07-02-2011, 11:45 PM
Hei, girls! 
So, I`m here with the new chapter... ^^
Capitolul 14
Americanul se afla in coma la spitalul principal din capitala nipona. Accidentul fusese destul de grav, tanarul alegandu-se cu o contuzie, un brat rupt si coloana tasata, doua vertebre apropiindu-se periculos de mult, distrugand nervul. Desi nu era grav, acest lucru putand fi remediat rapid, medicii erau mai ingrijorati de contuzia avuta.
Yuki il privea ingrijorat, strangandu-i mana in mana sa. In momentul in care auzise de accident simtise ca ii cade cerul in cap. Nu, nimic nu era bine, nimic absolut. De ce trebuise sa il sune pe Jeff ca sa ii spuna ca o baba e bolnava? Oricum daduse ortul popii! Se invinuia pentru faptul ca il ingrijorase pe iubitul sau, facandu-l sa conduca la o asa viteza mare.
Plansese incontinuu de cum aflase de accident si pana ce doctorii il sedasera pentru a inceta. Cum se putea el ierta vreodata pentru tot ceea ce se intamplase? Isi privi iubitul ce statea intins pe patul de spital, in rezerva rece si neprimitoare a acestuia. Avea capul infasurat in pansament alb, dar care se murdarise de sange in locul in care avea operatia.
Avantajul tanarului motociclist fusese ca oamenii alertasera imediat ambulanta, iar aceasta fusese acolo in mai putin de cinci minute, aflandu-se in imediata apropiere. Motorul negru era acum facut praf, zacand pe marginea drumului. Doctorii spuneau ca Jeff avea sa fie tinut la pat timp de o luna de zile pentru ca nervul sa ii se poata reface. Ii fusesera bagate tije la coloana si era in afara pericolului acum, insa operatia era riscanta si nu puteau sa-l lase de capul sau, facand ce vrea. Metalul urma sa fie scos din el de indata ce nervul se va fi refacut. Bratul rupt avea, la fel, tije metalice care insa nu avea sa scoase vreodata de acolo, spre deosebire de cele de la spate.
Parintii lui Yuki venira ingrijorati la spital. Apucasera sa il cunoasca pe prietenul fiului lor de curand si isi formasera o parere chiar buna despre acesta, nestiind inca adevarata natura a relatiei aflate intre Yuki si Jeff. In conditii ca astea insa, nimenui nu-i mai pasa ce si cum, ci tot ce conta era ca tanarul baiat sa se faca bine cu adevarat, avand toata viata inainte. Mama lui Jeff se afla la spital din momentul accidentului, venind pentru matusa initial, insa aceasa, murind, toata atenta ii putu fi acordata doar fiului ei iubit.
Femeia plangea indurerata, punandu-si mainile pe umerii lui Yuki si saruntandu-l usor. Ea stia tot ce se intamplase intre cei doi si nu o deranja. Ciudata mentalitate pentru o mama, insa ea era de parere ca fiul sau merita tot ce-si doreste si daca a fi fericit insemna ca el sa fie cu alt baiat, atunci astasa faca.
Trecura doua zile de cand Jeff era in coma. Medicii incepeau sa se ingrijoreze, iar Yuki arata din ce in ce mai slabit. Nu dormise deloc de cand aflase de accident, nu se miscase chiar de langa patul iubitului sau. Nu-si putea explica de ce o persoana atat de buna, in viziunea lui, trebuia sa sufere atat de tare. Cateva figuri stranii isi facusera aparitia in rezerva lui Jeff, si anume barbati inalti si sobri, toti imbracati la costume negre. Aerul superior al acestora ii dadea fiori lui Yuki. Toti acesti oameni il salutara, desi nu se cunosteau. Ei il stiau pe el ca fiind iubitul lui Jeff, subalternul lor. Era de-ajuns, mai mult nu conta. Il privira cu admiratie, chiar cu mila unii dintre ei, adresandu-i vorbe incurajatoare.
Tanarului insa nici prin cap nu-i trecea ca acei oameni politicosi si distanti erau chiar Mafia. Nu era nici pe departe ingrijorat de prezenta lor, dar era confuz, nestiind cum de iubitul sau are prieteni niste persoane atat de in varsta. Cateva idei ii strafulgerara mintea, insa le alunga rapid, intorcandu-si privirea catre Jeff, care zacea in pat nemiscat, cu chipul livid, de o frumusete funebra. Doctorii spusesera ca nu se poate face nimic, daca tanarul nu avea sa-si revina de unul singur, nu-si va reveni niciodata.
Spre seara insa, dupa ce parintii lui Yuki plecara din salon, Jeff deschise ochii. Privi derutat in jur, nestiind ce sa creada si la ce sa se astepte. Intalni in fata sa chipul plans al iubitului sau si reusi sa articuleze:
- Yu...Ki....
Lui Yuki incepu sa-i bata inima mai tare, se apleca grijuliu peste Jeff si il saruta pe buze, fara sa ii pese ca o asistenta tocmai intrase in salon. Femeia ramase uimita de ceea ce vazu, insa chiar nu era treaba ei ceea ce faceau cei doi tineri, asa ca tacu din gura. In schimb insa ii dadu o pastila lui Yuki, care deja incepuse sa planga din nou, apoi zambindu-i lui Jeff si intrebandu-l cum se simte.
Se parea ca baiatul reactiona bine si nu avea niciun fel de complicatie, ceea ce constituia motiv de bucurie pentru fiecare doctor. Operatia lui Jeff nu fusese deloc usoara si presupunea o foarte mare putere de concentrare a medicilor, insa acestia reusira sa o duca la bun sfarsit. Mama tanarului era fericita, la fel ca si Yuki, a carui inima incepu sa bata din ce in ce mai repede de bucurie.
Cat timp asteptase la spital, privind trupul sleit de puteri a persoanei iubite, Yuki se gandise numai la ceea ce se intamplase intre ei si cat de magnific fusese. Desi placerea nu-si facuse simtita prezenta atunci, baiatul apreciase miscarile incete si tandretea iubitului. Acum... Parca nu i se mai parea deloc ciudata relatia dintre ei, parca... Parca incepuse sa-i placa si abia astepta ca Jeff sa iasa din spital. Da, era egoist, era egoist fiindca voia sa fie al lui din nou. Nu se gandea insa numai la asta insa, ci se gandea in special la sanatatea baiatului.
Dupa un control de rutina al medicilor, Jeff ramase din nou singur in camera cu iubitul sau. Il privi cu ochii frumosi, zambindu-i slab. Yuki ii zambi la randul sau si se apleca din nou peste Jeff, sarutandu-l iar. Buzele acelea dulci pe care le adora... Nu se putea abtine sa nu-l sarute. Sentimentele... Sentimentele sale se schimbasera mult de cand cei doi o facusera. Erau acum trecute de limitele prieteniei, putea chiar sa spuna ca-l place. Era contrariat de acest lucru, insa asta era adevarul.
- Cum te simti? intreba in soapta, dandu-i lui Jeff parul din ochi. Baiatul il privi gales, apoi raspunse intr-un final:
- Bine...
Vocea insa ii era sleita de puteri, lenesa.
- Imi pare rau pentru ceea ce s-a intamplat, reusi Yuki sa spuna intr-un final, iar o lacrima cristalina i se prelinse pe chip, cazand pe cel al lui Jeff, care privea acum nesigur.
De ce sa-i para lui Yuki rau pentru ceva ce nu fusese vina lui? Se intamplase, se intamplase, asta era si nu mai conta! Daca asa fusese sa fie, sa faca un accident, asta se intamplase. Fusese pedepsit, probabil, pentru ceea ce facuse, pentru raul provocat in special persoanei iubite si a rivalului sau.
- Nu trebuie... N-a fost vina ta, continua inchizandu-si ochii. Mersi ca ai stat cu mine, reusi sa mai spuna, dupa care ii fu imposibil sa mai spuna ceva. Era prea obosit, aluneca intr-un somn adanc...
- Hei, Yuki! striga un barbat dintr-un Chevrolett negru, iar tanarul se apropie nesigur de automobilul parcat in fata spitalului, nestiind de unde il cunostea acel om. Cum se simte Jeff? intreba de indata ce baiatul ajunse in dreptul masinii si il privi uimit. Raspunse politicos, spunand tot ceea ce era de spus. Nu indraznea sa intrebe de unde-l cunoaste acel om pe Jeff, ci se indrepta catre motorul sau si se urca pe acesta, indreptandu-se catre casa. Iubitul sau il rugase in urma cu putin timp sa mearga acasa, ramanand ca mama acestuia sa ramana cu el.
Yuki se supuse. Era obosit, groaznic de obosit si nu mai daduse pe acasa de o buna bucata de timp. Se simtea din ce in ce mai rau. Nu stia de cand nu mai dormise, nu stia cum de mai e in stare sa conduca. Trecu prin fata cimitirului, insa nu intra, doar opri si privi cu tristete in ochi. Undeva, printre sutele de cruci si sutele de cadavre aflate sub pamant se afla si mult iubita lui prietena, Misa, care se stinsese din viata mult prea devreme. Isi simti sufletul rascolit de amintiri dureroase, in care el si tanara fata radeau fericiti.
Porni in viteza, lacrimile acoperindu-i chipul bland. Era din cale-afara de fericit ca Jeff e bine, si totusi plangea. Plangea pentru o persoana ce nu avea sa se mai intoarca niciodata in viata sa, dar totusi nu-si putea opri explozia de lacrimi.
Se aruinca in pat de cum ajunse, refuzand sa manance sau sa discute cu parintii sai. Mama sa intelesese ca ceva nu e in regula cu fiul ei, dar prefera sa taca. Il iubea prea tare pentru a face orice lucru ce l-ar putea rani. Era usor tematoare in privinta acestei apropieri intre fiul ei si Jeff, baiatul acela pe care il cunoscuse din senin, dar preferase sa nu spuna nimanui.
Intre timp, la spitalul principal din Tokyo, tanarul Jeff privea pierdut pe peretii albi ca neaua, gandindu-se la chipul drag al lui Jeff. Abia astepta sa poata iesi din spital...
Sper sa fie pe placul vostru!
So, I`m here with the new chapter... ^^
Capitolul 14
Americanul se afla in coma la spitalul principal din capitala nipona. Accidentul fusese destul de grav, tanarul alegandu-se cu o contuzie, un brat rupt si coloana tasata, doua vertebre apropiindu-se periculos de mult, distrugand nervul. Desi nu era grav, acest lucru putand fi remediat rapid, medicii erau mai ingrijorati de contuzia avuta.
Yuki il privea ingrijorat, strangandu-i mana in mana sa. In momentul in care auzise de accident simtise ca ii cade cerul in cap. Nu, nimic nu era bine, nimic absolut. De ce trebuise sa il sune pe Jeff ca sa ii spuna ca o baba e bolnava? Oricum daduse ortul popii! Se invinuia pentru faptul ca il ingrijorase pe iubitul sau, facandu-l sa conduca la o asa viteza mare.
Plansese incontinuu de cum aflase de accident si pana ce doctorii il sedasera pentru a inceta. Cum se putea el ierta vreodata pentru tot ceea ce se intamplase? Isi privi iubitul ce statea intins pe patul de spital, in rezerva rece si neprimitoare a acestuia. Avea capul infasurat in pansament alb, dar care se murdarise de sange in locul in care avea operatia.
Avantajul tanarului motociclist fusese ca oamenii alertasera imediat ambulanta, iar aceasta fusese acolo in mai putin de cinci minute, aflandu-se in imediata apropiere. Motorul negru era acum facut praf, zacand pe marginea drumului. Doctorii spuneau ca Jeff avea sa fie tinut la pat timp de o luna de zile pentru ca nervul sa ii se poata reface. Ii fusesera bagate tije la coloana si era in afara pericolului acum, insa operatia era riscanta si nu puteau sa-l lase de capul sau, facand ce vrea. Metalul urma sa fie scos din el de indata ce nervul se va fi refacut. Bratul rupt avea, la fel, tije metalice care insa nu avea sa scoase vreodata de acolo, spre deosebire de cele de la spate.
Parintii lui Yuki venira ingrijorati la spital. Apucasera sa il cunoasca pe prietenul fiului lor de curand si isi formasera o parere chiar buna despre acesta, nestiind inca adevarata natura a relatiei aflate intre Yuki si Jeff. In conditii ca astea insa, nimenui nu-i mai pasa ce si cum, ci tot ce conta era ca tanarul baiat sa se faca bine cu adevarat, avand toata viata inainte. Mama lui Jeff se afla la spital din momentul accidentului, venind pentru matusa initial, insa aceasa, murind, toata atenta ii putu fi acordata doar fiului ei iubit.
Femeia plangea indurerata, punandu-si mainile pe umerii lui Yuki si saruntandu-l usor. Ea stia tot ce se intamplase intre cei doi si nu o deranja. Ciudata mentalitate pentru o mama, insa ea era de parere ca fiul sau merita tot ce-si doreste si daca a fi fericit insemna ca el sa fie cu alt baiat, atunci astasa faca.
Trecura doua zile de cand Jeff era in coma. Medicii incepeau sa se ingrijoreze, iar Yuki arata din ce in ce mai slabit. Nu dormise deloc de cand aflase de accident, nu se miscase chiar de langa patul iubitului sau. Nu-si putea explica de ce o persoana atat de buna, in viziunea lui, trebuia sa sufere atat de tare. Cateva figuri stranii isi facusera aparitia in rezerva lui Jeff, si anume barbati inalti si sobri, toti imbracati la costume negre. Aerul superior al acestora ii dadea fiori lui Yuki. Toti acesti oameni il salutara, desi nu se cunosteau. Ei il stiau pe el ca fiind iubitul lui Jeff, subalternul lor. Era de-ajuns, mai mult nu conta. Il privira cu admiratie, chiar cu mila unii dintre ei, adresandu-i vorbe incurajatoare.
Tanarului insa nici prin cap nu-i trecea ca acei oameni politicosi si distanti erau chiar Mafia. Nu era nici pe departe ingrijorat de prezenta lor, dar era confuz, nestiind cum de iubitul sau are prieteni niste persoane atat de in varsta. Cateva idei ii strafulgerara mintea, insa le alunga rapid, intorcandu-si privirea catre Jeff, care zacea in pat nemiscat, cu chipul livid, de o frumusete funebra. Doctorii spusesera ca nu se poate face nimic, daca tanarul nu avea sa-si revina de unul singur, nu-si va reveni niciodata.
Spre seara insa, dupa ce parintii lui Yuki plecara din salon, Jeff deschise ochii. Privi derutat in jur, nestiind ce sa creada si la ce sa se astepte. Intalni in fata sa chipul plans al iubitului sau si reusi sa articuleze:
- Yu...Ki....
Lui Yuki incepu sa-i bata inima mai tare, se apleca grijuliu peste Jeff si il saruta pe buze, fara sa ii pese ca o asistenta tocmai intrase in salon. Femeia ramase uimita de ceea ce vazu, insa chiar nu era treaba ei ceea ce faceau cei doi tineri, asa ca tacu din gura. In schimb insa ii dadu o pastila lui Yuki, care deja incepuse sa planga din nou, apoi zambindu-i lui Jeff si intrebandu-l cum se simte.
Se parea ca baiatul reactiona bine si nu avea niciun fel de complicatie, ceea ce constituia motiv de bucurie pentru fiecare doctor. Operatia lui Jeff nu fusese deloc usoara si presupunea o foarte mare putere de concentrare a medicilor, insa acestia reusira sa o duca la bun sfarsit. Mama tanarului era fericita, la fel ca si Yuki, a carui inima incepu sa bata din ce in ce mai repede de bucurie.
Cat timp asteptase la spital, privind trupul sleit de puteri a persoanei iubite, Yuki se gandise numai la ceea ce se intamplase intre ei si cat de magnific fusese. Desi placerea nu-si facuse simtita prezenta atunci, baiatul apreciase miscarile incete si tandretea iubitului. Acum... Parca nu i se mai parea deloc ciudata relatia dintre ei, parca... Parca incepuse sa-i placa si abia astepta ca Jeff sa iasa din spital. Da, era egoist, era egoist fiindca voia sa fie al lui din nou. Nu se gandea insa numai la asta insa, ci se gandea in special la sanatatea baiatului.
Dupa un control de rutina al medicilor, Jeff ramase din nou singur in camera cu iubitul sau. Il privi cu ochii frumosi, zambindu-i slab. Yuki ii zambi la randul sau si se apleca din nou peste Jeff, sarutandu-l iar. Buzele acelea dulci pe care le adora... Nu se putea abtine sa nu-l sarute. Sentimentele... Sentimentele sale se schimbasera mult de cand cei doi o facusera. Erau acum trecute de limitele prieteniei, putea chiar sa spuna ca-l place. Era contrariat de acest lucru, insa asta era adevarul.
- Cum te simti? intreba in soapta, dandu-i lui Jeff parul din ochi. Baiatul il privi gales, apoi raspunse intr-un final:
- Bine...
Vocea insa ii era sleita de puteri, lenesa.
- Imi pare rau pentru ceea ce s-a intamplat, reusi Yuki sa spuna intr-un final, iar o lacrima cristalina i se prelinse pe chip, cazand pe cel al lui Jeff, care privea acum nesigur.
De ce sa-i para lui Yuki rau pentru ceva ce nu fusese vina lui? Se intamplase, se intamplase, asta era si nu mai conta! Daca asa fusese sa fie, sa faca un accident, asta se intamplase. Fusese pedepsit, probabil, pentru ceea ce facuse, pentru raul provocat in special persoanei iubite si a rivalului sau.
- Nu trebuie... N-a fost vina ta, continua inchizandu-si ochii. Mersi ca ai stat cu mine, reusi sa mai spuna, dupa care ii fu imposibil sa mai spuna ceva. Era prea obosit, aluneca intr-un somn adanc...
- Hei, Yuki! striga un barbat dintr-un Chevrolett negru, iar tanarul se apropie nesigur de automobilul parcat in fata spitalului, nestiind de unde il cunostea acel om. Cum se simte Jeff? intreba de indata ce baiatul ajunse in dreptul masinii si il privi uimit. Raspunse politicos, spunand tot ceea ce era de spus. Nu indraznea sa intrebe de unde-l cunoaste acel om pe Jeff, ci se indrepta catre motorul sau si se urca pe acesta, indreptandu-se catre casa. Iubitul sau il rugase in urma cu putin timp sa mearga acasa, ramanand ca mama acestuia sa ramana cu el.
Yuki se supuse. Era obosit, groaznic de obosit si nu mai daduse pe acasa de o buna bucata de timp. Se simtea din ce in ce mai rau. Nu stia de cand nu mai dormise, nu stia cum de mai e in stare sa conduca. Trecu prin fata cimitirului, insa nu intra, doar opri si privi cu tristete in ochi. Undeva, printre sutele de cruci si sutele de cadavre aflate sub pamant se afla si mult iubita lui prietena, Misa, care se stinsese din viata mult prea devreme. Isi simti sufletul rascolit de amintiri dureroase, in care el si tanara fata radeau fericiti.
Porni in viteza, lacrimile acoperindu-i chipul bland. Era din cale-afara de fericit ca Jeff e bine, si totusi plangea. Plangea pentru o persoana ce nu avea sa se mai intoarca niciodata in viata sa, dar totusi nu-si putea opri explozia de lacrimi.
Se aruinca in pat de cum ajunse, refuzand sa manance sau sa discute cu parintii sai. Mama sa intelesese ca ceva nu e in regula cu fiul ei, dar prefera sa taca. Il iubea prea tare pentru a face orice lucru ce l-ar putea rani. Era usor tematoare in privinta acestei apropieri intre fiul ei si Jeff, baiatul acela pe care il cunoscuse din senin, dar preferase sa nu spuna nimanui.
Intre timp, la spitalul principal din Tokyo, tanarul Jeff privea pierdut pe peretii albi ca neaua, gandindu-se la chipul drag al lui Jeff. Abia astepta sa poata iesi din spital...
Sper sa fie pe placul vostru!
"Iadul e gol si toti diavolii sunt aici. " (W. Shakespeare)
Blog:
Codul Cuvintelor | L'art de L'amour
Blog:
Codul Cuvintelor | L'art de L'amour