08-02-2011, 08:59 PM
Nou nascuti
Sunt un scluptor! Coltii imi sunt dalta, iar veninul imi e ciocanul. Creez opere de arta in care sangele vampiric curge neincetat.
A fi vampir inseamna mult mai mult decat colti, sange si nemurire. A fi vampir inseamna a atinge apogeul, a deveni una cu universul, a renunta la sforile ce te leaga de moarte, a deveni o fiinta frumoasa cu trasaturi fine si delicate, un maestru al seductiei, al amorului, al dorintei si focului ce sunt inchise in inima umana. A devenii un vampir insemna sa iti negi natura umana, sa gandesti precum un nemuritor, precum un zeu. Noi suntem evolutia, treapta finala a rasei umane, cei ce au invins barierele timpului si moartea.
A crea un nou vampir trezeste in tine un sentiment de nedescris, e ca si cum ai da o parte din tine celui pe care il transformi, energia sufletului tau, forta ta vitala patrunde in acesta rupand fir cu fir sforile mortii, eliberandu-l de umanitate, ajutandu-l sa devina ceva mai mult. Il sculpteaza asa cum un mester creaza cu dalta opere de arta din piatra si lemn asa si veninul sau sangele vampiric creaza din carnea umana vampirul, fiinta perfecta, ce poseda frumusete si abilitati la care altii doar viseaza. Inlatura boala, acea teribila si nenorocita boala numita imbatranire.
Oamenii sunt ca viermii, se tarasc pe acest pamant, cu gandul de a ataca tot, de a imbolnavii tot ce ating. Iubesc doar ca sa fie iubiti, urasc doar ca sa fie urati, omoara doar pentru a fi omorati. Viata miroase a pustiu, a sange si a cadavre ce putrezesc in pamant. Insa uita ca sunt sclavii propriei vieti, ca sunt condamnati la moarte oricat de mult ar lupta, sunt condamnati sa putrezeasca inca de la prima suflare, carnea lor putrezeste incet pana cand semnele batranetii apar pe corpul lor. Isi plang zilele de mult trecute si isi amintesc gloria, insa isi uita neputinta, tac rusinati de propria prostie atunci cand li se pune intrebarea "De ce nu te-ai luptat cu viata? De ce iti acepti moartea?" raspunsul lor este mereu acelasi "Cine suntem noi sa ne luptam cu legile Domnului?"
Dar totul in acesta lume vine cu un pret. Transformarea in vampir este una lenta si dureroasa si de multe ori poate cauza moartea. Mi s-a spus ca e o durere cumplita, deasemenea am putut patrunde in mintile celor pe care i-am transformat si am putut auzi vocea mintii lor, tipetele aesteia infundate de vocea sufletului. Dragul meu Louis spunea: "Imagineaza-ti cum este sa mori de nenumarate ori intr-o zi, apoi a doua zi sa fie un deja-vu, precum un memento al zilei ce a trecut insa mult mai dureros. Gandeste-te ca sufletul tau e cusut in carne in tot acest rastimp. Vizualizeaza cum acul patrunde in aceasta, cum ata iti taie in carne lasand in urma rani ce sangereaza. Simti maini scheletice de pe care carnea putrezita cade pe pielea ta rupandu-ti bucati de carne pentru a le manca, in speranta de a iti recupera viata demult pierduta.
Imagineaza-ti cum puterea sufletului tau si a ta se contopesc si isi fac loc in corpul tau fragil, oasele parca stau sa se transforme in cenusa, carnea parca se desprinde de pe acestea, simti cum esti golit de sange si de forta. Iti doresti ca totul sa inceteze, sa mori, sa nu mai simti nimic. Dar la finalul celor zece zile de tortura rezultatul este de nedescris...
Eu nu am trecut prin toate acestea, fiind unul dintre cei transformati prin sange, unul dintre cei alesi, dar undeva in adancul meu as fi vrut sa stiu cum e, sa pot simti. Presupun ca la final te simti un supraom, te simti ca si cum ai dus o lupta crancena cu moartea care te-a chinuit cu toata puterea ei, insa tu invingi prin simpla dorinta de a trai. Absolut divin. Dar nu imi regret propria transformare. Am de zece ori forta si viteza unui vampir obisnuit si abilitati la care altii doar viseaza. Nu o sa uit niciodata acea noapte! Cum m-am simtit, neputincios, la un pas de moarte, invins si fara speranta, urma sa mor, singur, inconjurat de cadavrele prietenilor si soldatilor mei. In aer se ridicp miasma verde, a trupurilor moarte ce zaceau intinse pe pamant. Au murit in chinuri, caci sabia nu plange, sulita nu simte remuscari atunci cand impunge trupul adversarului, la fel cum nici cutitul nu tresare cand spinteca venele victimei.
Mandria mea se evaporase, asa zisa putere pe care pretindeam ca o aveam nu era acolo. Am realizat atunci stand pe pamant in propriul sange ca nu eram decat un om, un om ce in cateva clipe urma sa moara, un om ce inca nu isi traise viata, ce inca nu isi castigase gloria, un om care fusese vrajit de vise despre nemurire si care tanjea dupa aceasta.
Mai erau atat de multe lucruri pe care as fi vrut sa le fac... sa-mi vad fiul crescand devenind un barbat si poate din pura vanitate as fi vrut sa il vad calcandu-mi pe urme devenind puternic, un bun conducator. Am simtit atunci in acel moment pentru prima data in viata ce inseamna sa te simti neimplinit, am simtit cum lacrimile imi curg pe obraz, imi plangeam viata in timp ce imi numaram secundele pana cand moartea imi va fura ultima suflare.
-Ilian, unde sunt demonii care ai spus ca imi vor da nemurirea! Visele, frate, visele ai spus ca sunt adevarate, dar... dar.... dar... nu sunt! Arhh! Nu Vreau Sa Mor! Nu vreau!"
Acestea au fost ultimele cuvinte ca om, ultimele sunete scapate printre buzele mele crapate, pline de sangele ce curgea din gura mea, urma sa mor, urma sa fiu uitat, iar eu ma gandeam la vise, cat de hilar.
"Te urasc, Ilian! Ramai cu bine, frate!"
Ultimele mele ganduri inainte sa... mor. Dar... secretul este sa sti cum sa mori!
Dar ajunge cu povestea mea, am spus la inceput ca nu voi dezvalui detalii despre aceasta atat de curand! Inapoi la povestea din capitolul anterior. Probabil te gandesti la mine ca la un samaritean, unul care sare in ajutorul tuturor, un vampir cu sentimente ce doreste sa razbune moartea fiului sau. Defapt nu este asa! Nu, nu ma intelege gresit nu sunt nici rau, dar nici bun. Imi urmaresc doar scopul si desi actiunile mele neaga asta, mereu stiu cea ce fac, mereu planuiesc totul in avantajul meu. Nu imi pasa pe cine ranesc, sau de cine ma folosesc sau pe cine omor atata timp cat imi ating telul. Scopul scuza intotdeauna mijloacele.
Tot ce spun si gandesc este pentru beneficiul meu si numai al meu. Sunt un egocentrist. Sunt kintesenta a tot ce e rau si bun in lume, am fost binecuvantat de spirite cu cele mai frumoase daruri, frumuste, putere si viata vesnica. Frumusetea mea este o arma asa cum sunt si vorbele mele persuasive. Fiecare cuvant pe care buzele mele il pronunta e o iluzie ce se intipareste in mintea ta castigand astfel control asupra ta. Sunt cuvinte si vorbe himerice ce te fac sa iti pierzi controlul. Ochii mei de smarald sunt un ocean verde in care te pierzi, pierzandu-ti astfel gandurile si ascultand doar vocea mea, senzuala mea voce. Imi place cea ce fac, sucesc mintile celor din jur cu promisiuni, spunandu-le si promitandu-le cea ce vor sa auda, insa facand cea ce vreu eu. Nici un om, femeie sau barbat, vampir sau orice alta fiinta nu poate rezista farmecelor mele.
Scriam in capitolul anterior despre intalnirea mea nedorita cu fiul meu Sanzzio si despre transformarea Medeei. Sa spunem doar ca mai mult de jumate din cuvintele si promisiunile pe care le-am facut nu au fost adevarate. Aveam nevoie de ea, vie, asa ca am spus cea ce a fost nevoie pentru a o lega de mine. Fiul meu, pardon fiul ei Athos m-a ajutat chiar, demoralizand-o permitandu-mi astfel sÄa o pot manipula usor, pana cand a cazut in plasa intinsa de mine. Era timpul pentru transformarea lui Athos insa eu aveam un plan de lupta de gandit si inca ceva, dar Athos era nerabdator sa se alature mie si sa devina superior, sa se lepede de putreziciunea umana si de mizeria pe care acestia o numesc viata.
-Edan, ai promis ca ma vei transforma imediat ce o vom aduce pe mama aici! S-a intamplat ceva? Ce scrie in acel bilet?
-Athos, stiu ca vrei ca aceasta minciuna pe care oamenii o numesc viata sa se termine sa devi puternic si superior dar... ma simt inca slabit, trebuie sa ma hranesc, Sanzzio mi-a facut ceva, am nevoie de sange uman pentru a putea gandi limpede ce am de facut in contiunare.
-Este in regula, inteleg.
-Edan, ai intervenit Hektor, eu si Johann mergem sa vanam in unul din satele din apropiere, iti putem aduce ceva.
-Vin cu voi!
-Nu, spuse acesta, ramai aici ocupate de Athos si sigileaza-i in subsol. Nu vom sta mult, doua trei ore cel mult. Ar trebui sa te odihnesti imediat ce termini cu Athos, voi vorbi cu Martha sa iti pregateasca camera, ai nevoie de un somn bun. Iti promit, cand ma voi intoarce iti voi aduce ceva demn de tine.
-Sa fie virgine atunci!
Hektor si Johann au plecat asa cum au spus, trecand in drumul lor prin bucatarie spunandu-i Marthei sa imi pregateasca camera. Sa il transform pe Athos si sa ma culc poate… dar mai aveam si altceva de facut. Ah cat ador sa joc teatru! Ma simt inca slabit, trebuie sa ma hranesc, Sanzzio mi-a facut ceva, am nevoie de sange uman pentru a putea gandi limpede, "Vin cu voi!" Nu am vrut nici o clipa sa merg cu ei, stiam ca Hektor imi va interzice asta dar trebuia sa ma asigur ca vor fi ocupati aducandu-mi mie hrana. Aveam nevoie de liniste mormantala, nu aveam nevoie de ochi care sa ma priveasca la tot pasul si nici de mintea lui Hektor prezenta mereu in capul meu. Daca ar fi stiut o clipa ce aveam de gand sa fac m-ar fi oprit.
Imediat ce ei au plecat si nu le-am mai simtit prezenta, am mers impreuna cu Athos in subsol pentru a il duce in camera unde el si mama sa aveau sa isi petreaca urmatoarele zece zile legati pentru a nu putea scapa. Amandoi urmau sa isi puna la incercare sufletul. Nu aveau decat doua optiuni viata sau moartea. Dupa ce veninul incepe sa iti lucreze vraja-n sangele uman nu mai exista cale de mijloc, nu te poti trezi dupa zece zile asa cum ai fost inainte, te poti trezi viu insa renasti in ceva superior, in vampirul ce nu cunoaste boala, nici moarte, nici batranete, doar putere si setea turbata dupa sange uman, dorinta nebuna de a sfasia venele victimei si de a simti cum sangele rosu ti-se prelinge pe buze, manjindu-te si murdarindu-ti trupul alb. Sau te poti "trezi" mort, o moarte dureroasa si chinuitoare, mai rea decat orice cosmar.
L-am legat pe Athos pe o lespede de piatra ce era alaturi de mama sa,care acum intrase in spasme. Trupul ei tremura si se zbatea incercand sa invinga sadica tortura la care corpul ei era supus. Athos isi privea mama tacut in timp ce eu il legam cu lanturi, incatusandu-i incheieturile mainilor si picioarelor. "Vise placute!" i-am soptit baiatului inainte sa il musc. I-am injectat o doza mare de venin apoi acesta a ramas nemiscat paralizat sub efectele anestezice ale veninului. Cateva ore de liniste pentru el inainte ca iadul sa inceapa.
M-am plimbat prin camera netencuita ce servise intrecut drept ascunzatoare pentru familia lui Johann. Acum eu o transformasem in camera de tortura, propriul meu spattiu unde imi puteam pune in practica cele mai ascunse si bolnave dorinte. Camera era aproape goala, in ea se aflau decat trei mese de piatra, pe doua din ele erau legati acum Athos si Medea, iar pe a treia se aflau instrumentele mele de tortura si un vas mic in care tineam de obicei otet, pe care il foloseam in tortura. Am luat vasul acum gol si mi-am muscat incheietura mainii stangi lasand sangele sa curga pana cand vasul s-a umplut, concentrandu-ma apoi pe rana pentru a se vindeca.
Am luat vasul de pe masa si m-am indreptat spre masa pe care se afla Medea. Mi-am inmuiat degetul aratator de la mana stanga in sange si am scris la capul ei pe portiunea de masa ramasa goala sangele intra, iar la picioare sangele iesea intr-o limba demult uitata de catre umanitate, prima limba vorbita de catre om, cea sacra pe care au aruncat-o aruncand odata cu ea si divinul si sansa la viata vesnica. Am desenat apoi pe abdomenul Medeei o pentagrama medie, apoi restul de sange l-am varsat pe propriile maini manjindu-ma cu acesta.
Mi-am pus mainile peste pentagrama desenata pe abdomenul Medeei si am recitat incantatia ce incepea vraja:
Uthar azeh maroph ethve phoreg meleke argho aman athor.
Zenith yeham theros akesh ashi suhan.
Imediat ce am terminat incantatia, cuvintele scrise la picioarele, si capul Medeei au luat foc, sapand in piatra literele scrise de mine. Am simtit o durere cumplita in palme atunci cand sangele cu care le manjisem incepuse sa imi patrunda in piele. Durerea era teribila, mi-am simti intreaga fiinta rupandu-se in mii si mii de particule, imi simteam oasele strivite sub puterea vrajii, ochii mei lacrimau lacrimi de sange. Sangele ce intrase in pielea mea acum isi facea loc spre incheieturile mele, acolo unde adevarata tortura avea sa inceapa. Intreaga magie a Medeei urma sa imi fie transferata mie si sigilata in palmele mele de simbolurile cu urmau sa fie arse in carnea mea chiar de magia acesteia. Era o vraja interzisa, uitata de mult, o vraja ce il punea in pericol pe cel ce o punea in practica doarece folosea forta vitala a acestuia.
Am cazut la pamant atunci cand sangele cu care desenasem pentagrama si-a facut si el loc inauntrul meu. Tortura mea avea sa inceapa, urmau treizeci si trei de secunde de tortura intensa. Urma sa simt caldura focului marita de zece ori concentrata la incheieturile mele, urma sa simt lovitura ciocanului asupra acestora. Oasele mele aveau sa se rupa, capul meu urma sa se umple de sange atat de mult incat sangele imi va curge din ochi, nas, gura si urechi. Carnea ce imi acoperea oasele si pilea ce o acopereau pe aceasta urmau sa fie smulse bucata cu bucata, fasie cu fasie de pe oase pana cand vraja se va incheia, pana cand puteam spune ultimul vers al incantatiei. Asta s-a si intamplat, nu am simtit atata durere in viata mea, am crezut ca in fiecare secunda am murit de cel putin o suta de ori. Cand tortura a incetat am putut rosti si ultimele cuvinte ale incantatiei:
Ihe soleno smahka abio reghme uskev etha uhie emera!
Se terminase, vraja era gata, iar eu eram inca in viata. Eram acum cel mai puternic vrajitor in viata, magia mea si cea a Medeei devenisera una, iar combinata cu puterile mele vampirice eram intr-adevar de neoprit. Aveam puterea necesara pentru a imi pune in aplicare unul din planurile mele. Ani intregi in care am asteptat momentul potrivit, ani in care am asteptat ca Medeea sa rupa vraja ce o tinea in viata. Ani si ani si ani in care am asteptat ca vraja pusa pe Medeea acum cincizeci de ani cand am cunoscut-o sa isi faca efectul. Toate acestea doar pentru a ii putea lua puterile, pentru a putea in sfarsit sa fac ce nu puteam de unul singur. A venit timpul dupa mii de ani de asteptare, mii de ani in care inima mea a fost goala si indurerata acum totul avea sa se schimbe.
Am zabovit o clipa pe podeaua rece din subsol imaginandu-mi visul meu implinit, revazand clipe din viata mea, vechia mea viata., inainte sa ma duc in baie pentru a ma spala de sangele ce se uscase pe pielea mea. Se pare ca pana la urma sfatul lui Hektor de a dormi nu mi se mai parea acum prostesc, aveam nevoie de un somn bun si relaxant inainte ca Johann si Hektor sa se intoarca. Dupa o baie calda cu petale rosii de trandafir si un somn bun urma sa fiu ca nou, nu inainte de a curata orice urma de sange din subsol, Hektor nu trebuia sa afle prea curand ce facusem.
Am avut un cosmar, magia Medeei m-a facut sa retraiesc in timpul visului momente din viata mea pe care am incercat din rasputeri sa le inchid in abisul mintii mele, in acel loc intunecos si rece de unde sa nu poata scapa pentru a ma bantui. Am vazut din nou acel peisaj revoltator, am simtit din nou caldura focului pe pielea mea, puteam mirosi in aer izul lesurilor, al sangelui si al tamaiei ce se ridica in aer. Acel cerc, cadavrele, oasele, tortele ce luminau incaperea, faceau ca totul sa para grotesc. Apoi au venit ei… zece torte arzande tinute de zece maini fantomatice.
Era precum un ritual, imbracati in vesminte negre cu glugi ce le acopereau fetele lasand sa se vada doar zambetul diabolic prin lumina palida a tortelor. Am auzit apoi tipete de agonie, am simtit mirosul carnii umane arzand, era un miros foarte cunoscut mie. Oameni arzand. Cineva era langa mine, nu ii puteam vedea fata dar stiam ca cei zece ii provocasera si lui o stare de neliniste, frica mai degraba. Ceva urma sa se intample stiam asta. Am simtit imediat dorinta de a ma opune, de a ma lupta cu cei ce veneau spre mine cu acele torte. Vroiam sa ii vad morti sa ma uit la ei in timp ce sunt mistuiti de flacarile mele.
Dar... ceva ma oprea, era o putere mult mai mare decat a mea, ceva mult mai puternic, ceva rau si totusi bun. Ma simteam ca si cum ma scufundam intr-un abis rece, ca si cum maini fantomatice ma trageau in acesta, inabusindu-mi dorinta de a lupta. Apoi am auzit vocea ce venea din celalalt capat al acelui abis in care eram tras.
Fugi! Nu incerca sa te lupti cu ei, este deja o lupta pierduta. Amandoi am gresit, ne meritam sfarsitul.
Dar.. dar...puteam simti lacrimile si durerea din vocea ce imi rasuna in minte, vreau ca macar tu sa traiesti, fugi pleaca, cauta-l pe el, si intr-o buna zi razbuna-ma!
Imi puteam auzi propria voce plina de manie si furie:Nu! Ei sunt cei ce merita sa moara, de ce mi-as pleca eu capul in fata lor, de ce sa te las pe tine sa mori! Niciodata!
Ceva sa intamplat atunci cand vocea barbatului a rasunat din nou in mintea mea, am simtit imediat dorinta de a il asculta, eram un simplu sclav caruia ii fusese dat un ordin. Mi-am simtit vointa supusa, vocea mea se rupsese, gandurile mele, furia si mania ce o simtisem nu cu mult timp in urma disparusera.
Iti poruncesc sa fugi fara a privi inapoi sa nu te opresti decat atunci cand il vei intalni pe el!
-Edan, Edan, trezeste-te, am auzit vocea speriata a lui Hektor strigandu-ma, Edan, ce s-a intamplat, ce ai visat, de data aceasta vocea lui era cu o octava mai calma si mai controlata, dar in ochii lui inca era o urma de spaima.
-Eu... parea atat de real, totul parea real, focul, mirosul, totul! Vocea mea era necontrolata, in mintea mea inca rulau imaginile din visul meu, ca si cum mintea mea se incapatana sa imi aduca aminte acele clipe nenorocite.
-Despre ce vorbesti, se auzi vocea lui Johann care statea rezemat de tocul usii, spre deosebire de Hektor acesta era mult mai calm, Te-am auzit tipand in somn. Ce s-a intamplat, ce ai visat de te-a facut sa reactionezi asa?
L-am visat, l-am visat Hektor! Am revazut acea scena in care el..apoi eu…era atat de real… aproape ca am putut simtii totul pe pielea mea.
Mi-as dori sa il pot visa si eu dar nu reusec, niciodata in ce patru mii de ani nu am putut. O parte din mine te invidiaza pentru acest vis, insa cealalta iti impartaseste durerea, stiu ca nu iti este usor sa iti aduci aminte acele momente.
A fost vina mea si numai a mea ca el am murit! Oh, Hektor ar fi trebuit sa ma omori in clipa cand ai aflat tot adevarul, ar fi trebuit sa imi dai foc si sa ma privesti arzand fara sa regreti nici o clipa.
Nu fi copil, nu e vina ta nu aveai de unde sa sti ce avea sa se intample.
-Oh, nu, nu din nou, puteti si voi sa vorbiti odata normal, faraa va citi gandurile unul altuia?
-Mi-am visat trecutul, Johann, ceva din trecutul meu ce regret si ma intristeaza. Ceva despre care as prefera sa nu vorbesc prea mult.
-Are legatura cu scrisoarea lasata de Damian?
-Intr-un fel da, doar atat iti pot spune. Nu ma pune in postura de a iti relata acel vis, caci nu sunt capabil.
Un mod elegant de a il face pe Johann sa taca, fara a pune prea multe intrebari. Ah cat de teatral ai fost, aproape ca si eu te-as fi crezut daca nu as fi stiut despre ce e vorba.
Asta sunt eu, tata, un diavol in chip de inger.
Pentru un moment Johann a disparut din camera mea, lasandu-ma singur cu Hektor. Eram inca tulburat dupa acel vis. Nu m-am gandit nici o clipa ca magia Medeei va avea un asemenea efect asupra mea. M-am ridicat din pat printr-o miscare brusca si eleganta ducandu-ma spre geam, privind in gol spre orizont. Nu intelegeam inca de ce avusesem acel vis, dintre toate variantele posibile de ce tocmai acela. Ma afundasem in propriile ganduri, incercand sa inteleg cuvintele ce le auzisem in mintea mea: este deja o lupta pierduta. De ce? De ce ar fi fost o lupta pierduta? Chiar daca eram doi eu si el ii puteam invinge. Oare el stia ceva ce eu nu stiam?
A spus ceva despre incident, ceva ce in acel moment nu l-am realizat, am gandit eu, lasandu-l pe Hektor sa imi citeasca gandurile, este deja o lupta pierduta... Sa fie acesta motivul pentru care el nu a ripostat, motivul pentru care m-a obligat sa renunt la lupta si sa fug?Nu imi vine sa cred ca el ar fi plecat capul in fata lor asteptandu-si osanda atat de usor. Cum de m-au gasit, cum de au stiut unde sunt... atatea intrebari pe care nu am vrut sa mi-le pun in toti acesti ani...
Nu mi-a spus nimic, sa fiu sincer... mi-a spus, mi-a spus ca: "Acesta este adio, fiule. Ne vom intalni din nou intr-un alt mileniu. Nu am inteles atunci ce a vrut sa spuna... pana cand Eisha a venit si mi-a dat vestea. Nu, nici ea nu stia nimic, nici ea nu intelegea de ce."
-Edan, ti-am adus ceva sa te hranesti, a spus Johann intrand cu doua fete in camera mea. Expersia de pe fata fetelor era aproape comica, asta daca moartea poate fi privita in acest fel. O comedie neagra si senzuala inceputa si sfarsita cu un sarut delicat si dureros in timpul caruia viata se scurge in venele mele. Nu intelegeau de ce fusesera aduse acolo, iar goliciunea din ochii lor nu insemna decat un singur lucru, Hektor se jucase cu mintea lor. Ii place ca victimele sa fie docile, ii place sa le spuna ca "Totul este in regula, nimic rau nu se va intampla. Uita tot ce sti depre tine si familia ta, nu ai asa ceva, esti singura si te vei jertfi pentru ca altcineva sa traiasca."
Mie personal imi place ca victimele sa stie atunci cand mor, imi place acea calitate a oamenilor de a incerca sa se lupte cu moartea atunci cand aceasta este atat de aproape, imi place cand tipa si incearca sa ma loveasca pentru a se elibera din stransoarea mea, imi place bataia accelerata a inimii lor atunci cand frica pune stapanire pe trupurile lor. Oameni demni de mila…nu se lupta cu moartea din prima clipa cand realizeaza existenta ei... ci doar atunci cand e prea tarziu, doar atunci cand aceasta le da sarutul ei negru doar atunci cand ii simt imbratisarea rece, doar atunci cand mintea lor se avanta in linistea mormantala a mortii.
Am luat cele doua fete de langa Johann, facandu-le apoi lui si lui Hektor semn sa plece si sa inchida usa in urma lor. Aveam nevoie de liniste. Chiar daca inca aveam sangele lui Hektor in sistem, eram slabit. Pierdusem mult sange in timpul ritualului de sigilare al puterilor Medeei. Am inceput sa ma hranesc cu sangele uneia dintre fete fara a ma grabii, incercand sa savurez fiecare moment, fiecare inghititura. Am procedat la fel si cu a doua atunci cand am terminat cu prima, am inceput incet incercand sa prelungesc cat mai mult momentul. Stiam ca imediat ce voi termina voi ramane singur in camera impreuna cu gandurile mele ce ma vor chinui pana cand voi reusi sa le incatusez din nou intr-un colt al mintii mele.
Era autotortura. Trebuia sa fac ceva care sa imi distraga atentia, insa nu stiam ce. Ma amageam cu gandul ca incurand Medeea si Athos se vor trezi si voi incepe sa ii antrenez dar nici macar asta nu ma incanta.
Am incercat sa ma gandesc la Louis, dragul meu Louis. Inca nu concepeam faptul ca el murise. Mereu fusese puternic, niciodata nu gresea in lupta, nu intelegeam cum de reusise Dimitri sa il omoare. Insa imediat ce m-am gandit la moartea lui Louis mintea mea a zburat la acel vis, de ce , de ce il aveam acum, de ce nu auzisem atunci ce imi spusese Este deja o lupta pierduta".
Zilele au trecut si in sfarsit Medeea si Athos s-au trezit, aveam acum ceva care sa ma tina departe de acel vis. Zece zile trecusera si imaginile inca erau intiparite in mintea mea. Erau inca destule probleme trebuia sa facem un plan, Medeea si Athos trebuiau antrenati si inca nu o gasisem pe Ariadna.
Eram in camera mea cand cei doi s-au trezit, acolo unde statusem toate acele zile gandindu-ma la acel vis, ascultand din cand in cand ce vorbeau Johann si Hektor. Nu coboram decat seara pentru a cina impreuna cu ei si pentru a face o mica plimbare singur sub cerul instelat, uneori eram acompaniat de Hektor care mergea tacut in spatele meu. Dragul de Hektor, era poate singurul care ma intelegea in acel moment, singurul care stia, insa ii provocam durere, chinuindu-l si pe el in timp ce ma torturam pe mine. Undeva intr-un colt al mintii mele gasisem deja un drum spre realitate, un fir de paianjen de care sa ma agat pentru a iesi la suprafata din acel abis inflacarat al visului.
Trebuia sa ma comport normal, Medeea si Athos nu trebuiau sa stie nimic, urma sa ma comport in fata lor ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Imi jurasem mie ca nu voi avea liniste pana cand nu voi afla tot adevarul despre acea noapte, chiar daca asta insemna sa ma duc la ei si sa ii intreb. Trebuia sa aflu totul chiar daca ar fi trebuit sa ucid vampir dupa vampir pana cand voi afla cea ce imi doream.
Am coborat in salon, unde l-am gasit pe Johann stand in fotoliul negru de langa geam, privind plictisit femeile si barbatii ce erau pusi in linie unul langa altul formand o perdea umana in fata a bibliotecii imense din lemn de nuc ce adapostea volume nepretuite si cateva papirusuri din vestita biblioteca din Alexandria. Erau douazeci la numar, zece femei si zecee barbati, care habar nu aveau de ce sau cine ii adusese acolo, nu aveau nici cea mai vaga idee ca in cateva clipe viata lor va inceta.
-Unde este Hektor am intrebat eu incercand sa il scot pe Johann din acea stare, chiar daca stiam exact unde era Hektor.
-Jos, la subsol, s-a dus sa ii elibereze pe cei doi, a spus acesta ridicandu-se din fotoliu si ducandu-se spre una din femeile ce se aflau in camera.
Nu avea mai mult de douazeci, douazeci si unu de ani, par negru cret prins intr-un coc, avea un trup delicat si trasaturi frumoase. Mana lui Johann ii atinse fata, acesta se uita in ochii ei cafenii, studiindu-I trasaturile cu atentie. Pacat, vei muri oricum.... Esti sigur de asta?
-Sigur? Despre ce vorbesti, am intrebat eu.
-Medeea, nu o plac, emana rautate, in locul tau nu as avea incredere in ea, oricum eu nu o voi scapa din ochi, acum eu am avantajul. Ţine minte la cea mai mica gresala o voi ucide. Johann, hmm atat de perspicace, intotdeauna cunoaste adevarata fata a unei persoane doar uitandu-se la ea. Atat de protectiv incat si-ar da propria viata pentru mine.
-Stiu asta, Johann! O cunosc de mult timp pe Medeea, dar nu te ingrijora, nu mai are puterea pe care o avea inainte. E doar un animal salbatic inchis intr-o cusca.
-Privirea aceea…hmm, ce planuiesti, ce ai facut, sau ce ai de gand sa faci, te cunosc.
-Posibil, am spus eu, lasand un zambet sa imi iasa in coltul buzelor. Vine Hektor, vom continua discutia asta intr-o alta zi, poate, am spus zambind din nou.
Cand Hektor a intrat in salon cu cei doi, nu imi venea sa cred ochilor cat de mult se schimbasera. Putreziciunea umana disparuse, in locul ei veninul scluptase in carne doua opere de arta. Totul la ei se schimbase. Parul negru al lui Athos capatase o stralucire aparte, ochii lui capatasera o stralucire specifica noua. Verdele lor fusese inlocuit de un negru profund, facandu-l sa para misterios si fioros in acelasi timp. Pielea lui maslinie ramasese la fel insa avea un alt parfum in jurul lui se crease o aura ce radia energie si vitalitate. Buzele lui tivite erau prinse intr-un zambet parsiv si in acel moment cand acesta m-a vazut uitandu-ma uimit la el mi-a pus gandul lui in minte: Ma simt extraordinar, iar aspectul fizic dupa imaginile care le vad in mintea ta este pur si simplu... nu am cuvinte. Iti multumesc.
La fel era si Medeea totul la ea se schimbase si in acelasi timp totul ramasese la fel. Era frumoasa inainte sa devina un vampir insa acum era mult mai mult decat atat, ochii ei candva albastri erau negrii acum datorita setei nebune pe care orice vampir proaspat transformat o avea, dandu-i acesteia un aer salbatic, precum o felina intr-o pozitie de atac, precum un foc aprins scapat de sub control.
-Ce se intampla, Edan, ti-a mancat pisica limba, a intrebat ea cu o voce joasa seductiva. Ah vocea ii se schimbase atat de mult incat fiecare cuvant conturat pe buzele ei era o vraja a seductiei, precum un cantec de sirena ce seduce marinarii in largul marii.
Dupa modul cum ma privea puteam jura ca stia ce facusem. Dar era imposibil, nici macar ea nu cunoaste acea vraja. Decat eu si inca alti doi vampiri cunosteam acea vraja, iar eu eram singurul care o putea face. Una dintre acele persoane se afla chiar atunci in acea camera, uitandu-se la mine fara a banui nimic. Am inceput sa rad in timp ce alunecam pe balustrada scarilor ce duceau la etaj. Cand am ajuns la baza acesteia am sarit usor de pe aceasta, levitand apoi in directia Medeei, dandu-i acesteia un sarut lung pe buze. Am fost apoi in mai putin de o secunda in spatele ei, scotand din buzunarul hainei negre pe care o purtam, un colier in care erau incastrate opt safire dispuse simetric de-a-lungul colierului.
Era aur masiv si data de pe vremea egiptenilor. I-am atins pielea catifelata a gatului cu varful degetelor mele, sarutand apoi din loc in loc de-a-lungul liniei invizibile trasate de degetele mele, in timp ce ii puneam colierul.
-Acum ai trei lucruri pentru care trebuie sa imi multumesti, am spus intr-o soapta aproape muta, seducatoare, asta daca ai terminat cu lamentatul si cu negativismul, am continuat pe un ton diferit de data asta ironic. Raspunsul ei a venit imediat. Sa intors cu fata spre mine intr-o clipa sarutandu-ma profund timp de cateva minute.
-Esti un demon. Un demon, insa unul al naiba de chipes, a spus aceasta uitandu-se in ochii mei.
-Cand voi doi terminati cu iubirea voastra nemuritoare, poate, doar poate putem sa incepem macelul. Mor de sete si voi incepe fara voi, a spus Johann pe un ton sarcastic. Insa in acelasi timp tipand cu vocea lui mentala: Ce dracu faci? Ai uitat ce am discutat. Stai linistit, am raspuns eu, este deja in cusca.
Ca de obicei de cate ori Johann nu vrea ca Hektor sau altii care pot citi gandurile sa il auda decat eu foloseste vechiul semn pe care il aratasem, semnalandu-mi ca vrea sa ii citesc gandurile. Johann era pentru mine precum un confident care ar fi murit inainte de a imi dezvalui secretele. Stia multe din planurile mele, unele pe care nici chiar Hektor nu le stia, nu, nu pentru ca as fi avut dorinta de a tine ceva departe de el sau de a il mintii, nu intelegeti gresit. Il adoram pe Hektor, imi era tata, imi era creator, frate, fiu, si prieten, toate in acelasi timp, nimic si nimeni din lumea asta nu ar fi putut rupe legatura dintre noi, doar ca... sa fiu sincer ma temeam ca daca ar sti cu adevarat ce planuiam, mai ales ce planuiam in urmatoarele luni, m-ar fi oprit, mi-ar fi interzis sa fac cea ce vroiam. Mi-ar fi vorbit pe acea voce joasa, violenta si infioratoare, punandu-mi in minte acel gand Asculta-mi vocea, fa cea ce iti spun fara a a te impotrivi.
Nu fusesem niciodata in totalitate sincer nici cu Johann, mereu spunandu-i decat un sfert din poveste sau doar dandu-i mici indici, imi era frica ca nu cumva Hektor sa ii citeasca gandurile si sa afle ceva. Dar nu s-a intamplat nimic niciodata, mintea lui Hektor si vocea lui mentala era numai a mea, nu se obosea niciodata sa ii citeasca mintea lui Johann, atunci cand trebuia sa ii puna vreo intrebare ii vorbea. Dar chiar si asa... orice persoana are propriile secrete si ganduri ascunse.
-Deci, am spus eu sarcastic, alegem cine pe cine bea in functie de varsta nu-i asa? In acest caz Hektor este primul, eu al doilea, Johann, Medeea si Athos. Am spus asta stiind ca Hektor oricum ma va lasa pe mine sa aleg primul, in asa fel puteam alege victimele cu sangele cel mai apetisant.
-Alege tu primul, a spus Hektor, dar inainte de asta, Athos, Medeea cand va veti hranii nu va grabiti. Strapungeti carnea cu coltii, apoi lasati sangele sa va inunde gura, astfel gustul va persista mai mult si veti sti si cand sa va opriti. Trebuie sa aveti grija sa va opriti din baut inainte ca inima victimei sa cedeze. Daca beti prea mult veti avea de suferit. Sangele mortilor este toxic pentru noi, chiar si pentru mine si Edan am fi incapabili sa miscam un muschi o zi intreaga, pentru cei tineri ca voi ati fi imoblizati timp de o saptamana si ati avea dureri mai groaznice decat in timpul transformarii.
In timp ce Hektor le explica celor doi teoria cu inima si bataile pe care le simti in sange, eu am devenit nerabdator alegandu-mi victimele. Uitasem sa le explic acea parte, eu unul mereu ma plictisesc de gustul victimei trecand imediat la cealalta. Am ales doua femei si doi barbati. Am terminat repede cu cele doua femei si cu unul din barbati, lasand la urma un baiat de saisprezece ani al carui sange mirosea absolut divin. In acel moment mi-a trecut prin minte ideea de a ii da tanarului acela sangele meu, doar pentru a face totul mai placut, ca si cum as fi adaugat sare si piper in mancare. Pentru mine avea sa fie un capriciu, sangele meu si al tanarului amestecate urmau sa se amestece si sa aiba un gust de zece ori mai bun, iar Godric, caci acesta era numele baiatului, urma sa abia o experienta pe care nu avea sa o uite toata viata.
Mi-am muscat incheietura mainii stangi lasand sangele sa curga, ceilalti vampiri din camera au tremurat atunci cand au simtit mirosul sangelui meu si in cateva clipe patru perechi de ochii erau atintiti spre mana mea. Sangele meu era mult mai apetisant si mai placut la miros pentru ei decat sangele uman, eram sigur ca Athos si Johann puteau deja simti gustul acestuia pe buzele si limba lor in timp ce isi lingeau buzele de sangele uman. Am intrat in mintea lui Godric, inlaturand hipnoza lui Hektor, si spre uimirea mea, baiatul isi pastrase calmul chiar daca in mintea lui stia cea ce eram eu, era constient de faptul ca eu bausem sangele lui. Nu a tipat si nici nu a fost agitat, in mintea lui puteam citi un amestec de frica si uimire.
Ii era frica de mine, stia ca daca mi-as fi dorit cu adevarat ar fi fost mort in cateva secunde, insa era uimit in acelasi timp. Nu mai vazuse niciodata un vampir, dar faptul ca acum stia ca noi existam crease in mintea lui in acel moment o explozie de sentimente. Era constient de prezenta celorlalti in spatele lui, stia ca fusese hipnotizat, stia ca ceilalti se asteptau ca el sa reactioneze si ca daca ar fi facut o miscare pe care ei o considerau gresita l-ar fi ucis, stia insa ca eu eram motivul pentru care el nu era inca mort.
Era o placere sa ma plimb prin mintea lui sa aflu totul despre el. S-a uitat fix in ochii mei acum rosii datorita sangelui ce il consumasem. Fara nici un pic de frica, deschizandu-si mintea, ca si cum ar fi stiut ca ii pot citi gandurile. Mintea mea a fost inundata in acel moment de imagini si ganduri, cele mai frumoase pe care le-am putut auzi si vedea vreodata in mintea unui om. Isi ura viata, isi ura existenta umana si se intreba daca moartea invinsese in lupta cu el sau el o cucerise prin intalnirea cu mine. Eram eu oare cel ce il va omori sau cel ce il va salva. Gandurile lui erau atat de intense, atat de asemanatoare cu ale mele acum mult, mult timp cand inca eram om. Isi dorea sa traiasca mai mult decat orice. Unul din gandurile lui m-a fascinat se gandea la pretul pe care avea sa il plateasca daca ar avea indrasneala sa ma intrebe daca il pot transforma.
Oare vampirul inalt si brunet din spatele lui cel care se uita fix in ochii mei il va ucide in clipa cand el isi va termina propozitia, sau poate ca eu l-as fi lovit atat de tare incat gatul lui deja ranit de la muscatura mea avea sa se rupa, omorandu-l instantaneu. Sau poate ca eu as fi acceptat, se gandea. Ar fi facut orice. Eram vrajit. Nu as fi crezut niciodata ca un om, un simplu om ar fi putut sa imi cauzeze asemenea sentimente. Nu as fi crezut ca cineva ar fi putut ramane atat de calm in prezenta mea stiind ca nu cu mult timp in urma il muscasem.
In acel moment, am ramas pentru prima data in intreaga mea existenta fara cuvinte, respiratia mea devenise mult mai rara si mai grea, fara sa imi dau seama rana de la mana se inchisese, ochii mei ramasesera fixati in ochii verzi ai lui Godric. Am auzit vocea puternica si feroce a lui Hektor, care uimit de reactia mea uitase sa isi retraga coltii si sa isi calmeze vocea:
-Edan? Godric a tresarit de frica la auzul vocii lui Hektor, dar si-a revenit imediat ce mi-a intalnit din nou privirea.
-Vrei sa traiesti, l-am intrebat pe Godric pe o voce calma plina de incantare, sunand total uman si totusi era un aer vampiric in vocea mea, seductie, rautate, dorinta, vanitate si uimire. Am fost eu insumi uimit cat de ciudat sunase acea intrebare.
-Edan, ce fa... a vrut Hektor sa spuna, dar nu l-am lasat, lasandu-mi puterile sa se dezlantuie in intreaga camera, ridicandu-mi in acelasi timp scuturile mentale astfel incat nimeni sa nu imi poata patrunde in minte. Ceram liniste si ascultare. Hektor a marait de frustrare, caci nu mai putea sa imi citeasca gandurile, Johann avea acel zambet parsiv pe buze, acel zambet parsiv pe care eu il am atunci cand incerc sa manipulez pe cineva sau atunci cand vizualizez in mintea mea o idee ce ma face sa ma simt bine. Medeea si Athos, care doar ce isi incepusera existenta ca vampiri, erau prea tineri si prea slabi pentru a rezista puterilor mele dezlantuite, prezenta mea era pentru ei coplesitoare, astfel incat lesinasera. Godric era precum o statuie, una care traia si era facuta din carne si sange.
Fiind om nu imi putea simti prezenta si aceasta latura a puterilor mele nu il afecta. Ochii lui inca ma priveau si in mintea lui nu mai era acum decat uimire si inca ceva amuzment. Gasea amuzant modul cum cei doi vampiri lesinasera si cum Hektor tacuse multumindu-se cu un simplu marait.
-Vrei sa traiesti, l-am intrebat din nou pe baiat, incercand din nou sa imit acel ton pe care rostisem aceiasi intrebare nu cu mult timp in urma.
-Da, a spus baiatul cu o oarecare frica in glas atunci cand Johann a venit spre mine miscandu-se atat de repede incat Godric nu realizse decat atunci cand Johann era umar in umar cu mine. Picioarele lui Godric incepusera sa se inmoaie usor, usor activitatea lui mentala inceta, ceva se intampla insa in ael moment absorbit inca de evenimente nu ralizam ce anume. Rana, a spus Godric intr-o soapta aproape inecata inainte sa cada in bratele mele. Era inca in viata inima lui inca batea. Fusesem neglijent, luasem mult sange de la el si mult sange cursese pe camasa lui alba de bumbac, care era acum un rosu aprins. Mi-am muscat din nou incheietura mainii stangi, punandu-i rana la gura.
-Bea, am spus, te vei simti mult mai bine, rana se va vindeca si forta iti va revenii.
-Dar...te voi rani, a spus acesta.
-Nu, nu mai vei rani, bea cat de mult vrei te vei simti mult mai bine. Am simtit buzele lui calde atingandu-mi incheietura, lipindu-se de aceasta apasand asupra acesteia. Am simtit atunci cand a supt prima gura de sange. Am auzit sunetul pe care gatul lui l-a facut atunci cand a inghitit pentru prima oara. Gandurile lui m-au lovit atunci cand sangele a inceput sa isi lucreze vraja in corpul lui, vindecandu-i rana, dandu-i energia de care corpul lui avea disperata nevoie in acel moment. Se gandea la gustul sangelui meu, era dulce si sarat in acelasi timp, dar in acelasi timp nu putea gasi un echivalent pentru gustul acestuia, era intoxicant. Nu a luat decat trei guri din sangele meu, retragandu-si apoi buzele de la incheietura. Si-a lins buzele rosii de sange, uitandu-se rusinat in ochii mei.
-Imi pare rau, a spus acesta pe un ton moale.
-Nu ai de ce, a fost placerea mea.
-Edan, indeajuns cu jocurile, controleaza-ti puterile, a spus Hektor maraind, ne-ai facut pe toti sa intelegem ca nu vrei sa ne atingem de baiat... dar nu vad rostul pentru care iti ti puterile activate incontinuare chinuindu-i pe Medeea si Athos in acel fel. Aproape ca uitasem de cei doi, uitasem de faptul ca puterile mele inca functionau. M-am concentrat asupra ranii de la incheietura, concentrandu-ma in acelasi timp si asupra puterilor mele, pana cand acestea erau din nou sub controlul meu. Imediat dupa aceea Athos si Medeea si-au revenit fiind dezorientati neintelegand ce se intamplase. Hektor le-a explicat in detaliu ce se intamplase.
Inainte ca valul de intrebari sa inceapa l-am luat pe Godric cu mine indrumandu-l spre baie, urmand ca in cateva minute sa ii pregatesc ceva de mancare si apa pentru a se spala. Incepand din acel moment avea sa devina protejatul meu, pana in momentul in care ma voi decide sa il transform.
Cand Godric a intrat in baie atunci cand apa a fost gata, eu am ramas in bucatarie pregatindu-i acestuia ceva de mancare. Nu eram un bucatar prea bun, iar Martha nu lucra in acea zi asa ca m-am decis sa pregatesc ceva rapid, friptura de caprioara si garnitura de legume. Nimic special dupa cum spuneam.
-Oh, Edan in bucatarie, asta da eveniment rar. Johann era in dreptul usii cu corpul lui masiv blocandu-le celorlati care erau in spatele lui intrarea.
-Nimeni nu vrea sa iti auda glumele Johann, s-a auzit vocea lui Hektor din spatele acestuia. Intra sau da-te la o parte. In glasul lui Hektor era un ton diferit mult mai serios decat tonul lui obisnuit. Stiam ce isi dorea. Vroia sa vorbeasca cu mine de la creator la fiu. Nu stiu daca ceilalti intelesesera cu adevarat ce se intamplase dar Hektor era singurul care ar fi putut intelege, singurul care stia intreaga poveste. Dar Johann avea la fel de multe intrebari ca si Hektor si nu avea de gand sa renunte prea usor la sansa de a afla cea ce isi dorea. Misca-te, Johann, incep sa imi pierd rabdarea, a adaugat Hektor maraind si fara sa astepte raspunsul lui Johann l-a ridicat in aer dandu-l la o parte din usa. Daca ma veti intrerupe veti plati, dar... daca ma gandesc mai bine nu am incredere in nici unul din voi asa ca asta va durea... Si fara alte explicatii puterile mentale ale lui Hektor s-au dezlantuit la capacitatea lor maxima doborandu-l la pamant chiar si pe Johann care timp de douazeci de ani inca din prima lui zi ca vampir a baut sangele meu, care il facuse foarte puternic, chiar si eu ma simteam putin inconfortabil. Nu am lesinat ca cei trei dar ii simteam puterile. Acum, putem vorbi in liniste a spus Hektor zambind sarcastic, imprumutand putin din sarcasmul si rautatea mea.
-Despre?
-Ce s-a intamplat cu Godric?
-Nimic, am spus eu razand stiind foarte bine unde vroia acesta sa ajunga. Nimic.
-Nu m-am nascut ieri, Edan, frustrarea se simtea in tonul lui, nu sunt nici Johann sa ma multumesc cu raspunsuri pe jumate si stiu foarte bine ca ceva s-a intamplat ca tu sa rectionezi in asa fel te cunosc de prea mult timp ca sa ma las dus de nas in acest fel. Este... ceea ce cred eu?
-Nu, am spus razand. Doar ca imi place cum gandeste, imi aminteste de mine la inceput, are aceleasi idei si ar risca orice. Doar atat nimic mai mult.
-Ce ai de gand sa faci cu el? Sti doar ca nu ne permitem sa pierdem inca zece zile asteptand.
-Pentru moment va veni cu noi, pana cand voi putea sa il transform. Ii voi bea sangele tot acest timp, iar el il va bea pe al meu pana in ziua transformari lui, si chiar dupa aceea.
-Dar asta il va face...
-Mult mai puternic decat Johann, Medeea si Athos la un loc, stiu! L-am pierdut pe Louis si am de gand sa il inlocuiesc. El a fost arma mea secreta, iar acum ca el nu mai e cineva trebuie sa ii ia locul, iar Godric este acea persoana.
-Dar, Edan e doar un copil. Iti inteleg aluzia, dar sa ii dai atata putere unui copil este pur si simplu prea mult. Si chiar si asa nu vei sti sigur daca va avea puterea lui Louis. El a fost special, nu cred ca vei mai gasi vreodata pe cineva ca el.
-Si Godric e special si chiar daca nu va avea aceiasi putere pe care o avea Louis, forta, viteza si puterea lui vor depasi forta unui vampir obisnuit. Ai incredere in mine, stiu intotdeauna ce fac.
-Chiar si atunci cand Sanzzio aproape te-a lasat fara vlaga? Chiar si atunci cand aproape l-ai ucis pe Eric?
-Da, am spus eu nonsalant, mereu. Acum daca ma scuzi, am spus punand pe masa farfuria de mancare pentru Godric, ma duc sa ii aduc niste haine apoi trebuie sa o gasesc pe Ariadna. Incearca sa fi calm si nu il speria pe Godric si cat timp faci asta elibereaza-i pe cei trei si tine-i departe de dormitorul meu, am adaugat pe un ton ironic. Oh, era sa uit spunele ca daca Godric pateste ceva, Ãii omor.
M-am dus repede in camera mea indreptandu-ma catre dulapul imens ce adapostea hainele mele, am ales de acolo o camasa alba de matase vieneza, o pereche de pantaloni negri de stofa neagra, le-am dus repede jos, inmanandu-le lui Hektor, care ii eliberase pe cei trei acum ti devenise asa cum ii sugerasem paznicul lui Godric. Cand am ajuns din nou in dormitor m-am asezat jos pe pardoseala din lemn de nuc in fata oglinzii uriase de cristal, incrucisandu-mi picioalele. Mi-am muscat incheietura mainii stangi, inmuiandu-mi apoi degetul aratator in sange pentru a desena o pentagrama pe oglinda, sub care aveam sa scriu numele Ariadnei.
Dupa ce am facut toate acestea, m-am concentrat asupra ranei pentru a o inchide, dupa care mi-am fixat ochii in oglinda. Am privit fix in aceasta ignorandu-mi propria imagine reflectata in ea, gandindu-ma la Ariadna. Era usor sa o gasesc acum cu puterile mele vampirice si cu magia mea si a Medeei lucrand in comun, cu propriile mele forte ar fi fost greu sa o gasesc, avand in vedere varsta Ariadnei. Un vampir tanar e usor de gasit deoarece e incapabil sa isi ascunda prezenta, fiind astfel usor de gasit de catre un alt vampir sau de catre cineva cu o magie puternica, dar unul batran isi poate ascunde semnatura mentala atat de bine incat e aproape imposibil de gasit.
Ariadna, Ariadna, Ariadna. Ii strigam numele in mintea mea in timp ce foloseam magia pentru a imi marii capacitatile mentale. Pentagrama speciala desenata pe oglinda era una esentiala in vrajile de citire a gandurilor, iar oglinda serveste in magie drept poarta spre mintea unei alte fiinte.
Ariadna, sunt Edan
Oh, Edan, Damian a stiut ca ma vei cauta, mi-a spus totul.
Unde esti?
In Franta la Lyon, Damon, Eric si Khaterina sunt cu mine. Spune-mi cand vii, voi face toate pregatirile necesare pentru Spania.
Voi fi acolo in zece sau unsprezece zile, sper doar ca Damian sa reziste pana atunci.
De ce dureaza atat, tu si Hektor ii puteti tine pe Medeea si Athos si sa zburati veti ajunge aici in cel mult doua zile. Johann va sti unde sa vina...
Nu ii pot arunca intr-o lupta cu varcolaci fara a ii invata cum sa se apere si cum sa se foloseasca de slabiciunile lor, vom vorbi mai multe cand vom ajunge. Ne vedem atunci. Vraja mea isi va pierde efectul incurand.
Inca doua lucruri...Edan, daca Medeea e vampir, asta inseamna ca acum ai puterile ei? Deci in sfarsit poti face ce mi-ai promis?
Da!
Un singur lucru...dupa ce treci de Stuttgard petrece noaptea in cea mai apropiata padure, am o surpriza pentru tine acolo, te va gasi cu siguranta, sper ca iti va placea.
Sunt un scluptor! Coltii imi sunt dalta, iar veninul imi e ciocanul. Creez opere de arta in care sangele vampiric curge neincetat.
A fi vampir inseamna mult mai mult decat colti, sange si nemurire. A fi vampir inseamna a atinge apogeul, a deveni una cu universul, a renunta la sforile ce te leaga de moarte, a deveni o fiinta frumoasa cu trasaturi fine si delicate, un maestru al seductiei, al amorului, al dorintei si focului ce sunt inchise in inima umana. A devenii un vampir insemna sa iti negi natura umana, sa gandesti precum un nemuritor, precum un zeu. Noi suntem evolutia, treapta finala a rasei umane, cei ce au invins barierele timpului si moartea.
A crea un nou vampir trezeste in tine un sentiment de nedescris, e ca si cum ai da o parte din tine celui pe care il transformi, energia sufletului tau, forta ta vitala patrunde in acesta rupand fir cu fir sforile mortii, eliberandu-l de umanitate, ajutandu-l sa devina ceva mai mult. Il sculpteaza asa cum un mester creaza cu dalta opere de arta din piatra si lemn asa si veninul sau sangele vampiric creaza din carnea umana vampirul, fiinta perfecta, ce poseda frumusete si abilitati la care altii doar viseaza. Inlatura boala, acea teribila si nenorocita boala numita imbatranire.
Oamenii sunt ca viermii, se tarasc pe acest pamant, cu gandul de a ataca tot, de a imbolnavii tot ce ating. Iubesc doar ca sa fie iubiti, urasc doar ca sa fie urati, omoara doar pentru a fi omorati. Viata miroase a pustiu, a sange si a cadavre ce putrezesc in pamant. Insa uita ca sunt sclavii propriei vieti, ca sunt condamnati la moarte oricat de mult ar lupta, sunt condamnati sa putrezeasca inca de la prima suflare, carnea lor putrezeste incet pana cand semnele batranetii apar pe corpul lor. Isi plang zilele de mult trecute si isi amintesc gloria, insa isi uita neputinta, tac rusinati de propria prostie atunci cand li se pune intrebarea "De ce nu te-ai luptat cu viata? De ce iti acepti moartea?" raspunsul lor este mereu acelasi "Cine suntem noi sa ne luptam cu legile Domnului?"
Dar totul in acesta lume vine cu un pret. Transformarea in vampir este una lenta si dureroasa si de multe ori poate cauza moartea. Mi s-a spus ca e o durere cumplita, deasemenea am putut patrunde in mintile celor pe care i-am transformat si am putut auzi vocea mintii lor, tipetele aesteia infundate de vocea sufletului. Dragul meu Louis spunea: "Imagineaza-ti cum este sa mori de nenumarate ori intr-o zi, apoi a doua zi sa fie un deja-vu, precum un memento al zilei ce a trecut insa mult mai dureros. Gandeste-te ca sufletul tau e cusut in carne in tot acest rastimp. Vizualizeaza cum acul patrunde in aceasta, cum ata iti taie in carne lasand in urma rani ce sangereaza. Simti maini scheletice de pe care carnea putrezita cade pe pielea ta rupandu-ti bucati de carne pentru a le manca, in speranta de a iti recupera viata demult pierduta.
Imagineaza-ti cum puterea sufletului tau si a ta se contopesc si isi fac loc in corpul tau fragil, oasele parca stau sa se transforme in cenusa, carnea parca se desprinde de pe acestea, simti cum esti golit de sange si de forta. Iti doresti ca totul sa inceteze, sa mori, sa nu mai simti nimic. Dar la finalul celor zece zile de tortura rezultatul este de nedescris...
Eu nu am trecut prin toate acestea, fiind unul dintre cei transformati prin sange, unul dintre cei alesi, dar undeva in adancul meu as fi vrut sa stiu cum e, sa pot simti. Presupun ca la final te simti un supraom, te simti ca si cum ai dus o lupta crancena cu moartea care te-a chinuit cu toata puterea ei, insa tu invingi prin simpla dorinta de a trai. Absolut divin. Dar nu imi regret propria transformare. Am de zece ori forta si viteza unui vampir obisnuit si abilitati la care altii doar viseaza. Nu o sa uit niciodata acea noapte! Cum m-am simtit, neputincios, la un pas de moarte, invins si fara speranta, urma sa mor, singur, inconjurat de cadavrele prietenilor si soldatilor mei. In aer se ridicp miasma verde, a trupurilor moarte ce zaceau intinse pe pamant. Au murit in chinuri, caci sabia nu plange, sulita nu simte remuscari atunci cand impunge trupul adversarului, la fel cum nici cutitul nu tresare cand spinteca venele victimei.
Mandria mea se evaporase, asa zisa putere pe care pretindeam ca o aveam nu era acolo. Am realizat atunci stand pe pamant in propriul sange ca nu eram decat un om, un om ce in cateva clipe urma sa moara, un om ce inca nu isi traise viata, ce inca nu isi castigase gloria, un om care fusese vrajit de vise despre nemurire si care tanjea dupa aceasta.
Mai erau atat de multe lucruri pe care as fi vrut sa le fac... sa-mi vad fiul crescand devenind un barbat si poate din pura vanitate as fi vrut sa il vad calcandu-mi pe urme devenind puternic, un bun conducator. Am simtit atunci in acel moment pentru prima data in viata ce inseamna sa te simti neimplinit, am simtit cum lacrimile imi curg pe obraz, imi plangeam viata in timp ce imi numaram secundele pana cand moartea imi va fura ultima suflare.
-Ilian, unde sunt demonii care ai spus ca imi vor da nemurirea! Visele, frate, visele ai spus ca sunt adevarate, dar... dar.... dar... nu sunt! Arhh! Nu Vreau Sa Mor! Nu vreau!"
Acestea au fost ultimele cuvinte ca om, ultimele sunete scapate printre buzele mele crapate, pline de sangele ce curgea din gura mea, urma sa mor, urma sa fiu uitat, iar eu ma gandeam la vise, cat de hilar.
"Te urasc, Ilian! Ramai cu bine, frate!"
Ultimele mele ganduri inainte sa... mor. Dar... secretul este sa sti cum sa mori!
Dar ajunge cu povestea mea, am spus la inceput ca nu voi dezvalui detalii despre aceasta atat de curand! Inapoi la povestea din capitolul anterior. Probabil te gandesti la mine ca la un samaritean, unul care sare in ajutorul tuturor, un vampir cu sentimente ce doreste sa razbune moartea fiului sau. Defapt nu este asa! Nu, nu ma intelege gresit nu sunt nici rau, dar nici bun. Imi urmaresc doar scopul si desi actiunile mele neaga asta, mereu stiu cea ce fac, mereu planuiesc totul in avantajul meu. Nu imi pasa pe cine ranesc, sau de cine ma folosesc sau pe cine omor atata timp cat imi ating telul. Scopul scuza intotdeauna mijloacele.
Tot ce spun si gandesc este pentru beneficiul meu si numai al meu. Sunt un egocentrist. Sunt kintesenta a tot ce e rau si bun in lume, am fost binecuvantat de spirite cu cele mai frumoase daruri, frumuste, putere si viata vesnica. Frumusetea mea este o arma asa cum sunt si vorbele mele persuasive. Fiecare cuvant pe care buzele mele il pronunta e o iluzie ce se intipareste in mintea ta castigand astfel control asupra ta. Sunt cuvinte si vorbe himerice ce te fac sa iti pierzi controlul. Ochii mei de smarald sunt un ocean verde in care te pierzi, pierzandu-ti astfel gandurile si ascultand doar vocea mea, senzuala mea voce. Imi place cea ce fac, sucesc mintile celor din jur cu promisiuni, spunandu-le si promitandu-le cea ce vor sa auda, insa facand cea ce vreu eu. Nici un om, femeie sau barbat, vampir sau orice alta fiinta nu poate rezista farmecelor mele.
Scriam in capitolul anterior despre intalnirea mea nedorita cu fiul meu Sanzzio si despre transformarea Medeei. Sa spunem doar ca mai mult de jumate din cuvintele si promisiunile pe care le-am facut nu au fost adevarate. Aveam nevoie de ea, vie, asa ca am spus cea ce a fost nevoie pentru a o lega de mine. Fiul meu, pardon fiul ei Athos m-a ajutat chiar, demoralizand-o permitandu-mi astfel sÄa o pot manipula usor, pana cand a cazut in plasa intinsa de mine. Era timpul pentru transformarea lui Athos insa eu aveam un plan de lupta de gandit si inca ceva, dar Athos era nerabdator sa se alature mie si sa devina superior, sa se lepede de putreziciunea umana si de mizeria pe care acestia o numesc viata.
-Edan, ai promis ca ma vei transforma imediat ce o vom aduce pe mama aici! S-a intamplat ceva? Ce scrie in acel bilet?
-Athos, stiu ca vrei ca aceasta minciuna pe care oamenii o numesc viata sa se termine sa devi puternic si superior dar... ma simt inca slabit, trebuie sa ma hranesc, Sanzzio mi-a facut ceva, am nevoie de sange uman pentru a putea gandi limpede ce am de facut in contiunare.
-Este in regula, inteleg.
-Edan, ai intervenit Hektor, eu si Johann mergem sa vanam in unul din satele din apropiere, iti putem aduce ceva.
-Vin cu voi!
-Nu, spuse acesta, ramai aici ocupate de Athos si sigileaza-i in subsol. Nu vom sta mult, doua trei ore cel mult. Ar trebui sa te odihnesti imediat ce termini cu Athos, voi vorbi cu Martha sa iti pregateasca camera, ai nevoie de un somn bun. Iti promit, cand ma voi intoarce iti voi aduce ceva demn de tine.
-Sa fie virgine atunci!
Hektor si Johann au plecat asa cum au spus, trecand in drumul lor prin bucatarie spunandu-i Marthei sa imi pregateasca camera. Sa il transform pe Athos si sa ma culc poate… dar mai aveam si altceva de facut. Ah cat ador sa joc teatru! Ma simt inca slabit, trebuie sa ma hranesc, Sanzzio mi-a facut ceva, am nevoie de sange uman pentru a putea gandi limpede, "Vin cu voi!" Nu am vrut nici o clipa sa merg cu ei, stiam ca Hektor imi va interzice asta dar trebuia sa ma asigur ca vor fi ocupati aducandu-mi mie hrana. Aveam nevoie de liniste mormantala, nu aveam nevoie de ochi care sa ma priveasca la tot pasul si nici de mintea lui Hektor prezenta mereu in capul meu. Daca ar fi stiut o clipa ce aveam de gand sa fac m-ar fi oprit.
Imediat ce ei au plecat si nu le-am mai simtit prezenta, am mers impreuna cu Athos in subsol pentru a il duce in camera unde el si mama sa aveau sa isi petreaca urmatoarele zece zile legati pentru a nu putea scapa. Amandoi urmau sa isi puna la incercare sufletul. Nu aveau decat doua optiuni viata sau moartea. Dupa ce veninul incepe sa iti lucreze vraja-n sangele uman nu mai exista cale de mijloc, nu te poti trezi dupa zece zile asa cum ai fost inainte, te poti trezi viu insa renasti in ceva superior, in vampirul ce nu cunoaste boala, nici moarte, nici batranete, doar putere si setea turbata dupa sange uman, dorinta nebuna de a sfasia venele victimei si de a simti cum sangele rosu ti-se prelinge pe buze, manjindu-te si murdarindu-ti trupul alb. Sau te poti "trezi" mort, o moarte dureroasa si chinuitoare, mai rea decat orice cosmar.
L-am legat pe Athos pe o lespede de piatra ce era alaturi de mama sa,care acum intrase in spasme. Trupul ei tremura si se zbatea incercand sa invinga sadica tortura la care corpul ei era supus. Athos isi privea mama tacut in timp ce eu il legam cu lanturi, incatusandu-i incheieturile mainilor si picioarelor. "Vise placute!" i-am soptit baiatului inainte sa il musc. I-am injectat o doza mare de venin apoi acesta a ramas nemiscat paralizat sub efectele anestezice ale veninului. Cateva ore de liniste pentru el inainte ca iadul sa inceapa.
M-am plimbat prin camera netencuita ce servise intrecut drept ascunzatoare pentru familia lui Johann. Acum eu o transformasem in camera de tortura, propriul meu spattiu unde imi puteam pune in practica cele mai ascunse si bolnave dorinte. Camera era aproape goala, in ea se aflau decat trei mese de piatra, pe doua din ele erau legati acum Athos si Medea, iar pe a treia se aflau instrumentele mele de tortura si un vas mic in care tineam de obicei otet, pe care il foloseam in tortura. Am luat vasul acum gol si mi-am muscat incheietura mainii stangi lasand sangele sa curga pana cand vasul s-a umplut, concentrandu-ma apoi pe rana pentru a se vindeca.
Am luat vasul de pe masa si m-am indreptat spre masa pe care se afla Medea. Mi-am inmuiat degetul aratator de la mana stanga in sange si am scris la capul ei pe portiunea de masa ramasa goala sangele intra, iar la picioare sangele iesea intr-o limba demult uitata de catre umanitate, prima limba vorbita de catre om, cea sacra pe care au aruncat-o aruncand odata cu ea si divinul si sansa la viata vesnica. Am desenat apoi pe abdomenul Medeei o pentagrama medie, apoi restul de sange l-am varsat pe propriile maini manjindu-ma cu acesta.
Mi-am pus mainile peste pentagrama desenata pe abdomenul Medeei si am recitat incantatia ce incepea vraja:
Uthar azeh maroph ethve phoreg meleke argho aman athor.
Zenith yeham theros akesh ashi suhan.
Imediat ce am terminat incantatia, cuvintele scrise la picioarele, si capul Medeei au luat foc, sapand in piatra literele scrise de mine. Am simtit o durere cumplita in palme atunci cand sangele cu care le manjisem incepuse sa imi patrunda in piele. Durerea era teribila, mi-am simti intreaga fiinta rupandu-se in mii si mii de particule, imi simteam oasele strivite sub puterea vrajii, ochii mei lacrimau lacrimi de sange. Sangele ce intrase in pielea mea acum isi facea loc spre incheieturile mele, acolo unde adevarata tortura avea sa inceapa. Intreaga magie a Medeei urma sa imi fie transferata mie si sigilata in palmele mele de simbolurile cu urmau sa fie arse in carnea mea chiar de magia acesteia. Era o vraja interzisa, uitata de mult, o vraja ce il punea in pericol pe cel ce o punea in practica doarece folosea forta vitala a acestuia.
Am cazut la pamant atunci cand sangele cu care desenasem pentagrama si-a facut si el loc inauntrul meu. Tortura mea avea sa inceapa, urmau treizeci si trei de secunde de tortura intensa. Urma sa simt caldura focului marita de zece ori concentrata la incheieturile mele, urma sa simt lovitura ciocanului asupra acestora. Oasele mele aveau sa se rupa, capul meu urma sa se umple de sange atat de mult incat sangele imi va curge din ochi, nas, gura si urechi. Carnea ce imi acoperea oasele si pilea ce o acopereau pe aceasta urmau sa fie smulse bucata cu bucata, fasie cu fasie de pe oase pana cand vraja se va incheia, pana cand puteam spune ultimul vers al incantatiei. Asta s-a si intamplat, nu am simtit atata durere in viata mea, am crezut ca in fiecare secunda am murit de cel putin o suta de ori. Cand tortura a incetat am putut rosti si ultimele cuvinte ale incantatiei:
Ihe soleno smahka abio reghme uskev etha uhie emera!
Se terminase, vraja era gata, iar eu eram inca in viata. Eram acum cel mai puternic vrajitor in viata, magia mea si cea a Medeei devenisera una, iar combinata cu puterile mele vampirice eram intr-adevar de neoprit. Aveam puterea necesara pentru a imi pune in aplicare unul din planurile mele. Ani intregi in care am asteptat momentul potrivit, ani in care am asteptat ca Medeea sa rupa vraja ce o tinea in viata. Ani si ani si ani in care am asteptat ca vraja pusa pe Medeea acum cincizeci de ani cand am cunoscut-o sa isi faca efectul. Toate acestea doar pentru a ii putea lua puterile, pentru a putea in sfarsit sa fac ce nu puteam de unul singur. A venit timpul dupa mii de ani de asteptare, mii de ani in care inima mea a fost goala si indurerata acum totul avea sa se schimbe.
Am zabovit o clipa pe podeaua rece din subsol imaginandu-mi visul meu implinit, revazand clipe din viata mea, vechia mea viata., inainte sa ma duc in baie pentru a ma spala de sangele ce se uscase pe pielea mea. Se pare ca pana la urma sfatul lui Hektor de a dormi nu mi se mai parea acum prostesc, aveam nevoie de un somn bun si relaxant inainte ca Johann si Hektor sa se intoarca. Dupa o baie calda cu petale rosii de trandafir si un somn bun urma sa fiu ca nou, nu inainte de a curata orice urma de sange din subsol, Hektor nu trebuia sa afle prea curand ce facusem.
Am avut un cosmar, magia Medeei m-a facut sa retraiesc in timpul visului momente din viata mea pe care am incercat din rasputeri sa le inchid in abisul mintii mele, in acel loc intunecos si rece de unde sa nu poata scapa pentru a ma bantui. Am vazut din nou acel peisaj revoltator, am simtit din nou caldura focului pe pielea mea, puteam mirosi in aer izul lesurilor, al sangelui si al tamaiei ce se ridica in aer. Acel cerc, cadavrele, oasele, tortele ce luminau incaperea, faceau ca totul sa para grotesc. Apoi au venit ei… zece torte arzande tinute de zece maini fantomatice.
Era precum un ritual, imbracati in vesminte negre cu glugi ce le acopereau fetele lasand sa se vada doar zambetul diabolic prin lumina palida a tortelor. Am auzit apoi tipete de agonie, am simtit mirosul carnii umane arzand, era un miros foarte cunoscut mie. Oameni arzand. Cineva era langa mine, nu ii puteam vedea fata dar stiam ca cei zece ii provocasera si lui o stare de neliniste, frica mai degraba. Ceva urma sa se intample stiam asta. Am simtit imediat dorinta de a ma opune, de a ma lupta cu cei ce veneau spre mine cu acele torte. Vroiam sa ii vad morti sa ma uit la ei in timp ce sunt mistuiti de flacarile mele.
Dar... ceva ma oprea, era o putere mult mai mare decat a mea, ceva mult mai puternic, ceva rau si totusi bun. Ma simteam ca si cum ma scufundam intr-un abis rece, ca si cum maini fantomatice ma trageau in acesta, inabusindu-mi dorinta de a lupta. Apoi am auzit vocea ce venea din celalalt capat al acelui abis in care eram tras.
Fugi! Nu incerca sa te lupti cu ei, este deja o lupta pierduta. Amandoi am gresit, ne meritam sfarsitul.
Dar.. dar...puteam simti lacrimile si durerea din vocea ce imi rasuna in minte, vreau ca macar tu sa traiesti, fugi pleaca, cauta-l pe el, si intr-o buna zi razbuna-ma!
Imi puteam auzi propria voce plina de manie si furie:Nu! Ei sunt cei ce merita sa moara, de ce mi-as pleca eu capul in fata lor, de ce sa te las pe tine sa mori! Niciodata!
Ceva sa intamplat atunci cand vocea barbatului a rasunat din nou in mintea mea, am simtit imediat dorinta de a il asculta, eram un simplu sclav caruia ii fusese dat un ordin. Mi-am simtit vointa supusa, vocea mea se rupsese, gandurile mele, furia si mania ce o simtisem nu cu mult timp in urma disparusera.
Iti poruncesc sa fugi fara a privi inapoi sa nu te opresti decat atunci cand il vei intalni pe el!
-Edan, Edan, trezeste-te, am auzit vocea speriata a lui Hektor strigandu-ma, Edan, ce s-a intamplat, ce ai visat, de data aceasta vocea lui era cu o octava mai calma si mai controlata, dar in ochii lui inca era o urma de spaima.
-Eu... parea atat de real, totul parea real, focul, mirosul, totul! Vocea mea era necontrolata, in mintea mea inca rulau imaginile din visul meu, ca si cum mintea mea se incapatana sa imi aduca aminte acele clipe nenorocite.
-Despre ce vorbesti, se auzi vocea lui Johann care statea rezemat de tocul usii, spre deosebire de Hektor acesta era mult mai calm, Te-am auzit tipand in somn. Ce s-a intamplat, ce ai visat de te-a facut sa reactionezi asa?
L-am visat, l-am visat Hektor! Am revazut acea scena in care el..apoi eu…era atat de real… aproape ca am putut simtii totul pe pielea mea.
Mi-as dori sa il pot visa si eu dar nu reusec, niciodata in ce patru mii de ani nu am putut. O parte din mine te invidiaza pentru acest vis, insa cealalta iti impartaseste durerea, stiu ca nu iti este usor sa iti aduci aminte acele momente.
A fost vina mea si numai a mea ca el am murit! Oh, Hektor ar fi trebuit sa ma omori in clipa cand ai aflat tot adevarul, ar fi trebuit sa imi dai foc si sa ma privesti arzand fara sa regreti nici o clipa.
Nu fi copil, nu e vina ta nu aveai de unde sa sti ce avea sa se intample.
-Oh, nu, nu din nou, puteti si voi sa vorbiti odata normal, faraa va citi gandurile unul altuia?
-Mi-am visat trecutul, Johann, ceva din trecutul meu ce regret si ma intristeaza. Ceva despre care as prefera sa nu vorbesc prea mult.
-Are legatura cu scrisoarea lasata de Damian?
-Intr-un fel da, doar atat iti pot spune. Nu ma pune in postura de a iti relata acel vis, caci nu sunt capabil.
Un mod elegant de a il face pe Johann sa taca, fara a pune prea multe intrebari. Ah cat de teatral ai fost, aproape ca si eu te-as fi crezut daca nu as fi stiut despre ce e vorba.
Asta sunt eu, tata, un diavol in chip de inger.
Pentru un moment Johann a disparut din camera mea, lasandu-ma singur cu Hektor. Eram inca tulburat dupa acel vis. Nu m-am gandit nici o clipa ca magia Medeei va avea un asemenea efect asupra mea. M-am ridicat din pat printr-o miscare brusca si eleganta ducandu-ma spre geam, privind in gol spre orizont. Nu intelegeam inca de ce avusesem acel vis, dintre toate variantele posibile de ce tocmai acela. Ma afundasem in propriile ganduri, incercand sa inteleg cuvintele ce le auzisem in mintea mea: este deja o lupta pierduta. De ce? De ce ar fi fost o lupta pierduta? Chiar daca eram doi eu si el ii puteam invinge. Oare el stia ceva ce eu nu stiam?
A spus ceva despre incident, ceva ce in acel moment nu l-am realizat, am gandit eu, lasandu-l pe Hektor sa imi citeasca gandurile, este deja o lupta pierduta... Sa fie acesta motivul pentru care el nu a ripostat, motivul pentru care m-a obligat sa renunt la lupta si sa fug?Nu imi vine sa cred ca el ar fi plecat capul in fata lor asteptandu-si osanda atat de usor. Cum de m-au gasit, cum de au stiut unde sunt... atatea intrebari pe care nu am vrut sa mi-le pun in toti acesti ani...
Nu mi-a spus nimic, sa fiu sincer... mi-a spus, mi-a spus ca: "Acesta este adio, fiule. Ne vom intalni din nou intr-un alt mileniu. Nu am inteles atunci ce a vrut sa spuna... pana cand Eisha a venit si mi-a dat vestea. Nu, nici ea nu stia nimic, nici ea nu intelegea de ce."
-Edan, ti-am adus ceva sa te hranesti, a spus Johann intrand cu doua fete in camera mea. Expersia de pe fata fetelor era aproape comica, asta daca moartea poate fi privita in acest fel. O comedie neagra si senzuala inceputa si sfarsita cu un sarut delicat si dureros in timpul caruia viata se scurge in venele mele. Nu intelegeau de ce fusesera aduse acolo, iar goliciunea din ochii lor nu insemna decat un singur lucru, Hektor se jucase cu mintea lor. Ii place ca victimele sa fie docile, ii place sa le spuna ca "Totul este in regula, nimic rau nu se va intampla. Uita tot ce sti depre tine si familia ta, nu ai asa ceva, esti singura si te vei jertfi pentru ca altcineva sa traiasca."
Mie personal imi place ca victimele sa stie atunci cand mor, imi place acea calitate a oamenilor de a incerca sa se lupte cu moartea atunci cand aceasta este atat de aproape, imi place cand tipa si incearca sa ma loveasca pentru a se elibera din stransoarea mea, imi place bataia accelerata a inimii lor atunci cand frica pune stapanire pe trupurile lor. Oameni demni de mila…nu se lupta cu moartea din prima clipa cand realizeaza existenta ei... ci doar atunci cand e prea tarziu, doar atunci cand aceasta le da sarutul ei negru doar atunci cand ii simt imbratisarea rece, doar atunci cand mintea lor se avanta in linistea mormantala a mortii.
Am luat cele doua fete de langa Johann, facandu-le apoi lui si lui Hektor semn sa plece si sa inchida usa in urma lor. Aveam nevoie de liniste. Chiar daca inca aveam sangele lui Hektor in sistem, eram slabit. Pierdusem mult sange in timpul ritualului de sigilare al puterilor Medeei. Am inceput sa ma hranesc cu sangele uneia dintre fete fara a ma grabii, incercand sa savurez fiecare moment, fiecare inghititura. Am procedat la fel si cu a doua atunci cand am terminat cu prima, am inceput incet incercand sa prelungesc cat mai mult momentul. Stiam ca imediat ce voi termina voi ramane singur in camera impreuna cu gandurile mele ce ma vor chinui pana cand voi reusi sa le incatusez din nou intr-un colt al mintii mele.
Era autotortura. Trebuia sa fac ceva care sa imi distraga atentia, insa nu stiam ce. Ma amageam cu gandul ca incurand Medeea si Athos se vor trezi si voi incepe sa ii antrenez dar nici macar asta nu ma incanta.
Am incercat sa ma gandesc la Louis, dragul meu Louis. Inca nu concepeam faptul ca el murise. Mereu fusese puternic, niciodata nu gresea in lupta, nu intelegeam cum de reusise Dimitri sa il omoare. Insa imediat ce m-am gandit la moartea lui Louis mintea mea a zburat la acel vis, de ce , de ce il aveam acum, de ce nu auzisem atunci ce imi spusese Este deja o lupta pierduta".
Zilele au trecut si in sfarsit Medeea si Athos s-au trezit, aveam acum ceva care sa ma tina departe de acel vis. Zece zile trecusera si imaginile inca erau intiparite in mintea mea. Erau inca destule probleme trebuia sa facem un plan, Medeea si Athos trebuiau antrenati si inca nu o gasisem pe Ariadna.
Eram in camera mea cand cei doi s-au trezit, acolo unde statusem toate acele zile gandindu-ma la acel vis, ascultand din cand in cand ce vorbeau Johann si Hektor. Nu coboram decat seara pentru a cina impreuna cu ei si pentru a face o mica plimbare singur sub cerul instelat, uneori eram acompaniat de Hektor care mergea tacut in spatele meu. Dragul de Hektor, era poate singurul care ma intelegea in acel moment, singurul care stia, insa ii provocam durere, chinuindu-l si pe el in timp ce ma torturam pe mine. Undeva intr-un colt al mintii mele gasisem deja un drum spre realitate, un fir de paianjen de care sa ma agat pentru a iesi la suprafata din acel abis inflacarat al visului.
Trebuia sa ma comport normal, Medeea si Athos nu trebuiau sa stie nimic, urma sa ma comport in fata lor ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Imi jurasem mie ca nu voi avea liniste pana cand nu voi afla tot adevarul despre acea noapte, chiar daca asta insemna sa ma duc la ei si sa ii intreb. Trebuia sa aflu totul chiar daca ar fi trebuit sa ucid vampir dupa vampir pana cand voi afla cea ce imi doream.
Am coborat in salon, unde l-am gasit pe Johann stand in fotoliul negru de langa geam, privind plictisit femeile si barbatii ce erau pusi in linie unul langa altul formand o perdea umana in fata a bibliotecii imense din lemn de nuc ce adapostea volume nepretuite si cateva papirusuri din vestita biblioteca din Alexandria. Erau douazeci la numar, zece femei si zecee barbati, care habar nu aveau de ce sau cine ii adusese acolo, nu aveau nici cea mai vaga idee ca in cateva clipe viata lor va inceta.
-Unde este Hektor am intrebat eu incercand sa il scot pe Johann din acea stare, chiar daca stiam exact unde era Hektor.
-Jos, la subsol, s-a dus sa ii elibereze pe cei doi, a spus acesta ridicandu-se din fotoliu si ducandu-se spre una din femeile ce se aflau in camera.
Nu avea mai mult de douazeci, douazeci si unu de ani, par negru cret prins intr-un coc, avea un trup delicat si trasaturi frumoase. Mana lui Johann ii atinse fata, acesta se uita in ochii ei cafenii, studiindu-I trasaturile cu atentie. Pacat, vei muri oricum.... Esti sigur de asta?
-Sigur? Despre ce vorbesti, am intrebat eu.
-Medeea, nu o plac, emana rautate, in locul tau nu as avea incredere in ea, oricum eu nu o voi scapa din ochi, acum eu am avantajul. Ţine minte la cea mai mica gresala o voi ucide. Johann, hmm atat de perspicace, intotdeauna cunoaste adevarata fata a unei persoane doar uitandu-se la ea. Atat de protectiv incat si-ar da propria viata pentru mine.
-Stiu asta, Johann! O cunosc de mult timp pe Medeea, dar nu te ingrijora, nu mai are puterea pe care o avea inainte. E doar un animal salbatic inchis intr-o cusca.
-Privirea aceea…hmm, ce planuiesti, ce ai facut, sau ce ai de gand sa faci, te cunosc.
-Posibil, am spus eu, lasand un zambet sa imi iasa in coltul buzelor. Vine Hektor, vom continua discutia asta intr-o alta zi, poate, am spus zambind din nou.
Cand Hektor a intrat in salon cu cei doi, nu imi venea sa cred ochilor cat de mult se schimbasera. Putreziciunea umana disparuse, in locul ei veninul scluptase in carne doua opere de arta. Totul la ei se schimbase. Parul negru al lui Athos capatase o stralucire aparte, ochii lui capatasera o stralucire specifica noua. Verdele lor fusese inlocuit de un negru profund, facandu-l sa para misterios si fioros in acelasi timp. Pielea lui maslinie ramasese la fel insa avea un alt parfum in jurul lui se crease o aura ce radia energie si vitalitate. Buzele lui tivite erau prinse intr-un zambet parsiv si in acel moment cand acesta m-a vazut uitandu-ma uimit la el mi-a pus gandul lui in minte: Ma simt extraordinar, iar aspectul fizic dupa imaginile care le vad in mintea ta este pur si simplu... nu am cuvinte. Iti multumesc.
La fel era si Medeea totul la ea se schimbase si in acelasi timp totul ramasese la fel. Era frumoasa inainte sa devina un vampir insa acum era mult mai mult decat atat, ochii ei candva albastri erau negrii acum datorita setei nebune pe care orice vampir proaspat transformat o avea, dandu-i acesteia un aer salbatic, precum o felina intr-o pozitie de atac, precum un foc aprins scapat de sub control.
-Ce se intampla, Edan, ti-a mancat pisica limba, a intrebat ea cu o voce joasa seductiva. Ah vocea ii se schimbase atat de mult incat fiecare cuvant conturat pe buzele ei era o vraja a seductiei, precum un cantec de sirena ce seduce marinarii in largul marii.
Dupa modul cum ma privea puteam jura ca stia ce facusem. Dar era imposibil, nici macar ea nu cunoaste acea vraja. Decat eu si inca alti doi vampiri cunosteam acea vraja, iar eu eram singurul care o putea face. Una dintre acele persoane se afla chiar atunci in acea camera, uitandu-se la mine fara a banui nimic. Am inceput sa rad in timp ce alunecam pe balustrada scarilor ce duceau la etaj. Cand am ajuns la baza acesteia am sarit usor de pe aceasta, levitand apoi in directia Medeei, dandu-i acesteia un sarut lung pe buze. Am fost apoi in mai putin de o secunda in spatele ei, scotand din buzunarul hainei negre pe care o purtam, un colier in care erau incastrate opt safire dispuse simetric de-a-lungul colierului.
Era aur masiv si data de pe vremea egiptenilor. I-am atins pielea catifelata a gatului cu varful degetelor mele, sarutand apoi din loc in loc de-a-lungul liniei invizibile trasate de degetele mele, in timp ce ii puneam colierul.
-Acum ai trei lucruri pentru care trebuie sa imi multumesti, am spus intr-o soapta aproape muta, seducatoare, asta daca ai terminat cu lamentatul si cu negativismul, am continuat pe un ton diferit de data asta ironic. Raspunsul ei a venit imediat. Sa intors cu fata spre mine intr-o clipa sarutandu-ma profund timp de cateva minute.
-Esti un demon. Un demon, insa unul al naiba de chipes, a spus aceasta uitandu-se in ochii mei.
-Cand voi doi terminati cu iubirea voastra nemuritoare, poate, doar poate putem sa incepem macelul. Mor de sete si voi incepe fara voi, a spus Johann pe un ton sarcastic. Insa in acelasi timp tipand cu vocea lui mentala: Ce dracu faci? Ai uitat ce am discutat. Stai linistit, am raspuns eu, este deja in cusca.
Ca de obicei de cate ori Johann nu vrea ca Hektor sau altii care pot citi gandurile sa il auda decat eu foloseste vechiul semn pe care il aratasem, semnalandu-mi ca vrea sa ii citesc gandurile. Johann era pentru mine precum un confident care ar fi murit inainte de a imi dezvalui secretele. Stia multe din planurile mele, unele pe care nici chiar Hektor nu le stia, nu, nu pentru ca as fi avut dorinta de a tine ceva departe de el sau de a il mintii, nu intelegeti gresit. Il adoram pe Hektor, imi era tata, imi era creator, frate, fiu, si prieten, toate in acelasi timp, nimic si nimeni din lumea asta nu ar fi putut rupe legatura dintre noi, doar ca... sa fiu sincer ma temeam ca daca ar sti cu adevarat ce planuiam, mai ales ce planuiam in urmatoarele luni, m-ar fi oprit, mi-ar fi interzis sa fac cea ce vroiam. Mi-ar fi vorbit pe acea voce joasa, violenta si infioratoare, punandu-mi in minte acel gand Asculta-mi vocea, fa cea ce iti spun fara a a te impotrivi.
Nu fusesem niciodata in totalitate sincer nici cu Johann, mereu spunandu-i decat un sfert din poveste sau doar dandu-i mici indici, imi era frica ca nu cumva Hektor sa ii citeasca gandurile si sa afle ceva. Dar nu s-a intamplat nimic niciodata, mintea lui Hektor si vocea lui mentala era numai a mea, nu se obosea niciodata sa ii citeasca mintea lui Johann, atunci cand trebuia sa ii puna vreo intrebare ii vorbea. Dar chiar si asa... orice persoana are propriile secrete si ganduri ascunse.
-Deci, am spus eu sarcastic, alegem cine pe cine bea in functie de varsta nu-i asa? In acest caz Hektor este primul, eu al doilea, Johann, Medeea si Athos. Am spus asta stiind ca Hektor oricum ma va lasa pe mine sa aleg primul, in asa fel puteam alege victimele cu sangele cel mai apetisant.
-Alege tu primul, a spus Hektor, dar inainte de asta, Athos, Medeea cand va veti hranii nu va grabiti. Strapungeti carnea cu coltii, apoi lasati sangele sa va inunde gura, astfel gustul va persista mai mult si veti sti si cand sa va opriti. Trebuie sa aveti grija sa va opriti din baut inainte ca inima victimei sa cedeze. Daca beti prea mult veti avea de suferit. Sangele mortilor este toxic pentru noi, chiar si pentru mine si Edan am fi incapabili sa miscam un muschi o zi intreaga, pentru cei tineri ca voi ati fi imoblizati timp de o saptamana si ati avea dureri mai groaznice decat in timpul transformarii.
In timp ce Hektor le explica celor doi teoria cu inima si bataile pe care le simti in sange, eu am devenit nerabdator alegandu-mi victimele. Uitasem sa le explic acea parte, eu unul mereu ma plictisesc de gustul victimei trecand imediat la cealalta. Am ales doua femei si doi barbati. Am terminat repede cu cele doua femei si cu unul din barbati, lasand la urma un baiat de saisprezece ani al carui sange mirosea absolut divin. In acel moment mi-a trecut prin minte ideea de a ii da tanarului acela sangele meu, doar pentru a face totul mai placut, ca si cum as fi adaugat sare si piper in mancare. Pentru mine avea sa fie un capriciu, sangele meu si al tanarului amestecate urmau sa se amestece si sa aiba un gust de zece ori mai bun, iar Godric, caci acesta era numele baiatului, urma sa abia o experienta pe care nu avea sa o uite toata viata.
Mi-am muscat incheietura mainii stangi lasand sangele sa curga, ceilalti vampiri din camera au tremurat atunci cand au simtit mirosul sangelui meu si in cateva clipe patru perechi de ochii erau atintiti spre mana mea. Sangele meu era mult mai apetisant si mai placut la miros pentru ei decat sangele uman, eram sigur ca Athos si Johann puteau deja simti gustul acestuia pe buzele si limba lor in timp ce isi lingeau buzele de sangele uman. Am intrat in mintea lui Godric, inlaturand hipnoza lui Hektor, si spre uimirea mea, baiatul isi pastrase calmul chiar daca in mintea lui stia cea ce eram eu, era constient de faptul ca eu bausem sangele lui. Nu a tipat si nici nu a fost agitat, in mintea lui puteam citi un amestec de frica si uimire.
Ii era frica de mine, stia ca daca mi-as fi dorit cu adevarat ar fi fost mort in cateva secunde, insa era uimit in acelasi timp. Nu mai vazuse niciodata un vampir, dar faptul ca acum stia ca noi existam crease in mintea lui in acel moment o explozie de sentimente. Era constient de prezenta celorlalti in spatele lui, stia ca fusese hipnotizat, stia ca ceilalti se asteptau ca el sa reactioneze si ca daca ar fi facut o miscare pe care ei o considerau gresita l-ar fi ucis, stia insa ca eu eram motivul pentru care el nu era inca mort.
Era o placere sa ma plimb prin mintea lui sa aflu totul despre el. S-a uitat fix in ochii mei acum rosii datorita sangelui ce il consumasem. Fara nici un pic de frica, deschizandu-si mintea, ca si cum ar fi stiut ca ii pot citi gandurile. Mintea mea a fost inundata in acel moment de imagini si ganduri, cele mai frumoase pe care le-am putut auzi si vedea vreodata in mintea unui om. Isi ura viata, isi ura existenta umana si se intreba daca moartea invinsese in lupta cu el sau el o cucerise prin intalnirea cu mine. Eram eu oare cel ce il va omori sau cel ce il va salva. Gandurile lui erau atat de intense, atat de asemanatoare cu ale mele acum mult, mult timp cand inca eram om. Isi dorea sa traiasca mai mult decat orice. Unul din gandurile lui m-a fascinat se gandea la pretul pe care avea sa il plateasca daca ar avea indrasneala sa ma intrebe daca il pot transforma.
Oare vampirul inalt si brunet din spatele lui cel care se uita fix in ochii mei il va ucide in clipa cand el isi va termina propozitia, sau poate ca eu l-as fi lovit atat de tare incat gatul lui deja ranit de la muscatura mea avea sa se rupa, omorandu-l instantaneu. Sau poate ca eu as fi acceptat, se gandea. Ar fi facut orice. Eram vrajit. Nu as fi crezut niciodata ca un om, un simplu om ar fi putut sa imi cauzeze asemenea sentimente. Nu as fi crezut ca cineva ar fi putut ramane atat de calm in prezenta mea stiind ca nu cu mult timp in urma il muscasem.
In acel moment, am ramas pentru prima data in intreaga mea existenta fara cuvinte, respiratia mea devenise mult mai rara si mai grea, fara sa imi dau seama rana de la mana se inchisese, ochii mei ramasesera fixati in ochii verzi ai lui Godric. Am auzit vocea puternica si feroce a lui Hektor, care uimit de reactia mea uitase sa isi retraga coltii si sa isi calmeze vocea:
-Edan? Godric a tresarit de frica la auzul vocii lui Hektor, dar si-a revenit imediat ce mi-a intalnit din nou privirea.
-Vrei sa traiesti, l-am intrebat pe Godric pe o voce calma plina de incantare, sunand total uman si totusi era un aer vampiric in vocea mea, seductie, rautate, dorinta, vanitate si uimire. Am fost eu insumi uimit cat de ciudat sunase acea intrebare.
-Edan, ce fa... a vrut Hektor sa spuna, dar nu l-am lasat, lasandu-mi puterile sa se dezlantuie in intreaga camera, ridicandu-mi in acelasi timp scuturile mentale astfel incat nimeni sa nu imi poata patrunde in minte. Ceram liniste si ascultare. Hektor a marait de frustrare, caci nu mai putea sa imi citeasca gandurile, Johann avea acel zambet parsiv pe buze, acel zambet parsiv pe care eu il am atunci cand incerc sa manipulez pe cineva sau atunci cand vizualizez in mintea mea o idee ce ma face sa ma simt bine. Medeea si Athos, care doar ce isi incepusera existenta ca vampiri, erau prea tineri si prea slabi pentru a rezista puterilor mele dezlantuite, prezenta mea era pentru ei coplesitoare, astfel incat lesinasera. Godric era precum o statuie, una care traia si era facuta din carne si sange.
Fiind om nu imi putea simti prezenta si aceasta latura a puterilor mele nu il afecta. Ochii lui inca ma priveau si in mintea lui nu mai era acum decat uimire si inca ceva amuzment. Gasea amuzant modul cum cei doi vampiri lesinasera si cum Hektor tacuse multumindu-se cu un simplu marait.
-Vrei sa traiesti, l-am intrebat din nou pe baiat, incercand din nou sa imit acel ton pe care rostisem aceiasi intrebare nu cu mult timp in urma.
-Da, a spus baiatul cu o oarecare frica in glas atunci cand Johann a venit spre mine miscandu-se atat de repede incat Godric nu realizse decat atunci cand Johann era umar in umar cu mine. Picioarele lui Godric incepusera sa se inmoaie usor, usor activitatea lui mentala inceta, ceva se intampla insa in ael moment absorbit inca de evenimente nu ralizam ce anume. Rana, a spus Godric intr-o soapta aproape inecata inainte sa cada in bratele mele. Era inca in viata inima lui inca batea. Fusesem neglijent, luasem mult sange de la el si mult sange cursese pe camasa lui alba de bumbac, care era acum un rosu aprins. Mi-am muscat din nou incheietura mainii stangi, punandu-i rana la gura.
-Bea, am spus, te vei simti mult mai bine, rana se va vindeca si forta iti va revenii.
-Dar...te voi rani, a spus acesta.
-Nu, nu mai vei rani, bea cat de mult vrei te vei simti mult mai bine. Am simtit buzele lui calde atingandu-mi incheietura, lipindu-se de aceasta apasand asupra acesteia. Am simtit atunci cand a supt prima gura de sange. Am auzit sunetul pe care gatul lui l-a facut atunci cand a inghitit pentru prima oara. Gandurile lui m-au lovit atunci cand sangele a inceput sa isi lucreze vraja in corpul lui, vindecandu-i rana, dandu-i energia de care corpul lui avea disperata nevoie in acel moment. Se gandea la gustul sangelui meu, era dulce si sarat in acelasi timp, dar in acelasi timp nu putea gasi un echivalent pentru gustul acestuia, era intoxicant. Nu a luat decat trei guri din sangele meu, retragandu-si apoi buzele de la incheietura. Si-a lins buzele rosii de sange, uitandu-se rusinat in ochii mei.
-Imi pare rau, a spus acesta pe un ton moale.
-Nu ai de ce, a fost placerea mea.
-Edan, indeajuns cu jocurile, controleaza-ti puterile, a spus Hektor maraind, ne-ai facut pe toti sa intelegem ca nu vrei sa ne atingem de baiat... dar nu vad rostul pentru care iti ti puterile activate incontinuare chinuindu-i pe Medeea si Athos in acel fel. Aproape ca uitasem de cei doi, uitasem de faptul ca puterile mele inca functionau. M-am concentrat asupra ranii de la incheietura, concentrandu-ma in acelasi timp si asupra puterilor mele, pana cand acestea erau din nou sub controlul meu. Imediat dupa aceea Athos si Medeea si-au revenit fiind dezorientati neintelegand ce se intamplase. Hektor le-a explicat in detaliu ce se intamplase.
Inainte ca valul de intrebari sa inceapa l-am luat pe Godric cu mine indrumandu-l spre baie, urmand ca in cateva minute sa ii pregatesc ceva de mancare si apa pentru a se spala. Incepand din acel moment avea sa devina protejatul meu, pana in momentul in care ma voi decide sa il transform.
Cand Godric a intrat in baie atunci cand apa a fost gata, eu am ramas in bucatarie pregatindu-i acestuia ceva de mancare. Nu eram un bucatar prea bun, iar Martha nu lucra in acea zi asa ca m-am decis sa pregatesc ceva rapid, friptura de caprioara si garnitura de legume. Nimic special dupa cum spuneam.
-Oh, Edan in bucatarie, asta da eveniment rar. Johann era in dreptul usii cu corpul lui masiv blocandu-le celorlati care erau in spatele lui intrarea.
-Nimeni nu vrea sa iti auda glumele Johann, s-a auzit vocea lui Hektor din spatele acestuia. Intra sau da-te la o parte. In glasul lui Hektor era un ton diferit mult mai serios decat tonul lui obisnuit. Stiam ce isi dorea. Vroia sa vorbeasca cu mine de la creator la fiu. Nu stiu daca ceilalti intelesesera cu adevarat ce se intamplase dar Hektor era singurul care ar fi putut intelege, singurul care stia intreaga poveste. Dar Johann avea la fel de multe intrebari ca si Hektor si nu avea de gand sa renunte prea usor la sansa de a afla cea ce isi dorea. Misca-te, Johann, incep sa imi pierd rabdarea, a adaugat Hektor maraind si fara sa astepte raspunsul lui Johann l-a ridicat in aer dandu-l la o parte din usa. Daca ma veti intrerupe veti plati, dar... daca ma gandesc mai bine nu am incredere in nici unul din voi asa ca asta va durea... Si fara alte explicatii puterile mentale ale lui Hektor s-au dezlantuit la capacitatea lor maxima doborandu-l la pamant chiar si pe Johann care timp de douazeci de ani inca din prima lui zi ca vampir a baut sangele meu, care il facuse foarte puternic, chiar si eu ma simteam putin inconfortabil. Nu am lesinat ca cei trei dar ii simteam puterile. Acum, putem vorbi in liniste a spus Hektor zambind sarcastic, imprumutand putin din sarcasmul si rautatea mea.
-Despre?
-Ce s-a intamplat cu Godric?
-Nimic, am spus eu razand stiind foarte bine unde vroia acesta sa ajunga. Nimic.
-Nu m-am nascut ieri, Edan, frustrarea se simtea in tonul lui, nu sunt nici Johann sa ma multumesc cu raspunsuri pe jumate si stiu foarte bine ca ceva s-a intamplat ca tu sa rectionezi in asa fel te cunosc de prea mult timp ca sa ma las dus de nas in acest fel. Este... ceea ce cred eu?
-Nu, am spus razand. Doar ca imi place cum gandeste, imi aminteste de mine la inceput, are aceleasi idei si ar risca orice. Doar atat nimic mai mult.
-Ce ai de gand sa faci cu el? Sti doar ca nu ne permitem sa pierdem inca zece zile asteptand.
-Pentru moment va veni cu noi, pana cand voi putea sa il transform. Ii voi bea sangele tot acest timp, iar el il va bea pe al meu pana in ziua transformari lui, si chiar dupa aceea.
-Dar asta il va face...
-Mult mai puternic decat Johann, Medeea si Athos la un loc, stiu! L-am pierdut pe Louis si am de gand sa il inlocuiesc. El a fost arma mea secreta, iar acum ca el nu mai e cineva trebuie sa ii ia locul, iar Godric este acea persoana.
-Dar, Edan e doar un copil. Iti inteleg aluzia, dar sa ii dai atata putere unui copil este pur si simplu prea mult. Si chiar si asa nu vei sti sigur daca va avea puterea lui Louis. El a fost special, nu cred ca vei mai gasi vreodata pe cineva ca el.
-Si Godric e special si chiar daca nu va avea aceiasi putere pe care o avea Louis, forta, viteza si puterea lui vor depasi forta unui vampir obisnuit. Ai incredere in mine, stiu intotdeauna ce fac.
-Chiar si atunci cand Sanzzio aproape te-a lasat fara vlaga? Chiar si atunci cand aproape l-ai ucis pe Eric?
-Da, am spus eu nonsalant, mereu. Acum daca ma scuzi, am spus punand pe masa farfuria de mancare pentru Godric, ma duc sa ii aduc niste haine apoi trebuie sa o gasesc pe Ariadna. Incearca sa fi calm si nu il speria pe Godric si cat timp faci asta elibereaza-i pe cei trei si tine-i departe de dormitorul meu, am adaugat pe un ton ironic. Oh, era sa uit spunele ca daca Godric pateste ceva, Ãii omor.
M-am dus repede in camera mea indreptandu-ma catre dulapul imens ce adapostea hainele mele, am ales de acolo o camasa alba de matase vieneza, o pereche de pantaloni negri de stofa neagra, le-am dus repede jos, inmanandu-le lui Hektor, care ii eliberase pe cei trei acum ti devenise asa cum ii sugerasem paznicul lui Godric. Cand am ajuns din nou in dormitor m-am asezat jos pe pardoseala din lemn de nuc in fata oglinzii uriase de cristal, incrucisandu-mi picioalele. Mi-am muscat incheietura mainii stangi, inmuiandu-mi apoi degetul aratator in sange pentru a desena o pentagrama pe oglinda, sub care aveam sa scriu numele Ariadnei.
Dupa ce am facut toate acestea, m-am concentrat asupra ranei pentru a o inchide, dupa care mi-am fixat ochii in oglinda. Am privit fix in aceasta ignorandu-mi propria imagine reflectata in ea, gandindu-ma la Ariadna. Era usor sa o gasesc acum cu puterile mele vampirice si cu magia mea si a Medeei lucrand in comun, cu propriile mele forte ar fi fost greu sa o gasesc, avand in vedere varsta Ariadnei. Un vampir tanar e usor de gasit deoarece e incapabil sa isi ascunda prezenta, fiind astfel usor de gasit de catre un alt vampir sau de catre cineva cu o magie puternica, dar unul batran isi poate ascunde semnatura mentala atat de bine incat e aproape imposibil de gasit.
Ariadna, Ariadna, Ariadna. Ii strigam numele in mintea mea in timp ce foloseam magia pentru a imi marii capacitatile mentale. Pentagrama speciala desenata pe oglinda era una esentiala in vrajile de citire a gandurilor, iar oglinda serveste in magie drept poarta spre mintea unei alte fiinte.
Ariadna, sunt Edan
Oh, Edan, Damian a stiut ca ma vei cauta, mi-a spus totul.
Unde esti?
In Franta la Lyon, Damon, Eric si Khaterina sunt cu mine. Spune-mi cand vii, voi face toate pregatirile necesare pentru Spania.
Voi fi acolo in zece sau unsprezece zile, sper doar ca Damian sa reziste pana atunci.
De ce dureaza atat, tu si Hektor ii puteti tine pe Medeea si Athos si sa zburati veti ajunge aici in cel mult doua zile. Johann va sti unde sa vina...
Nu ii pot arunca intr-o lupta cu varcolaci fara a ii invata cum sa se apere si cum sa se foloseasca de slabiciunile lor, vom vorbi mai multe cand vom ajunge. Ne vedem atunci. Vraja mea isi va pierde efectul incurand.
Inca doua lucruri...Edan, daca Medeea e vampir, asta inseamna ca acum ai puterile ei? Deci in sfarsit poti face ce mi-ai promis?
Da!
Un singur lucru...dupa ce treci de Stuttgard petrece noaptea in cea mai apropiata padure, am o surpriza pentru tine acolo, te va gasi cu siguranta, sper ca iti va placea.
![[Imagine: 359k875.png]](http://i53.tinypic.com/359k875.png)
I will fight, one more fight
Don't break down in front of me.
I will fight, one more fight
I am not the enemy.
I will try one last time
Are you listening to me?
I will fight, the last fight
I am not your enemy.
Fiction:
Memento Non Mori
Iris Infinit
Midnight Waltz
Retroversus