Mister. Întâmplări de la miezul nopţii.

[SnowFlake.]

Capitolul optsprezece - Freedom

A doua zi de dimineaţă m-am ridicat din pat somnoroasă, căutându-l pe Shane cu privirea. Din câte observasem încă dormea, iar eu nu aveam de gând să încerc din nou, nu şi de data asta, acum sută la sută nu puteam. În cap mi-au revenit toate detaliile nopţii precedente. Nu puteam să cred că Shane era şi el un necromant. Aş putea să-i cer câteva informaţii despre asta şi totuşi, în acelaşi timp, să nu devin pisăloagă, ceva caracteristic mie. Ce a făcut el aseară, făcând fantoma să dispară, după spusele ei trimiţând-o în corpul ei, deşi nu prea înţelegeam ce însemna asta, a fost minunat. Aş vrea şi eu să fac aşa ceva. Sigur le-aş veni de hac tuturor fantomelor care m-ar deranja. Ce gând malefic.
- Bună dimineaţa, m-a rupt o voce din lumea gândurilor. Era Shane, care mă privea zâmbind. Mă întrebam dacă am ceva pe faţă, se uită mult prea atent. Mă gândeam că se holbează la mine, dar nici gând, asta pentru că nu eu eram cea pe care o privea. În spatele meu era o femeie înaltă, brunetă, foarte frumoasă şi corpolentă. Nu ştiam cine este, cel puţin încă, presupun că voi afla. Paznicul care o însoţea, i-a deschis uşa celulei şi a lăsat-o să între. Ei, uite că existau şi oameni cumsecade aici, dar ar fi mai bine să nu judec după aparenţe, mă pot înşela amarnic. Femeia a păşit încrezătoare, de parcă ar mai fi fost aici şi s-a indreptat direct spre Shane îmbrăţişându-l cu multă afecţiune. Am crezut că era iubita lui, dar mă înşelam.
- Şi eu mă bucur să te văd, a spus Shane. Dar nu trebuie nici să mă omori, mă laşi fără aer, cumnăţică.
La auzul acelui apelativ femeia s-a strâmbat, asta m-a făcut să-mi amintesc apelativul poliţistului acela, e pentru a treia oară când îmi amintesc de el şi expresia lui ciudată de pe faţă.
- Spune-mi Kayla ! De câte ori ar trebui să-ţi repet pentru a înţelege o singură dată ?
Am început să râd, deşi am încercat să nu scot nici un sunet. Kayla mă privea nedumerită şi totuşi îmi zâmbea alene, de parcă ar fi vrut să scape de mine cât mai repede posibil. A vrut să spună ceva, dar nu a reuşit pentru că un bărbat prezentabil, îmbrăcat într-un costum, nu ştiu cum reuşea să se ,, strângă " în acel costum, cum zicea tata, şi-a făcut apariţia.
Presupun că era Adrian, fratele lui Shane, noul meu prieten. Şi nu mă refer la prieten în sensul de iubit. Asta m-a dus cu gândul la Key şi minciuna pe care i-am spus-o. Nu pot să cred că a trebuit să-l mint pentru a afla informaţii pe care de fapt nu le-am aflat. Mi-am înăbuşit un oftat şi l-am privit pe Adrian cerându-i cu o faţă rugătoare să ne dea o veste bună. Şi se pare că a fost mai mult decât suficient pentru că ne-a zâmbit încurajator, adăugând:
- Sunteţi liberi. Aţi avut noroc că drogurile erau identice, adică aceiaşi plantă şi Shane ai fost inteligent când ai păstrat mesajul. Privirea i-a căzut pe mine. Însă nu pot spune acelaşi lucru despre tine Claire. Nu trebuia să-l ştergi, dar te înţeleg în mare parte. Nu aveai de unde să ştii ce se putea întâmpla. Haideţi să ieşim de aici cât mai repede.
I-am urmat sfatul şi ne-am îndreptat spre ieşire. Când ieşeam din secţie, soarele mi-a atins pielea şi dintr-o dată mă simţeam în paradis. Era mult mai bine să fi afară, aer proaspăt, lumina solară, cântecul păsărelelor gingaşe care-ţi încântau auzul et cetera. Şi se pare că am învăţat să preţuiesc mai mult lumea din jurul nostru.
- Shane, unde vei sta ? l-a întrebat Adrian.
Nu aş fi vrut să fiu nepoliticoasă, dar am intervenit foarte repede, nelăsându-i să-mi spună să tac.
- Ar putea sta la mine. I-am promis că de restul mă voi ocupa eu, adică de cazarea lui. Am destul loc în casă. ,, De fapt nu a mea, a Mihaelei, dar sigur nu o să spună nimic. Casa aia e mai mare decât orice vilă de pe aici. " am adăugat în gând.
- Eşti sigură ?
- Foarte sigură.
- Păi bine atunci. Aveţi nevoie să vă conduc ?
- Nu, am spus eu mecanic. Am maşina aici, în faţa secţiei.
- Bine. Atunci eu plec. Drum bun, băieţii.
- Poate ne mai vedem, a spus Kayla zâmbitoare.
I-am privit cum se îndepărtează şi m-am mai liniştit puţin. Am mers spre maşină într-o tăcere mormântală, sau mă rog, să nu exagerăm, dar totuşi era o linişte care mă zgâria pe creier.
Când am ridicat privirea am împietrit. Key era lângă maşină aşteptându-mă. De unde ştia ? Nu avea nici o urmă de zâmbet pe faţă. Era nervos, probabil.
,, Pregăteşte-ţi discursul, Claire ! ", mi-am spus în gând, încercând să-mi dau seama cum ii voi explica.