Dincolo de adevar

[Lanna]

Multumesc pentru comentarii.
Angel: Imi pare bine ca iti plac personajele mele. Numele le-am pus pentru ca suna diferit si imi place sa aduc ceva nou, nu sa repet ceea ce deja exista. Pe Assara, toate numele suna diferit, veti vedea mai tarziu.
Ice: Ma voi stradui sa imi perfectionez suspansul si sper sa nu va dezamagescc in continuare.

Enjoy!

Partea XXI: Capcana

In TAKAR, lucrurile nu stateau tocmai bine. Nimeni nu mai indraznea sa iasa pe strazi din cauza Dragonilor care se aflau la fiecare pas, supraveghindu-i pe toti. Dragonii Negri pareau niste masinarii fara suflet care nu le pasa de siguranta si sanatatea locuitorilor. Erau in totalitate in slujba Lordului si nimic nu ii oprea sa isi termine misiunea. Patrulau non-stop, fara apa, mancare sau somn.
In camera de supraveghere din conac, Lynnet privea calm fiecare monitor in parte. Cand alarma porni brusc, aproape ca se prabusi pe spate si injura infuriat.
-Ce nai ...
Se ridica de pe scaun si se rasti la soldatul de langa el.
-Ce naiba se intampla ?
-O bresa in securitate, Lordul Meu! Rascoala in Sectorul 2. Un grup de rebeli ne ataca o patrula, ii explica acesta.
-Cum?
-Arunca cu pietre spre conac si va jignesc numele.
-Deci, vor razboi! Ordona soldatiilor sa deschida focul asupra lor!
-Dar, domnule, sunt civili!
-Am spus sa dai ordinul! Daca nu, o fac eu si vei putrezi pentru tot restul vietii tale intr-o celula de la subsol!
-Desigur, domnule! Imediat! raspunse soldatul, in timp ce tot trupul ii tremura de groaza.
Straziile Sectorului 2 erau impanzite de locuitori revoltati, care nu mai puteau suporta chinul la care ii supunea Lynnet. Cinci Dragoni infruntau cu tarie furia multimii care arunca in ei cu pietre si fructe stricate, huiduind incontinuu si strigand infuriati: " Criminalii! ", " Jos, Lynnet! ", " Jos, tiranul! "
Ajunsa la locul protestului, o alta patrula de Dragoni astepta ordine noi.
Dupa cateva secunde, o ploaie de gloante trecura prin patura de oameni si cei din primele randuri cazura fara viata la pamant. Tipete ingrozitoare umpleau strada si, rand pe rand, trupurile locuitorilor se adunau pe strada care acum devenea pustie. Cei mai norocosi fugira la timp si se adapostira la umbra copacilor si a caselor din apropiere.
Dupa jumatate de ora, nu mai ramasese nimeni in picioare. Dragonii pareau de neoprit si ciuruiau tot ce le statea in cale.
Acest prim act de violenta la adresa lui Lynnet fusese si ultimul, desi numarul rebelilor crestea in fiecare zi si ura lor pentru noul Lord de asemenea. Tot mai multi se alaturau luptei Comandantului impotriva tiraniei si sperau la o viata mai buna.
In adapostul sau de sub pamant, Comandantul tocmai termina o convorbire telefonica, cand Arian intra in incapere. Barbatul il pofti sa ia loc.
-Arian, trebuie sa stii ceva. Despre Lynnet! incepu el. Acei Dragoni pe care ii foloseste Lynnet acum sunt, de fapt, masinarii ucigase. De aceea sunt de neoprit. Insa nimeni nu stie de unde vin si de ce i-a adus Lynnet aici.
-Comandante, vom putea oare sa ii invingem?
-Nu stiu, baiete, dar sper! Avem nevoie de un miracol pentru a reusi!


***

-Caii! Ce s-a intamplat cu ei?
-Imi pare rau, dar nu i-am putut salva. Cand am ajuns acolo, erau deja reci!
-Multumesc pentru tot ce ai facut penru noi! Iti raman vesnic indatorat.
-Nu face nimic! Oricum nu vine nimeni pe aici si uneori, ma simt singur. Macar acum am cu cine vorbii!
-Dar cum ai ajuns aici? intreba curios Tysiah.
-E o poveste lunga! Totul a inceput acum doi ani, pe cand eram soldat in casa Dragonilor Negrii.
La auzirea numelui, baiatul tresarii.
-Lucram in secret si cu o patrula de rebeli. Cand superiorii au aflat, au vrut sa ma dea drept exemplu celorlalti. Dar am evadat! Cand am gasit casa acesta, m-am gandit ca nu ma vor cauta pe aici. Oricum nimeni nu supravietuieste aici daca nu cunoaste pe cineva cu experienta. Am trait singur pana acum, dar, daca tot sunteti aici, vom sta impreuna. Ramaneti, nu-i asa?
-Ne pare rau, dar nu putem. Nu putea sta prea mult intr-un loc si trebuie sa ne vedem de calatorie. Avem ceva important de facut.
Barbatul ii privi dezamagit. In ochi, Tysiah ii putea citi singuratatea si veni cu o idee.
-Ce-ar fi sa mergi cu noi? Am avea nevoie de un ghid prin locurile astea.
Barbatul accepta cu usurinta, poate prea usor dupa parerea lui. Ceva nu miroasea bine aici. Ceva nu era tocmai in regula.
Nu trecura cateva minute, cand la usa de auzira bubuituri puternice si o voce puternica patrunse pana in cele mai indepartate locuri din casa.
-Deschide! Paza de frontiera!
-Repede! Du-te in camera Sahrei si iti spun eu cand e in siguranta sa iesiti. Pleaca acum cat mai ai timp!
Baiatul alerga in camera fetei si intra, fara sa o deranjeze din somn.
Rados disparu inapoi pe scari si deschise usa de la intrare.
Sarah auzi scartaitul usii si isi deschise ochii. Il vazu pe baiat langa pat, cu privirea atintita spre coridor.
-Tysiah, ce se intampla?
-Te-am trezit? Imi pare rau! Trebuie sa fim linistiti si sa nu facem nici un zgomos. Nu suntem in siguranta!
-Cum adica?
Ii facu semn sa taca si continua sa priveasca usa.
In scurt timp, barbatul se intoarse.
-Am scapat de ei! Totul e in regula acum!
-Cine era afara? intreba suspicios Tysiah.
-Doi Dragoni Negri! Vin aici o data la cateva luni sa ma verifice.
-Dar ai spus ca ai plecat de la ei. De ce te verifica? Nu ar trebui sa te caute si sa te pedepseasca?
-Se pare ca au uitat!
Baiatul ii privi atent. Nu prea avusese un argument solid la ceea ce spuse si nu prea ii venea sa creada ca ceea ce rostise era adevarat. Dar ce motiv ar avea sa ii minta?
Gandurile ii fura intrerupte cand un telefon suna din camera alaturata iar barbatul se scuza si merse sa raspunda.
Nelinistit, baiatul se lua dupa el in cea mai mare liniste si asculta atent fiecare cuvand ce venea de cealalta parte a usii alaturate.
-Nu acum! Mai am ceva de rezolvat! Da, inteleg ca va grabiti. Da! Ii voi aduce acolo unde am hotarat. Nu va faceti griji. Voi fi cat de discret pot.
Deodata, un sobolan rasturna o cana de cafea de pe masa. Speriat, Tysiah se intoarse in camera si astepta in liniste intoarcerea barbatului. Nu putea risca sa-si piarda viata.
Cand se intoarse, Sarah il bombarda cu o multime de intrebari rostite in soapta.
-Ce a spus? Cu cine vorbea la telefon? Ce se intampla aici?
-Linisteste-te! Nu am incredere in acest Rados.
-Dar ce a spus?
-Vrea sa scape de noi. Nu stiu cine era la celelalt capat, dar nu imi miroase a bine.
Dimineata urmatoare, Rados era in bucatarie, pregatind masa. Tysiah intra, dar se opri in cadrul usii.
-Rados, iti multumesc pentru ospitalitate, dar ar trebui sa plecam. Am pierdut deja destul timp cu acest popas, iar timpul nu e in favoarea noastra. Bineinteles, esti binevenit sa ne insotesti. Daca asta ti-e dorinta.
-Vad ca nu mai am pentru ce sta aici nici eu. Voi accepta oferta ta si ma voi alatura grupului vostru. Maine dimineata vom fi gata de plecare.
Cei trei se invoira. Nu aveau nimic impotriva plecarii, atata timp cat va fi foarte departe de acel loc.
Barbatul le imprumuta cate un costum de blana dintr-un dulap, dupa care toti asteptara ziua urmatoare.
Dis-de-dimineata, toti trei erau gata de plecare. Neavand cai, fusesera nevioti sa mearga pe jos, dar, cel putin aveau haine calduroase prin care nu putea patrunde frigul.
Fiind obisnuit cu drumurile de acolo, Rados prelua functia de ghid si ii conduse pe o scurtatura spre destinatia descrisa de Sarah pe care o vazu pe harta. Nu avea incredere ca barbatul putea fi de incredere ca sa-i arate harta aceea.
In scurt timp, ajunsera in dreptul unui munte, cand o voce ii facu sa se opreasca:
-Te-ai descurcat foarte bine, Rados! Sunt foarte mandru de tine!
-V-am dezamagit eu vreodata, capitane?
-Iti multmesc! Lordul Xenon va fi multumit de prestatia ta. Esti liber!


Cam atat! Sper ca nu ati asteptata mult. Titlul partii se refera la fragmentul al doilea in care apare Sarah si Tysiah ( asta ca sa nu intelegeti gresit ).

So, see you later! si ne auzim data viitoare!