Pure Blood [Mistery, Romance]

[wonderCaT]

Partea a VI-a

La marginea unui lac, era situat un orasel, cufundat acum in tacere. O noapte friguroasa de toamna, ii facu pe cei care il populau, sa se retraga cat mai repede in locuintele lor calduroase. Toti erau preocupati de treburi obisnuite, cum ar fi servirea cinei, culcarea copiilor sau pregatirea lucrurilor necesare pentru o noua zi de munca. Nimeni nu avea habar, de ceea ce se petrecea acum in parcul de pe marginea apei.
- Karl, ce naiba faci? Baiatul isi tinea o mana ascunsa in interiorul paltonului, fiind gata sa intervina.
Dar Karl nu il lua in seama, o privea atent pe tanara vampiroaica, care la randul ei facea acelasi lucru. Dupa cateva secunde tensionate, baiatul se ridica, indepartand lama ascutita, care era gata sa strapunga inima copilei.
- Nu pot, Luke. Nu pot face una ca asta. Nu inteleg de ce, dar nu pot. Isi muta privirea catre colegul lui, punandu-si mainile in buzunar.
- Daca tu nu poti o sa o fac eu. Scoase un pistol si il indrepta in directia Amyrei, care abia daca apuca sa se ridice, stand acum din nou nemiscata.
Nu stia ce ar putea sa faca. Ii era teama, deoarece tipul avea o arma, putand oricand sa o raneasca. Vantul porni din nou, fiind mai hotarat ca niciodata. Frunzele care erau imprastiate pe sol, dansau acum nestingherite. Luke era gata sa apese pe tragaci, cand fu deranjat de un zgomot puternic, urmat de un hohot malefic. Cel care isi facu aparitia, era acum in centrul atentiei. Era un baiat inalt, mai inalt decat cei doi, bine facut, purtand un zambet ironic. Avea parul lung, pana la umeri, de un galben stralucitor. Imbracamintea ii era compusa dintr-o geaca de piele neagra, plina cu insigne si fermuare, o pereche de blugi cu numeroase rupturi si niste ghete de piele. I se vedeau clar coltii, bine ingrijiti.
- El trebuie sa fie! Amyra se incrunta. Tu ai fost, nu-i asa?
Se auzi un raset batjocoritor.
- Da, eu am fost. Aveam o pofta nebuna pentru ceva fraged, dar nu am fost deloc satisfacut. Era atat de impura. Rase din nou.
- Esti mai josnic decat am crezut! Fata era de-a dreptul furioasa. A trecut prin toate astea din pricina unui criminal jegos. Vampirul nu era nici pe departe afectat de spusele ei, parea chiar amuzat. Facu cativa pasi, dorind sa se apropie de ea.
- Dar tu, draga mea, esti atat de frumoasa, sunt sigur ca ai ceva special. Hai mai aproape sa ne cunoastem mai bine. Inainta si mai mult.
- Nu te apropia de mine, te previn.
- “Hehe”, sunt asa speriat. Se intinse sa o prinda, dar Karl i-o luase inainte.
O apuca, tragand-o astfel langa el. Se afla acum in bratele lui, simtindu-se protejata. Scoase din nou pumnalul, dar de data asta il indrepta catre adevaratul criminal, vampirul fiind acum usor enervat.
- Exact cum banuiam… sunteti asa zisii “vanatori de monstrii”. Cine altcineva ar putea bantui strazile pe o vreme ca asta. Nu ma tem eu de voi. Dati-mi fata si promit ca o sa va las sa va bucurati in continuare de viata.
Cei doi nu pareau inspaimantati deloc, fiind chiar foarte seriosi. Asta se datora experientei de acest gen, pe care au dobndit-o in decursul anilor. Acesta nu era primul vampir cu care se confruntau, inaintea lui fiind multi pe care ii exterminara. Faceau parte dintr-o organizatie, care se ocupa cu astfel de probleme. Ei aveau grija ca orasul sa fie in siguranta, scapand astfel de criminalii care nu faceau parte din categoria oamenilor. Meseria lor era secreta, nestiind nimeni de existenta lor.
Blondul nu a mai stat pe ganduri, napustindu-se asupra lui Karl si a Amyrei. El ii dadu imediat drumul fetei, astfel incat sa nu poata fi ranita. Ii para atacul vampirului, facandu-i o incizie pe brat.
- Plecati de aici, e prea periculos pentru voi. O privi o ultima data.
- Dar…
- Haide, Amyra! Ai auzit ce a spus, sa mergem pana nu e prea tarziu. O prinse de haina si o trase dupa ea.
Vampirul o urmarea cu coada ochiului, fiind astfel atent si la loviturile pe care le putea incasa de la Karl. Se misca foarte bine, ferindu-se usor, datorita agilitatii cu care era dotat. Dar nici muritorul nu se descurca rau, reusind sa-l mai raneasca de cateva ori. Pentru a-l ucide, era nevoie de o lovitura in dreptul inimii. Din pricina ca era om, obosea mult mai repede, concentrandu-se astfel mai greu. O mica greseala din partea sa, i-a dat celuilalt sansa sa-l imobilizeze, fiind aproape sa-l muste de gat. Avu noroc cu prietenul sau, care interveni la timp.
Cele doua, care erau acum mult mai departe, auzira intr-un tarziu doua focuri de arma.