05-02-2011, 03:21 PM
Mersi muuult pt comment!Voi incerca sa tin cont.
Dupa mai putin de jumatate de ora ma trezisem intr-o incapere destul de mare,insa rece,cu pereti cenusii ce te faceau sa te simti melancolic..
-Mama dvs va sosi intr-o clipa,zise unul dintre barbatii care reusisera sa ma urce in acea masina.
Mama..nu trebuia sa afle..nu alte probleme…
-Maya!Slava cerului ca esti teafara!
Dar eu nu ziceam nimic.Imi era prea jena,prea multa rusine sa am tupeul de a o pirivi in ochi.Hotarasem sa las capul in pamant.
-Ai idee..cata teama mi-a fost?Ce a fost in capul tau?Cum ai putut..imbracata asa si..
-Mama!
-Taci,Maya!Mai ai si tupeul de a comenta?!
-Imi pare rau,sincer..i-am zis eu,inca tinand privirea in jos.
-Vreau doar..sa imi explici.De ce?
O clipa de tacere..
-Sa imi explici,continua femeia,de ce ai facut asta?Ai alergat pana la aeroport,ai trecut de gardieni,te-ai injosit..pentru..pentru el?
-Da.
-Nu pot sa cred! Tu nu esti asa!
-Defapt mama,crezi sau nu,chiar sunt asa!i-am zis eu aruncandu-i o privire dura si sfidatoare,dupa care ea imi trasese o palma cu putere.
-O,doamne!Unde voi ajunge cu tine?Maya,nu intelegi?Chiar nu gandesti?E mai mare cu opt ani decat tine,esti o biata copilita pe langa Octavian.
-Stii ce,tu ai fost cea care l-a simpatizat de prima data,i-am zis eu.
-Poftim?Incerci sa dai vina pe mine pentru ceea ce ai facut?
-La saisprezece ani crezi ca nu sunt in stare sa iubesc?
-Asculta..e o iubire trecatoare,daca macar e iubire.Fetele ca voi..simpatizeaza mereu alti baieti,crezand ca sunt indragostite.Dar..
-Dar?
-Dar nu e deloc asa! Striga ea hotarata dupa care imi facu un semn.
-Gata?Plecam?
-Am vorbit eu cu Dl Mayer.A spus ca va trece cu vederea ceea ce ai facut,insa data viitoare nu ii va mai fi mila de tine.Sper sa nu mai faci prostii de-astea.Si o lua inaintea mea.
Zilele treceau si treceau..iar Maya cadea incet,parca intr-o boala.Era atat de trista,palida,ofilita.Putea oare sa mai aiba incredere in cineva?Un om care sa fie langa ea si sa nu o paraseasca niciodata..Atat isi dorea.Cufundata in melancolie,auzi cum cineva batea la usa camerei sale:
-Pot sa intru?
-Da..Domnule Paun!Ce fa..
-Nu trebuie sa zici nimic!Nu trebuie sa te simti prost,sau altele.Vreau doar..sa vorbim.
-Sa vorbim..despre?
-Doamne,mama ta avea dreptate.Nu arati prea bine..
Fata continua sa taca,mutandu-si privirea dintr-un colt in altul.
-Vreau sa stiu doar..chiar ai tinut la fiul meu?
-Mai mult decat atat.A fost primul barbat pe care l-am iubit cu adevarat.
-Nu mi-e greu sa te cred,imi zambi calm,lucru care ma facea sa ma simt mult mai bine.
-Dumneavoastra nu sunteti suparat ca a plecat?
-Normal,Maya..e fiul meu.Dar trebuie sa ii dau drumul.Sa isi faca o viata a lui,o familie a lui..
Isi dadu seama ca spusese ceva foarte trist pentru ea,asa ca si-a dres vocea repede,admirand unul dintre tablourile din camera.Dupa vreo zece minute isi lua la revedere,mentionand unele chestii inutile.
Dupa mai putin de jumatate de ora ma trezisem intr-o incapere destul de mare,insa rece,cu pereti cenusii ce te faceau sa te simti melancolic..
-Mama dvs va sosi intr-o clipa,zise unul dintre barbatii care reusisera sa ma urce in acea masina.
Mama..nu trebuia sa afle..nu alte probleme…
-Maya!Slava cerului ca esti teafara!
Dar eu nu ziceam nimic.Imi era prea jena,prea multa rusine sa am tupeul de a o pirivi in ochi.Hotarasem sa las capul in pamant.
-Ai idee..cata teama mi-a fost?Ce a fost in capul tau?Cum ai putut..imbracata asa si..
-Mama!
-Taci,Maya!Mai ai si tupeul de a comenta?!
-Imi pare rau,sincer..i-am zis eu,inca tinand privirea in jos.
-Vreau doar..sa imi explici.De ce?
O clipa de tacere..
-Sa imi explici,continua femeia,de ce ai facut asta?Ai alergat pana la aeroport,ai trecut de gardieni,te-ai injosit..pentru..pentru el?
-Da.
-Nu pot sa cred! Tu nu esti asa!
-Defapt mama,crezi sau nu,chiar sunt asa!i-am zis eu aruncandu-i o privire dura si sfidatoare,dupa care ea imi trasese o palma cu putere.
-O,doamne!Unde voi ajunge cu tine?Maya,nu intelegi?Chiar nu gandesti?E mai mare cu opt ani decat tine,esti o biata copilita pe langa Octavian.
-Stii ce,tu ai fost cea care l-a simpatizat de prima data,i-am zis eu.
-Poftim?Incerci sa dai vina pe mine pentru ceea ce ai facut?
-La saisprezece ani crezi ca nu sunt in stare sa iubesc?
-Asculta..e o iubire trecatoare,daca macar e iubire.Fetele ca voi..simpatizeaza mereu alti baieti,crezand ca sunt indragostite.Dar..
-Dar?
-Dar nu e deloc asa! Striga ea hotarata dupa care imi facu un semn.
-Gata?Plecam?
-Am vorbit eu cu Dl Mayer.A spus ca va trece cu vederea ceea ce ai facut,insa data viitoare nu ii va mai fi mila de tine.Sper sa nu mai faci prostii de-astea.Si o lua inaintea mea.
Zilele treceau si treceau..iar Maya cadea incet,parca intr-o boala.Era atat de trista,palida,ofilita.Putea oare sa mai aiba incredere in cineva?Un om care sa fie langa ea si sa nu o paraseasca niciodata..Atat isi dorea.Cufundata in melancolie,auzi cum cineva batea la usa camerei sale:
-Pot sa intru?
-Da..Domnule Paun!Ce fa..
-Nu trebuie sa zici nimic!Nu trebuie sa te simti prost,sau altele.Vreau doar..sa vorbim.
-Sa vorbim..despre?
-Doamne,mama ta avea dreptate.Nu arati prea bine..
Fata continua sa taca,mutandu-si privirea dintr-un colt in altul.
-Vreau sa stiu doar..chiar ai tinut la fiul meu?
-Mai mult decat atat.A fost primul barbat pe care l-am iubit cu adevarat.
-Nu mi-e greu sa te cred,imi zambi calm,lucru care ma facea sa ma simt mult mai bine.
-Dumneavoastra nu sunteti suparat ca a plecat?
-Normal,Maya..e fiul meu.Dar trebuie sa ii dau drumul.Sa isi faca o viata a lui,o familie a lui..
Isi dadu seama ca spusese ceva foarte trist pentru ea,asa ca si-a dres vocea repede,admirand unul dintre tablourile din camera.Dupa vreo zece minute isi lua la revedere,mentionand unele chestii inutile.