Mister. Întâmplări de la miezul nopţii.

[SnowFlake.]

Cu dedicaţie specială pentru Zuza :> .



Capitolul douăzeci şi unu - Pleasure

Ajunşi acasă la Mihaela am observat că nu era prezentă. Îmi venea să lovesc pe cineva. Fix când vroiam să o văd şi eu, ea dispărea din peisaj. Key nu mi-a dat răgaz absolut deloc. A sunat la medic şi i-a dat adresa spunându-i că este urgent.
- Ei, deci când vine ?
- Cine ?
Am început să râd când i-am auzit întrebarea, de parcă nu era evident.
- Medicul.
- Peste vreo patru ore, a spus că are treabă. Nu i-a păsat că este foarte urgent şi aici.
- Nu este aÅŸa de urgent, stai liniÅŸtit.
S-a apropiat de mine şi m-a strâns în braţe, apoi m-a sărutat pasional. Shane se uita la noi nedumerit şi vrând să o ia la fugă. Am început să râdem amândoi când i-am văzut expresia. Era aşa de adorabil când era îngrozit să nu asiste la o scenă fierbinte.
- Ăăăă .... băieţi? Eu cred că plec puţin, să ... dorm?
Am încercat să îmi înăbuş un chichot, cel puţin de data asta şi spre surprinderea mea am reuşit. Am încuviinţat din cap şi a plecat val vârtej din cameră, lăsându-ne singuri. Gândurile din parcare se amplificau treptat.

M-am apropiat încet şi mi-am apăsat buzele peste ale lui, punându-mi o mână pe după gâtul său şi alta pe spate, înfigându-i unghiile în carne. Dorinţa i se zărea în ochii. M-a trântit în pat, depinde ce înţelegem prin trântit, şi s-a aşezat peste mine posesiv. Mi-a luat piciorul şi mi l-a arcuit după mijlocul său. După câteva secunde s-a îndepărtat şi a spus:
- Nu putem ....
- Ştiu, am încuviinţat.

Am vrut să mă dau bătută, dar nu prea era cazul pentru că în acel moment, hainele au început să zboare prin cameră. Sincer dacă tot am fi ajuns aici, ce rost a avut să-mi spună că nu putem ? Nu mai conta, deja îmi pierdeam capul, intrând în jocul lui. Încercam să ţin pasul, dar nu reuşeam, aşa că l-am lăsat pe el să preia conducerea. Îi plăcea mult să mă aducă în stare de nebunie, metaforic vorbind. Îl simţeam înăuntru cum se joacă gingaş, iar o mulţime de sentimente m-au cuprins, însă în proporţii foarte mari, plăcerea.
Când totul s-a terminat, o bătaie uşoară în uşă s-a auzit. Am tresărit şi am început să ne îmbrăcăm cât de repede am putut. [ Nu chiar foarte repede, având în vedere că ne tot sărutam. ]

Dincolo de lemnul acela se afla medicul, cel mult aşteptat. Nu aş fi vrut să apară încă, pur şi simplu, nu vroiam să aflu ce mi se întâmpla. A început să mă consulte, iar eu mă strâmbam de fiecare dată când schimbă ustensila, sau cum s-o chema aia. Mi-a zâmbit şi apoi mi-a spus că nu este nimic grav, sunt doar anemică. Sincer, am răsuflat uşurată. Asta înlătura orice bănuială despre sarcină. Îmi venea să dansez de bucurie, dar mi-am reţinut această reacţie. A fost de-ajuns să îi mulţumesc şi să-l conduc spre uşă, imediat după ce mi-a prescris reţeta. Gândul la pastile, îmi provocă greaţă. Nu-mi plăceau absolut deloc. Le detestăm de când eram mică. Întorcăndu-mă în cameră, Key m-a luat în braţe şi mi-a şoptit:
- Legat de ceea ce s-a întâmplat ....
- Mă gândeam eu că aici se va ajunge, am remarcat eu tristă.
- Aici unde?
- De fiecare dată când faci ceva greşit vrei să repari acel lucru. I-ar asta pentru tine a fost o mareee greşeală.
A început să radă, liniştindu-mă.
- Nu, e adevărat, Claire. Vroiam să-ţi spun că a fost minunat şi dacă aş fi nevoit să dau timpul înapoi, aş mai face-o.
- Serios?
Aveam un ton atât de inocent şi firav, încât m-a strâns şi mai tare.
- Foarte serios. Te iubesc şi nu am de gând să te părăsesc.
- Åži eu te iubesc.
Nu am putut spune mai multe. Emoţiile mă copleşiseră din nou, dar de data aceasta erau de uşurare şi iubire.

În sfârşit Mihaela sosise. M-am repezit la ea şi am strâns-o puternic în braţe. De această dată, mi-a răspuns la fel de repede, strângându-mă şi ea. Îmi era ca o soră mai mare şi nu ştiam cum să-i dau vestea cea mare. Aceea despre mama, ştiţi voi, vrea să vină în vizită. Nu prea o vroiam aici, dar nu aveam ce face, trebuia să o liniştesc mai ales după ce am supărat-o atât de tare, încât a şi plâns. Cum am mai spus am un dar unic de a scoate persoanele din pepeni, în anumite cazuri. Sunt o mare pacoste, dar nu mulţi se plâng. Când l-a zărit pe Shane în spatele ei, a înlemnit. Pur şi simplu se holba la el cu ochii mari. Aş putea spune acelaşi lucru şi despre el. Am luat-o de mână, îndepărtând-o de Shane, dar a întors capul pentru a mai privi o dată.
- Cine este el?
- Ţi-a picat cu tronc, a? Un prieten de-al meu.
- Este superb. Ochii aceia m-au făcut să mă topesc.
- Hello! Nu credeam în dragoste la prima vedere, dar se pare că tu mi-o dovedeşti chiar acum.
A chichotit scurt şi a pus pe masă cina.
- Hmm, deci suntem patru, nu ?
- Să numărăm. Eu, tu, Key şi Shane. Da, categoric patru.
A zâmbit. Cred că acum era momentul să o anunţ de vizita neaşteptată pe care urma să o aibă.
- Mihaela? Aş avea ceva să-ţi comunic.
- Da, scumpo. Ce s-a întâmplat?
- Mama mea.... vrea să vină în vizită. Nu te superi, nu?
- Oo, prostuţo. Normal că nu. E la fel de bine-venită ca şi tine, ştii asta.

I-am mulţumit printr-o înclinare a capului şi m-am aşezat la masă. A fost aşa de drăguţă, încât i-a chemat ea pe băieţi, dar cred că a făcut asta pentru a-l studia mai bine pe Shane. Ştiam eu că nu mint când am spus că vor fi împreună.
Cina am luat-o într-o linişte deplină, iar apoi ne-am îndreptat spre camerele noastre. M-am aşezat în pat, încercând să adorm, însă nu am reuşit, până când nu m-a luat iubirea mea în braţe, ţinându-mă strâns.