03-02-2011, 10:18 AM
Multumesc Miranda^_^ pentru comentarii si te mai astept. So, am revenit cu trei oneshot-uri, abia scoase din cuptor :)). Sper sa va placa. Si de data asta le-am facut despre prietenie.
Se spune ca o prietenie adevarata se scalda in sinceritate, traieste si se hraneste cu povestile lor, cu momentele placute petrecute impreuna si din zambete. Si daca este asa, pot spune ca sunt flamanda si saraca, duc lipsa acestor sentimente, acestor’’alimente’’, ce ar trebui sa ma tina pe picioare.
Si-mi este atat de foame de momentele noastre, imi este atat de dor de gustul zambetului tau incat simt ca mor. Simt cum mor singura in singuratatea mea si sper sa-mi auda cineva scancetul trist de durere, sa vina si sa ma salveze din aceasta inchisoare a mortii. Si nu vine nimeni. Ma scald in lacul propriilor mele lacrimi si cer indurare. Asa cum un peste prea mic este lasat sa plece din undita pescarilor, asa cer si eu indurare. Cer o noua sansa la viata. Si plina de sperante, ma las in voia sortii asteptandu-mi dalvarea, dar ma pierd printre cuvinte, iar sperantele ma parasesc, lasand in urma numai pozele cu noi…
E normal oare sa am parte de atata cruzime? Parca si pozele iau forma unor demoni ce ma asteapta bucurosi sa las totul si sa ma alatur lor in uitare. Dar, priveste! Priveste cum ma zbat in propriile-mi lanturi formate din nedorinta-mi de a parasi acest taram, desi plin de minciuni si tradare, taram in care m-am nascut, am trait si te-am intalnit pe tine. Buna mea prietena, ce din pacate nu ma poti salva din lumea mea, nici macar daca-i vrea. Ma crezi nebuna, nu? Tot ce citesti iti par cuvintele unui dement, aruncate pe-o foaie de hartie in speranta ca le va citi cineva.
Si ai dreptate. In capul meu, o mie de omuleti ce ’’lucrau’’ la functionalitatea deciziilor mele s-au innecat in prea multe lacrimi si minciuni. Priveste! Acum totul e stricat. Crezi ca ar mai putea fi reparate? Eu am tot incercat sa le repar, dar totul e prea complicat. Atat de… atat de complicat! Si da! Chiar sunt nebuna. Dar sunt nebuna de durere, pentru ca ceva atat de minunat nici nu a inceput bine si deja s-a terminat. Si poate nu-ti dai seama inca, dar doare. Si doare atat de tare incat imi doresc sa mor mai bine, decat sa mai indur.
Dar stii ceva? Ma bucur atat de tare ca s-a intamplat. Si sunt atat de fericita ca te-am cunoscut si ca am avut parte de prietenia ta incat nu-mi pasa ce se va intampla. Ba nu. Te mint. Imi pasa. Si-mi pasa atat de mult incat nu pot sa distrug gelozia care ma cuprinde cand vad ca te pierd din cauza unor porcarii, cand vad ca incepi sa ma uiti si te indrepti spre altii, cand nu incerci sa repari alaturi de mine ce-i gresit. Dar nu-i nimic. Eu cu timpul voi uita, voi uita toate aceste momente desi frumoase, foarte dureroase si voi trece peste. Deci, iti spun adio, vechi prieten si sper ca si tu te vei trezi la realitate si vei intelege ce inseamna sa fii un prieten adevarat si cine iti sunt dusamnii sau prietenii de ’’fatada’’.
Un adevarat prieten este aceea persoana care te accepta asa cum esti si te pretuieste fara sa aiba pretentia de a obtine beneficii din partea ta. De altfel se bucura alaturi de tine atunci cand ai succes si nu te critica atunci cand gresesti, sau poate te critica, insa o face pe ascuns pentru a nu te simti prost in fata altora. In functie de personalitatea noastra reusim mai usor sau mai greu sa ne facem prieteni; unele persoane pot fi inconjurate de zeci de prieteni, care nu le-ar putea fi asa apropiati, iar altele pot avea doar doi sau trei prieteni care-i sunt mereu aproape si o ajuta la nevoie.
Se spune ca generatia noastra este o generatie fara limite, insemnand poate ca nu ii lipseste nimic si totusi ii lipseste ceva, esentialul:prietenia. Ar trebui sa ne dezvaluim gandurile acum, cand inca mai putem, sa ne dorim sa fim cu cineva cu care sa ne intelegem reciproc, sa ne dorim sa ne fie cineva aproape, caruia sa-i spunem ce simtim, stiind ca aceea persoana ne va asculta si ne va ajuta. Zambetele noastre timide nu pot umple sufletul dornic de frumos, de fericire, de prietenie. Noi toti dorim si vrem sa avem prieteni, dar nu toti prietenii sunt buni. Unii iti pot da senzatia ca sunt prietenii tai cei mai buni cand, defapt, ei sunt cei care iti fac viata grea, sunt cei care te vorbesc de bine cand esti prin preajma, iar cand lipsesti esti barfit din toate partile si iti expun toate greselile si defectele fara a se gandi la ce este in sufletul tau.
Insa, ca sa nu fiu total negativista, exista si acel prieten bun, care nu te lasa la greu, este atent, stie sa observe cand iti este greu, este acolo unde si cand ai nevoie. Este iubitor, stie sa mangaie, stie sa se comporte frumos, are capacitatea sa iubeasca neconditionat si stie cand sa detina linistea. Stie cand sa vorbeasca, insa stie si cand sa taca, sa nu spuna nimic, sa stea langa tine atunci cand ai nevoie de singuratate si sa te ajute sa treci peste necazuri. Acest prieten nu va avea despre sine o parere mai buna, ci este egalul tau, va avea intotdeauna usa deschisa si va fi gata sa te primeasca cu dragoste. Prietenul adevarat nu crede niciodata ca isi pierde timpul cand te asculta, nu isi pierde timpul cand sta cu tine si nu exista probleme prea neimportante. Pentru el orice este important, orice te face sa te simti fericit. Prietenul adevarat este cel care te va face sa intelegi ca totul se va schimba si totul va fi mai bine decat crezi.Iar atunci cand cuvantul nu-si mai are rostul el va sti ca singurul lucru de care ai nevoie este o imbratisare.
Cred ca e cel mai placut sentiment atunci cand vezi ca prietenii nostrii se bucura pentru realizarile noastre, atunci cand realizezi ca timpul trece si flacara prieteniei este inca puternica, dar si atunci cand respectul si increderea stau la baza fiecarei prietenii’’construite’’
Prietenia se poate lega in orice cirsumstante; poti castiga un adevarat prieten care va fi langa tine atunci cand nici nu te astepti. Firul ei insa e fragil si se rupe intr-o clipa si poti pierde tot ce ai acumulat intr-o perioada indelungata de timp. Dar, acum traiesc aceasta clipa minunata si ii multumesc Domnului ca am niste prieteni minunati pe care ma pot baza oricand.
Am revenit si cu celalalt:
Ma simt atat de goala de parca nici o haina nu imi acopera goliciunea, ma simt prea expusa si in vazul lumii. Poate prea solicitata? Nici eu nu stiu ce sa spun, uitandu-ma in oglinda, intorc capul. Traiesc intr-o lume prea plina de regrete si de fapte care deabia acum stiu ca erau bune. Inca odata am ratat o sansa pentru mine, o oportunitate. Acum stau si ma gandesc daca oare era bine, iar ma bantuie trecutul si iar nu imi da pace, ma lasa sa uit, crezand ca totul va fi bine, apoi ca un prieten fals, imi da lovitura de gratie. Numai stiu cine sunt sau cine pot fi, sunt intr-o bula de aer care se strange tot mai tare si simt ca ma sufoc, parca nimeni nu ar vrea sa ma inteleaga.
Am intrat intr-o lume in care am pierdut controlul, in care nu cred ca mai fac fata. Numai stiu ceea ce pot sa fac, e ca un loc unde tortura e cea mai buna modalitate de existenta, unde totul e negativ, o lume in care iubirea m-a ucis, in care pentru mine sentimentele nu le mai pot intelege. Sunt o mie de lucruri care as vrea sa le readuc la viata, dar le-am uitat in sufletul meu. Ma sufoca un aer mult prea trist, din care un suras e singurul lucru care a putut evada din stransoarea sufletului meu. Sunt complet debusolata de tot ceea ce se intampla si nu pot canaliza energiile pentru a futea fi statornica. Mereu am incercat sa fac pe plac, sa fiu cum spuneau unii, sa fiu cea care vroiau ei, dar nu vroiam decat sa nu mai sufar, sa fiu macar un pic inteleasa. Numai vreau sa ma prefac ca totul este perfect, poate eu sunt de vina pentru tot ce se intampla, tot ce imi placea, acum nu mai suport sa vad, tot ce doream odata, acum ma enerveaza, iar pentru ei sunt ca si moarta. Incerc sa-mi ascund durerea sub chipul vesel al unui copil fericit ce adora viata…
Mereu am zis ca in viata trebuie sa treci peste orice cu un zambet, nimic nu e mai important ca momentul acela, sa zambesti, nu vei sti niciodata cine ti-l va aprecia. Nu doare faptul in sine sau neincrederea, ci vorbele spuse ’’la misto’’ sau probabil asa crezand ca sunt spuse. Ceea ce e important in viata e atunci cand realizezi ca esti calcat in picioare sa renunti. E bine sa vorbesti despre visurile tale cu persoane care te sustin cu adevarat, care te invata ca drumul bun e cu sacrificii si anevoios. Nu mai ramane decat o parere de rau pentru viata, o poveste despre ea si suferinta si un suflet inocent, distrus, ascuns dupa o masca care nu se potriveste cu nimic din tot ceea ce reprezinta, sau poate o poveste de viata, multe sentimente ingropate intr-un abis prea mare ca sa fie recuperate.
Durerea ce ma tintuie si ma leaga de a spune macar ceva despre un sentiment frumos, inocenta iubirii pierduta, primii fiori ai dragostei innecati in lacrimi amare ma fac sa cred ca nu mai am scapare. La fiecare vorba spusa, sunt tintuita de o durere profunda si obligata de a nu mai avea incredere, de a inchide orice iesire a unui sentiment pur si curat. Sunt ascunsa dupa o masca plina de zambete si de frumusete. Ma consider un lider innascut, nu am nevoie de nimeni care sa imi spuna ceea ce e in viata, dar ascunzand nevoia de a fi inconjurata de oameni si de multe persoane iubitoare, probabil de aceea inca sunt asa naiva cu toti. Placerea de a fi probabil placuta sau nesiguranta de sine insami, ma impiedica uneori sa vad ca totusi in viata, totul depinde de sentimente si de mine pentru a crea o legatura de neatins pe pamant…
Cautand inca probabil raspunsuri la lucruri din trecut, am uitat ca exista prezent, iar ca totul nu s-a oprit pentru a ma asculta. Raman in aceeasi bula de aer, ca totul a fost gresit, ca totul era altfel daca, dar acum nu traiesc decat cu un ’’daca’’ si ca o aparenta inselatoare cand cu un zambet fals aratand indiferenta sau masca cea mai rea, scoasa la iveala, aceea masca de beton numai pentru o singura persoana, pentru cea care daca aceeasi e tot ascunsa dupa o masca jucand in viata un rol ce nu se potriveste, dorind superioritate, cand defapt eu nu doresc decat sa nu mai sufar sau sa mai regret vreodata ca am fost adusa la viata. Acum, pentru mine e un fel de abis. Ma lupt cu mine insami intr-o lupta cu sentimentele mele si cu masca pe care eu singura am creat-o. Cine poate spune ca in viata totul e ca un ceas? Aud numai sunetul, cum trec secundele, iar eu inca ma gandesc ca mai am de facut inca mai multe decat imi indica ceasul, aud doar acel tic-tac infernal, pe care nu vreau sa il mai aud vreodata.
Totul ramane insa o carte deschisa, fiindca asa e viata, niciodata nu am sa aflu ceea ce viata imi ofera sau imi rezerva, cand eu deja am inceput sa ma gandesc la ceea ce va fi peste cativa ani. Totul e sa descopar calitatiile, dar cel mai mult sa tin cont ca din trecut imi pot face o experienta de viata si ca din felul cum eu sunt ii pot face pe ceilalti sa fie adevarati sau falsi cu mine. Eu insa nu am mai stiut ce va fii si cum sa fac pentru a-mi da seama care era fals sau adevarat, cand eu eram cea care nu isi dadea seama daca chiar eram eu sau cea pe care o creeasem. O umbra pentru mine pot fi chiar eu. Facand un compromis cu mine de a fi exact opusul, o masca pe care multi dintre noi prefera sa o poarte pentru a se feri de rani sau a ascunde anumite fapte rele sau aducatoare de mai multa ura, frica, poate chiar teama. Umbrele trecutului sunt vii pentru mine, dar incercand si cu vointa de a reusi orice in viata toti putem trece peste multe greseli sau fapte patite in viata.
Aici e mai complicat, niciodata nu stiu in cine nu pot avea incredere. Doare sa aflu ca m-am inselat si ca intradevar din ce era in inima mea nu a fost sa fie, asa ca totul era la suprafata pentru a se simtii o persoana bine. Un prieten trece prin foc, asculta, dar nu judeca, uita, dar nu barfeste. In prietenie gresesc, fiindca sunt om si nu stiu ca asta a fost sau nu bine, dar important e cand stiu daca imi dau seama de greseala pe care am facut-o si asta realizez in timp, ceea ce pot salva. Acum regret multe ce mi se arunca in fata persoane perverse, lipsite de propria viata si invidia crescand cu nepasare fara sa stie ca asta chiar ma doare, ca nu aveam nevoie decat de o vorba, nu de un repros aruncat in vant sau de o privire ciudata.
Chiar daca am multi prieteni dintre care sase preferate cu care vorbesc cel mai mai mult, ele sunt cele mai speciale pentru mine si mereu vor fi in inima mea. In prietenie se iarta, dar niciodata un prieten nu va fi mai presus ca tine, ci va fi egalul tau si mai ales nu va face din raul tau, binele lui. Prietenii adevarati vor sta mereu impreuna. Ati fost, sunteti si veti ramane mereu cineva special pentru mine, mereu in inima mea veti fi ca o vesnica amintire.
Asta e tot. Sper sa va placa si nu in ultimul rand vreau sa dedic ultima parte din ultimul oneshot si al doilea oneshot, unor persoane foarte speciale pentru mine si acelea sunt unicele si inegalabilele: Snowweh., Scorpiiiiiie ?, Sophie.,Zuza., Risa ♥ Otani si Luka. Le dedic asta pentru ca sunt niste persoane minunate, de nota 10000, niste prietene extraordinare ce ma ajuta mereu si imi sunt alaturi. Va iubesc nebunele mele :x >:d<
Adio iti spun, vechi prieten!
Se spune ca o prietenie adevarata se scalda in sinceritate, traieste si se hraneste cu povestile lor, cu momentele placute petrecute impreuna si din zambete. Si daca este asa, pot spune ca sunt flamanda si saraca, duc lipsa acestor sentimente, acestor’’alimente’’, ce ar trebui sa ma tina pe picioare.
Si-mi este atat de foame de momentele noastre, imi este atat de dor de gustul zambetului tau incat simt ca mor. Simt cum mor singura in singuratatea mea si sper sa-mi auda cineva scancetul trist de durere, sa vina si sa ma salveze din aceasta inchisoare a mortii. Si nu vine nimeni. Ma scald in lacul propriilor mele lacrimi si cer indurare. Asa cum un peste prea mic este lasat sa plece din undita pescarilor, asa cer si eu indurare. Cer o noua sansa la viata. Si plina de sperante, ma las in voia sortii asteptandu-mi dalvarea, dar ma pierd printre cuvinte, iar sperantele ma parasesc, lasand in urma numai pozele cu noi…
E normal oare sa am parte de atata cruzime? Parca si pozele iau forma unor demoni ce ma asteapta bucurosi sa las totul si sa ma alatur lor in uitare. Dar, priveste! Priveste cum ma zbat in propriile-mi lanturi formate din nedorinta-mi de a parasi acest taram, desi plin de minciuni si tradare, taram in care m-am nascut, am trait si te-am intalnit pe tine. Buna mea prietena, ce din pacate nu ma poti salva din lumea mea, nici macar daca-i vrea. Ma crezi nebuna, nu? Tot ce citesti iti par cuvintele unui dement, aruncate pe-o foaie de hartie in speranta ca le va citi cineva.
Si ai dreptate. In capul meu, o mie de omuleti ce ’’lucrau’’ la functionalitatea deciziilor mele s-au innecat in prea multe lacrimi si minciuni. Priveste! Acum totul e stricat. Crezi ca ar mai putea fi reparate? Eu am tot incercat sa le repar, dar totul e prea complicat. Atat de… atat de complicat! Si da! Chiar sunt nebuna. Dar sunt nebuna de durere, pentru ca ceva atat de minunat nici nu a inceput bine si deja s-a terminat. Si poate nu-ti dai seama inca, dar doare. Si doare atat de tare incat imi doresc sa mor mai bine, decat sa mai indur.
Dar stii ceva? Ma bucur atat de tare ca s-a intamplat. Si sunt atat de fericita ca te-am cunoscut si ca am avut parte de prietenia ta incat nu-mi pasa ce se va intampla. Ba nu. Te mint. Imi pasa. Si-mi pasa atat de mult incat nu pot sa distrug gelozia care ma cuprinde cand vad ca te pierd din cauza unor porcarii, cand vad ca incepi sa ma uiti si te indrepti spre altii, cand nu incerci sa repari alaturi de mine ce-i gresit. Dar nu-i nimic. Eu cu timpul voi uita, voi uita toate aceste momente desi frumoase, foarte dureroase si voi trece peste. Deci, iti spun adio, vechi prieten si sper ca si tu te vei trezi la realitate si vei intelege ce inseamna sa fii un prieten adevarat si cine iti sunt dusamnii sau prietenii de ’’fatada’’.
Prietenie
Prietenia este un trandafir sau un ghimpe? Este dragoste sau ura? Este prietenia un lucru despre care ar trebui sa vorbim atat de des? Stim sa ne apreciem prietenii la adevarata lor valoare? Vreau sa va povestesc despre prietenie, despre cum poti fi inselat de un prieten, de cat de greu il gasesti pe cel adevarat si mai ales cat de ascuns este acesta. Prietenia este un cuvant simplu si totusi este foarte greu de explicat ce inseamna. Fiecare are o definitie proprie a prieteniei. Pentru mine prietenia inseamna TOTUL: fericire, tristete, lacrimi, zambete, imbratisari, sentimente, ganduri, iubire. Prietenii sunt oameni in care pot avea incredere si pentru ei as trece si prin foc daca ar fi nevoie. Pot spune ca am multi prieteni, dar sunt putini cei care chiar isi merita titlul de ’’prieten adevarat’’.Un adevarat prieten este aceea persoana care te accepta asa cum esti si te pretuieste fara sa aiba pretentia de a obtine beneficii din partea ta. De altfel se bucura alaturi de tine atunci cand ai succes si nu te critica atunci cand gresesti, sau poate te critica, insa o face pe ascuns pentru a nu te simti prost in fata altora. In functie de personalitatea noastra reusim mai usor sau mai greu sa ne facem prieteni; unele persoane pot fi inconjurate de zeci de prieteni, care nu le-ar putea fi asa apropiati, iar altele pot avea doar doi sau trei prieteni care-i sunt mereu aproape si o ajuta la nevoie.
Se spune ca generatia noastra este o generatie fara limite, insemnand poate ca nu ii lipseste nimic si totusi ii lipseste ceva, esentialul:prietenia. Ar trebui sa ne dezvaluim gandurile acum, cand inca mai putem, sa ne dorim sa fim cu cineva cu care sa ne intelegem reciproc, sa ne dorim sa ne fie cineva aproape, caruia sa-i spunem ce simtim, stiind ca aceea persoana ne va asculta si ne va ajuta. Zambetele noastre timide nu pot umple sufletul dornic de frumos, de fericire, de prietenie. Noi toti dorim si vrem sa avem prieteni, dar nu toti prietenii sunt buni. Unii iti pot da senzatia ca sunt prietenii tai cei mai buni cand, defapt, ei sunt cei care iti fac viata grea, sunt cei care te vorbesc de bine cand esti prin preajma, iar cand lipsesti esti barfit din toate partile si iti expun toate greselile si defectele fara a se gandi la ce este in sufletul tau.
Insa, ca sa nu fiu total negativista, exista si acel prieten bun, care nu te lasa la greu, este atent, stie sa observe cand iti este greu, este acolo unde si cand ai nevoie. Este iubitor, stie sa mangaie, stie sa se comporte frumos, are capacitatea sa iubeasca neconditionat si stie cand sa detina linistea. Stie cand sa vorbeasca, insa stie si cand sa taca, sa nu spuna nimic, sa stea langa tine atunci cand ai nevoie de singuratate si sa te ajute sa treci peste necazuri. Acest prieten nu va avea despre sine o parere mai buna, ci este egalul tau, va avea intotdeauna usa deschisa si va fi gata sa te primeasca cu dragoste. Prietenul adevarat nu crede niciodata ca isi pierde timpul cand te asculta, nu isi pierde timpul cand sta cu tine si nu exista probleme prea neimportante. Pentru el orice este important, orice te face sa te simti fericit. Prietenul adevarat este cel care te va face sa intelegi ca totul se va schimba si totul va fi mai bine decat crezi.Iar atunci cand cuvantul nu-si mai are rostul el va sti ca singurul lucru de care ai nevoie este o imbratisare.
Cred ca e cel mai placut sentiment atunci cand vezi ca prietenii nostrii se bucura pentru realizarile noastre, atunci cand realizezi ca timpul trece si flacara prieteniei este inca puternica, dar si atunci cand respectul si increderea stau la baza fiecarei prietenii’’construite’’
Prietenia se poate lega in orice cirsumstante; poti castiga un adevarat prieten care va fi langa tine atunci cand nici nu te astepti. Firul ei insa e fragil si se rupe intr-o clipa si poti pierde tot ce ai acumulat intr-o perioada indelungata de timp. Dar, acum traiesc aceasta clipa minunata si ii multumesc Domnului ca am niste prieteni minunati pe care ma pot baza oricand.
Am revenit si cu celalalt:
Scrisoare catre un prieten
Ma simt atat de goala de parca nici o haina nu imi acopera goliciunea, ma simt prea expusa si in vazul lumii. Poate prea solicitata? Nici eu nu stiu ce sa spun, uitandu-ma in oglinda, intorc capul. Traiesc intr-o lume prea plina de regrete si de fapte care deabia acum stiu ca erau bune. Inca odata am ratat o sansa pentru mine, o oportunitate. Acum stau si ma gandesc daca oare era bine, iar ma bantuie trecutul si iar nu imi da pace, ma lasa sa uit, crezand ca totul va fi bine, apoi ca un prieten fals, imi da lovitura de gratie. Numai stiu cine sunt sau cine pot fi, sunt intr-o bula de aer care se strange tot mai tare si simt ca ma sufoc, parca nimeni nu ar vrea sa ma inteleaga.
Am intrat intr-o lume in care am pierdut controlul, in care nu cred ca mai fac fata. Numai stiu ceea ce pot sa fac, e ca un loc unde tortura e cea mai buna modalitate de existenta, unde totul e negativ, o lume in care iubirea m-a ucis, in care pentru mine sentimentele nu le mai pot intelege. Sunt o mie de lucruri care as vrea sa le readuc la viata, dar le-am uitat in sufletul meu. Ma sufoca un aer mult prea trist, din care un suras e singurul lucru care a putut evada din stransoarea sufletului meu. Sunt complet debusolata de tot ceea ce se intampla si nu pot canaliza energiile pentru a futea fi statornica. Mereu am incercat sa fac pe plac, sa fiu cum spuneau unii, sa fiu cea care vroiau ei, dar nu vroiam decat sa nu mai sufar, sa fiu macar un pic inteleasa. Numai vreau sa ma prefac ca totul este perfect, poate eu sunt de vina pentru tot ce se intampla, tot ce imi placea, acum nu mai suport sa vad, tot ce doream odata, acum ma enerveaza, iar pentru ei sunt ca si moarta. Incerc sa-mi ascund durerea sub chipul vesel al unui copil fericit ce adora viata…
Mereu am zis ca in viata trebuie sa treci peste orice cu un zambet, nimic nu e mai important ca momentul acela, sa zambesti, nu vei sti niciodata cine ti-l va aprecia. Nu doare faptul in sine sau neincrederea, ci vorbele spuse ’’la misto’’ sau probabil asa crezand ca sunt spuse. Ceea ce e important in viata e atunci cand realizezi ca esti calcat in picioare sa renunti. E bine sa vorbesti despre visurile tale cu persoane care te sustin cu adevarat, care te invata ca drumul bun e cu sacrificii si anevoios. Nu mai ramane decat o parere de rau pentru viata, o poveste despre ea si suferinta si un suflet inocent, distrus, ascuns dupa o masca care nu se potriveste cu nimic din tot ceea ce reprezinta, sau poate o poveste de viata, multe sentimente ingropate intr-un abis prea mare ca sa fie recuperate.
Durerea ce ma tintuie si ma leaga de a spune macar ceva despre un sentiment frumos, inocenta iubirii pierduta, primii fiori ai dragostei innecati in lacrimi amare ma fac sa cred ca nu mai am scapare. La fiecare vorba spusa, sunt tintuita de o durere profunda si obligata de a nu mai avea incredere, de a inchide orice iesire a unui sentiment pur si curat. Sunt ascunsa dupa o masca plina de zambete si de frumusete. Ma consider un lider innascut, nu am nevoie de nimeni care sa imi spuna ceea ce e in viata, dar ascunzand nevoia de a fi inconjurata de oameni si de multe persoane iubitoare, probabil de aceea inca sunt asa naiva cu toti. Placerea de a fi probabil placuta sau nesiguranta de sine insami, ma impiedica uneori sa vad ca totusi in viata, totul depinde de sentimente si de mine pentru a crea o legatura de neatins pe pamant…
Cautand inca probabil raspunsuri la lucruri din trecut, am uitat ca exista prezent, iar ca totul nu s-a oprit pentru a ma asculta. Raman in aceeasi bula de aer, ca totul a fost gresit, ca totul era altfel daca, dar acum nu traiesc decat cu un ’’daca’’ si ca o aparenta inselatoare cand cu un zambet fals aratand indiferenta sau masca cea mai rea, scoasa la iveala, aceea masca de beton numai pentru o singura persoana, pentru cea care daca aceeasi e tot ascunsa dupa o masca jucand in viata un rol ce nu se potriveste, dorind superioritate, cand defapt eu nu doresc decat sa nu mai sufar sau sa mai regret vreodata ca am fost adusa la viata. Acum, pentru mine e un fel de abis. Ma lupt cu mine insami intr-o lupta cu sentimentele mele si cu masca pe care eu singura am creat-o. Cine poate spune ca in viata totul e ca un ceas? Aud numai sunetul, cum trec secundele, iar eu inca ma gandesc ca mai am de facut inca mai multe decat imi indica ceasul, aud doar acel tic-tac infernal, pe care nu vreau sa il mai aud vreodata.
Totul ramane insa o carte deschisa, fiindca asa e viata, niciodata nu am sa aflu ceea ce viata imi ofera sau imi rezerva, cand eu deja am inceput sa ma gandesc la ceea ce va fi peste cativa ani. Totul e sa descopar calitatiile, dar cel mai mult sa tin cont ca din trecut imi pot face o experienta de viata si ca din felul cum eu sunt ii pot face pe ceilalti sa fie adevarati sau falsi cu mine. Eu insa nu am mai stiut ce va fii si cum sa fac pentru a-mi da seama care era fals sau adevarat, cand eu eram cea care nu isi dadea seama daca chiar eram eu sau cea pe care o creeasem. O umbra pentru mine pot fi chiar eu. Facand un compromis cu mine de a fi exact opusul, o masca pe care multi dintre noi prefera sa o poarte pentru a se feri de rani sau a ascunde anumite fapte rele sau aducatoare de mai multa ura, frica, poate chiar teama. Umbrele trecutului sunt vii pentru mine, dar incercand si cu vointa de a reusi orice in viata toti putem trece peste multe greseli sau fapte patite in viata.
Aici e mai complicat, niciodata nu stiu in cine nu pot avea incredere. Doare sa aflu ca m-am inselat si ca intradevar din ce era in inima mea nu a fost sa fie, asa ca totul era la suprafata pentru a se simtii o persoana bine. Un prieten trece prin foc, asculta, dar nu judeca, uita, dar nu barfeste. In prietenie gresesc, fiindca sunt om si nu stiu ca asta a fost sau nu bine, dar important e cand stiu daca imi dau seama de greseala pe care am facut-o si asta realizez in timp, ceea ce pot salva. Acum regret multe ce mi se arunca in fata persoane perverse, lipsite de propria viata si invidia crescand cu nepasare fara sa stie ca asta chiar ma doare, ca nu aveam nevoie decat de o vorba, nu de un repros aruncat in vant sau de o privire ciudata.
Chiar daca am multi prieteni dintre care sase preferate cu care vorbesc cel mai mai mult, ele sunt cele mai speciale pentru mine si mereu vor fi in inima mea. In prietenie se iarta, dar niciodata un prieten nu va fi mai presus ca tine, ci va fi egalul tau si mai ales nu va face din raul tau, binele lui. Prietenii adevarati vor sta mereu impreuna. Ati fost, sunteti si veti ramane mereu cineva special pentru mine, mereu in inima mea veti fi ca o vesnica amintire.
Asta e tot. Sper sa va placa si nu in ultimul rand vreau sa dedic ultima parte din ultimul oneshot si al doilea oneshot, unor persoane foarte speciale pentru mine si acelea sunt unicele si inegalabilele: Snowweh., Scorpiiiiiie ?, Sophie.,Zuza., Risa ♥ Otani si Luka. Le dedic asta pentru ca sunt niste persoane minunate, de nota 10000, niste prietene extraordinare ce ma ajuta mereu si imi sunt alaturi. Va iubesc nebunele mele :x >:d<
![[Imagine: j5atg3.png]](http://i56.tinypic.com/j5atg3.png)