27-01-2011, 09:17 PM
Bună, dragilor. Reuşesc să pun azi capitolul. De obicei, în ultimele două săptămâni îmi stric majoritatea mediilor. Dar se pare că de data asta, am reuşit să le corectez. Sunt entuziasmată de media ce am obţinut-o [ 9, 70 ] aşa că acest capitol este postat azi.
Este cam scurt dar având în vedere că am lucrat doar azi la el, mi se pare destul de lung. Sper să vă placă şi aştept comentarii.
Deşi luna era de mult pe cerul înstelat, norii continuau să îi ascundă frumuseţea. Picături reci de ploaie loveau puternic pământul. Doar susurul cascadei, foşnetul vântului şi loviturile puternice ale ploii asupra trandafirilor roşii se mai auzeau.
La subsolul castelului, doar flăcările ce pâlpâiau uşor mai aveau puterea de a pătrunde prin întunericul nemilos. Pânzele de păianjen îşi făceau de mult veacul de acolo. Odată deschisă uşa ce ducea la subsol, acestea se mişcau în adierea vântului. În mijlocul încăperii se afla o masă rotundă, din lemn masiv, era acoperită de o faţă de masă din catifea, roşie. Ceara se topea uşor, prelingându-se pe lumânările aurii. Scaunele din jurul ei, erau ocupate de cei importanţi dintre vampiri. Regina privea supărată spre ceilalţi. Vălul negru îi lăsa doar o parte din părul roz să se vadă. Ochii roşii erau aţintiţi spre ceilalţi. Rochia neagră ce o purta se lovea de podeaua din piatră.
- După cum ştiţi toţi, logodna dintre Sasuke şi Sakura a fost făcută la ordinul răposatului meu soţ. Dar acum că el nu mai este, în calitate de conducătoare, o anulez. anunţă ea cu ochii aţintiţi la lumânarea din faţa ei.
- Dar, maiestate ... începu tatăl brunetului.
- Decizia mea este definitivă şi irevocabilă. Să vină aici cei doi. îl întrerupse regina, privindu-l sfidător.
O servitoare se grăbi după cei doi. Îi găsi stând îmbrăţişaţi în faţa şemineului. În el, flăcări de diferite nuanţe ardeau jucăuş. Pentru o clipă, servitoarei îi era frică de ce v-a urma, însă se conformă. Odată chemaţi, cei doi se ridicară uşor.
Scările ce duceau în subsol erau alunecoase şi reci, iar cărămizile din care erau făcuţi pereţii erau umezi. În aer plutea un miros vag de mucegai.
Ajunşi în capătul scărilor, cei doi se opriră, fiind atenţ analizaţi de privirile celor de faţă. Rochia roşie a fetei se revărsa spre podeaua rece. Aerul răcoros din cameră o făceau pe vampiroaică să tremure uşor. Vântul adia uşor, arătând că uşa de sus fusese uitată deschisă.
- Sakura, Sasuke, vreau să vă anunţ un lucru care probabil va schimba istoria regatului.Logodna voastră este ruptă. auzind asta, cei doi rămaseră stană de piatră.
Zile grele trecută de atunci. Primăveri veneau şi plecau, nelăsându-şi amprenta asupra ei. Ochii ei verzi priveau pe geamul biroului. Regatul era înecat în troiene albe şi reci. Mici steluţe argintii zburau prin aer într-un dans haotic. Viscolul năprasnic împrăştia miile de steluţe. Ea încă aştepta să apară el . Încă îl aştepta. Spera să apară de undeva din neant. Să îi spună că o iubeşte. Întoarse privirea spre peretele de culoarea mierii, zărind un tablou frumos pictat. Trandafirii roşii se îngrămădeau să fie pictaţi în pictură. Culorile de roşu, roz şi galben se îmbinat perfect într-un joc pastelat.
Dar el nu apărea. Primise scrisori de la el. Mii. Acum însă, porumbelul ce i le aducea dispărea. Îşi amintea cum îi dăduse ultima scrisoare, iar el dispăru în zare, pierzându-se în lumina amurgului.Mica fiinţă dispărea uşor în depărtări, lăsând în urmă doar amintirea unei iubiri.
Doar vântul se mai auzea dincolo de fereastră şi ticăitul ceasului mai răsuna în încăpere. Ea era tristă. Şi absorbită într-o lume diferită de cea în care trăise până atunci. Din nou apărea sentimentul acela de melancolie care punea stăpânire pe întregul ei corp de fiecare dată când ea se lăsă devorată de el.
Se mai privi odată în oglindă. Părul său era de aceaşi nuanţă de roz cum îl avusese de la naştere. Ochii verzi smarald, ascundeau tristeţea ce o avea în interiorul său, lăsând să se citească pe ea doar bucurie.
Privi şi rochia ce o purta. Umerii îi erau descoperiţi, iar corsetul de culoare albă avea imprimeuri argintii pe el. Jos, rochia era largă, din mătase albă, cu imprimeuri asemănătoare cu a corsetului.
Steluţele argintii, parcă cioplite în diamant se aşezau în părul ei lung. Frigul de afară se izbii de ea ca un perete de cărămidă. Se simţea liberă. Lăsă toate problemele să plece odată cu vântul ce împrăştia fulgii prin aer. Flăcările din felinare erau aprinse încet, focul pâlpâind uşor în lumina nopţii. Ea trecea uşor pe lângă ele, înaintând spre locul unde dormeau noaptea caii.
Departe de frigul nopţii, ea se aşeză în fân. Căldura plutea în aer, iar mirosul de fân proaspăt se ridica în aer. Lângă ea, Quasar, un armăsar negru ca pana corbului, stătea să fie ţesălat.
- Of, dragul meu Quasar. Nu am mai primit nici o veste de la el de aproape cinci ani. Dacă ai putea vorbi, ce m-ai sfătui să fac ? îl întrebă ea pe armăsarul său, primit când era mică.
Adormi cu gândul la asta, fiind încă prea supărată să poată să schimbe subiectul din mintea ei.
În timpul nopţii, auzise trăsurile cum goneau pe pietrele din faţa castelului. Cum vizitii îi îndemnau pe cai să mărească viteza. Auzise cum angajaţii o strigau disperaţi. O credeau probabil dispărută. Ea plânsese. Tot parcursul nopţii şiroaie de lacrimi se prelingeau pe faţa ei albă şi rece.
Aştept păreri.
Este cam scurt dar având în vedere că am lucrat doar azi la el, mi se pare destul de lung. Sper să vă placă şi aştept comentarii.
Capitolul 11 :
– O lacrimă pe obrazul ei, o inimă zdrobită –
– O lacrimă pe obrazul ei, o inimă zdrobită –
Deşi luna era de mult pe cerul înstelat, norii continuau să îi ascundă frumuseţea. Picături reci de ploaie loveau puternic pământul. Doar susurul cascadei, foşnetul vântului şi loviturile puternice ale ploii asupra trandafirilor roşii se mai auzeau.
La subsolul castelului, doar flăcările ce pâlpâiau uşor mai aveau puterea de a pătrunde prin întunericul nemilos. Pânzele de păianjen îşi făceau de mult veacul de acolo. Odată deschisă uşa ce ducea la subsol, acestea se mişcau în adierea vântului. În mijlocul încăperii se afla o masă rotundă, din lemn masiv, era acoperită de o faţă de masă din catifea, roşie. Ceara se topea uşor, prelingându-se pe lumânările aurii. Scaunele din jurul ei, erau ocupate de cei importanţi dintre vampiri. Regina privea supărată spre ceilalţi. Vălul negru îi lăsa doar o parte din părul roz să se vadă. Ochii roşii erau aţintiţi spre ceilalţi. Rochia neagră ce o purta se lovea de podeaua din piatră.
- După cum ştiţi toţi, logodna dintre Sasuke şi Sakura a fost făcută la ordinul răposatului meu soţ. Dar acum că el nu mai este, în calitate de conducătoare, o anulez. anunţă ea cu ochii aţintiţi la lumânarea din faţa ei.
- Dar, maiestate ... începu tatăl brunetului.
- Decizia mea este definitivă şi irevocabilă. Să vină aici cei doi. îl întrerupse regina, privindu-l sfidător.
O servitoare se grăbi după cei doi. Îi găsi stând îmbrăţişaţi în faţa şemineului. În el, flăcări de diferite nuanţe ardeau jucăuş. Pentru o clipă, servitoarei îi era frică de ce v-a urma, însă se conformă. Odată chemaţi, cei doi se ridicară uşor.
Scările ce duceau în subsol erau alunecoase şi reci, iar cărămizile din care erau făcuţi pereţii erau umezi. În aer plutea un miros vag de mucegai.
Ajunşi în capătul scărilor, cei doi se opriră, fiind atenţ analizaţi de privirile celor de faţă. Rochia roşie a fetei se revărsa spre podeaua rece. Aerul răcoros din cameră o făceau pe vampiroaică să tremure uşor. Vântul adia uşor, arătând că uşa de sus fusese uitată deschisă.
- Sakura, Sasuke, vreau să vă anunţ un lucru care probabil va schimba istoria regatului.Logodna voastră este ruptă. auzind asta, cei doi rămaseră stană de piatră.
***
Zile grele trecută de atunci. Primăveri veneau şi plecau, nelăsându-şi amprenta asupra ei. Ochii ei verzi priveau pe geamul biroului. Regatul era înecat în troiene albe şi reci. Mici steluţe argintii zburau prin aer într-un dans haotic. Viscolul năprasnic împrăştia miile de steluţe. Ea încă aştepta să apară el . Încă îl aştepta. Spera să apară de undeva din neant. Să îi spună că o iubeşte. Întoarse privirea spre peretele de culoarea mierii, zărind un tablou frumos pictat. Trandafirii roşii se îngrămădeau să fie pictaţi în pictură. Culorile de roşu, roz şi galben se îmbinat perfect într-un joc pastelat.
Dar el nu apărea. Primise scrisori de la el. Mii. Acum însă, porumbelul ce i le aducea dispărea. Îşi amintea cum îi dăduse ultima scrisoare, iar el dispăru în zare, pierzându-se în lumina amurgului.Mica fiinţă dispărea uşor în depărtări, lăsând în urmă doar amintirea unei iubiri.
Doar vântul se mai auzea dincolo de fereastră şi ticăitul ceasului mai răsuna în încăpere. Ea era tristă. Şi absorbită într-o lume diferită de cea în care trăise până atunci. Din nou apărea sentimentul acela de melancolie care punea stăpânire pe întregul ei corp de fiecare dată când ea se lăsă devorată de el.
Se mai privi odată în oglindă. Părul său era de aceaşi nuanţă de roz cum îl avusese de la naştere. Ochii verzi smarald, ascundeau tristeţea ce o avea în interiorul său, lăsând să se citească pe ea doar bucurie.
Privi şi rochia ce o purta. Umerii îi erau descoperiţi, iar corsetul de culoare albă avea imprimeuri argintii pe el. Jos, rochia era largă, din mătase albă, cu imprimeuri asemănătoare cu a corsetului.
Steluţele argintii, parcă cioplite în diamant se aşezau în părul ei lung. Frigul de afară se izbii de ea ca un perete de cărămidă. Se simţea liberă. Lăsă toate problemele să plece odată cu vântul ce împrăştia fulgii prin aer. Flăcările din felinare erau aprinse încet, focul pâlpâind uşor în lumina nopţii. Ea trecea uşor pe lângă ele, înaintând spre locul unde dormeau noaptea caii.
Departe de frigul nopţii, ea se aşeză în fân. Căldura plutea în aer, iar mirosul de fân proaspăt se ridica în aer. Lângă ea, Quasar, un armăsar negru ca pana corbului, stătea să fie ţesălat.
- Of, dragul meu Quasar. Nu am mai primit nici o veste de la el de aproape cinci ani. Dacă ai putea vorbi, ce m-ai sfătui să fac ? îl întrebă ea pe armăsarul său, primit când era mică.
Adormi cu gândul la asta, fiind încă prea supărată să poată să schimbe subiectul din mintea ei.
***
În timpul nopţii, auzise trăsurile cum goneau pe pietrele din faţa castelului. Cum vizitii îi îndemnau pe cai să mărească viteza. Auzise cum angajaţii o strigau disperaţi. O credeau probabil dispărută. Ea plânsese. Tot parcursul nopţii şiroaie de lacrimi se prelingeau pe faţa ei albă şi rece.
Aştept păreri.