26-01-2011, 09:16 PM
Ştiu că o să spuneţi că sunt foarte grăbită, dar am inspiraţie multă, din câte se vede, aşa că :-".
Enjoy. :">
Capitolul nouăsprezece - Împăcarea e dulce
L-am privit plină de tristeţe, deşi nu o simţeam, disimulam foarte bine şi partea bună, el chiar credea asta. M-a luat în braţe, fără să spună un cuvânt. Privirea lui se plimbă de la mine la Shane şi invers. M-a tras mai departe de el, asigurându-se că nu aude şi m-a întrebat:
- Cine se presupune că este pămpălăul ăla ?
- Pămpălău ? Din vina lui sunt afară din închisoare !
Acum chiar mi-a picat fisa. M-am enervat foarte tare, deja simţeam că o să-mi explodeze capul. Aş fi vrut să-i zic multe, să-l insult poate, dar nu era bine să dau cu piciorul relaţiei noastre, nu când îl iubeam atât de mult. Am respirat adânc, încercând să mă liniştesc, dar cu Key niciodată nu te poţi linişti, mai ales dacă el continuă cu un interogatoriu constant. Deşi mă aşteptăm la asta, nu credeam că va ţipa la mine.
- A da ? Şi ce mama măsii căutai tu în închisoare ?
Uh... acum vine partea în care l-am minţit, încă un punct în minus pentru mine. Da ştiu că am fost proastă, dar chiar nu trebuia să evite atât de mult, puteam să mă facă în toate felurile din partea mea, dar să nu mai ţipe. Capul începea să mă doară, acum simţeam că eram gata să leşin şi totuşi mă simţeam cu musca pe căciulă şi trebuia să-i răspund.
- Păi ... Aici vine o parte mai dificilă. Aaaaa, ştii eu ...
- Zi odată !
- Nu mai ţipa la mine ! , am izbucnit eu. Nu o să-ţi explic nimic până nu-ţi schimbi atitudinea faţă de mine !
Încercam să mă menţin puternică, dar o lacrimă mi-a căzut pe obraz. Chiar trebuia să se piardă atât de mult cu firea ? Mă durea şi încă cum.
În semn de regret, sau cel puţin aşa vroiam eu să-l iau, s-a postat în faţa mea cuprinzându-mi-o între palme. Mi-a şters lacrima şi m-a sărutat. A fost un sărut scurt, dar totuşi era foarte bine-venit. Vroiam să se termine tensiunea dintre noi, dar aveam nişte explicaţii de dat. Asta mi se întâmplă dacă mint şi sincer nu-mi plăcea deloc să mă simt ca o impostoare.
- Deci ... , am început eu.
- Deci ?
- Nu ştiu cum să încep, m-am plâns eu tristă.
- Cu începutul. De la cine era mesajul ? Sigur ăla e cauza principală.
- Da, ai dreptate. Mesajul era de la Daniel. Vroia să ne vedem să-mi explice ce se întâmplă cu ...
Atunci mi-am dat seama că nu-i puteam spune că văd fantome sau că sunt o necromantă. Clar nu m-ar fi crezut şi m-ar fi dus la un spital de nebuni. L-am privit cum se îngrijora pentru că tăceam, iar necesitatea de a ştii şi curiozitatea i se vedeau în ochii.
- Relaţia noastră, am spus într-un sfârşit. Nu că ar fi existat, însă el mă plăcea, în felul lui. Când am ajuns la destinaţie şi să fie clar m-am dus să-i clarific că noi nu vom fi niciodată împreună şi că te iubesc pe tine, am găsit un pachet în care se aflau droguri şi am picat în plasă. Poliţia a venit, chemată de Daniel, presupun şi m-a luat pe sus, dar din fericire, fratele lui Shane m-a ajutat şi am ieşit din închisoare. Acum îi sunt datoare, trebuie să-i găsesc locuinţă şi m-am gândit la casa Mihaelei.
O privire de gheaţă i-a încolţit pe chip. Mi-am dat seama că era din cauza lui Shane şi am început să râd.
- Hai, recunoaşte e o partidă bună, am spus eu în speranţa de a destinde atmosfera.
- Claire ! Cum poţi spune aşa ceva ?
Am râs şi mai tare. El încă mă privea nedumerit şi neînţelegând de ce râd.
- Nu pentru mine, inteligentule, ci pentru Mihaela.
Am început să râdem amândoi. În sfârşit s-a relaxat şi situaţia dintre noi şi-a reluat cursul normal, însă am simţit nevoia disperată de a-i cere scuze.
- Îmi pare rău, pentru că te-am minţit, îţi promit că nu o voi mai face. ,, Cu excepţia minciunii nevinovate legată de necromanţie ", am adăugat în gând.
- Nu-i nimic. Te-am iertat de mult.
L-am luat în braţe şi l-am strâns puternic. Nu mai vroiam să-i dau drumul. Vroiam să-l am aici şi acum, dar judecând după circumstanţe, nu prea puteam, cel puţin nu în mijlocul străzii şi cu un martor. Acela trebuie să fie momentul nostru, nu ne trebuie spectatori, altfel ar părea mai mult a film porno. I-am propus să o luăm din loc, pentru că mi se va face greaţă în scurt timp. Un zâmbet i-a apărut pe chip:
- Sigur nu eşti însărcinată ?
- Ce ?! Normal că nu.
Era ciudat să mă întrebe asta, fix când eu mă gândeam la lucruri perverse.
- Eşti sigură ?
- Key, te rog, nu insista. Nu sunt !
- Ai avut ameţeli ?
Mă enerva că era aşa de insistent. Uneori pur şi simplu îmi venea să-i dau vreo două şi să-l potolesc, dar nu aveam nici o şansă.
- Păi, vreo două, dar asta nu înseamnă nimic.
- Cum spui tu.
Şi am pornit spre casa Mihaelei sau asta credeam eu. Când am văzut în ce direcţie o ia maşină, inima a început să-mi bată mai tare. Oare aflase şi ea de micul incident ?
Enjoy. :">
Capitolul nouăsprezece - Împăcarea e dulce
L-am privit plină de tristeţe, deşi nu o simţeam, disimulam foarte bine şi partea bună, el chiar credea asta. M-a luat în braţe, fără să spună un cuvânt. Privirea lui se plimbă de la mine la Shane şi invers. M-a tras mai departe de el, asigurându-se că nu aude şi m-a întrebat:
- Cine se presupune că este pămpălăul ăla ?
- Pămpălău ? Din vina lui sunt afară din închisoare !
Acum chiar mi-a picat fisa. M-am enervat foarte tare, deja simţeam că o să-mi explodeze capul. Aş fi vrut să-i zic multe, să-l insult poate, dar nu era bine să dau cu piciorul relaţiei noastre, nu când îl iubeam atât de mult. Am respirat adânc, încercând să mă liniştesc, dar cu Key niciodată nu te poţi linişti, mai ales dacă el continuă cu un interogatoriu constant. Deşi mă aşteptăm la asta, nu credeam că va ţipa la mine.
- A da ? Şi ce mama măsii căutai tu în închisoare ?
Uh... acum vine partea în care l-am minţit, încă un punct în minus pentru mine. Da ştiu că am fost proastă, dar chiar nu trebuia să evite atât de mult, puteam să mă facă în toate felurile din partea mea, dar să nu mai ţipe. Capul începea să mă doară, acum simţeam că eram gata să leşin şi totuşi mă simţeam cu musca pe căciulă şi trebuia să-i răspund.
- Păi ... Aici vine o parte mai dificilă. Aaaaa, ştii eu ...
- Zi odată !
- Nu mai ţipa la mine ! , am izbucnit eu. Nu o să-ţi explic nimic până nu-ţi schimbi atitudinea faţă de mine !
Încercam să mă menţin puternică, dar o lacrimă mi-a căzut pe obraz. Chiar trebuia să se piardă atât de mult cu firea ? Mă durea şi încă cum.
În semn de regret, sau cel puţin aşa vroiam eu să-l iau, s-a postat în faţa mea cuprinzându-mi-o între palme. Mi-a şters lacrima şi m-a sărutat. A fost un sărut scurt, dar totuşi era foarte bine-venit. Vroiam să se termine tensiunea dintre noi, dar aveam nişte explicaţii de dat. Asta mi se întâmplă dacă mint şi sincer nu-mi plăcea deloc să mă simt ca o impostoare.
- Deci ... , am început eu.
- Deci ?
- Nu ştiu cum să încep, m-am plâns eu tristă.
- Cu începutul. De la cine era mesajul ? Sigur ăla e cauza principală.
- Da, ai dreptate. Mesajul era de la Daniel. Vroia să ne vedem să-mi explice ce se întâmplă cu ...
Atunci mi-am dat seama că nu-i puteam spune că văd fantome sau că sunt o necromantă. Clar nu m-ar fi crezut şi m-ar fi dus la un spital de nebuni. L-am privit cum se îngrijora pentru că tăceam, iar necesitatea de a ştii şi curiozitatea i se vedeau în ochii.
- Relaţia noastră, am spus într-un sfârşit. Nu că ar fi existat, însă el mă plăcea, în felul lui. Când am ajuns la destinaţie şi să fie clar m-am dus să-i clarific că noi nu vom fi niciodată împreună şi că te iubesc pe tine, am găsit un pachet în care se aflau droguri şi am picat în plasă. Poliţia a venit, chemată de Daniel, presupun şi m-a luat pe sus, dar din fericire, fratele lui Shane m-a ajutat şi am ieşit din închisoare. Acum îi sunt datoare, trebuie să-i găsesc locuinţă şi m-am gândit la casa Mihaelei.
O privire de gheaţă i-a încolţit pe chip. Mi-am dat seama că era din cauza lui Shane şi am început să râd.
- Hai, recunoaşte e o partidă bună, am spus eu în speranţa de a destinde atmosfera.
- Claire ! Cum poţi spune aşa ceva ?
Am râs şi mai tare. El încă mă privea nedumerit şi neînţelegând de ce râd.
- Nu pentru mine, inteligentule, ci pentru Mihaela.
Am început să râdem amândoi. În sfârşit s-a relaxat şi situaţia dintre noi şi-a reluat cursul normal, însă am simţit nevoia disperată de a-i cere scuze.
- Îmi pare rău, pentru că te-am minţit, îţi promit că nu o voi mai face. ,, Cu excepţia minciunii nevinovate legată de necromanţie ", am adăugat în gând.
- Nu-i nimic. Te-am iertat de mult.
L-am luat în braţe şi l-am strâns puternic. Nu mai vroiam să-i dau drumul. Vroiam să-l am aici şi acum, dar judecând după circumstanţe, nu prea puteam, cel puţin nu în mijlocul străzii şi cu un martor. Acela trebuie să fie momentul nostru, nu ne trebuie spectatori, altfel ar părea mai mult a film porno. I-am propus să o luăm din loc, pentru că mi se va face greaţă în scurt timp. Un zâmbet i-a apărut pe chip:
- Sigur nu eşti însărcinată ?
- Ce ?! Normal că nu.
Era ciudat să mă întrebe asta, fix când eu mă gândeam la lucruri perverse.
- Eşti sigură ?
- Key, te rog, nu insista. Nu sunt !
- Ai avut ameţeli ?
Mă enerva că era aşa de insistent. Uneori pur şi simplu îmi venea să-i dau vreo două şi să-l potolesc, dar nu aveam nici o şansă.
- Păi, vreo două, dar asta nu înseamnă nimic.
- Cum spui tu.
Şi am pornit spre casa Mihaelei sau asta credeam eu. Când am văzut în ce direcţie o ia maşină, inima a început să-mi bată mai tare. Oare aflase şi ea de micul incident ?
[center][/center]
Mulţumesc, Abbeh. Ly <3.
[center][/center]
Mulţumesc, Abbeh. Ly <3.
[center][/center]