Scaldare in dorinta [Poveste finalizata]

[Yaoi Queen]

Capitolul X

Urmatoarea zi venise atat de repede, incat parca de cum ma trezisem, am inceput sa imi fac bagajele. Ceea ce vreau sa spun este ca eram foarte emotionat, iar timpul trecuse pe langa mine mai repede decat un avion cu reactie. Mi-am aruncat in bagaj tot felul de haine subtiri pe care aveam sa le port acolo, in Hawaii.
La inceput credeam ca glumea atunci cand mi-a spus unde anume si pe ce plaja mergem... insa cand mi-a aratat biletele, credeam ca era vis, in niciun caz relalitate.
La ora doua, cand auzisem claxonul masinii barbatului, am expirat puternic dintr-o data, si am iesit din casa, salutand-o in fuga pe sora mea.
Kyan a iesit din masina, zambindu-mi fericit, ceea ce am facut si eu, usor agitat. Imi luase geamantanul mare si il puse pe bancheta din spate a masinii.
-Esti entuziasmat? ma intrebase barbatul, de indata ce amandoi ne-am urcat in automobil.
-Cred ca ma inspaimanta ideea... niciodata n-am fost intr-un asemenea loc. Va fi ceva total nou pentru mine.
-Ceea ce insemna ca avem ocazia de a ne creea niste amintiri frumoase, pentru ca nici eu nu am mai fost in Hawaii.
-Da, asa e...
Nu am inteles de ce, insa obrajii mei au inceput sa se infierbante incetul cu incetul si am ramas cu privirea atintita spre parbriz, insa nu si spre drumul pe care mergeam. Mai bine spus, urmaream o musca ce s-a izbit de parbrizul masinii. Parca eram hipnotizat de ceva necunoscut mine, dar care cu siguranta nu se referea la insecta aceea cu aripi, strivita de viteza cu care Kyan circula. Simteam ca stomacul imi era gol, si zeci de fluturi isi faceau veacul prin el... lucrul acesta mi se intamplase doar cand am intrat in primul an de liceu si eram extraordinar de entuziasmat sa imi cunosc colegii.
Oprirea noastra a fost in fata aeroportului, apoi, desi am ezitat mai mult de zece minute, chiar inainte de imbarcare, Kyan ma convinsese ca avionul nu avea sa se prabuseasca. Erau sute de fete care treceau pur si simplu pe langa noi si isi opreau privirile uimite spre cel de langa mine, insa Kyan nu parea a baga de seama, sau pur si simplu era obisnuit. Totusi eu ma simteam atat de mic, incat as fi putut sa fiu considerat o amarata de furnica. Mergeam in dreapta lui si eram cu capul bagat in pamant, la figurat, desigur.
-De ce stai asa? ma intrebase Kyan, observandu-mi pozitia aplecata a capului.
-Toata lumea se holbeaza si mor de rusine! Daca se holbeaza la tine, se holbeaza si la mine instinctiv, sa vada cine e langa tine, si e de-a dreptul jenant...
-Vrei sa merg si eu asa? Sa nu ma recunoasca nimeni? Pot sa o fac, spuse barbatul, luand aceeasi pozitie ca a mea.
-Nu. Tu esti Kyan Lawson, tu esti obisnuit cu asta, dar eu nu am ce cauta langa tine si de aceea e ciudat...
-La dracu! Sunt un om oarecare! Trateaza-ma ca pe unul si indreapta-ti spatele, sau am sa stau asa pe tot parcursul drumului nostru. Daca o singura data te mai subapreciezi, cred ca am sa le spun pilotilor sa deturneze avionul!
-Oh, da... Cu siguranta vei face asta! am spus eu ironic.
-Nu pune niciodata la indoiala mintea unui om nebun, rostise Kyan, intorcandu-si capul spre mine, moment in care m-am indreptat si am inceput sa merg normal.
Barbatul se indreptase si el victorios, cu un zambet siret pe buze, care parca atragea si mai multe priviri decat Johnny Depp in costumui lui Jack Sparrow...

Avionul decolase de cinci minute, iar eu stateam crispat, lipit de scaun. Era atat de confortabil, dar eu parca stateam pe ace.
Cum era vacanta, Kyan a decis ca aveam sa ajungem in Hawaii cu un avion normal, si nu cu cel particular. Aveam bilete la clasa intai, unde erau randuri de cate doua scaune invelite in piele neagra, a caror spatare se puteau cobori pentru a avea un pat excelent. Inaintea lor era o masuta parca prinsa de podea, iar in spatele ei, un televizor incadrat pe un fel de perete scund din metal... nici macar nu stiam daca exista o denumire pentru asa ceva!
Parea excelent pentru un avion, insa tot nu ma putem convinge ca aveam sa fiu in siguranta.
Observand ca nu puteam sa ma relaxez, Kyan deschise discutia despre jocurile pe televizor, insa eu nu mai pusesem mana pe asa ceva de cand am avut cinci ani. Discutia aceea nu a fost doar pentru a ne raci gurile degeaba, ci pentru ca, de fapt, pe televizorul acela ce era inaintea noastra puteam sa ne jucam diferite jocuri. Acesta imi inmanase o maneta, cu care habar nu aveam ce trebuia sa fac, si a pornit, cred ca cel mai simplu si mai cunoscut joc: Mario.
-Apasa pe butoanele alea, fara frica, spuse Kyan amuzandu-se si razand copios, vazand ca personajul meu murea la cateva secunde dupa ce revenea in joc. Haide, ca poti! ma incurajase barbatul, continuand sa rada, dupa care se aplecase spre mine, prinzand de maneta, insa peste mainile mele.
Am incremenit dintr-o data, si mi-am simtit sangele invadandu-mi obrajii spre a-i incalzi puternic, si a-mi face inima sa vrea sa imi sara agitata din piept.
Chipul lui era atat de aproape, iar ochii sai albastri concentrati asupra ecranului mi-au atras in mod special atentia cand sclipira, strecurandu-mi un fior pe sub piele.
-...Ai inteles?
-Poftim? am intrebat eu confuz, scuturand usor din cap, realizand ca nu ii auzisem indicatiile.
-Ai fost atent la ce ti-am zis? intrebase el intorcandu-si chipul spre mine.
-Da... Adica, nu... Scuze. Ma gandeam la altceva, am spus eu, incercand sa nu imi permit obrajilor sa se inroseasca prea tare.
-Bine, am sa iti explic din nou. Nu e asa greu, rostise pe urma, indemnandu-ma sa privesc ceea ce el facea cu degetele ce acele butoane ale manetei.
Am inteles dsetul de repede, si oricum, nu era atat de complicat. De fapt era un joc pentru copii, dar eu nu mai jucasem de un car de ani asa ceva, iar manetele nu erau asa cum le stiam eu, ci s-au schimbat mult.

A fost distractiva calatoria, si chiar nu ma asteptam sa uit de faptul ca ma aflam intr-un avion, insa dupa cinci ore pline de haz, avionul aterizase in Hawaii, iar eu nu realizasem cum a trecut timpul.
Sa joci Mario in doi poate fii incredibil de amuzant, dar sa joci Mario cu Kyan Lawson era teribil! Rasesem atat de mult incat ma durea intreg abdomenul din cauza glumelor pe care le facea Kyan pe seama personajului sau din joc.
Din aeroport ne-am aruncat bagajele in portbagajul unui taxiu, si ne-am asezat pe bancheta din spate, fiind amandoi la fel de entuziasmati in a vedea locurile.
Cred ca niciunul dintre noi nu se astepta sa vada atat de multe hoteluri si blocuri. Eu unul ma gandeam ca erau numai casute pe plaja, inconjurate de palmieri si nisip fin, insa chiar si asa, entuziasmul nu mi-a fost dat la o parte.
Totusi, in zona in care noi ajunsesem nu era decat acea imagine de vis pe care o avusesem mereu: casute pe plaja. Coborasem din taxi, privind zambitor in jurul meu, fiind suprins intr-un mod extraordinar de placut.
-Asta e a noastra, spusese Kyan in timp ce mergeam pe nisip, iar papucii nostri deveneau tot mai grei din acea cauza. Inaintea noastra era o casuta micuta, insa superb decorata cu flori, si pictata in intregime in alb. Acoperisul ii era jos, iar culoarea lui dadea spre gri. Geamurile ii erau mari si patratoase, insa inauntru erau acoperite de perdele care nu permiteau ochiul strain sa cerceteze in camere.
Cand intrasem, primul lucru pe care l-am facut, a fost sa imi las bagajul in fata usii, pentru a cerceta locul in care aveam sa imi petrec o saptamana din viata.
Din hol, cum intrasem pe usa din dreapta, era bucataria, insa nu am stat sa o analizez, doar am tras o mica privire cat sa vad ce se ascunde acolo. Inaintand din holul mare, am intrat in livingul, fara usa, care era despartit de hol doar de un perete alb. Inaintea mea era un televizor incadrat in perete in fata unei canapele mari de piele neagra. Cum mi-am intors privirea spre dreapta, am observat un semineu, iar langa el erau asezate intr-un suport, multe lemne care aveau sa foloseasca in zilele reci si ploioase. Mai era o masuta de sticla patrata in stanga camerei, care avea la mijlocul ei o vaza cu flori colorate. Parea atat de simplu, si totusi extraordinar. Din living puteam intra in dormitor, pe o usa mare, a carui cadru era din lemn negru, iar in rest era doar sticla gri, fumurie cu diferite modele. Dormitorul era ca oricare altul: un pat dublu, un televizor, un dulap imens...
-Un pat dublu? rostisem eu, cascand ochii, vazand ca singura usa care mai era, ducea spre baie.
-Da... Scuze, dar am inchiriat casuta de cand aveam in gand sa vin aici cu sora-ta, dar nu stiam ca aveam sa imi schimb planurile. Daca te deranjeaza, pot sa dorm eu pe canapea in living...
-Ah, nu... nu trebuie. Doar ca nu ma asteptam sa fie un singur pat. E in regula, am spus eu, intorcandu-ma cu totul spre el, si zambindu-i multumit, chiar daca interiorul meu se macina secunda cu secunda.