Pretul amintirilor

[mady]

Pretul amintirilor


Capitolul I


Cate sensuri poate avea un cuvant? Cand ii spui cuiva "te iubesc" inseamna ca simti o oarecare afectiune pentru ea sau ca tii la aceea persoana intratat incat sa fii in stare sa iti sacrifici propia-ti fericire pentru ca ea sa o poata avea.Si daca e asa ,cum se numeste sentimentul pe care il ai cand simti ca lumea ta e formata doar din cel sau cea la care tii dar nu esti atat de sigur incat sa renunti la tot si toate doar pentru ea.Si in fond tot nu imi pot raspunde la intrebare.Se spune ca o iubire adevarata e aceea care dureaza o viata,dar daca e asa cand o sa stim ca am gasit iubirea adevarata cand noi nu stim nici ce inseamna iubirea in realitate,iar cand o sa ajungem la capatul
existentei noatre si vom privii in urma ce o sa vedem?O viata plina de dragoste sau o viata in care doar ne-am prefacut ca iubim.

-Iubitule,abia asteptam sa ajungi in sfarsit acasa! Am o surpriza pentru tine ,am stat toata ziua sa o pregatesc.Sigur te va incanta! se auzi o vocea cristalina si plina de bucurie ce umplea intreaga incapere.
-Imi pare rau sa te dezamagesc Allison dar azi nu va fi nici o surpriza. Am ceva sa iti spun,ceva ce cred ca te va durea.
-Prostii iubitule,orice mi-ai spune tu nu ma poate intrista si ,mult mai putin acum ,in acesta zi acum cand......
-Allison,vreau sa ne despartim!

Cuvintele lui au fost ca un pumnal ce mi-a strabatut inima.Nu credeam ca se poate asa ceva dar acum stiu sigur.Unele cuvinte dor mult mai rau decat orice lovitura.
Mi-am ridicat privirea pe care vorbele sale m-au obligat sa o cobor.Cu ochii plini de lacrimi l-am privit pierduta, iar cu glasul stins l-am intrebat :

-Spune-mi de ce,vreau doar un motiv ,doar....
-Nu te mai iubesc!

Cate farse pate juca soarta,cate cotituri poate lua viata. Exact atunci cand tot ceea ce ai visat se indeplineste si destinul iti surade soarta ti se impotriveste,iti refuza fericirea mult sperata lasandu-te sa suferi singur fara nimeni care sa te sprijine sau sa iti spuna o vorba de alinare.Si cand ma gandesc ca azi trebuia sa fie una dintre cele mai fericite zile care imi erau data sa le traiesc.Azi trebuia sa fie una dintre acele zile de care trebuia sa imi amintesc atunci cand voi imbatrani;una dintre acele zile pe care le povastesti nepotilor langa foc.
Azi implineam un an de cand eu si cel pe care il iubesc am spus "da" unei relatii urate de toti.Am luptat atat de mult,m-am certat cu familia mea ,cu persoane pe care le iubeam nespus .Si toate pentru ce?Pentru ca in ziua pe care eu o pregatisem cu atata grija si sacrificasem fara sa ezit rabdarea si timpul meu ,sa fiu parasita tocmai de cel pe care il veneram ca pe un Dumnezeu.
Nu am mai spus nimic.Ce rost mai avea sa ma mai chinui sa cer explicatii cand stiam prea bine motivul.Si era atat de dureros .Am plecat de langa el.Nu mai suportam sa il vad ,imi facea rau.M-am inchis in dormitor,lasand lacrimile sa curga necontrolat.
-El nu stie,nu stie cate nopti nu am dormit doar pentru a gasi cadoul perfect pentru acesta zi,nu stie cate ore am incins telefonul pentru a gasi reteta perfecta pentru tortul de ciocolata pe care il adora ,nu stie cate ore am stat in bucatarie incercand si tot incercand sa iasa totul perfect pentru el,nu stie nimic din toate astea,inganam printre lacrimi si suspine.
Nu stiu cate ore trecusera de cand eram inchisa acolo plangand si plangand mereu.Cert e ca reusisem sa imi fac bagajul,iar acum incercam sa gasesc putearea necesara de a pleca de acolo fara a plange de fata cu el.Mi-am luat sufletul in dinti,mi-am sters lacrimile de pe fata ,insa in zadar.Aceste se incapatanau sa apara neincetat.Am deschis usa dormitorului.El statea intins pe canapeaua din living.Fata rosie si haina pe care o purta dadea de inteles ca fusese afara,asta insemnand ca nu intrase inca in bucatarie.Cand m-a vazut iesind s-a ridicat, incercand sa imi spuna ceva,dar s-a razgandit rapid.Am privit fugativ camera pe care chiar eu o decorasem.Peretii albi se potriveau perfect cu canapeaua de aceeasi culoare ,masuta din sticla si draperiile maro.Era pentru ultima data cand priveam acesta camera.Am lasat capul in jos si am parasit incaperea iesind afara din apartament
Din nou lacrimile s-au revarsat peste obrajii mei.Am scos telefonul mobil din geanta neagra ce se afla pe umarul meu.Am aplelat nelijenta fara a mai verifica numarul.Nu am mai asteptat sa aud glasul de la capatul celalat si am raspuns cu vocea inecata in lacrimi:
-Alo!Sonia sunt Allison...am o mare problema !Pot sa...,insa lacrimile nu mai m-au lasat sa vorbesc.
-Allison?! Sunt Riley sora mea nu are numarul ast...dar ce ai patit? Stai putin plangi!
-Scuze Riley o voi suna pe Soni,a spus suspinand fara a ma putea controla
-Nu te pot lasa asa.Unde esti? Vin imediat dupa tine.
-Sunt in fata blocului unde locu...iam
-Cum adica locuiai,sti ceva nu conteaza.Vin dupa tine! Sa nu te misti de acolo!
-Nici n-aveam de gand s-o fac,soptesc printre suspine inchizand telefonul
Nu stiu cate minute trecusera de cand vorbisem cu Riley.Totusi stateam nemiscata in fata blocului asteptandu-l.Nu conta ca ploaia torentiala care incepuse ma udase pana la piele.Ploaia asta era nimic in comparatie cu ceea ce mi se intamplase cu putin timp in urma.Deodata o masina neagra s-a oprit direct in fata mea.Am putut recunoscu chipul bunului meu prieten.Acesta mi-a deschis rapid prtiera reprosandu-mi de ce stau in ploaie fara umbrela.Am plecat capul usor nevrand sa dau explicatii.A inteles mesajul si a tacut demarand in tromba.