11-02-2011, 01:15 AM
O să las baltă greşelile de tastare şi exprimare pe care probabil le-au corectat deja alţii (sper) şi, trecând la conţinut, îmi voi argumenta votul.
Prima lucrare
Nu mă impresionează. Se vrea dramatică, dar nu transmite niciun sentiment, nu descrie deloc senzaţia, vorbeşte mai mult despre nenorociri decât despre droguri. Personal, nu cred că se încadrează prea bine în temă. M-a plictisit, a fost banală, iar povestea a fost chiar obscură, nu m-a captivat. Te-ai axat pe naraţiune, dar nu ai avut o idee originală, inedită, impresionantă.
Nu găsesc greşeli (bine, am văzut una, dar nu mai caut acum) şi nici nu e prost scrisă. Doar că ideea e neinspirată.
Apropos, care e titlul? Nu îl văd nicăieri. Notă... Să spunem 8.
A doua lucrare
Ai tratat tema într-o manieră puţin mai originală, deşi nu sunt de acord cu viziunea ta asupra drogurilor. Această lume colorată e, de fapt, un paravan de sticlă ce ascunde lumea reală. Nu e ceva de dorit.
Acesta este visul cu elixirul care se găseşte decât in lumea colorată a irealului.
Nu-mi place."Decât" se foloseşte numai în construcţii negative. Pentru asemenea structuri ai la îndemână cuvintele "numai" şi "doar".
Titlul nu e genial, dar cel puţin, ai unul şi nici prost nu e. Nota ar fi 8,7.
E destul de sumar ce am scris eu aici, dar nu prea am chef şi nici timp să examinez totul în detaliu.
So...votul meu merge la...*tobe* lucrarea numărul 2.