01-03-2011, 10:55 PM
Gata revin cu forte proaspete si cu idei geniale.
Acum va marturisec, idea aceasta pai am modelato eu, insa o colega, care imi este prietena foarte bun si tin la ea din toata inima, se stie cine. :X:X Mi-a dat idea cu gemeni.
Deci aveti sa intrati intr-un one-shot legat de rude, dar nu mai conteaza. Traiasca Yaoi-ul.Ce va spun, m-a apucat plansul in timp ce am scris, caci idea pe care o am e foarte buna, iar primul capitol este foarte induiosator, acum asa a fost pentu mine.. paote are sa fie la fel si pentru voi, cred. Stiu e cam lung.. O.O, scuzati greselile sper sa revin cu un edit. Enjoy. >:D<
It`s wrong, but i love you brother.
Capitolul I
"Tu esti jumatatea mea, iar eu sunt a ta.
Oare ce nu intelegi prin asta ? Suntem ca doua picaturi de apa, umpic diferite, insa impartim acelasi cantitate.
Oare ce a reusit sa distruga aceasta legatura stransa dintre noi, caci inainte eram impreuna la bine si la rau, unul langa celalalt, cei mai buni prieteni, dar si cei mai apropiati frati gemeni.
Daca mama natura a decis sa ne dea pe amandoi in acelasi timp, in acelasi loc, sa impartasim aceiasi infatisare, ce nu iti place la mine ? De ce ma alungi din ce, in ce mai des de langa tine ?"
Stau si ma uit la geam , in timp ce rasfoiam o carte veche de povesti, ma uitam tinta la strada si ii vedeam pe toti cum radeam. Copii se jucau, fetele barfeau, baietii ori se mai ciondaneau ori jucau fotbal, bascket sau pur si simplu stateau pe scarile de la case si fluerau dupa domnisoare dragute ce le ieseau in cale.
Cartierul in care m-am nascut eu, frumos, pasnic, gazduieste oameni foarte cumsecade, primitori si prietenosi. Mereu mi-am gasit locul pe aceasta strada alaturi de ceilalti, stiam ca apartin unui asemenea spatiu ca acesta si ma bucur nespus de mult.
Tata si mama sunt oameni foarte buni, mau crescut asa cum trebuie. Nu apartinem unui soi de oameni bogati sau cu avere mare, ci suntem o familie normala, sau cel putin asa cred ei, caci eu si fratele meu chiar daca impartim acelasi sange si aceiasi infatisare, suntem total diferiti. Gandirea noastra, opiniile noastre dar chiar si sentimentele noastre difera din mai multe unghiuri.
Pe vremea cand eram doar doi pustani mici, mereu spuneam acelasi lucru, sau mai mereu cadeam de acord cu cate ceva anume, cum ar fi la felul de mancare preferat, sau la joscuri si chiar la invatatura. Mereu ne aveam unul pe celalat, mereu ne ajutam si imparteam aproape aceleasi ganduri si sentimente.
Cu timpul am crescut, la fel ca si orice alt copil, iar relatia dintre noi doi a luat o alta intorsatura, care sa fiu sincer ma deranja si ma raneste pana in adancul inimii.
Timpul nu mi-l mai petrec asa de mult cu fratele meu geaman, John, care se pare ca prefera sa ma excluda de multe ori din orice activitate pe care o face, iar cand prietenii lui vin pe aici, mereu imi face semn sa dispar din calea lui, sau sa nu ma fac ca-l cunosc, nici nu am voie sa pomenesc ceva de noi doi, cum ar fi ca am fi frati gemeni. Dar nu spun ca nu bate la ochi acest lucru, toti ne-au vazut, iar prima impresie pe care am putut-o lasa-o este ca da suntem gemeni.
La scoala sta treaba altfel, el este cel mai popular, iar eu cel mai nepopular, chiar daca infatisarea noastra este aidoma. Insa eu ca fraierul trebuie sa ma dau deoparte si sa admir cum ceilalti il baga mai mult pe John in seama, iar pe mine ma lasa in pustietate si nici macar nu ma prezinta sau macar sa imi pomeneasca numele.
Acum nu mai suntem doar doi copii, am mai crescut el fiind mai mare decat mine doar cu cateva minute, deci avem aceiasi varsta si ne-am nascut in aceiasi zi, doar cateva minute ne definesc varsta.Amandoi avem optsprezece ani, nici mari dar nici mici, suntem bine, macar suntem majori.
Inchid cartea cu povesti plictisit si o pun de unde am luat-o, adica de pe rafturile din bibleoteca mamei.
Mama, este o fire sensibila si foarte iubitoare, scrie carti si chiar are succes, acum de curand a scos noua ei carte care a si primit un premiu, titlul desigur a fost inspirat dupa noi doi, la fel si continutul se leaga de vietile noastre, adica a mea si a lui John.
Mereu cand primea un interviu, ne strecura si pe noi doi acolo, spunea cu claritate si cu atata seriozitate, iar zambetul ei blajin si scump nu disparea de pe chip atunci cand ne pronunta numele.
Este asa de mandra de noi, incat povesteste mereu de noi doi, cateodata chiar exagereaza, dar nu avem ce sa-i facem.
Am coborat lenes scarile din lemn de la etaj, apoi ajung la parter, am fost intampinat de catre mama, care tinea in mana o punguta din foaie maro, mi-a dat-o si mi-a spus destinatarul. Trebuia din nou sa-i duc mancarea fratelui meu, la parcul de skateri, din nou si-o uitase.
- De ce eu ? mereu trebuie sa i-o duc, da nus' sluga lui, am marait eu, iar mama ma impingea afara pe usa, ma si aruncat, astfel scapandu-mi si teneshii din mana.
- Te rog Cipy, nu ti se topeste inimioara aceea mare cand vezi faţa asta de catelusi bleg ? Nu, nu se poate din nou imi facea faţa de catel bleg.. mereu ma facea sa ma simt vinovat. Am aprobat din cap in semn ca "da" si am plecat pe strada in jos, ca sa ajung in centru si apoi sa ocolesc liceul si sa ajung in parc.
Nu faceam foarte mult pana acolo, imi lua cel putin douazecisisase de minute, dar din nou trebuie sa-i fac pe plac lui mama, ea oricum are destula treaba, caci in seara aceasta au sa vine verisorii nostrii cu inca cateva rude de ale lui tata si ale ei, pentru ca sa sarbatorim ziua de nastere a lui bunica, din partea lui mama desigur, face acum nouazecisisapte. Cam mult, este chiar super, ar trebui sa ii facem si statuie, cel putin asa gandeste tata, dar el mai mult prefere sa o transforme pe ea in statuie, cimentand-o, caci deja sa cam saturat de fasoanele ei de batrana, insa fara ea ar cam disparea veselia si rasul de la masa.
Ea reuseste de cele mai multe ori sa ma impace pe mine si pe John, ne ia pe amandoi de mana si ne uneste mainile si spune ca daca in cinci minute nu ne vede impacati, ne da fiertura ei secreta.
Are asa un gust aparte, insa este chiar foarte dezgustator, foloseste prea multa sfecla si ceapa, bleah.
Intr-un final am ajuns si eu in parc si m-am dus sa-l caut pe fratele meu, desigur privirile fetelor sau a baietilor nu dispareau, toti se uitau la mine ca la felul intai. Cu siguranta stiau cine sunt, deobicei fratele meu mai vorbea de mine, insa mai mult ma facea de ras, le povestea la toti numai lucrurile aiurite ce se petrec in viata mea. Uitand sa spuna ca si el particila la unele, dar nu aveam cum sa-l conving sa spuna un asemenea lucru, adica cum sa-mi fac eu fratele sa sufere, eu macar tineam la el, chiar foarte mult, preferam sa fiu eu badjocorit decat el.
Insa ma durea faptul ca John nici macar nu mai imi sarea in ajutor, cand eram mici mereu se lua la bataie cu toti, doar ca sa ma ajute pe mine, doar de dragul meu. Acum nu mai e la fel.
L-am depistat, dar nu cu usurinta era ascuns dupa un copat si se saruta cu "iubitul", desigur nu m-am dat indelaturi, ci am mers spre el si l-am intrerupt frumos, tragandu-l de hanorac, asa cum faceam mereu.
Era din obisnuinta, ca eu sa vin la el si sa-l trag de bluza mai ales cand eram speriat sau doream ceva de la el, nici acum nu m-am lepadat de acest gest, care pe dansul il enerva la culmea si mereu se intorcea la mine si facea ca toti draci.
Mie mi se parea ca se comporta asa doar ca sa para "cool" in faţa celorlalti, chiar patetic.
- Mama mi-a spus sa-ti aduc pachetul cu mancare pe care ti l-a pregatit, stii doar ca e ingrijorata ca nu mananci si ca mai mereu cand vi aici nu..am fost imediat intrerupt de vocea lui taioasa ce ma traznit ca fulgerul.
- Ok, acum poti sa taci ? Perfect, poti sa-i spui mamei ca nu are de ce sa se teama, oricum nu imi era asa de foame, incheie prin am face un semn cu mana, in sensul ca ma pot cara.
Doar nu ma credea sluga lui personala, din contra eram frati si doream sa fiu respectat, nu badjocorit.
-Asculta John, eu nu sunt sluga ta, ma-am saturat sa fiu tratat asa de tine..., din nou sunt intrerupt, dar nu de fratele meu care se uita in alta parte, cum ar fi la iarba verde din pamant, ci te "iubitul lui", care desigur se baga si el ca musca in lapte, asa cum o facea aproape mereu. Atunci cand aveam ceva sa-i spun fratelui meu, el venea si se baga luandu-i apararea, dar nu numai el, ci si alti amici ai lui, care cateodata ma urmareau dupa ce plecam si ma mai si bateau, iar John nici macar nu stia, de parca i-ar si pasa ca eu sunt batut de gorilele lui, pe care ii considera prieteni.
- Asculta aici curcubeule, nu ai dreptul sa ridici asa tonul la John, daca mai faci asta odata am sa-ti garantez ca maine nu ai sa mai vezi razele de soare, se rasteste el la mine, apucandu-mi materialul tricoului alb. Ma ridica in sus doar folosindu-se de mana stanga si apoi ma arunca la sol.
Ceilalti rad, pana si John incepe sa bufneasca, iar eu stau in fund, cu palmele zgariate in timp ce ma sprijin de cimentul dur si rece pe care am fost asezat cu forta. Inima a inceput sa-si mareasca ritmul, iar lacrimile au inceput sa-mi dea in ochii, apoi cazand pe obrajii mei rosii. M-am ridicat imediat de jos si am fugit, unde ? Nici eu nu stiu unde, acolo unde au sa ma duca picioarele, departe de tot de monstrul John si de amici lui nebunii.
Mi se spunea curcubeu, din cauza parului, fiindca era oranj deschis, culoare era chiar frumoasa, iar mie imi placea. A lui John era la fel, insa umpic mai inchisa si avea cateva suvite naturale patate cu culoarea rosu. Lui nimeni nu-i spunea asa ceva, numai eu eram in centrul discutiilor si a badjocorelor celorlalti, mereu a fost asa si mereu va fi asa.
- Baieti mergeti si prindetil, faceti-l sa sufere umpic, caci l-a jignit pe John, spune satenul in timp ce-si linge buzele, umezindu-le, iar apoi se intoarce la fratele meu si isi continua sarutul.
Nu a durat mult pana cand am ajuns undeva mai in centrul parcului, de acolo m-am oprit si m-am asezat pe o banca ca sa pot sa-mi trag rasuflarea, m-am uitat la cer si la frunzele inverzite ale copacilor, care acopereu bolta cereasca cu o patura verde. Imediat ce m-am linistit, m-am ridicat incet de pe banca, am incercat sa-mi opresc lacrimile, insa degeaba, ma simteam asa de prost, iar John statea si ma ignora, nu putea macar si el odata sa imi ia din nou apararea, stia foarte bine ca eu sunt mai slab decat el si ca nu rezist in faţa acelor maimute.
Dar nu a durat mult si glasurile acelor baieti pe care "iubitul" lui i-a trimis dupa mine au rasunat aproape in toata aleea aceea, cand i-am vazut am si luat-o la fuga, doar ca sa scap de ei, insa intr-un final am fost prins si inconjurat de acestia.
M-am zbatut ca sa scap, insa degeaba, totul oricum era in zadar, deja imi primisem rasplata: doi pumni in burta si inca trei intre picioare, chin curat, parca se ridicase la suprafata iadul, iar eu eram sufletul special ce merita acele chinuri si dureri.
Eram lovit si batut, din nou, asa se intampla mai mereu cand veneam pe acolo, alteori ma bateu si din placere, am cazut jos in genunchi si respiram greu. Incercam sa respir si eu putin aer curat, insa tot ce primeam era nisip sau praf, atunci cadn dadeau cu picioarele in pamant.
- Nu te-ai invata odata, de cate ori sa-ti repetam ca nu ai dreptul sa ii te adresezi asa lui John, spune unul dintre indivizi, care ma trage de par si imi ridica privirea spre el.
- Jo..John, este fratele meu, am dreptul de a vorbi asa cu el, insa voi nu, am strigat eu, enervandu-i si mai are pe acestia.
Unul dintre ei ii facuse semn altuia sa scoata ceva din buzunar, era un cuti mic de buzunar, nu stiam ce avea sa faca cu el dar se apropia amenintator de mine, deja nu mai cugetam clar, incat totul se inegrise in faţa mea.
- Alo !
- John, s-a facut tarziu, haide acasa, a venit bunica si pe unde umbla..
- Pa ! Vin imediat, apoi a inchis repede si s-a indreptat spre casa.
- John, ai venit in sfarsit, striga o verisoara care il si ia in brate pe fratele meu si il trage in casa.
Nu trec multe minute, iar acesta se aseaza plictisit langa geam pe fotoliul tapitat cu piele maro inchis si priveste stelele ce sclipeau pe cer, iar in mana isi tinea ceasca de cafea, pe care o soarbe cu placere.
Bunica se aporpie de el si ii saruta fruntea, insa explesia de pe chipul era una serioasa.
- Johni, chiar si acum tu si Cip nu va intelegeti bine, cum ai putut veni fara el, acasa ? intreaba batruna dand negativ din cap si oftand lung.
- Pur si simplu am venit, nu e mare lucru, spune el in timp ce-si indreapta privirea spre femeia ce ii statea in stanga si il privea dezamagitor.
- Stiu ca il iubesti, chiar foarte mult, stiu asta si o simt, vreu sa te duci dupa el, nu iti dai seama in ce a intrat, iar vina cade asupra ta, buna mereu stia ce se intampla cu noi, avea ea sursele ei, dar simtul ei de bunica ingrijorata nu o lasa la greu.
- Off, ma duc, ma duc, spunei mamei ca intarzii la cina, asa cum fac mereu. Si pleaca pe usa afara.
Ma doare rau burta si mai ales zona aceea sensibila de jos. Cate chinuri mai am de traiti, cate mai am de indurat si totul din cauza inimii si sufletului meu mare, de ce il iubesc pe Jonh, pentru ca nu ar trebui, ar trebui sa-l urasc din tot sufletul, insa nu pot, inima ma opreste sa simt acesta ura, iar gandul ma impiedica sa cuget asa.
Stateam pe un pod frumos, din lemn in forma de semi cerc, care strabatea un mic raulet ce curgea prin parc, exact in stilul japonez, peisajul era izbitor de frumos, insa durerea ma facea sa uit de tot ce ma inconjoara, iar gandu-l imi era plecat la John. M-am sprijnit cu coatele de balustrada din lemn de nuc a poduletului, in timp ce scranceneam de durere si ma vaitam. Eram murdar, hainele erau pline de praf, iar trpul imi era invaluit de cateva vanatai pe care acei indivizi mi pe imprimasera pe piele, cata brutalitate.
Ma durea ingrozitor, doresc un semn , ceva, care are sa ma salveze de aici, macar odata fratele meu geaman sa vina si sa-mi spuna ca ma iubeste si sa vina sa ma ajute.
Ochii mi s-au umezit repede, iar lacrimile au inceput sa pice pe obrajii inca pictati de culoarea sangelul, ochii mei caprui straluceu in lumina puternica a lunii, care ma lumina desupra capului, iar chipul mi l-am afisat dansei, ca sa pot sa ma linistesc, insa degeaba, lacrimile no se opreu, iar inima ma durea din ce in ce mai rau, numai cand ma gandeam la ce se petrecea intre mine si fratele meu.
Nu am ami putut tine si am inceput sa plang si mai tare si sa tip, sa ma auda toata natura, iar glasul sa-i strabata urechile lui John.
Echilibrul mi-l pierdusem, asa ca m-am lasat usor in jos pe lemnul podului, iar palmele mi le-am dus la ochii, ca sa pot sa imi las lacrimile sa pice in ele.
Sufeream, suspinam, durerea era insuportabila, de ce trebuia sa sufar asa, de ce mereu faceam lucruri necugetate atunci cand fratele meu geaman, era in preajma mea, de ce ?
- Cip ? s-a auzit un glas familiar de la capatul podului.
Mi-am ridicat privirea sa vad cine este acea persoana, era el, era geamanul meu ce ma privea socat si ingrozit de starea pe care o aveam, a alergat spre mine speriat ca sa ma prinda in brate, insa imi era deja teama de prezenta lui, asa ca m-am ridicat si m-am dat in spate cativa pasi.
- Nu te apropia de mine ! am strigat eu nervos, iar lacrimile au inceptu sa curga si mai mult din privirea mea albastra.
- Cip ? Ce ai patit, de ce plangi ? ma intreaba el ingrijorat.
- Inca mai ai curajul sa ma intrebi ce am ? Chiar vrei sa afle amici tai si "iubitul" tau ca tu vorbesti cu mine ? Vrei sa te faci de ras, vrei din nou sa ma vezi suferind asa, chiar vrei ? Nu vezi ca toti isi bat joc de mine, pana si tu, esti exact ca si ei John, exact ca si ei ! am strigat eu si mai tare, iar cand a fost sa pic, acesta a venit si m-a luat in brate imediat si m-a strans tare de tot, echilibrandu-ma.
- Nu, niciodata sa nu mai spui un asemenea lucru Cip, nu o sa fiu ca si ei, niciodata in viata mea. Vorbele lui parca m-au traznit, nu stiam ce sa cred, era adevarat ceea ce spunea sau nu ?
- Nu, nu.. nu.. am inceput si mai rau sa plang, si m-am agatat de bluza lui mov si am strans tare de ea, in timp ce mi-am lasat capul pe umarul lui pe care l-am udat cu lacrimi.
- Incet, ssss.. nu mai plange Cip, gata totul s-a sfarsit, imi soptea el la ureche bland, ca sa incerce sa ma calmeze, insa nu prea reusea. Durerea din inima mea si ranile ce erau imprimate pe corpul meu nu dispareau doar cu soapte sau vorbe dulci, doream mai multe din partea lui.
- Ba nu, nu s-a sfarsit ai sa continui, iar iubitul tau ma uraste.. si are el un plan.. si.. , o tineam tot asa si ma balbaiam fiindca nu mai puteam respira cum trebuie din cauza plansului si a sentimentelor ce se acumulasera atata timp in mine. Dar Jonh, a reusit sa ma duca la tacere,atunci cand mi-a sarutat bland buzele, lasandu-ma intr-o confuzie extrema.
Acum va marturisec, idea aceasta pai am modelato eu, insa o colega, care imi este prietena foarte bun si tin la ea din toata inima, se stie cine. :X:X Mi-a dat idea cu gemeni.
Deci aveti sa intrati intr-un one-shot legat de rude, dar nu mai conteaza. Traiasca Yaoi-ul.Ce va spun, m-a apucat plansul in timp ce am scris, caci idea pe care o am e foarte buna, iar primul capitol este foarte induiosator, acum asa a fost pentu mine.. paote are sa fie la fel si pentru voi, cred. Stiu e cam lung.. O.O, scuzati greselile sper sa revin cu un edit. Enjoy. >:D<
It`s wrong, but i love you brother.
Capitolul I
"Tu esti jumatatea mea, iar eu sunt a ta.
Oare ce nu intelegi prin asta ? Suntem ca doua picaturi de apa, umpic diferite, insa impartim acelasi cantitate.
Oare ce a reusit sa distruga aceasta legatura stransa dintre noi, caci inainte eram impreuna la bine si la rau, unul langa celalalt, cei mai buni prieteni, dar si cei mai apropiati frati gemeni.
Daca mama natura a decis sa ne dea pe amandoi in acelasi timp, in acelasi loc, sa impartasim aceiasi infatisare, ce nu iti place la mine ? De ce ma alungi din ce, in ce mai des de langa tine ?"
Stau si ma uit la geam , in timp ce rasfoiam o carte veche de povesti, ma uitam tinta la strada si ii vedeam pe toti cum radeam. Copii se jucau, fetele barfeau, baietii ori se mai ciondaneau ori jucau fotbal, bascket sau pur si simplu stateau pe scarile de la case si fluerau dupa domnisoare dragute ce le ieseau in cale.
Cartierul in care m-am nascut eu, frumos, pasnic, gazduieste oameni foarte cumsecade, primitori si prietenosi. Mereu mi-am gasit locul pe aceasta strada alaturi de ceilalti, stiam ca apartin unui asemenea spatiu ca acesta si ma bucur nespus de mult.
Tata si mama sunt oameni foarte buni, mau crescut asa cum trebuie. Nu apartinem unui soi de oameni bogati sau cu avere mare, ci suntem o familie normala, sau cel putin asa cred ei, caci eu si fratele meu chiar daca impartim acelasi sange si aceiasi infatisare, suntem total diferiti. Gandirea noastra, opiniile noastre dar chiar si sentimentele noastre difera din mai multe unghiuri.
Pe vremea cand eram doar doi pustani mici, mereu spuneam acelasi lucru, sau mai mereu cadeam de acord cu cate ceva anume, cum ar fi la felul de mancare preferat, sau la joscuri si chiar la invatatura. Mereu ne aveam unul pe celalat, mereu ne ajutam si imparteam aproape aceleasi ganduri si sentimente.
Cu timpul am crescut, la fel ca si orice alt copil, iar relatia dintre noi doi a luat o alta intorsatura, care sa fiu sincer ma deranja si ma raneste pana in adancul inimii.
Timpul nu mi-l mai petrec asa de mult cu fratele meu geaman, John, care se pare ca prefera sa ma excluda de multe ori din orice activitate pe care o face, iar cand prietenii lui vin pe aici, mereu imi face semn sa dispar din calea lui, sau sa nu ma fac ca-l cunosc, nici nu am voie sa pomenesc ceva de noi doi, cum ar fi ca am fi frati gemeni. Dar nu spun ca nu bate la ochi acest lucru, toti ne-au vazut, iar prima impresie pe care am putut-o lasa-o este ca da suntem gemeni.
La scoala sta treaba altfel, el este cel mai popular, iar eu cel mai nepopular, chiar daca infatisarea noastra este aidoma. Insa eu ca fraierul trebuie sa ma dau deoparte si sa admir cum ceilalti il baga mai mult pe John in seama, iar pe mine ma lasa in pustietate si nici macar nu ma prezinta sau macar sa imi pomeneasca numele.
Acum nu mai suntem doar doi copii, am mai crescut el fiind mai mare decat mine doar cu cateva minute, deci avem aceiasi varsta si ne-am nascut in aceiasi zi, doar cateva minute ne definesc varsta.Amandoi avem optsprezece ani, nici mari dar nici mici, suntem bine, macar suntem majori.
Inchid cartea cu povesti plictisit si o pun de unde am luat-o, adica de pe rafturile din bibleoteca mamei.
Mama, este o fire sensibila si foarte iubitoare, scrie carti si chiar are succes, acum de curand a scos noua ei carte care a si primit un premiu, titlul desigur a fost inspirat dupa noi doi, la fel si continutul se leaga de vietile noastre, adica a mea si a lui John.
Mereu cand primea un interviu, ne strecura si pe noi doi acolo, spunea cu claritate si cu atata seriozitate, iar zambetul ei blajin si scump nu disparea de pe chip atunci cand ne pronunta numele.
Este asa de mandra de noi, incat povesteste mereu de noi doi, cateodata chiar exagereaza, dar nu avem ce sa-i facem.
Am coborat lenes scarile din lemn de la etaj, apoi ajung la parter, am fost intampinat de catre mama, care tinea in mana o punguta din foaie maro, mi-a dat-o si mi-a spus destinatarul. Trebuia din nou sa-i duc mancarea fratelui meu, la parcul de skateri, din nou si-o uitase.
- De ce eu ? mereu trebuie sa i-o duc, da nus' sluga lui, am marait eu, iar mama ma impingea afara pe usa, ma si aruncat, astfel scapandu-mi si teneshii din mana.
- Te rog Cipy, nu ti se topeste inimioara aceea mare cand vezi faţa asta de catelusi bleg ? Nu, nu se poate din nou imi facea faţa de catel bleg.. mereu ma facea sa ma simt vinovat. Am aprobat din cap in semn ca "da" si am plecat pe strada in jos, ca sa ajung in centru si apoi sa ocolesc liceul si sa ajung in parc.
Nu faceam foarte mult pana acolo, imi lua cel putin douazecisisase de minute, dar din nou trebuie sa-i fac pe plac lui mama, ea oricum are destula treaba, caci in seara aceasta au sa vine verisorii nostrii cu inca cateva rude de ale lui tata si ale ei, pentru ca sa sarbatorim ziua de nastere a lui bunica, din partea lui mama desigur, face acum nouazecisisapte. Cam mult, este chiar super, ar trebui sa ii facem si statuie, cel putin asa gandeste tata, dar el mai mult prefere sa o transforme pe ea in statuie, cimentand-o, caci deja sa cam saturat de fasoanele ei de batrana, insa fara ea ar cam disparea veselia si rasul de la masa.
Ea reuseste de cele mai multe ori sa ma impace pe mine si pe John, ne ia pe amandoi de mana si ne uneste mainile si spune ca daca in cinci minute nu ne vede impacati, ne da fiertura ei secreta.
Are asa un gust aparte, insa este chiar foarte dezgustator, foloseste prea multa sfecla si ceapa, bleah.
Intr-un final am ajuns si eu in parc si m-am dus sa-l caut pe fratele meu, desigur privirile fetelor sau a baietilor nu dispareau, toti se uitau la mine ca la felul intai. Cu siguranta stiau cine sunt, deobicei fratele meu mai vorbea de mine, insa mai mult ma facea de ras, le povestea la toti numai lucrurile aiurite ce se petrec in viata mea. Uitand sa spuna ca si el particila la unele, dar nu aveam cum sa-l conving sa spuna un asemenea lucru, adica cum sa-mi fac eu fratele sa sufere, eu macar tineam la el, chiar foarte mult, preferam sa fiu eu badjocorit decat el.
Insa ma durea faptul ca John nici macar nu mai imi sarea in ajutor, cand eram mici mereu se lua la bataie cu toti, doar ca sa ma ajute pe mine, doar de dragul meu. Acum nu mai e la fel.
L-am depistat, dar nu cu usurinta era ascuns dupa un copat si se saruta cu "iubitul", desigur nu m-am dat indelaturi, ci am mers spre el si l-am intrerupt frumos, tragandu-l de hanorac, asa cum faceam mereu.
Era din obisnuinta, ca eu sa vin la el si sa-l trag de bluza mai ales cand eram speriat sau doream ceva de la el, nici acum nu m-am lepadat de acest gest, care pe dansul il enerva la culmea si mereu se intorcea la mine si facea ca toti draci.
Mie mi se parea ca se comporta asa doar ca sa para "cool" in faţa celorlalti, chiar patetic.
- Mama mi-a spus sa-ti aduc pachetul cu mancare pe care ti l-a pregatit, stii doar ca e ingrijorata ca nu mananci si ca mai mereu cand vi aici nu..am fost imediat intrerupt de vocea lui taioasa ce ma traznit ca fulgerul.
- Ok, acum poti sa taci ? Perfect, poti sa-i spui mamei ca nu are de ce sa se teama, oricum nu imi era asa de foame, incheie prin am face un semn cu mana, in sensul ca ma pot cara.
Doar nu ma credea sluga lui personala, din contra eram frati si doream sa fiu respectat, nu badjocorit.
-Asculta John, eu nu sunt sluga ta, ma-am saturat sa fiu tratat asa de tine..., din nou sunt intrerupt, dar nu de fratele meu care se uita in alta parte, cum ar fi la iarba verde din pamant, ci te "iubitul lui", care desigur se baga si el ca musca in lapte, asa cum o facea aproape mereu. Atunci cand aveam ceva sa-i spun fratelui meu, el venea si se baga luandu-i apararea, dar nu numai el, ci si alti amici ai lui, care cateodata ma urmareau dupa ce plecam si ma mai si bateau, iar John nici macar nu stia, de parca i-ar si pasa ca eu sunt batut de gorilele lui, pe care ii considera prieteni.
- Asculta aici curcubeule, nu ai dreptul sa ridici asa tonul la John, daca mai faci asta odata am sa-ti garantez ca maine nu ai sa mai vezi razele de soare, se rasteste el la mine, apucandu-mi materialul tricoului alb. Ma ridica in sus doar folosindu-se de mana stanga si apoi ma arunca la sol.
Ceilalti rad, pana si John incepe sa bufneasca, iar eu stau in fund, cu palmele zgariate in timp ce ma sprijin de cimentul dur si rece pe care am fost asezat cu forta. Inima a inceput sa-si mareasca ritmul, iar lacrimile au inceput sa-mi dea in ochii, apoi cazand pe obrajii mei rosii. M-am ridicat imediat de jos si am fugit, unde ? Nici eu nu stiu unde, acolo unde au sa ma duca picioarele, departe de tot de monstrul John si de amici lui nebunii.
Mi se spunea curcubeu, din cauza parului, fiindca era oranj deschis, culoare era chiar frumoasa, iar mie imi placea. A lui John era la fel, insa umpic mai inchisa si avea cateva suvite naturale patate cu culoarea rosu. Lui nimeni nu-i spunea asa ceva, numai eu eram in centrul discutiilor si a badjocorelor celorlalti, mereu a fost asa si mereu va fi asa.
- Baieti mergeti si prindetil, faceti-l sa sufere umpic, caci l-a jignit pe John, spune satenul in timp ce-si linge buzele, umezindu-le, iar apoi se intoarce la fratele meu si isi continua sarutul.
Nu a durat mult pana cand am ajuns undeva mai in centrul parcului, de acolo m-am oprit si m-am asezat pe o banca ca sa pot sa-mi trag rasuflarea, m-am uitat la cer si la frunzele inverzite ale copacilor, care acopereu bolta cereasca cu o patura verde. Imediat ce m-am linistit, m-am ridicat incet de pe banca, am incercat sa-mi opresc lacrimile, insa degeaba, ma simteam asa de prost, iar John statea si ma ignora, nu putea macar si el odata sa imi ia din nou apararea, stia foarte bine ca eu sunt mai slab decat el si ca nu rezist in faţa acelor maimute.
Dar nu a durat mult si glasurile acelor baieti pe care "iubitul" lui i-a trimis dupa mine au rasunat aproape in toata aleea aceea, cand i-am vazut am si luat-o la fuga, doar ca sa scap de ei, insa intr-un final am fost prins si inconjurat de acestia.
M-am zbatut ca sa scap, insa degeaba, totul oricum era in zadar, deja imi primisem rasplata: doi pumni in burta si inca trei intre picioare, chin curat, parca se ridicase la suprafata iadul, iar eu eram sufletul special ce merita acele chinuri si dureri.
Eram lovit si batut, din nou, asa se intampla mai mereu cand veneam pe acolo, alteori ma bateu si din placere, am cazut jos in genunchi si respiram greu. Incercam sa respir si eu putin aer curat, insa tot ce primeam era nisip sau praf, atunci cadn dadeau cu picioarele in pamant.
- Nu te-ai invata odata, de cate ori sa-ti repetam ca nu ai dreptul sa ii te adresezi asa lui John, spune unul dintre indivizi, care ma trage de par si imi ridica privirea spre el.
- Jo..John, este fratele meu, am dreptul de a vorbi asa cu el, insa voi nu, am strigat eu, enervandu-i si mai are pe acestia.
Unul dintre ei ii facuse semn altuia sa scoata ceva din buzunar, era un cuti mic de buzunar, nu stiam ce avea sa faca cu el dar se apropia amenintator de mine, deja nu mai cugetam clar, incat totul se inegrise in faţa mea.
- Alo !
- John, s-a facut tarziu, haide acasa, a venit bunica si pe unde umbla..
- Pa ! Vin imediat, apoi a inchis repede si s-a indreptat spre casa.
- John, ai venit in sfarsit, striga o verisoara care il si ia in brate pe fratele meu si il trage in casa.
Nu trec multe minute, iar acesta se aseaza plictisit langa geam pe fotoliul tapitat cu piele maro inchis si priveste stelele ce sclipeau pe cer, iar in mana isi tinea ceasca de cafea, pe care o soarbe cu placere.
Bunica se aporpie de el si ii saruta fruntea, insa explesia de pe chipul era una serioasa.
- Johni, chiar si acum tu si Cip nu va intelegeti bine, cum ai putut veni fara el, acasa ? intreaba batruna dand negativ din cap si oftand lung.
- Pur si simplu am venit, nu e mare lucru, spune el in timp ce-si indreapta privirea spre femeia ce ii statea in stanga si il privea dezamagitor.
- Stiu ca il iubesti, chiar foarte mult, stiu asta si o simt, vreu sa te duci dupa el, nu iti dai seama in ce a intrat, iar vina cade asupra ta, buna mereu stia ce se intampla cu noi, avea ea sursele ei, dar simtul ei de bunica ingrijorata nu o lasa la greu.
- Off, ma duc, ma duc, spunei mamei ca intarzii la cina, asa cum fac mereu. Si pleaca pe usa afara.
Ma doare rau burta si mai ales zona aceea sensibila de jos. Cate chinuri mai am de traiti, cate mai am de indurat si totul din cauza inimii si sufletului meu mare, de ce il iubesc pe Jonh, pentru ca nu ar trebui, ar trebui sa-l urasc din tot sufletul, insa nu pot, inima ma opreste sa simt acesta ura, iar gandul ma impiedica sa cuget asa.
Stateam pe un pod frumos, din lemn in forma de semi cerc, care strabatea un mic raulet ce curgea prin parc, exact in stilul japonez, peisajul era izbitor de frumos, insa durerea ma facea sa uit de tot ce ma inconjoara, iar gandu-l imi era plecat la John. M-am sprijnit cu coatele de balustrada din lemn de nuc a poduletului, in timp ce scranceneam de durere si ma vaitam. Eram murdar, hainele erau pline de praf, iar trpul imi era invaluit de cateva vanatai pe care acei indivizi mi pe imprimasera pe piele, cata brutalitate.
Ma durea ingrozitor, doresc un semn , ceva, care are sa ma salveze de aici, macar odata fratele meu geaman sa vina si sa-mi spuna ca ma iubeste si sa vina sa ma ajute.
Ochii mi s-au umezit repede, iar lacrimile au inceput sa pice pe obrajii inca pictati de culoarea sangelul, ochii mei caprui straluceu in lumina puternica a lunii, care ma lumina desupra capului, iar chipul mi l-am afisat dansei, ca sa pot sa ma linistesc, insa degeaba, lacrimile no se opreu, iar inima ma durea din ce in ce mai rau, numai cand ma gandeam la ce se petrecea intre mine si fratele meu.
Nu am ami putut tine si am inceput sa plang si mai tare si sa tip, sa ma auda toata natura, iar glasul sa-i strabata urechile lui John.
Echilibrul mi-l pierdusem, asa ca m-am lasat usor in jos pe lemnul podului, iar palmele mi le-am dus la ochii, ca sa pot sa imi las lacrimile sa pice in ele.
Sufeream, suspinam, durerea era insuportabila, de ce trebuia sa sufar asa, de ce mereu faceam lucruri necugetate atunci cand fratele meu geaman, era in preajma mea, de ce ?
- Cip ? s-a auzit un glas familiar de la capatul podului.
Mi-am ridicat privirea sa vad cine este acea persoana, era el, era geamanul meu ce ma privea socat si ingrozit de starea pe care o aveam, a alergat spre mine speriat ca sa ma prinda in brate, insa imi era deja teama de prezenta lui, asa ca m-am ridicat si m-am dat in spate cativa pasi.
- Nu te apropia de mine ! am strigat eu nervos, iar lacrimile au inceptu sa curga si mai mult din privirea mea albastra.
- Cip ? Ce ai patit, de ce plangi ? ma intreaba el ingrijorat.
- Inca mai ai curajul sa ma intrebi ce am ? Chiar vrei sa afle amici tai si "iubitul" tau ca tu vorbesti cu mine ? Vrei sa te faci de ras, vrei din nou sa ma vezi suferind asa, chiar vrei ? Nu vezi ca toti isi bat joc de mine, pana si tu, esti exact ca si ei John, exact ca si ei ! am strigat eu si mai tare, iar cand a fost sa pic, acesta a venit si m-a luat in brate imediat si m-a strans tare de tot, echilibrandu-ma.
- Nu, niciodata sa nu mai spui un asemenea lucru Cip, nu o sa fiu ca si ei, niciodata in viata mea. Vorbele lui parca m-au traznit, nu stiam ce sa cred, era adevarat ceea ce spunea sau nu ?
- Nu, nu.. nu.. am inceput si mai rau sa plang, si m-am agatat de bluza lui mov si am strans tare de ea, in timp ce mi-am lasat capul pe umarul lui pe care l-am udat cu lacrimi.
- Incet, ssss.. nu mai plange Cip, gata totul s-a sfarsit, imi soptea el la ureche bland, ca sa incerce sa ma calmeze, insa nu prea reusea. Durerea din inima mea si ranile ce erau imprimate pe corpul meu nu dispareau doar cu soapte sau vorbe dulci, doream mai multe din partea lui.
- Ba nu, nu s-a sfarsit ai sa continui, iar iubitul tau ma uraste.. si are el un plan.. si.. , o tineam tot asa si ma balbaiam fiindca nu mai puteam respira cum trebuie din cauza plansului si a sentimentelor ce se acumulasera atata timp in mine. Dar Jonh, a reusit sa ma duca la tacere,atunci cand mi-a sarutat bland buzele, lasandu-ma intr-o confuzie extrema.