Scaldare in dorinta [Poveste finalizata]

[Yaoi Queen]

Capitolul VI

Ne-am intins amandoi, unul langa celalalt pe suprafata in intregime verde, si pentru mai bine de cinci minute, nici unul din nou nu a spus nimic. Eu am fost cel care a deschis un subiect, insa care ma interesa doar pe mine, cred...
-Kyan, am o intrebare, am spus eu, intorcandu-mi capul spre el.
Acesta s-a intors spre mine, ridicandu-se, pentru a sta sprijinit pe brat, si mi-a raspuns, indemnandu-ma sa continui.
-Tu... adica, ai vrut sa mai spui ceva inainte sa... ma iei atunci pe sus... ce era? am intrebat incet, referindu-ma la momentul in care m-a luat in brate si a fugit cu mine.
El a inteles ce am vrut sa spun si mi-a zambit.
-Da, am mai vrut, dar m-am gandit ca mai bine nu imi continuam propozitia in momentul acela.
-Dar cand ai sa imi spui, daca atunci nu ai vrut? e ceva de rau?
-Oh da... e foarte rau, rostise el, dand afirmativ din cap.
-Te rog, nu ma tine pe jar. Ma sperii, am spus eu, privindu-l ingrijorat, crezand ca cine stie ce lucru avea sa imi zica.
-Dar mi se pare dragut.
-Poftim?
Replica lui ma luase prin surprindere, de aceea nu am putut sa inteleg la ce se referea.
-"Pentru ca ai un corp atat de mic... dar mi se pare dragut". Asta voiam sa spun. Ochii lui au sclipit puternic atunci cand imi adresase la randul lui o intrebare. Justin, tu ai simtit vreodata dorinta de a saruta un alt baiat?
Din nou m-a luat prin surprindere, si mai mult, m-a socat intrebarea lui. Am ramas mut un timp, dupa care am, vrut sa imi misc buzele, nestiind insa ce sa zic. As fi spus da,pentru ca avandu-l atat de aproape parca asta imi doream sa fac... lucru care ma inspaimanta ingrozitor!
Kyan se aplecase asupra mea, punandu-si palma langa capului meu, si am cascat ochii incetosati atunci cand buzele sale ferme s-au lipit de ale mele, reusind sa ma agite nemaipomenit de tare. Am scos un sunet infundat atunci cand limba lui s-a strecurat in lacasul meu umed, si speriat de ceea ce se intampla, mi-am asezat o mana pe umarul sau. S-a intamplat atat de brusc, incat gandurile mele au luat-o razna, si ma simteam ca un obiect care plutea prin spatiu... Tot corpul meu a reactionat dintr-o data cand am realizat ce se intampla: inima mea, grabindu-si ritmul ca intr-o cursa, mintea mea pierzandu-se undeva pe drum in graba inimii, si incheieturile mele tremurand din toate ligamentele.
Cand buzele sale s-au despartit de ale mele, si-a continuat propozitia precedenta, ramanand insa deasupra mea.
-Pentru ca eu simt nevoia de a face asta inca de cand am vorbit prima oara cu tine.
Inca eram frapat de ceea ce se intamplase, si m-am ridicat in picioare, dupa ce Kyan s-a dat la o parte.
-Nu inteleg de ce toata lumea simte nevoia sa isi bata joc de mine, am rostit eu, strangandu-mi pumnii.
-Stai putin, cine isi bate joc de tine? ma intrebase el, prinzandu-ma de incheietura mainii.
-Chiar tu! Altfel nu stiu de ce ai saruta o persoana ca mine, fara intentia de a-ti bate joc!
-Pentru acelasi motiv pentru care as saruta persoana aceea si a doua oara! Te credeam mai inteligent, dar vad ca esti greu de cap, ce naiba!
-Poate ca sunt greu de cap! Motiv? O fi oare acela cu "fratele geaman al lui Taylor" ? Stiu ca seman cu ea, dar nu sunt Taylor! nu sunt o fata!
-Ah, Dumnezeule! Stiu cine esti si stiu ce esti! Si nici macar nu m-am gandit vreo clipa la Taylor cat timp am stat cu tine, chiar daca semeni cu ea! Sunteti doua persoane diferite, bine?!
Tonul lui era din ce in ce mai rastit si mai nervos pe masura ce imi vorbea, iar de cum s-a ridicat in picioare, mi-am lasat capul pe spate pentru a reusi sa ii vad chipul.
-Doamne, Kyan! Tu nu stii ce spui! In primul rand, sunt baiat, intelegi? baiat! In al doilea rand...
-Ce tot indrugi acolo, Justin? Cand placi o persoana, nu te mai intereseaza toate rahaturile astea, ci te lasi purtat de val! Fii macar sincer cu mine si spune-mi daca ti-a facut placere cand te-am sarutat!
-Esti nebun? Asculta, Kyan...
-Nu, nu ascult! Raspunde, si pe urma mai vedem daca am sa ascult. Fa-ma nebun, dar adineauri, tremurai acolo pe iarba! Hai s-o luam altfel... Sarutul meu, te-a scarbit? a intrebat el, coborandu-si tonalitatea vocii.
-Nu, dar...
-Te-a emotionat?
-Da...
-Ei, si? Care e problema?
-Bine, a fost placut! dar a speriat toti dracii din mie! Ai inteles?!
Acesta a zambit in coltul gurii, punandu-si apoi mana pe frunte, si ridicandu-si chipul spre cer, expirand usurat.
-Doamne, ce greu a fost... Inteleg ca te-a socat, dar, fi-ar sa fie, baiete! Ai spus cea mai mare tampenie posibila pe care doar in telenovele o mai gasesti.
Isi coborase privirea spre mine, insa eu aveam ochii lasati, iar tot ceea ce puteam vedea era abdomenul sau inca umed, si partea de mai jos a corpului, care insa nu indrazneam sa o comentez nici macar in gand. Imi simteam obrajii atat de infierbantati, incat nu aveam destul curaj sa imi ridic chipul, si chiar daca l-as fi avut, nu stiam ce ar fi trebuit sa mai spun, pentru ca mi-am pierdut orice idee. Degetele mainii sale drepte s-au asezat sub barbia mea, impingand de ea in sus, obligandu-ma sa imi ridic capul. Zambetul lui cald care mi-a intalnit privirea, imi facuse trupul sa tremure scurt, odata ce un fior puternic m-a strabatut, facandu-ma sa inghit cu greu. In acel moment consideram ca eram ciudat, cu tot cu reactiile mele... si de aceea ma simteam extraordinar de jenat din cauza ochilor actorului care erau atintiti spre chipul meu.
-Si acum... ce ar trebui sa fac? am intrebat eu, nesigur, si inca speriat. Eram intr-o situatie pe care nu o intalneam zilnic...
-Tu ce ai vrea sa faci? intrebase el la randul lui, apropiindu-si chipul de al meu.
Parca mi s-au inmuiat genunchii, vazandu-i ochii atat de albastrii care erau tot mai apropiati, si nu puteam gandi nimic altceva decat "Oh, Dumezeule!". Totusi, intr-un moment de constientizare, am clipit des, si mi-am intors chipul inrosit, spre haine.
-Sa plecam... Te rog, am rostit eu incet, aplecandu-ma pentru a-mi aduna hainele, pe care le-am imbracat pe rand.
-Dar nici nu ne-am uscat, a spus el pe un ton nemultumit.
-Te rog!
Tonul meu serios l-a facut sa incuviinteze, dupa care mi-a urmat exemplul si a inceput sa se imbrace. Ne-am indreptat spre masina, eu cu pasi grabiti, iar el lent, cu mainile varate in buzunare. Chiar il asteptasem langa ea in jur de un minut, iar cand a venit, acesta a apasat pe butonul de la chei, ingaduindu-mi sa intru in automobil.
Am inchis portiera masinii, si m-am sprijinit de ea, privind pe geam. Tipic momentelor de plina agitatie din mintea mea. Abia observasem cand masina a pornit, peisajul incepand sa se miste inaintea ochilor mei din ce in ce mai rapid. Daca ar fi fost totul atat de simplu, si eu eram o fata, totul s-ar fi intamplat altfel... dar asa ceva nu mi se parea acceptabil. Ar putea sa ii distruga cariera. Iar in pivinta mea... ca sa fiu sincer, si prin termeni mai pe mai pe intelesul tuturor, eram "varza". Ce vreau sa spun este ca, nu stiam ce sa cred. Eram putin speriat de ceea ce imi spusese Kyan, si mai ales de sarutul acela, care a fost cu siguranta lucrul care mi-a dat toate gandurile peste cap. Nu voiam ca prietenia noastra sa se duca de rapa din cauza asta. Intr-un fel m-a speriat si mai tare acel gand, deoarece cu el ma simteam mai in largul meu, decat cu orice alta persoana... chiar si decat Sam.
Intre noi era o tacere de mormant, iar singurul sunet care isi mai facea simtita prezenta era zgomotul motorului. Ar fi fost silentios intr-adevar, cum presupune o astfel de masina, dar asta daca atmosfera nu era atat de apasatoare.
Mi-am intors privirea spre Kyan si l-am vazut muscandu-si obrazul pe interior. Nu il mai vazusem sa faca asta, si am ajuns sa cred ca e un obicei care isi face prezenta cand e nervos. Nu a durat mult pana cand mi-am indreptat din nou privirea pe geamul masinii, ramanand astfel pana cand am ajuns in fata casei mele. Am iesit din automobil, insa in acelasi timp a facut-o si Kyan, strigandu-ma pe numele fals, pe care ajunsesem sa il urasc, pentru ca de fapt nu eram eu cel strigat...
Acesta a inconjurat masina, oprindu-se in fata mea. S-a sprijinit de capota masinii coborandu-si privirea spre mine, apoi si-a umezit buzele cu limba inainte sa inceapa a vorbi .
-Crezi ca as putea sa te mai vizitez?... in ciuda a ceea ce s-a intamplat?
Daca as fi putut sa imi cobor privirea mai jos de pamant, as fi facut-o, dar cum era imposibil, nu puteam decat sa imi las capul plecat, in incercarea de a-mi ascunde rusinea.
-Da... am raspuns intr-un final, fara a ma clinti din acea pozitie.
-Bine. Atunci ne mai vedem, a rostit el incet, intorcandu-se pe partea celalta a masinii. M-a salutat in timp ce intra pe locul soferului, iar eu am pornit cu pasi grabiti spre usa casei, pe care am deschis-o, izbind-o de perete. Nu am realizat lucrul asta, dar eram mai agitat decat credeam.