Capitulare

[Beatrix LaVey]

Tnkz for comms, u sweetheartz

Now... The new chap
^^

*

Cand am deschis ochii era deja noaptea tarziu.. Ma aflam inca in patul lui Charlette, iar aceasta dormea cu capul pe pieptul meu. Eram acoperiti de un cearsaf fin, goi sub acesta, lasandu-ne trupurile calde sa se dezmierde prin simplele lor atingeri. M-am sculat cu grija, nedorind a o trezi si pe fata din bratele mele, dupa care mi-am facut toaleta si mi-am imbacat hainele. Am simtit o tragere de inima in momentul in care mi-a cazut din geaca poza iubitului meu Lucas.
Cum putusem sa o posed pe cea ce trebuia sa-i fie logodnica celui mai bun prieten al meu? Insa nu, nu simteam nimic... Nu ma deranjase si nu ma deranja. Stiam ca sunt un dulce, stiam sa ma port cu femeile, stiam cum sa le fac sa ma doreasca. Si chiar de n-as fi stiut si as fi fost un mitocan, frumusetea ma facea dorit de multe dintre ele. Lucas nu se bucurase de aceeasi frumusete ca si a mea, ceea ce il facea sa urasca femeile. Ii placuse sa isi bata joc de ele cu fiecare ocazie, ceea ce ma facuse sa cred ca ii plac barbatii. Cand il intrebasem acest lucru nu infirmase, ci chiar daduse afirmativ din cap. Era o descoperire care ma socase. Nu ma asteptam ca prietenul meu sa aiba alta orientare... Si tot nu intelegeam ce are cu femeile.

'' - Tarfele alea ordinare merita sa pateasca aceste lucruri murdare. Da, Caleb, urasc femeile. Ador sa le vad indurerate.
- Dar e o nelegiuire ceea ce faci! Vei fi pedepsit pentru relele aplicate lor.
- Da, si? Nu vei fi pedepsit tu, nu-ti fa vriji!
- Nu ma intereseaza de mine, ci de tine! ''

Am revazut in mintea mea ceea ce se intamplase, auzind franturile de conversatie reproduse exact la fel. Alesesem sa ii fac pe plac bunului meu prieten. Eram o persoana din patura de jos a societatii, insa pe Lucas nu-l deranjase asta niciodaa, el mereu ma ajutase sa urc sus. Oamenii din inalta societate ma placeau si ma apreciau pentru ceea ce sunt. Femeile ma voiau, si nu pentru ca eram prietenul lui Lucas, ci pentru ca eram superb. Daca material nu le puteam oferi nimic, fizic le puteam duce pe culmile placerii.
In mintea mea aparura imagini din momentul in care devenisem barbat, imagini cu prima fata din viata mea: bona. Cand eram mic, bunica mea angajase o bona pentru mine, spre a ma ingriji. Aceasta statuse cu noi, ajungand a fi infirmiera bunicii. Pe cand aveam doar 15 ani, ramasesem singur acasa, doar cu ea, Izabelle, bunica fiind plecata la o inmormantare. In acea noapte, Izabelle s-a bagat in pat cu mine. Ii simteam trupul fierbinte langa al meu, iar mainile ei incepura sa-mi inspecteze trupul slab, apoi incepu sa ma sarute.
M-am lasat dus de val, gandindu-ma la frumusetea ei si la faptul ca tot se va intampla o data si o data asta, asa ca de ce sa nu fie cu o persoana ca ea? In acel moment trecusem de stadiul de baiat, devenisem barbat, un barbat ce avea sa repete aceasta experienta de zeci de ori cu ea. Izabelle fusese prima femeie la care tinusem cu adevarat. Era incantatoare, blanda si buna. Am suferit mult in momentul in care a trebuit sa plece de la noi...
Mi-am alungat gandurile din minte, privindu-i chipul inocent al lui Charlette. Abia acum se dezmeticea si ea. Casca lung, dupa care se uita lung la mine, analizandu-ma.
- Pleci? ma intreba usor trista, iar eu am dat afirmativ din cap.
Fara sa spun nimic, am iesit din camera, indepartandu-ma cu desenele sub brat. Spre marele meu noroc, nu era nimeni care sa ma fi vazut, se daduse stingerea deja. Am ajuns la usa de la intrare, am deschis-o si am iesit fara a ma uita in urma. Am pasit incet pe aleea intunecata, indreptandu-ma catre cimitir.
In mintea mea staruia ceea ce mi se spusese cu ceva timp in urma de catre dragul meu Lucas: se temea de prima noapte petrecuta printre morti. Cu toate ca ma temeam, am preferat sa nu-l las singur, ci am mers acolo, sa-i tin companie. Prietenii lui Lucas refuzasera sa faca asta, de teama. Circulau zvonuri de pe strigoi prin aceste vremuri, iar ei, mai idioti, nu voiau sa riste. Eu insa nu ma dadeam batut. Mai bine sa mor acolo, de mana unei fiinte supranaturale, si totusi sa fiu aproape de iubitul meu prieten. De trei zile eram nedormit, refuzasem s-o fac. Am stat langa el, langa tronul sau, plangand intr-una. Abia acum, cand l-am pierdut, am realizat cat de mult il iubesc pe baiatul asta. Pentru mine, prietenia insemna foarte mult.
Am ajuns la portile cimitirului. Se afla la marginea orasului, iar in aceasta noapte cu luna plina, arata de-a dreptul straniu. M-am cutremurat in momentul in care i-am vazut cavoul proaspat ridicat. Era din marmura alba, cu un inger desenat deasupra intrarii. Usile mari se deschisera sub forta mea, dandu-mi voie sa patrund in interiorul acestuia, unde domnea tronul lui de culoare alba. Era inchis acum capacul, insa nu suportam sa-l las asa. M-am apropiat de acesta si am deschis capacul. Ii vedeam chipul palid la lumina lumanarilor.
Cateva lacrimi au inceput sa mi se scurga pe chipul bland. Trasarutile lui fine erau acum inghetate, de o frumusete morbida. Avea o culoare palida, insa nu ma temeam de el. Chiar si daca ar fi fost, prin absurd, un mort-viu, un strigoi, cum li se spune, nu ma temeam. Imi era tot prieten si as fi murit pentru el, as fi murit cu el. Lucas insa nu avea sa se mai ridice niciodata din acest loc. Lumanarile din jur faceau atmosfera din ce in ce mai stranie. Se auzira sunete din afara mausoleului, insa stiam ca nu e nimic, in ciuda povestilor oamenilor.
Mama lui Lucas se gandise sa puna si o canapea sprijinita sub tabloul ce-i infatisa portretul fiului ei, iar eu am tras-o usor langa tron, asezandu-ma. Am inceput sa-i desenez chipul impietrit pentru eternitate. Creionul aluneca rapid pe foaia usor ingalbenita, miscandu-se din ce in ce mai rapid, pe cand el... El nu se misca. Dupa ce am terminat schita si am bagat foaia alaturi de celelalte, am continuat sa-l privesc pe iubitul meu prieten. M-am ridicat in picioare, atingandu-i mana rece precum gheata.
Abia acum imi dadeam seama ca inca plangeam. Lacrimile mele curgeau siroaie, gasindu-si sfarsitul pe haine, uscandu-se de indata ce ajungeau acolo. M-am aplecat peste prietenul meu si i-am sarutat buzele incredibil de reci. Era prima data cand aveam parte de un gest atat de tandru cu el, insa el... El nu avea cum sa-mi mai raspunda acum, fiindca trecuse in nefiinta. M-am reasezat pe bancuta, continuand sa il privesc. Am inceput sa cand, pentru a alunga linistea din jur. Aveam o voce frumoasa... Si cantam un cantec vechi,de dor, in speranta ca imi voi reveni, insa prezenta trupului neinsufletit al bunului meu prieten ma demoraliza.
Nici cea mai angelica voce nu l-ar fi trezit din somnul acela de veci. Mi-am lasat capul pe marginea tronului alb, in timp ce ii mangaiam mainile asezate pe piept cu mainile mele calde. La un moment dat, am simtit cum sunt apucat de mana intr-o stransoare rece si puternica. In momentul in care am deschis ochii, l-am vazut pe Lucas, iubitul meu prieten, pe jumatate ridicat din cavou, stand in sezut. Ochii lui, inainte de un albastru incantator, acum aveau un rosu bolnav, insetat de sange.
In afara de acest lucru, era doar Lucas al meu. Insa inima deja mi-o luase la galop. Ma temeam si stiam prea bine acest lucru. Lucas insa parea a nu ma mai recunoaste. Avea un zambet dement pe chip, plin de rautate, ceea ce imi facu trupul sa inceapa sa tremure incontrolabil. Baiatul din fata mea zambi atent, dupa care incepu sa rada demonic, apropiindu-se tot mai mult de mine, pana ce m-a prins de par, tragandu-ma aproape de el. Cand m-am uitat mai atent, am vazut ca dintii ii crescusera uriasi si ascutiti.
Si i-a infipt in carnea mea cu atata forta incat m-a facut sa strig de durere, dupa care sa cad la pamant, nemairezistand. Durea ingrozitor, iar eu nu puteam scapa. Nici macar nu indrazneam sa ma misc. Acum, ca Lucas era langa mine, tot ce mai conta era ca el sa fie fericit. Dar...
Mi-am inchis ochii, resemnandu-ma. Aveam sa mor de mana celui mai bun prieten si nu-mi pasa.