My overcast abyss is gone [shounen-ai]

[Verrine]

Waaaa, cate comnetarii :X. Guys >:D<. Si ia ghiciti?:> Am venit cu un capitol luuuung, finalul. Don't worry. Tin sa va anunt ca in proportie de 70% sunt dispusa sa fac o parte a2a a ficului. Am idei. Nu stiu exact cand va aparea primul capitol, as vre asa iau o pauza intre ficuri [ nu lunga, cam 2 sapt]. Sa'mi spuneti ce parere aveti despre asta. :-?

Capitolul 37:

4.40.
Priveam cu dispret la mizeria ce a ramas din fromosul Konoha. Intradevar, sa incerci sa distrugi ceva ce e deja distrus nu ar insemna decat pierdere de timp. Stiam prea bine asta si iata ca aveam si un plan.
Toti se aflau pe pozitii. Invazia incepuse mai devreme. Am ras in sinea mea; Suigetsu era la fel de nerabdator ca intotdeauna. Cred ca si Yuuki astepta de mult asta, prea multa dragoste conduce spre ura, lucru pe care l-am invatat pe propria piele.
Imi iau avant din varful statuii ce ar fi trebui sa-l reprezinte pe Yoindaime, aterizand pe sol.

Era timpul razboiului.

Tinta mea era ascunzatoare din nord, nu departe de locul in care eram. Din pergamentele pe care mi le-au adus Suigetsu si Karin se spunea ca acesta este locul in care lui Danzou “ ii place sa piarda timpul”. Danzou este cel mai negru cosmar al Konohai. Chiar ma gandeam printr-un absurd amuzant, ca daca il omor as face mai degraba un bine satului. Iar ceea ce ma infioara este cat de adevarata putea fi ipoteza.
Minunata ascunzatoare despre care tot citisem era de fapt o cladire nu foarte inalta, din piatra nepictata; avea aspectul unei fortarete in miniatura. In mod suprinzator, elemental de baza, garzile, nu erau la posturi. Existau doua posibilitati: ori au plecat catre Yuuki sau Suigetsu si Karin, ori s-au retras in urma unor ordine primite. Danzou nu parea a se da inapoi de la lupta.

Interesant.

Am impins portile metalice si mari, asteptandu-ma ca inauntru sa fie ninja pregatiti sa ma asalte. Nici vorba, linsitea era singurul inamic de care dadusem. Inaintam pe coridorul neluminat; nu puteam detecta nici o urma de chackra cu Sharinganul. Pe cat inaintam realizam ca ceea ce vazusem la exterior era doar intrarea, restul fortaretei parea a fi sapata in munte. Imi aducea aminte de gusturile lui Orochimaru cand venea vorba de ascunzatori.
Coridorul se incheia odata cu o poarta imensa, care banuiam eu ca ma va duce catre Danzou. Nu a fost nevoie decat sa o ating superficial, aceasta deschizandu-se brusc si lovindu-se zgomotos de perete, disturband linistea.
Am inaintat fara frica.
-Danzou! am zis pe un ton calm, asteptand sa primesc un raspuns.
Ceea ce mi-a atras atentia a fost faptul ca simteam cum cineva se apropie de mine, intr-un ritm lent, insa eu nu-i puteam detecta chackra. Mi-am dezactivat Sharinganul. Intradevar, Danzou se apropia iar eu nu-i putema detecta chackra. Am ridicat capul, privind tavanul umplut de doua tipuri de semne interzise. Stia ca vin.
-Daca nu e chiar micul Uchiha. Ai venit sa te razbuni?
-Cam asa ceva.
Mi-am scos katana, indreptandu-ma spre el cu pasi lenti. Singurul lucru care mi-l doream sa-l vad in acest moment era sangele izvorand lent din trupul lui. Mi-am incarcat corpul cu electricitate, trupul meu luminand toata incaperea. Erau momente cand foloseam fulgerele doar ca o sursa de lumina pe campul de lupta.
-Inutil.
Am sarit din locul in care eram, in momentul urmator fiind cu sabia la gatul lui. A zambit, disparand din fata ochilor mei, simtindu-i prezenta undeva la zece metri in spatele meu, pregatit sa atace.
-Patetic.
Cuvintele lui ma calcau pe nervi, insa nu lasam asta sa ma distraga. Oponentul era puternic, foarte puternic; stiam asta.
M-am intors, vrand sa-i barez lovitura, insa nu era nimeni. M-am intors din nou, barand atacul lui chiar inainte sa-mi strapunga pieptul. A fost aproape. Daca voiam sa-l inving trebuia sa scap de jutsul care l-a pus in jurul incaperii.
-Chiar crezi ca unul ca tine ma poate invinge? Sunt cu mult mai puternic decat ai visat tu vreodata.
A inceput sa alerge spre mine.
-Wind Release. Vacuum Great Sphere.
Un atac perfect, ce pot spune. Cantitatile mari care veneau spre mine erau perfecte sa distruga semnele de pe tavan. Mi-am folosit chackra ca sa pot parcurge suprafata tavanului, iar jutsul sau, in forma unui vartej imens de chackra ce se indrepta spre tine precum un uragan a fost mai mult decat suficient sa-mi ofere din nou posibilitatea de a folosi Sharinganul. Totusi, asta era o greseala de incepatori, cum putea unul ca Danzou sa o faca? Lucrul mi-a dat de gandit.
S-a oprit brusc, uitandu-se spre mine. Era nervos. Ceva nu e in regula.
A facut mai multe semne cu mainile, deschizandu-si gura din care a inceput sa se prelinga chackra, care se materializa intr-un ritm alert intr-un kunai.
S-a indreptat spre mine foarte rapid, abia l-am putut vazu, motiv pentru care mi-a facut o vanataie destul de urata pe obraz. Incercam sa-i resping atacul, insa chackra lui se scurgea pe katana mea; pierdeam putere. Daca dadea drumul sabiei, atunci eram mort, insa daca nu o faceam tot la dracu ma duceam.
-Hmp.
Eram sa-mi scap sabia cand i-am vazut bandajul de pe ochi lasandu-se, iesind la iveala… Sharinganul! M-am incruntat, incercand sa-l lovesc cu manerul katanei. Ne-am indepartat amandoi unul de altul; eu privindu-l cu o fata tampa, iar el cu un zambet plin de sine.
Danzou… avea Sharingan. Am ras. Se pare ca acest clan, Uchiha, a ajuns in cel mai urat mod. Ma intrebam, al cui este de fapt ochiul cu care se tot fandosea Danzou? Ma scarbea.
Mi-am inchis ochii, concentrandu-mi atentia asupra unui anumit punct.
-Amaterasu!
In acest timp el facuse tehnica chemarii. In fata mea isi avea loc o chimera cu trompa de elefant, ochi de rinocer, coada de bou si labe de tigru.
-Baku, ai grija de el.
Creatura s-a indreptat spre mine, in timp ce Danzou creease o alta tehnica a vantului. In mod normal, conform celor cinci elemente, vantul era “dusmanul” fulgerului, insa inamicul cel mai mare al vantului era focul. Zambisem.
Am facut jutsul dragonului de foc, pe frontul de lupta aparand ceea ce chemasem. Nu a fost nevoie de prea mult timp ca dragonul meu sa bareze atacul de vant a lui Danzou si in special creatura lui. Lupta usoara, mult prea usoara. Mi-am incruntat privirea la gandul asta. De ce Danzou lupta atat de prost? Nu parea in forma.
Chestia asta ma calca pe nervi.
Ma uitam la el, in jurul meu adunandu-se toata chackra irosita in batalie. Uram ca cineva sa se comporte cu mine de parca as fi un ninja slab. Era timpul sa-i arat ce poate un adevarat detinator al Sharinganului.
-Kirin!
Cerul se intunecase, norii formand o miscare circulara, adunand chackra. Tavanul s-a crapat sub presiunea aerului.

Ningea. Yuuki*.

Din cer a luat nastere cel de al doilea dragon, combinandu-se cu flacarile negre ale Amaterasului, indreptandu-si toata puterea catre Danzou.
Spre surprinderea mea, Sharinganul lui a luat forma de Mangekyou. A reusit sa transforme tot atacul meu intr-o simpla iluzie de care a scapat foarte usor. Oricum, tot in avantajul meu era. Danzou este precum Kakashi, nu este detinator al Sharinganului din nastere, asa ca datorita faptului ca a folosit tehnica asta corpul lui trebuia sa suporte niste consecinte. Bineinteles, acestea nu erau decat ipotezele mele.
-Atacuri slabe. Putere insignifianta. Nu esti o provocare pentru mine, Sasuke.
Nu am spus nimic. Cel mai bun mod prin care puteai deruta adversarul intr-o lupta era prin a-l tine de vorba. Discutia il face pe ninja un om slab.
Voiam sa atac, insa semnele pe care le facea m-au oprit. Nu arata deloc bine.
Ochii lui au luat o forma ciudata. Eram prins intr-un genjutsu. Asta chiar nu arata bine.
In fata ochilor mi se derula viata incolora. Ma trezisem in noaptea cand clanul a fost distrus. Ma vedeam alergand printre coridoarele casei, disperat de imaginea morbanda a parintilor morti. Itachi ma urmarea, abia acum vedeam cu cata grija si atentie, da, el ma urmarea. Insa s-a rupt firul, totul se derula inapoi, in sens contrar, de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Toate imaginile pe care le-am vazut erau duse undeva departe, acum vazand o viata in care Itachi nu ar fi distrus clanul. Urmaream cu privirea un copil de doisprezece ani, antrenandu-se in padure. Avea o expresie a fetei atat de fericita si un zabet atat de larg pe fata incat aproape ca nu ma recunoscusem. Itachi ma privea de la departare, vrand sa vada daca progresez. In alta imagine, tata ma lauda pentru jutsuri. Mi-am inchis ochii. Eram precum o… familie.

Familie.

Intradevar, o viata asa ar fi fost frumoasa. Itachi felicitandu-ma, tata laudandu-ma, mama grijulie venind catre mine si bandajandu-mi ranile.

-Sasuke.

As fi mers in fiecare duminica la cumparaturi cu mama pentru a prepara mancarea preferata a tatei.

-Sasuke.

Auzeam o voce ingrozitoare ce imi sitrga numele, disturbandu-ma. Aveam un sentiment ca uit ceva. Am incercat sa-mi intorc privirea catre persoana ce-mi deranja linistea. Voiam sa-mi amintesc.

-Sasuke!

Am deschis brusc ochii, inca cu imaginea lui Yuuki strigandu-ma in mintea. Asa este, asa este. Daca Itachi n-ar fi distrus clanul, n-as mai fi avut motiv de razbunare, n-as fi plecat din Konoha, n-as fi ajuns la Orochimaru, nu l-as fi cunoscut niciodata pe Yuuki. Daca nu ar fi fost ura din inima mea atunci un ninja inferior as fi ajuns, nimic nu m-ar fi impins spre aceasta obsesie de putere. Daca n-as fi fost puternic, Yuuki nu ar fi fost interesat de mine, nu ne-am fi cunoscut. Intradevar, razbunarea este un element esential al vietii mele, ce m-a impins la apogeu si m-a distrus in intregime.
Mintea imi era limpede, ma calmasem, inlaturasem orice indoiala.
-Susanoo.
Corpul imi era invaluit de o chackra rosie, materializandu-se intr-un gigant spiritual, asemanator cu un cavaler in armura. Era cel mai puternic atac al meu; il dezvoltasem imediat dupa Amaterasu si Tsukuyomi. Se pare ca acea cantitatea imensa de chackra, impreuan cu Sharinganul reusisera sa ma scoata din genjutsu. Corpul ma durea ca dracu, nici nu-mi imaginez cum s-a jucat Danzou cu mine cat am fost in transa.
L-am fixat cu privirea. Acum chiar era al meu. A folosit doua jutsu devastatoare, corpul lui nu mai ducea mult. Sa nu mai vorbim ca nu era deloc in apele lui, probabil a avut o lupta inainte. A facut niste greseli fatale in timpul luptei.
Am sarit asupra lui. A incercat sa se apere din nou cu Sharinganul, sa absoarba atacul meu, insa a fost complet inutil, ba chiar, prostesc din partea lui. Eu eram un detinator natural al Sharinganului, in timp ce el probabil il obtinuse de la unul dintre membrii clanului. Nu se puteau compara.
O singura lovitura a fost suficineta sa-l doboare. Nu mai avea mult.
-Esti un idiot! Un complet idiot! Crezi ca o sa mor doar eu aici?! Reverse Four Symbols Sealing Technique.
Corpul lui era insasi un sigiliu. Inteligent mod de a-si dobori adversarul. In jurul corpului sau zdrobit sub greutatea chackrei Sharinganului meu s-a format o sfera neagra care inghitea totul in jurul ei. Daca ajungeam acolo, s-a zis cu mine.
Mi-am retras atacul, luand forma jutsului blestemat. Am zburat departe de loc. Corpul imi zvacnea de durere, era o minune pentru mine ca puteam zbura. Ochii imi erau inecati in sange, incetosati, nu puteam distinge nimic. Tot ce imi ramanea de facut era sa ma bazez pe nororc, ca nu ma va vedea nimeni si voi ajunge la iesirea din sat.
Aiuream prin aer. Capul imi era precum o clopotnita batuta de un vant puternic. Nici nu stiam daca ceea ce se intampla este adevarat sau o alta iluzie a mortii.
-Sasuke!
Am auzit din nou acea voce. Mi-am intors capul, apoi am ras in sinea mea, in agonie. De ce as fi facut asta, daca nici macar nu puteam vedea? Totusi, prezenta lui Yuuki imi dadea o senzatie de siguranta.
-Doamne Sasuke, ce fel arati! Uita-te, doamne, cu ce sa incep, nu mai am chackra, uite ce lovitura, doamne, Sasuke!
Asta nu era tocmai cea mai frumoasa primire. Eram pe sol acum, cand o-i fi coborat? Capul imi zvacnea.
Am intins mana, fluturand-o in aer, cautand capul lui Yuuki. Mi-a luat ceva pana sa nimeresc; atat de obosit. Am inceput sa tusesc, probabil sange. Stomacul imi ardea.
-Yuu…ki. Vreau… sa te vad.
S-a aplecat asupra mea, stergandu-mi ochii de sange. Atat de dureros. Tot ce-mi doream in acel moment era sa nu lesin.
Dupa ceva timp, mi-am redeschis ochii, incercand sa privesc in jur. Era o imagine ciudata. Intr-o parte incetoasata si in cealalta clara. Am injurat in gand, blestemandu-l pe Danzou si inchizandu-mi ochiul drept. Se pare… ca mai am doar un ochi intact. L-am privit pe Yuuki si fulgii albi ce cadeau din cer. Eram mirat. Incepuse sa ninga, iar eu nu simtisem deloc raceala zapezii. Am intins palma.
-Yuuki*.
-Ce e?
M-a privit ingrijorat.
-Ma refeream la zapada.
Se uita nedumerit la mine.
-Nu stii ce-i asta? am intrebat, referitor la zapada.
A dat din cap, in semn ca nu. Daca as fi putut, sincer in acel moment chiar as fi ras.
-Este zapada. Numele tau… inseamna asta.
Si-a ridicat capul, privind cerul. Am ramas asa timp de cateva minute, in liniste, pana cand vocea me-a l-a intrerupt:
-Sa mergem.
-Si Suigetsu, Karin?
Am oftat.
-Se descurca ei.
M-am ridicat in picioare, lucru surpinzator avand in vedere starea deplorabila in care eram. Yuuki mi-a oferit sprijinul, incercand sa ma sustina din partea dreapta. Cred ca o mare parte din greutatea mea era luata de Yuuki, insa ma simteam prea obosit ca sa schimb asta.
-Unde mergem?
M-am oprit, ridicandu-mi capul. Priveam cerul negru, in timp ce aburii ieseau din gura mea din cauza respiratiei greoaie.
-Cine stie?

Sfarsit.

Yuuki* - De cate ori a fost scris cu " * " insemna ca Sasuke se referea la Yuuki ca si zapada, nu al persoana. Nu stiu daca am mai mentionat, insa Yuuki insemana zapada in japoneza.

_______________________________________
Note ale autorului: ( ca sa puteti sa va faceti o idee mai clara asupra luptei)

Wind Release. Vacuum Great Sphere:


Amaterasu:


Kirin:


Baku:


Mangekyō:


Tsukuyomi:


Susanoo:


Reverse Four Symbols Sealing Technique: