-o.Cuvintele ei parca mi-au redat viata,iar glasul plin de caldura m-a facut sa ma simt atat de bine,de linistita si calma.Am privit melancolica stradutele orasului.Imi parea atat de rau sa il parasesc asa,dar nu mai puteam ramane.Aveam nevoie de liniste si de pace,iar orasul nu imi oferea aceste lucruri.Singurul loc care o putea face asta era "acasa".In casa in care am crescut.Acolo unde am petrecut cei mai frumosi ani ,anii copilariei.Am tresarit usor.Golul din sufletul meu era atat de mare.Brusc,soneria monotona a telefonului mi-a intrerupt starea de visare in care ma cufundasem.Cu miscari incete, lenese,am luat aparatul raspunzand simplu:
-Alo !
-Allison,draga mea cat ma bucur sa te aud !
Mii de furnicaturi mi-au cupris trupul in momentul cand am auzit aceea voce calda si senina.
-Sonia ! am exclamat zgomotos.Doamne nici nu stii cat de mult doream sa vorbesc cu tine !
-Stiu draga stiu .Riley mi-a povestit ce s-a intamplat. Crede-ma ca nici nu stiu ce sa iti spun.
Am tacut.Tot entuziasmul mi s-a sters instantaneu de pe chip.Doar gandindu-ma la ce s-a intamplat,la ce mi s-a intamplat,o tristete adanca ma invaluia.Nu vroiam sa ma mai gandesc la el.Nu vroiam sa imi mai amintesc de el. Dar era asa greu. Wade a fost totul,el a fost cel pentru care,practic traiam.Am incercat sa fiu cat mai buna,sa imi depasesc limitele ,sa ii indeplinesc toate dorintele.In zadar se pare.Toate au fost in zadar.Puteam face atatea lucruri .Imi puteam indeplini atatea visuri,dar se pare ca am fost prea oarba sa realizez asta.
-Alli ! Mai esti acolo?!
-Mda ,am raspuns cu glasul stins.
-Stii vreau sa ne vedem. As vrea sa vorbesc cu tine.Crezi ca se poate?
-Sigur ! Si eu am nevoie sa vorbesc cu tine ! Ne vedem la cafeneaua noastra in cincisprezece minute.
-Bine,voi fi acolo!
Am inchis instantaneu.Nu mai m-am putut abtine si am dat drumul lacrimilor ce ma chinuiau.Am plans.Pentru a nu stiu cata oara plangeam.Cu atat putere,cu atat ura ,imi varsam lacrimile pe care le tinusem atat de mult timp in mine.Un plans sfasietor,puternic ,salbatic imi invadase intreaga fiinta.
-Te voi uita ! Nu stiu cand ,nu stiu cum dar jur pe ce am mai scump ca te voi uita ! am tipat inecata in suspinele ce nu imi mai dadeau pace.
Nu stiu cat timp am stat acolo,plangand.Aveam o stare de melancolie iar asta ma facea sa ma simt si mai rau.In cele din urma,amintindu-mi de promisiunea facuta Soniei am pornit inspre cafenea.In mai putin de zece minute ma aflam deja in fata localului.Am parcat rapid masina ,deschizand mai apoi portiera si indreptandu-ma spre intrare.Cafeneaua pe care noi o numeam adeseori "a noastra" era locul unde ma vedeam cel mai des cu Soni si Riley.Descoperisem acest local impreuna cu Soni,intr-una dintre multele noastre plimbari prin oras si din prima clipa in care am vazut-o,mi-a transmis un sentiment placut.Nu stiu daca designul armonios si simplu ma atrasese sau pura si sincera amabilitate a oamenilor dar cert e ca adoram acest loc.Imi oferea o stare de liniste si impacare.Am privit pentru o clipa cladirea imbracata in culorii vii pentru a atrage privirile,dupa care am intrat grabita.Odata ajunsa inauntru,am cautat-o cu privirea pe Soni.Am observat-o stand la o masa,intr-un colt,departe de privirile oamenilor,bandu-si linistita cafeaua.Mi-am indreptat pasii spre ea stigand-o usor.O pereche de ochi verzi m-au privit cu incantare,gura transformandu-i-se intr-un zambet cald si sincer.Sa ridicat grabita imbratisandu-ma cu dragoste.
-Abia asteptam sa te vad ! imi sopti calduros.
-Si eu ! Mi-a fost atat de dor de tine !
Ne-am despartit usor asezandu-ne la masa.Cat de mult imi lipsise !
-Alli imi pare pau pentru ce ti s-a intamplat. Nu credeam ca Wade ar fi in stare de asa ceva.Chiar am ramas uimita atunci cand Riley mi-a povestit !
-Mda, a fost o lovitura grea,care m-a durut,si inca ma doare.Am spus aceste cuvinte plecand capul.Nu eram in stare sa vorbesc despre asta.Soni a observat si ea curand acest lucru.Se vedea ca ma cunoste la fel de bine ca si mine.
-Dar gata cu asta ! Viata nu a inceput si nici nu se va termina cu Wade.Stii cum se spune: zambeste,maine va fi mai rau !
Am suras la auzul acestor cuvinte.Erau cele pe care eu i le spuneam mereu Soniei in momentele sale de tristete.Nu imi venea sa cred ca acum ea mi le spunea mie.Am luat-o usor de maneca privind-o in ochii.
-Multumesc ! Esti mereu ca o gura de aer proaspat !
-Pentru asta m-am nascut ! A glumit ,facandu-ma sa surad usor.Hai cu mine ! Ti-am pregatit o surpriza! Defapt nu e chiar o surpriza ci e ceva ce pe mine ma face mereu sa ma simt bine atunci cand sunt suparata.E...shopping! a tipat ,toate privirile atintindu-se asupra noastra.
-Grozav,asa imi trebuie daca am vrut sa ma intalnesc cu tine in oras ,am spus in timp ce ma lasam condusa de Soni afara din cafenea,in cautare de magazine.

Eram extenuata ! Dupa doar doua ore de colindat prin magazine cu Soni,eram de-a dreptul terminata.Cu greau reusisem sa ma despart de ea dar in cele din urma dupa multe staruinte a cedat lasandu-ma sa plec .Acum eram in masina conducand grabita spre casa.Avusesem insa inspiratia sa o sun pe mama spunandu-i ca o sa intarzii.M-a inteles,ca de obicei.Mama mereu ma intelegea.Mai putin in acel moment.Mai putin atunci cand mi-a interzis sa ma mai vad cu Wade.Asta a fost inceputul.Dupa aceea am inceput sa ne certam din ce in ce mai des,pana ce intr-o zi am decis sa plec de acasa.Ideea nu a incantat-o deloc pe mama.A inceput sa ma roage,sa ma jigneasca,sa ma ameninte.Toate au fost in zadar.Am parasit oricum casa,lasandu-mi in urma parintii.Asta pana intr-o zi cand am primit un telefon neasteptat.Era mama care ma ruga sa dau uitarii toate neintelegerile dintre noi,spunandu-mi ca il accepta pe Wade.Asta a fost momentul,cand mama a devenit din nou ceea ce fusese si in trecut: confidenta mea ! Am inchis pentru o clipa ochii, in minte aparandu-mi chipul sau.Eram sigura ca banuia ce se intamplase,chiar daca nu ii spusesem nimic.Ea ma cunostea mai bine ca oricine si stia fiecare gand al meu.Am redeschis ochii gandindu-ma la tot ce se intamplase.
-Ai avut dreptate mama ! am soptit trista privind in gol drumul ce mi se intindea in fata ochilor.
Brusc am fost trezita din aceste ganduri triste de un zgomot neplacut. Am simtit cum masina se misca din ce in ce mai greu asa ca am tras rapid pe dreapta.Eram agitata nestiind ce se intamplase.Am realizat insa rapid ca nu mai aveam combustibil.
-Oh super ! Nu mai am benzina. Acum ce dracu' ar trebui sa fac!
M-am invartit cateva minute bune prin jurul autoturismului,dar cand am realizat ca asta nu ma ajuta cu nimic am luat rapid telefonul.Am renuntat insa la idee cand am vazut ca nu mai aveam deloc baterie.
-Asta e culmea ! am tipat nervoasa aruncand telefonul la intamplare.E numai vina Soniei.Daca nu as fi umblat atata cu ea,acum probabil eram acasa.
Nervoasa si enervata am privit cerul plumburiu.De ce mereu mi se intampla numai mie astfel de situatii ridicole!?Dupa cateva minute in care nu am facut altceva decat sa ma gandesc cum pot iesi din acesta incurcatura, am ajuns la concluzia ca am doar trei variante pentru a ajunge acasa:
1.Rog pe cineva sa ma ajute.
2.Merg singura,pe jos pana la cea mai apropiata benzinarie.
Sau 3.Iau un transport in comun.
Cum evident cea mai simpla si la indemana varianta era sa rog pe cineva sa ma ajute,am decis sa o incerc pe acesta.Se pare insa ca Dumnezeu avea alte planuri pentru mine,deoarece de fiecare data cand faceam semn unei masini sa opreasca, acesta trecea pe langa mine ca si cum as fi fi fost ca si aerul:invizibila ! Plina de furie am rabufnit in cele din urma tipand cat ma tineau plamanii:
-La dracu' cu lumea asta egoista !