Dincolo de adevar

[Lanna]

Chiar nimeni? Oricum, urmatoarea parte vine acum. Enjoy!


Partea XX: O mana de ajutor ... sau poate nu?


Baiatul o urma. In fata usi aparu un gardian care ii inmana o uniforma lui Arian. Brunetul i-o intinse femeii, spunand:
-Imbraca asta, acum ca esti una de-a noastra.
Se simtea vinovat pentru comportamentul lui si nu stia cum sa-si rascumpere greseala. Se simtea un prost pentru reactia lui asa de neasteptata, chiar si pentru el. Hotara ca va face orice ii va sta in putinta pentru a iesi din acea incurcatura pe care chiar el o crease.
Trecura in cealalta camera, iar baiatul ii arata un loc unde se poate schimba de haine. Femeia privi in jur si vazu un paravan cu motive florale pe peretele dinaintea ei. De partea opusa era un pat cu lenjerie rosie spre violet, la capul patului doua perini de aceasi culoare, asortate cu perdeaua subtire de la fereastra, de un violet deschis.
Se indrepta cu pasi mici spre locul indicat de baiat si, dupa cateva minute, iesi afara, purtand aceasi uniforma, asemenea celor de acolo.
-Imi sta bine, nu? Ce spui?
-Trebuie sa recunosc ca nu am mai vazut ca o uniforma sa stea asa de bine pe cineva. Vreodata! vorbi el, incercand sa para cat mai politicos.
-Vobesti serios? Sper ca nu ma minti doar pentru a ma face sa ma simt mai bine!
-Sigur ca nu! De ce as facea asta?
-Nu stiu! Poate vrei sa pari altfel decat esti cu adevarat sau poate exagerez cu pesupusul. Oricum, nu prea conteaza! Chiar ma simt bine in aceasta uniforma. Imi place!
In timp ce femeia se admira in noile ei haine, mintea baiatului alerga prin locuri inca nepatrunse de cineva. Era cu gandul la toate acele intamplari trecute, prezemte si chiar viitoare. Se intreba cine putea fi acest Stapan si ce profit ar avea el daca se razbuna pe Tysiah. Nimic nu ii trecea prin minte, asa ca renunta si isi vazu de treaba.
Fusese puternic surprins cand femeia se intoarse spre el si intreba:
-I-ai fost aproape pana in ultima clipa?
La inceput nu intelese, dar, pe parcurs, isi dadu seama ca Athys vorbea despre Raytek.
-Da! raspunse el, lasandu-si privirea in pamant. Inca nu imi vine sa cred ca nu mai e printre noi. Imi lipseste atat de mult, a fost ca un tata pentru mine si nu il voi uita niciodata pentru toate lucrurile bune pe care le-a facut pentru mine.
O lacrima ii evada din ochii si se scurse pe obraz. Femeia il privea intristata. Ii parea rau ca il parasise pe Raytek atunci si acum se simtea neputincioasa in fata faptului implinit. Ar fi facut orice doar pentru a-l aduce inapoi, dar acest lucru nu era posibil. Nimeni nu putea invia mortii. Se multumi sa priveasca spre tavan, in speranta ca, oriunde ar fi, batranul sa o priveasca si sa vegheze asupra ei pentru ca nimic rau sa nu i se intample. Stia ca trebuia sa mearga mai departe, dar inima ii spunea sa ramana in trecut. Insa nu putea. Amintirea fostului Lord era prea mult pentru ca ea sa isi poate continua drumul. Ofta adanc, dupa care il urma pe baiat spre iesire. Urma sa-i arate imprejurimile.
" Raytek, oare de ce te-am parasit, dragostea mea? Iarta-ma! "

***

In timp ce Sarah si Tysiah treceau linistiti duna dupa dune, baiatul se gandea la cele cateva zile in care ploaia se incapatanase sa se opreasca.
-Stii, Sarah, ploaia aceea nu era ceva normal. Asta inseamna ca ne apropiem de o furtuna de zapada. In curand, natura nu va fi atat de primitoare ca pana acum, vorbi el, in timp ce privea nelinistit cerul ce se umplea usor de nori albi ca spuma laptelui.
Fata il privi, ganditoare, fiindca nu intelegea ce vroia sa spuna.
-Cum adica?
-Aici, iarna vine o data la 500 de ani si acum se apropie sezonul rece. Numai cei norocosi au ocazia sa o vada.
-Nu e mare lucru! De unde vin eu, e zapada cateva luni pe an, asa ca nu e ceva atat de special.
-Trebuie sa grabim pasii. Nu vreau sa ne prinda furtuna pe loc, altfel nu mai plecam de aici. Odata ce incepe, nu se termina pana cand nu imbraca intreaga zona cu acea haina rece. De cand eram mic mi-am dorit sa vad si eu zapada si se pare ca acum am ocazia. Mi-ar fi placut sa vad si eu locul de unde vii tu, acea planeta numita Terra.
-Crede-ma, nu ti-ar placea. Eu ma simt mai bine aici. E mai liniste si imi place sa ascult cantecul naturii.
-Da, stiu!
Oftara amandoi adanc, dupa care isi continuara drumul spre o destinatie necunoscuta.
Grabira pasul cailor, care parca zburau peste dune.
Dupa cateva minute, vremea incepea sa se schimbe. Frigul ce urma ii facu sa tremure, moment in care Tysiah scoase doua paturi groase din bagaj si ii puse una Sahrei pe spate.
-Multumesc! raspunse fata, schitand un zambet plin de dragoste.
Se acoperi cu cealalta si isi continuara calatoria.
Amandoi puteau vedea ca nu numai ei sufereau de frig, ci si caii, carora incepeau sa le tremure picioarele. Temandu-se ca animalele vor ceda inainte de a ajunge intr-un loc sigur, baiatul descaleca si aseza o alta patura pe spatele calului. Sarah proceda la fel si pornira mai departe la pas.
In scurt timp, fulgii de nea incepura sa alunece din nori si baiatul isi muta privirea spre cer. Incerca sa prinda unul in palma, dar se topi inainte de a-l vedea. Parea un copil care vedea pentru prima oara zapada si se bucura cand fulgii ii cadeau pe fata si lasau acel sentiment rece. Incepea sa tremure, dar nu ii pasa. Era prima si ultima oara cand avea sansa de a simti cum e o iarna si va profita din plin de ea.
Dupa ce admira indelung ninsoarea, ii arata fetei un punct slab in departare.
-Priveste! Tocmai am intrat in Campia Inghetata si acolo e muntele de pe harta parintilor tai. Tocmai in departare. Nu mai avem mult!
Fiecare pas ii aducea mai aproape de destinatie, dar stratul de zapada ce crestea treptat le ingreuna calatoria.
Oboseala si frigul puneau usor-usor stapanire pe ei. Baiatul simti ca e pe cale sa inghete. Tremura tot si, in acele momente, ar fi dat orice pentru un foc.
In cele din urma, nemaiputand suporta atata frig, se pradusira cu fata in pamant si adormira pe zapada rece. Tysiah incerca sa-si deschida ochii, insa pleoapele ii erau prea grele si le inchise la loc. Nici caii nu erau in cea mai buna conditie si se prabusira la picioarele lor, lovind usor din copite. Insa animalele nu erau obisnuite cu acea vreme rece si se stinsera in scurt timp.
Primul care se trezi fusese Tysiah. Deschise usor ochii si vru sa se ridice, dar o voce blanda il opri.
-Nu-ti fa griji! Esti in siguranta acum!
Un barbat statea la capul patului, privindu-l prietenos. Avea parul negru, scurt si o barba lunga. Ochii albastrii si mari ii straluceau la lumina unei lampi cu gaz si purta o haina de piele, groasa, o pereche de pantaloni de blana castanie si o pereche de cizme. Parea o persoana prietenoasa, cu care puteai sta de vorba fara a avea o tema anume.
-Bine ai revenit printre cei vii! Cand v-am gasit, erati doua statui lucitoare de gheata.
-Unde e Sarah?
-Linisteste-te! Prietena ta e bine! Doarme in camera de alaturi!
Cu o forta venita de undeva din suflet, baiatul se ridica din pat si fugi in camera de alaturi. Deschise usa si, vazand ca fata doarme linistita, se intoarse. Era puterea dragostei.
-Vezi? Ti-am spus ca e bine!
Tysiah se aseza inapoi pe pat, sufland usurat.
-Multumesc! Pentru ca ne-ai salvat!
-Nu face nimic! Imi place sa ajut oamenii la nevoie. Doar atat! Poftim! Sa te mai incalzesti putin!
Ii intinse o cana din care ieseau aburi. Dupa ce o inspecta atent, intreba:
-Ce e asta?
-Cicolata calda! Ce? Crezi ca iti vreau raul?
-Imi pare rau! Nu am vrut sa sune asa!
-Te inteleg! Nu te panica! Apropo, numele meu e Rados.
-Tysiah, incantat de cunostinta!


Cam atat deocamdata, dar va mai veni. Promit. Dupa cum v-am spus, partea aceasta e mai lunga decat cele dinainte. Sper ca cineva va trece si pe aici.
Vreau doar un comment! Cer prea mult?


So, see you later! Apropo, le multumesc lui IceCat si Fallen Angel ca citesc si sper ca vor fi mai multi care vor trece si pe la mine. Oricine e binevenit.

Lanna incheiat!