Labyrinth

[Ich.]

Demonul chitarii

Isi ia chitara. O acustica usor ascunsa in umbra palmelor sale. Nu ma pricep la chitare, dar cert e ca e o acustica. Ciupeste coarzile lent, iar chipul lui oval incepe sa prinda paloarea si intunecimea abisului. Incet, incet incepe sa cante Guns, apoi un death, iar privirea ii se schimba in ceva greu de descris.
Cel mai ciudat e ca nici luminea unei zile de inceput primavaratic nu-l mai ajunge. Doar el, o chitara suspecta si zdranganitul pe coarda. Inca incer sa inteleg cum isi misca mainile atat de demonic.
Mai ales nu inteleg de ce ma tintuieste cu privirea in timp ce canta si de ce eu ii zambesc in cel mai suspect mod posibil. Imi era teama, ca negrul ochilor lui transfigurati ma vor inghiti cu totul. Cu fiecare treapta ce-o cobor. Lent, mai lent si mai lent, pana simt ca ma opresc, desi peisajul se deruleaza nesimtit in jurul meu. Trupul mi se misca.
Sunetele voci si chitarii lui par un sarpe ce-l inrameaza. O rama ce se scurge ca picaturile nevrotice din robinetul chiuvetei. Pic, pic, pic. Sarpele acesta se prelinge pe perete, se incolacea in crescendo pe mine ca iedera si, mai trist, imi acopera cu coada lui urechile, iar cu botul imi coaguleaza sangele gleznelor. Parca mi s-ar cangrena trupul, dar eu nu ma pot opri.
‘ Teama, treapta, trepte, tentacule.
“Fluturas numai ai, aripioare…
Lordul te-a lasat fara aripioare”
De ce te lasi…inghitit fluturas? De ce? Mai presus, de ce-l asculti? Nu-l mai asculta, te vei transforma si tu, ultimul lucru va fi sa fi ingurgidat si topit de acidul lui gastric. Fluture ce zbori greu nu-l asculta. El e un demon …cu chitara.
Multe sinucideri in noi.
Nu-l mai ascult. Dar el are o chitara...
Inchideti ochii fluturasi, mi voi inchide si eu”
Treptele s-au rupt… au cazut. Si el are o chitara