28-01-2011, 10:21 AM
Primul fic, sau cel putin primul fic care nu e o parodie, nu va spun nimic, pentru ca sper sa cititi singuri, pace
I-Prinsa intre eu si ea
Ma gandesc adesea la noi, de ce existam, la rostul nostru, la.. viata. Daca va intrebati, nu, nu am gasit un raspuns, si nimeni alt cineva, sau poate da, dar cu siguranta nu raspunsul corect. Desi nu ne intreba nimeni, noi continuam sa dam raspunsuri, sau ne intrebam singuri, ca niste nebuni ce se dau mari, cand colo vorbesc singuri, intr-o camera alba. Ironia sortii, spunem noi, dar asta ne e adevarata soarta. Sa vorbim mereu, crezand ca cineva chiar ne asculta, cand colo in jurul nostru sunt doar sase pereti, albi, mari, desi noi avem impresia sa cunt micuti, lumina intra, dar de unde? Singuri, dar auzim intrebari venite de nicaieri, si fara a gandi, raspundem la ele. Nu ne dam seama, poate este periculos sa vorbim cu nimeni, sau poate vor sa ne ajute, ori nu. In sub constientul nostru, adanc, sta un nod de intrebari ce se mareste, de ce? Pentru ca ne trebuie alte intrebari casa raspundem la ale nostre, nu stiati? Sau nu va pasat? Doua intrebari in una, ambele menite sa ne puna pe ganduri. Dar noi ne traim viata, ce conteaza, nu? "Cui ii pasa de toate astea?" Mie, si mai sunt persoane carora le pasa cat de cat, dar pentru a nu fii considerati nebuni, le igora, si incet incet, la uita. Pentru ca asa suntem noi, ne speriem de ce nu stim, nu incercam sa aflam, nu, mai bine sa ramanem normali, in cercul nostru normal, desenat cu un compas. Dar cei ce gandesc asa, au uitat un amanunt, cand si-au desenat cercul si au intrat in el, a ramas o gaura, una mica, dar exista, acea gaura le da lor imaginatie. Prin peretii rotunzi si transparenti ai vietii, vedem lucruri uimitoare, in vise, in imaginatia noastra, si visam sa ajungem si noi acolo, dar ceva ne impiedica, parca daca am ajunge noi acolo, locurile ambelor lumi, s-ar inversa. Asa o fii? Cert e ca, pana la urma, voi ajunge si eu intr-un astfel de loc, chiar si in vise, pentru ca greutatea de pe o balanta, se schimba.
Visam cu ochii deschisi, din nou, de ce are luna efectul asta asupra mea? E asa de frumoasa si.. asa la locul ei acolo, sus, desi e singura, chiar daca are stele pe langa ea, se simte singura, nu mai e nimeni ca ea.
Dar noua ne place ca e singura, ea ne face sa ne simtim speciali pe langa toti ceilalti.
Dar oare ea se simte bine izolata acolo?
-E atat de alba, oare cum ar fi aratat cu alta culoare? Ce intrebare prosteasca, asa cum e acum, dar colorata alt fel, vroiam sa ii spun fetitei ce trecea pe sub balconul camerei mele. Dar in loc sa fac asta, am zambit la frumosul tablou ce mi se arata in fata ochilor. O fetita blonda, cu parul lung, blond si carliontat, tinand cu manuta ei fragila, degetele mamei ei. Parul castaniu extrem de dechis la culoare, ochii negri ca ai fetitei, admirau cerul in timp ce frigul de afara le deranja parul carliontat. Ce imagine, m-a facut sa zambesc cu toata inima.
Vantul a avut grija sa ma trezeasca, cam brutal, dar m-a trezit. Parca vroia sa imi aminteasca ca maine osa inceapa al doilea semestru de scoala.
"Imi voi trai viata fara regrete de acum in colo!"
Da, incepe o noua viata, viata mea, cea.. reala si aproape.. perfecta. Acum va intrebati de ce pana la varsta de cinci spre zece ani ai mei, viata mea nu a fost perfecta, nu? Pentru ca parintii mei au murit intr-un accident de masina, sau.. asa cred cei ce au avut grija de cazul acela. Dar nu a fost asa, au murit din cauza unui vampir. Da, vampir, le-a sarit pe capota masinii in timp ce conduceau, el fiind flamand. Tata, a tras de volan, dar.. nu avea cum sa prevada ca acel vampir va sparge parbrizul si ca le va rupe gaturile, apoi baand sangele cadavrelor parintilor mei.
Cei ce s-au ocupat de caz, erau si ei vampiri, da, au avut "grija" ca probele sa arate ca a fost un accident.
Acum nu urasc totata rasa vampirilor, nu, de ce? Doar din cauza unui psihopat flamand? Nu merita, si oricum, de acea bestie, m-am ocupat chiar eu. Cum? Nici eu nu sunt o fata normala. Am puteri, dar nu va mirati, nu sunt un super-erou.
Mai exista cateva persoane ca mine, dar nu le cunosc, ascundem secretul acesta fata de oameni, pentru ca de ce nu cunosc, fug, se tem, ori distrug, sau cel putin incearca.
Am constrol asupra apei, a focului, sunt telechinetica si pot vedea prin ochii celui ce ma lasa sa ii intru in minte. Normal ar fi fost sa controlez doar o.. substanta, casa spun asa, si sa am o singura putere, dar din nu stiu ce motiv, am mai multe. Si uite asa ati aflat cate ceva din viata mea, insa am doua personalitati, deci.. mai asteptati.
Vreau sa va intreb, daca folosesc numele si pozele unor personaje dintr-un anime, dar actiunea va fii total diferita, ar trebui sa scriu la Other fics?
I-Prinsa intre eu si ea
Ma gandesc adesea la noi, de ce existam, la rostul nostru, la.. viata. Daca va intrebati, nu, nu am gasit un raspuns, si nimeni alt cineva, sau poate da, dar cu siguranta nu raspunsul corect. Desi nu ne intreba nimeni, noi continuam sa dam raspunsuri, sau ne intrebam singuri, ca niste nebuni ce se dau mari, cand colo vorbesc singuri, intr-o camera alba. Ironia sortii, spunem noi, dar asta ne e adevarata soarta. Sa vorbim mereu, crezand ca cineva chiar ne asculta, cand colo in jurul nostru sunt doar sase pereti, albi, mari, desi noi avem impresia sa cunt micuti, lumina intra, dar de unde? Singuri, dar auzim intrebari venite de nicaieri, si fara a gandi, raspundem la ele. Nu ne dam seama, poate este periculos sa vorbim cu nimeni, sau poate vor sa ne ajute, ori nu. In sub constientul nostru, adanc, sta un nod de intrebari ce se mareste, de ce? Pentru ca ne trebuie alte intrebari casa raspundem la ale nostre, nu stiati? Sau nu va pasat? Doua intrebari in una, ambele menite sa ne puna pe ganduri. Dar noi ne traim viata, ce conteaza, nu? "Cui ii pasa de toate astea?" Mie, si mai sunt persoane carora le pasa cat de cat, dar pentru a nu fii considerati nebuni, le igora, si incet incet, la uita. Pentru ca asa suntem noi, ne speriem de ce nu stim, nu incercam sa aflam, nu, mai bine sa ramanem normali, in cercul nostru normal, desenat cu un compas. Dar cei ce gandesc asa, au uitat un amanunt, cand si-au desenat cercul si au intrat in el, a ramas o gaura, una mica, dar exista, acea gaura le da lor imaginatie. Prin peretii rotunzi si transparenti ai vietii, vedem lucruri uimitoare, in vise, in imaginatia noastra, si visam sa ajungem si noi acolo, dar ceva ne impiedica, parca daca am ajunge noi acolo, locurile ambelor lumi, s-ar inversa. Asa o fii? Cert e ca, pana la urma, voi ajunge si eu intr-un astfel de loc, chiar si in vise, pentru ca greutatea de pe o balanta, se schimba.
Visam cu ochii deschisi, din nou, de ce are luna efectul asta asupra mea? E asa de frumoasa si.. asa la locul ei acolo, sus, desi e singura, chiar daca are stele pe langa ea, se simte singura, nu mai e nimeni ca ea.
Dar noua ne place ca e singura, ea ne face sa ne simtim speciali pe langa toti ceilalti.
Dar oare ea se simte bine izolata acolo?
-E atat de alba, oare cum ar fi aratat cu alta culoare? Ce intrebare prosteasca, asa cum e acum, dar colorata alt fel, vroiam sa ii spun fetitei ce trecea pe sub balconul camerei mele. Dar in loc sa fac asta, am zambit la frumosul tablou ce mi se arata in fata ochilor. O fetita blonda, cu parul lung, blond si carliontat, tinand cu manuta ei fragila, degetele mamei ei. Parul castaniu extrem de dechis la culoare, ochii negri ca ai fetitei, admirau cerul in timp ce frigul de afara le deranja parul carliontat. Ce imagine, m-a facut sa zambesc cu toata inima.
Vantul a avut grija sa ma trezeasca, cam brutal, dar m-a trezit. Parca vroia sa imi aminteasca ca maine osa inceapa al doilea semestru de scoala.
"Imi voi trai viata fara regrete de acum in colo!"
Da, incepe o noua viata, viata mea, cea.. reala si aproape.. perfecta. Acum va intrebati de ce pana la varsta de cinci spre zece ani ai mei, viata mea nu a fost perfecta, nu? Pentru ca parintii mei au murit intr-un accident de masina, sau.. asa cred cei ce au avut grija de cazul acela. Dar nu a fost asa, au murit din cauza unui vampir. Da, vampir, le-a sarit pe capota masinii in timp ce conduceau, el fiind flamand. Tata, a tras de volan, dar.. nu avea cum sa prevada ca acel vampir va sparge parbrizul si ca le va rupe gaturile, apoi baand sangele cadavrelor parintilor mei.
Cei ce s-au ocupat de caz, erau si ei vampiri, da, au avut "grija" ca probele sa arate ca a fost un accident.
Acum nu urasc totata rasa vampirilor, nu, de ce? Doar din cauza unui psihopat flamand? Nu merita, si oricum, de acea bestie, m-am ocupat chiar eu. Cum? Nici eu nu sunt o fata normala. Am puteri, dar nu va mirati, nu sunt un super-erou.
Mai exista cateva persoane ca mine, dar nu le cunosc, ascundem secretul acesta fata de oameni, pentru ca de ce nu cunosc, fug, se tem, ori distrug, sau cel putin incearca.
Am constrol asupra apei, a focului, sunt telechinetica si pot vedea prin ochii celui ce ma lasa sa ii intru in minte. Normal ar fi fost sa controlez doar o.. substanta, casa spun asa, si sa am o singura putere, dar din nu stiu ce motiv, am mai multe. Si uite asa ati aflat cate ceva din viata mea, insa am doua personalitati, deci.. mai asteptati.
Vreau sa va intreb, daca folosesc numele si pozele unor personaje dintr-un anime, dar actiunea va fii total diferita, ar trebui sa scriu la Other fics?
Bl@h, bl@h. Bl@h, bl@h...