Viata Dubla

[L'pti.chat]

Sadic_Soul - MA bucur ca inca citesti si inca iti trezesc interesul. Vreau sa-ti multumesc pentru sfaturi si tot ce mi-ai spus. Chiar vreau sa ma perfectionez si o sa lucrez la asta. Deasemenea, tin sa mentionez ca ma simt flatata datorita acelei replici "talent maret" :)). Eh, si acum partea mai putin placuta din post, in care sunt nevoita sa ma indoiesc de cat de bine va fi primit acest capitol [ jumatate de capitol, mai exact :d ] datorita descrierii abundente. Incercand sa ma scuz, vreau sa spun ca abuzez de descriere din cauza ca mi-e frica sa nu va surprind cu un dialog sec. Voi incerca sa ma revansez in urmatoarele capitole, voi citi mai mult si sper ca voi reusi sa imbunatatesc partea asta :d .

Acum , enjoy :d

Capitolul 5

Prima parte

Adormisem cu gandul la el. Imaginea lui s-a incapatant sa ramana in mintea mea, umplandu-mi noaptea cu vise ce-l infatisau pe el. Speram la sarutul sau dulce, credeam ca-l pot atinge din nou, ca-i voi simti bratele cuprinzandu-ma . . . Toate astea tineau pana dimineata, cand, imediat ce soarele isi arunca razele peste oras, reuseam sa scap de toate acele imagini ce ma batuiau. Cu fiecare minut al diminetii ce trecea imi doream tot mai mult sa-l revad, tot acel mister ce-l invaluia si-n vis trezind in mine o dorinta apriga, ce parea ca nu doreste sa se lase a fi stapanita de vreo vointa a ratiunii. Nu, o ignora complet, actionand inconstient, uitand de legi si de corect, uitand de mine. Ma lasa undeva departe, ca si cum viata mea ar fi fost un metrou, iar eu m-am pierdut . . . De gandurile mele.

Deschid ochii incet, fara prea mult chef de viata, sentimentele din seara precedenta invaluindu-mi sufletul intr-un voal care dintr-un gri neutru devine tot mai nergu, tot mai adanc, gata sa inghita tot. Imi indrept privirea spre ceasul de pe perete. Cu ochii intredeschisi si mintea concentrata concomitent pe alungarea gandurilor ce-l curpind pe el, reusesc sa deslusesc ora 7 si cateva minute. Poate 20. IN ciuda starii mele, realizez repede ca nu-mi mai permit sa ma bucur de caldura patului, fiind deja in intarziere. Ma ridic, incercand in acelas timp sa-mi pun telefonul la ureche, asteptand ca apelul meu sa fie auzit de catre Clara. Dezordinea instalata in camera mea nu da semne ca ar vrea sa-si schimbe locul de origine, iar eu nu indraznesc s-o plictisesc cu rugamintile mele patetice de a ma parasi. Asa ca renunt.

- Drace! Ieri era aici, reusesc sa spun, enervandu-ma in urma unei cautari esuate. Se pare ca inca nu m-am obisnuit cu colegul meu de camera.
- Buna dimineata si tie ! o aud pe Clara, vocea sa rasunand in dezastrul din capul meu asemenea unui pian, menit sa aduca totul la acelas ritm, sa relaxeze atmosfera.
- Vii pe aici in zece minute, ok ? spun eu imediat ce realizez ca nu vorbesc singura.

A inchis. Nu stiu daca-i voi agrea prezenta, avand in vedere starea in care ma gaseste aceasta minunata zi noroasa, dar stiu ca e singura persoana in masura sa-si complice exsitenta incercand sa-mi ridice moralul. Reusesc sa ma imbrac, asa ca o intampin cu hainele pe mine, insa zambetul sau oricare expresie de pe chipul meu lipseste cu desavarsire.

- Ce s-a intamplat aseara ? ma intreaba ea, agatandu-se de orice subiect care l-ar putea discuta cu mine si care ar scapa-o de actuala situatie.

Insa efortul sau nu isi atinge scopul. Desi constienta de prezenta sa, nu reusesc sa ma trezesc pentru a-i raspunde. Cu coada ochiulul ii observ miscarile, dar nu ma obosesc sa privesc intr-acolo, fiind covinsa ca bruneta ma cunoaste atat de bine incat sa ma lase sa ma cufund in gandurile mele pana la punctul critic. Atunci va interveni cu un tact nemaipomenit si asemenea unui salvamar imi va arunca colacul care ma va tari, de cele mai multe ori fara voia mea, pana la mal.

- Tot nu inteleg, ma surprind spargand linistea, un sentiment de vinovatie cuprinzandu-ma imediat dupa asta, ca si cum ceea ce as fi facut ar merita fi pedepsit. De ce nu a raspuns ? continui eu cu voce joasa, retoric.

O simt privindu-ma, cateva secunde mai tarziu fiind ea cea vinovata pentru sunetele ce sparg gheata linistii enervante dintre noi. Imi oberva lipsa de chef pentru a strange masa, asa ca accepta tacita situatia, ocupandu-se cu grija de aceasta sarcina. Aud farfuriile atingand usor masa din bucatarie, scotand un sunet mult prea surd pentru a putea fi perceput, insa destul de puternic pentru a ma irita pana la nebunie. Percep fasaitul hainei in timp ce mainele mele o apuca, sunetul pasilor pe parchet imi rasuna in urechi, iar zgomotul usii deschizandu-se vine ca o avalansa de sunete, prea distructiva pentru psihicul meu, in momentul de fata poate prea fragil.

In fata mea se inalta un inger, unul cu chip uman, insa care ar face orice model sa se simta asemenea unui gandac in fata frumusetii sale. Ochiii sai albastri stralucesc vii, ca si cum ar fi captat toata energia din jurul lor pentru a o imprastia acum pe chipul meu in nunate de cer senin. Parul sau negru, cu cateva suvite rebele gadilandu-i chipul ca si sculptat ma fac sa-l incadrez in categoria divinitatilor, iar zambetul sau nu face decat sa accentueze aceasta convingere.

- Ti-ai facut bagajele ? ii aud vocea calma, in care se putea simti surasul sau.
- Pentru ce ? Unde ma expediezi ? il intreb eu incercand sa ma dezmeticesc.
- Tu viens avec moi, chéri* .
- Moi ? Mais je ne souviens pas . . .** Ii raspund eu din reflex, intr-o franceza ce credeam c-o uitasem.

Incerc sa-mi aduc aminte momentul promisiunii, insa in zadar, caci mintea mea incepe sa-mi deruleze inaintea ochilor posibile scenrii ale excursiei ce urmeaza. Un zambet ce, privit dintr-un anumit unghi, dadea spre unul tampit imi infloreste pe chip, in timp ce doua lacrimi mari se rostogoleau pe obrajii rotunzi ai Clarei, dovada a dorului ce avea sa mi-l poarte aceste zile.

- Il sera bon, va fi bine, continui eu . Nu voi lipsi mai mult de o saptamana, spun eu pe de o parte sperand sa fie asa de dragul ei, insa o particica sufletului meu si-ar fi dorit ca aceasta excursie sa nu se termine. Ironic. Inca nici macar nu incepuse.

Buzele sale frumos conturate, parca special desenate pentru chipul sau, pentru a-l armoniza, vor sa se arcuiasca intr-un zambet. Unul fals, intr-adevar, dar care isi pastreaza bunele intentii de a-mi usura plecarea. Ma prefac vrajita de el , chiar daca nu acesta ar fi comporametul adecvat intr-o asemenea situatie, dupa care o conduc, incheind intreaga scena cu o imbratisare menita sa-i pastreze moralul ridicat pana la intoarcerea mea. INchid usa in urma mea, simtind o oarecare eliberare imediat ce am realizat ca plecase. Ciudat, insa de aceasta data sunetul ce mai devreme ma irita mi-a adus zambetul pe buze, amintindu-mi ca sunt mai aproape cu un pas de calatoria mea cu Antoine. Il poftesc in camera mea, fara sa-mi fac probleme in legatura cu dezordinea din acea incapere. Prefera sa ma astepte stand in picioare. O fi din cauza scaunului pe care se odihnesc cateva zeci de haine ? Se multumeste sa ma urmareasca sprijinindu-se de perete, cu picioarele incrucisate si un zambet ironic pe chip.

Incerc sa-i ingnor prezenta, pregatindu-mi micul bagaj. Stiam din calatorii anterioare ca limita maxima pentru cel de mana este de zece kilogame, asa ca incerc sa ma incadrez. MA plimb dintr-o parte in alta a camerei, parul ravasit rasfrangandu-se peste chipul meu care acum radiaza de fericire.

- Jeansii, bluzele, lenjeria, spun eu ultimul cuvant doar pentru mine. Sunt toate aici.

Il vad ridicand bagajul imediat ce a putut citi in privirea mea ca totul este pregatit, asa ca singura sarcina ramasa este cea de a inchide usa. Ma ocup de ea, dupa care il urmez pe brunet afara, unde astepta un taxi cu faruruile aprinse. Soferul il ajuta cu geamantanele, dupa care ne asezam pe bancheta din spate, eu putand in sfarsit sa ma bucur de imbratisarea sa, cuibarita la pieptul sau. Ochii lui de un albastru atat de pur straluceau de nerabdare, lasand acea sclipire, acel senitement sa-i cuprinda intreg corpul. Ii simteam inima batand in piept, iar o data cu ea pare ca un tremur usor pune stapanire pe bratele sale, ce acum ma strang mai puternic, ca si cum ar vrea sa ma aduca mai aproape.

- 20 de lei, va rog, se aude vocea rece a taximetristului.

Ochiii-mi au fost deschisi, insa nu am putu zari nimic din filmul orasului desfasurandu-se inaintea privirii mele, fiind hipnotizata de prezenta sa. Toate momentele petrecute in preajma lui par prea scurte. Subit, o frica penibila ma cuprinde gandindu-ma ca totul se va termina prea repede, ca nu vreau sa ia sfarsit tot acest vis frumos .

Ii vad degetele apucand portmoneul din buzunarul blugilor si pe el intizand banconetele cu un zambet amabil pe chip, ce parca nu se potriveste cu chipul rece, poate un pic respingator al soferului. Il urmez prin aglomerarea de oameni, pana cand ajungem la poarta potrivita, unde, intr-un final, ne oprim din alergat. Ii simt mana strangand-o ferm pe a mea, in timp ce privirea sa ma analiza lenes, oprindu-se atenta asupra fiecarui detaliu.

- Ochii tai . . . spune el privindu-ma , pot innebuni orice barbat, continua dupa o scurta pauza, care, pentru mine a parut o vesnicie.

Il privesc inocent, oarecum flatata de modul in care a reusit sa spuna un simplu compliment. Simteam cum pe sirea spinarii imi trece un fior, electrocutandu-ma continuu, ca si cum ar incerca sa-mi aduce mereu in minte vocea sa catifelata ce a transformat cateva simple cuvinte in ceva plin de sentiment. Ii simt buzele sarutandu-mi delicat mana, incheind acest moment in cel mai elegant mod posibil. Pirvirea sa, atat de caracteristica o intalneste pe a mea, ochii lui albastri fizandu-ma bland pe sub genele negre, infinite.

Ma simt sugrumata de toate emotiile ce pun stapanire pe sufletul meu. Nici chiar acesta nu le poate tine in frau, fiind istovit de avalansa lor. Pentru o clipa, gasesc prezenta lui ca fiind intimidanta, senzatie straina mie de ceva vreme. Dupa o scurta analiza imi intorc privirea spre pamant, pare ca nu am puterea necesara s-o sustin, aceasta alunecand spre podea. Pasii ma poarta inconstient alaturi de el, nu mai sesizez mana sa tinand-o pe a mea si nici monetul in care acestea se desprind.



Liniste. Insa una care se sparge cu fiecare secunda, caci zumzetul din avion devine tot mai sesizabil. Pret de cateva minute ma delectez cu imaginea oferita de o asemenea inaltime, zambind euforic, asemenea unui copil mic ce se joaca cu o noua jucarie. Ca orice pusti, insa, ma plictisesc repede de nou, asa ca ma multumesc cu o revista, pe care o rasfoiesc lipsita de interes. Il zaresc undeva la periferia campului meu vizual, tastant un mesaj cu degetele sale lungi. Imi concentrez atentia asupra revistei imediat ce realizez ca lipsa conversatiei avea sa dureze o vreme. Straniu, insa nu ma deranjeaza. O energie ciudata il insoteste pretutindeni, oferindu-i acel prilej de a parea misterios, plin de secrete, umpland acel spatiu lipsit de cuvinte.

Inchid ochiii. Zeci, poate sute de scenarii mi se deruleaza in minte, mana ce le deseneaza nedand semne de oboseala, continuandu-si munca in fiecare minut. „Casa dulce casa „ ma surpind spunand, in timp ce o emotie ciudata puna stapanire pe mine. O stare de neliniste, imbratisata de fericire prosteasca si presarat cu o usoara nerabdare. Pleoapele mele devin tot mai grele, zumzetul proprie-i mele voci interioare fiind mult prea obositor. Ma cufund intr-un somn usor, patruns de cateva din trairile de mai devreme.

*Vii cu mine, draga mea
** Eu ? Dar nu-mi aduc aminte . . .