O fantezie mortala - [+18]

[Vero]

Well ^^ Scuzati-mi intarzierea dar inspiratia m-a parasit in ultima vreme dar se pare ca a revenit :> . Nu cred ca am mai scris vreodata un capitol atat de lung dar sper sa va placa totusi. As vrea sa va rog, daca imi dati comentarii, sa comentati in mai mult de 3 randuri pentru a nu face spam ptr ca nu vreau ca ficul asta sa ajunga la bine cunoscutul Atelier. So, atat am avut de spus si sper sa va placa! Lecura placuta!

Edit: Am uitat sa precizez ca acest capitol e dedicat lui Sophie >:D< Sorry dear chiar uitasem :">

Capitolul 4.
Konan’s story:


Ma plimbam pe strazile aglomerate ale iubitului meu oras, New York. Soarele stralucea puternic pe cerul senin, de culoarea albastrelelor, printre blocurile turn ale orasului. Crengile uscate ale copacilor aflati pe marginea trotuarului dansau lent, din cauza vantului.

Nu dupa foarte mult timp ma trezesc ca un barbat mascat imi pune mana la gura, lasandu-ma usor in jos pana ce am lesinat. Ma trezesc apoi intr-o masina cu geamurile fumurii prin care nu puteai observa mare lucru. Eram putin speriata si confuza. Nu intelegeam ce se intampla si ce vor oamenii acestia de la mine. In masina mai eram cu inca doi barbati in afara de cel care m-a rapit. Unul avea parul asemenea castanelor si ochii de un verde crud. Altul, care se afla pe scaunul de langa sofer, avea parul de un negru abisal si ochii albastri, asemenea unui inger. Cel de langa mine, care intre timp si-a scos masca, era blond cu ochii cafenii. Prin fereastra din fata se putea observa la un kilometru distanta periferia orasului.

Cand am ajuns acolo, blondul ma scoate brutal din masina, aceasta plecand intre timp, si ma impinge dupa un bloc darapanat, parasite. Cosurile de gunoi si pisicile cu blana asemenea abisului ce stateau pe un gard dadeau o atmosfera stranie a locului in care ma aflam. Prin pielea fina imi treceau fiori. Blondul ma lipeste de peretele rece si isi pune mana deasuprea capului meu si imi zise:

-Numele meu este Scott Brown si sunt un agent CIA. Imi pare rau ca te-am luat asa brusc dar altfel nu puteam sa iti zic ceea ce vreau sa iti spun acum. Stiu unde si pentru cine lucrezi si mi se pare pacat ca o domnisoara frumoasa si desteapta, asa cum esti tu, sa faca o asemenea treaba murdara. De aceea voiam sa iti propun sa lucrezi pentru noi.

Ne priveam reciproc. Ochii mei albastrii ii intalni privirea timp de aproximativ cinci secunde. Timp in care parca ne fulgeram unul pe altul. Ma simteam ciudat si mi-era oarecum teama. Nu stiam de ce vrea sa fac asta. Ce planuri au? De ce ma vor tocmai pe mine? Si mai ales, de unde stiai pentru cine lucrez? Aceste intrebari imi intunecau mintea. Privirea lui inca era atintita asupra mea, apoi mutandu-se spre strada in timp ce isi musca buzele rozalii. Dupa expresia chipului sau, se putea vedea ca suntem urmariti. Se uita din nou in ochii mei parca cerandu-si scuze pentru ce va urma.

In urmatoarea secunda simteam cum palma lui aspra facea contact cu obrazul meu fin, inrosindu-l. Usturimea nu inceta sa apara asa ca mi-am dus usor mana la suprafata moale, imbujorata. Ochii, datorita durerii, ii tineam intredeschisi. Campul vizual mi-era neclar. Cand imi revin putin si reusesc sa imi deschid ochii, tresar la vederea celui care ne urmarea. Era un tip de douazeci de ani cu parul portocaliu si ochii aidoma cenusei. Era fara indoiala Pain. Acesta il tinea pe Scott de antebrat, pregatindu-si pumnul pentru a-l lovi.

-Asa te porti cu o domnisoara? zise el dupa care ii dadu un pumn zdravan individului.

Scott, cu o sclipire in ochi, sclipire ce sugera ura, isi puse mana pe obrazul acum rosu-sangeriu si incerca sa ii intoarca lovitura dar, Pain a fost mai rapid si l-a prins de mana dupa care, genunchiul facu contact cu stomacul blondului facandu-l sa scuipe din lichidul rosiatic. Scott cazu in genunchi si continua sa tuseasca cu sange in timp ce isi puse maninile in jurul taliei. Pain il ridica de camasa alba, acum murdara de sange si de praf, si ii zise in batjocura sa nu se mai apropie de mine ca va avea mari probleme, dupa care il lasa jos. Fara sa mai zica nimic, blondul parasi gangul lasandu-ne singuri.

Eu si cu Pain ne priveam unul pe altul fara sa ne zicem nimic. Ma las in jos pana fundul meu facea contact cu asfaltul rece si las capul pe spate privind cerul. Deja se inoptase si intunericul cuprinse toata natura dandu-mi fiori in tot corpul. Partenerul meu ma intreba daca sunt bine si dau din cap afirmativ, dupa care, ma ridic si alaturi de el pornim spre masina sa.

Gandul meu mi-era tot la propunerea agentului. Intr-un fel mi-ar surade dar, intr-un fel m-as simti la fel de ciudat. Daca accept, viata mea va fi mai aventuroasa dar, daca refuz, va fi tot la fel de mizera cum e si acum. In fine, nu stiam ce sa aleg. Pierduta in ganduri, nu realizez cat de repede am ajuns la masina baiatului. Urc in ea, urmata de Pain si ascult zgomotul oarecum placut al motorului. Ochii incetosati de somn priveau peisajul nocturn. Luminile felinarelor formau un tunel parca nesfarsit.

Mai intorceam capul din cand in cand la cel din stanga mea. Acesta nu schita niciun gest. Ochii ii erau atintiti asupra drumului nevrand sa faca vreun accident. Nu stiu de ce, dar cand sunt cu el am o senzatie… nu stiu, ciudata. In orice caz, ma simt bine. Ce e sentimental acesta oare? Doar nu m-am indragostit de el. ,,Hai fi serioasa, Konan! Tu!? Indragostita!? Niciodata. Plus de asta, el niciodata nu s-ar uita la tine!”. Gandurile acestea m-au facut sa oftez insa, am facut in asa fel incat el sa nu ma auda.

Nu mai dura drumul prea mult ca deja am ajuns la blocul unde locuiesc eu. Pain ma intreba daca ar putea sa mearga la mine la baie si ii raspund cu jumatate de gura un simplu ,,da”. Urcam scarile in timp ce eu imi cautam prin buzunar cheile. Dupa ce ajungem la usa mea, o descui si intram inauntru. Ii arat unde este baia si astept sa inchida usa dupa el. Imi duc involuntar mainile in buzunarele de la paltonul negru, ce imi venea pana la genunchi, si gasesc o hartiuta mototolita. Il desfac si incep sa citesc:

,, Nu risca, ai incredere in noi. Iti vom da sansa la o viata reala si-ti vom elibera fratele. Aste e tot ce-ti putem oferi! daca esti deacord, maine cand va duceti la sediu arunca in cosul de gunoi ceva, orice, o vom lua ca pe un raspuns afirmativ"

Eram socata la citirea acestor randuri. Am inceput sa tremur si m-am asezat pe cel mai apropiat scaun pe care il aveam la indemana. Imi incolaceam bratele in jurul taliei si imi strangeam ochii pentru a opri lacrimile sa curga. Nu voiam ca Pain sa ma vada in felul acesta si sa ma ia la intrebari, ca la un interogatoriu.

~~ Flashback ~~

Acum doi ani.

Eram alaturi de fratele meu, Andrew, un baiat de douazeci si sase de ani, parul roscat asemenea sangelui si ochii de un verde sters, pe strazile din orasul meu natal.
Noaptea domnea peste orasul aproape parasite la prima vedere. Nici macar o lumina din apartamentele cetatenilor nu se putea vedea. Doar magazinele non-stop dadeau viata orasului.
Cum am mai spus, eram cu fratele meu pe aceste strazi. Il asteptam lipita de un perete din apropiere ca sa iasa dintr-un supermarket.
In timpul asta, simteam o respiratie ingrozitoare. O respiratie ce miroase a alcool. Imi ridicam privirea si vad un betiv, imbracat ca vai de el, cu niste pantaloni gen ismene, de culoare galbena, lasati pe vine, o camasa zdrentuita, in carouri si un plover albastru peste ea. Raman inmarmurita cand vad ca avea un cutit asupra mea. Incep sa tremur necontrolat si ochii mi se umezira.
Tocmai atunci, din magazin isi face aparitia Andrew. La vederea scenei, fara sa mai stea pe ganduri, se napusteste asupra lui imobilizandu-l dintr-o singura lovitura. O furie alba il invaluie si ii lua cutitul din mana si il injunghie intr-un punct vital. Il strig speriata si acesta se opreste trezindu-se la realitate dar, era prea tarziu. Betivul murise. Vanzatoarea, care a asistat la toata scena, a chemat speriata politia, aceasta aparand numai decat. Doi politisti imbracati in uniforme bleu-marin il luasera pe Andrew si il baga intr-o masina alba. Eu, cu chipul inundate in lacrimi amare, ii imploram sa il lase liber, ca nu este vina lui. Insa ce folos? Cei doi nu ma ascultau.
Imi era greu sa cred ca singura persoana la care tin este inchisa deoarece voia sa ma apere. Imi era greu sa nu il stiu langa mine. Imi era greu sa stiu ca nu ma va, cred ca niciodata, imbratisa. Singura persoana care m-a iubit vreodata era inchisa in inchisoare din cauza mea. Nu puteam suporta asta. Urasc atat de mult orasul acesta! Aici mi s-au intamplat cele mai urate lucruri din viata mea! Imi urasc viata, urasc ca m-am nascut. Ce rost are viata mea acum?

~~The end of FlashBack ~~

,,Cat de dor imi e de tine, Andrew! Nici nu stii! Cat mi-e dor de imbratisarile tale, de sfaturile pe care mi le dadeai mereu! As face orice ca sa te eliberez de acolo. Chiar si sa mor! Iti promit ca nu o sa iti mai fac niciodata nicio problema!”

Zambesc satisfacuta la decizia pe care am luat-o. Aceea de a ma baga in jocul lor, de a trai o viata dubla, aventuroasa. ,,Sa inceapa distractia!”

_________________________________________
Sper ca v-a placut